Desi exista enorme cantitati de substante minerale dizolvate în apa marina, pâna acum putine dintre ele au fost utilizate si în cantitati neglijabile. Exceptie fac sarea, magneziul si bromul care, extrase în conditii economice, acopera 23 % din consumul mondial de sare, 70 % din cel de brom si 61 % cel de magneziu.
a.1. Clorura de sodiu - extragerea ei din apa marina se datoreaza atât cresterii consumului mondial de sare, dar mai ales dezvoltarii industriei de produse clorosodice. Cea mai mare tara producatoare de sare este China, care are numeroase instalatii pe tarmul Marii Galbene si este urmata de Mexic, Japonia, Turcia Egipt, Australia, etc. În sudul Europei, sarea marina continua sa fie produsa de statele cu traditie în acest domeniu (Spania, Italia, Franta, Portugalia).
a.2. Magneziul - exploatarea lui din apa de mare a început în 1916 în Marea Britanie. Concentrarea magneziului în apa Oceanului Planetar este de 300 de ori mai mica decât în scoarta terestra, dar cu toate acestea magneziul marin este mai ieftin decât cel extras de pe uscat. S.U.A. detine cea mai mare întreprindere pentru extragerea magneziului din apa (la Luisiana), a doua ca marime functionând în Norvegia, alte uzine functionând în Olanda, Italia, Grecia, Australia, Turcia, etc.
a.3. Sarurile de potasiu - extragerea lor a început în timpul primului razboi mondial în China si Japonia. În prezent, cea mai mare parte din sarurile de potasiu obtinute din hidrosfera provin din Marea Moarta prin intermediul Israelului si Iordaniei. Cantitati mai mari provin si din Marea Rosie, de pe litoralul Etiopiei.
a.4. Bromul - se afla concentrat în apa marii mai mult decât în scoarta terestra, productia obtinuta fiind de 70 % din totalul de brom exploatat. Principalele tari producatoare sunt S.U.A., Brazilia, Franta, Marea Britanie, Japonia, Israel.
b. Substantele minerale precipitate - se gasesc sub forma de aluviuni provenind în marea lor majoritate din apele continentale prin debusarea lor în Oceanul Planetar. Continutul si volumul lor este diferit, în raport cu densitatea mineralogica a particulelor, de caracterul regimului hidrodinamic al mediului acvatic si de relieful submarin. Astfel, fierul, care are o densitate mai mare, sedimenteaza mai repede si poate fi întâlnit în zonele apropiate de tarm. Cantitatile cele mai mari de aluminiu se acumuleaza în zona platformelor continentale. În prezent, 40 de state extrag diverse minereuri din aluviunile depuse de apele continentale.
b.1. Minereurile de titan - ocupa primul loc din punctul de vedere al frecventei si cantitatii. Nisipuri cu astfel de minereuri se extrag în S.U.A. (Carolina, Florida), Sri Lanca (ins. Ceylon), Brazilia, Australia, Noua Zeelanda, India, în vestul Africii, etc.
b.2. Dintre minereurile grele prezente în aluviuni, interes deosebit prezinta si cele de fier, ele provenind din regiunile terestre unde rocile vulcanice au fost supuse eroziunii. Raspândire larga o au în Japonia, Noua Zeelanda si în general de-a lungul tarmului statelor care sunt limitrofe "Centurii de Foc a Pacificului". În Japonia, tara saraca în zacamintele continentale, 60 % din productia de minereuri de fier provine din nisipurile care se exploateaza în Golful Tokyo pâna la adâncimea de 30 m. În Noua Zeelanda se exploateaza înca din 1967 minereul de fier prezent în aluviunile din partea continentala a Insulei de Nord. În largul tarmurilor statelor Washington si Oregon (S.U.A.) se exploateaza minereuri de fier.
b.3. Casiteritul - cele mai importante rezerve se concentreaza în apropierea tarmului Malaysiei, Thailandei si Indoneziei, Asia fiind principala zona de aprovizionare a tarilor mari consumatoare. În Europa astfel de aluviuni sunt cunoscute numai în apropierea tarmurilor Marii Britanii (peninsula Cornwall).
b.4. Diamantele - se gasesc în sud-vestul Africii pe o lungime de 1000 km. Ele se gasesc pâna la maximum 120 m adâncime si la o distanta de 500 de m de tarm. Aluviunile în care se gasesc diamante au un continut superior celor terestre (14 carate/tona fata de 1 carat/tona), iar rezervele sunt estimate la 40 milioane carate. De aici se obtine 5 % din productia mondiala de diamante.
b.5. Aurul - zacamintele în care se gaseste acest metal pretios sunt slab utilizate, prezenta lor este presupusa în zone mult mai numeroase decât cele cunoscute în prezent. Astfel, în lungul litoralului Alaska si în diferite sectoare ale platformei continentale din estul Oceanului Pacific, continutul de aur ajunge pâna la 260 gr/m3 de roca.
b.6. Platina - se exploateaza înca din 1935 în regiunea Alaska cu un continut de 10 gr/m3. S.U.A. obtine 30 % din productia totala de platina din domeniul marin.
b.7. Fosforitele - se afla pe platformele continentale marine, având o raspândire mult mai larga decât rezervele terestre. Cele mai importante rezerve de fosforite sunt localizate în vestul si sudul Africii, vestul si estul Australiei, în largul Californiei, Chile, Peru, în Marea Mediterana, în Marea Neagra, etc.
b.8. Glauconitul (nisip verde) - se formeaza în conditii specifice de temperatura si oxidare, din combinarea fierului, potasiului si siliciului, în special în zona platformei continentale, la adâncimea de 400-600 m. Acumulari importante sunt cunoscute în largul tarmurilor celor doua Americi, Africii, Australiei, Japoniei, Filipinelor, Marii Britanii, Portugaliei.
Total
Amenajat
Zair
Yanhtze
Brahmaputra
Parana
Ienisei
Zambezi
Columbia
Angara
La Grande
Tocantins
San Francisco
Sf. Laurentiu
Churchill
Dunarea
Volga
Maniconagan
Rhon
Rhin
Tennese
Nipru
Potentialul hidroenergetic tehnic amenajabil este simtitor mai mic fata de cel teoretic, reprezentând energia care poate fi obtinuta efectiv prin amenajarea cursurilor de apa, dupa eliminarea sectoarelor impropii constructiei de hidrocentrale, datorita conditiilor naturale nefavorabile (debite prea mici, relief plat, substrat permeabil si putin rezistent, etc.). Potentialul tehnic amenajabil este repartizat geografic, în linii mari, într-un mod asemanator cu potentialul teoretic. Pe primele locuri se afla C.S.I. (2190 miliarde KWh/an), Zair (1950 miliarde KWh/an), R.P. Chineza (1900 miliarde KWh/an), S.U.A. (1850 miliarde KWh/an), Brazilia si Canada. Se remarca si unele state cu o suprafata mai mica, dar cu un potential apreciabil, - Japonia, Norvegia, Suedia, Iugoslavia, -. Acest potential hidroenergetic este deosebit de valoros pentru statele sarace în zacaminte de combustibili fosili ca Brazilia, Zair, Japonia, Suedia, etc.
Potentialul hidroenergetic economic amenajabil este si mai mic, în aprecierea sa tinându-se seama de conditiile de rentabilitate în care ar lucra hidrocentralele proiectate. Datorita cresterii pretului combustibililor si al electricitatii în ultimul deceniu, noi sectoare de râu au intrat în calculul potentialului economic amenajabil, iar valoarea sa de ansamblu este în crestere.
Potentialul economic amenajabil specific (raportat la suprafata) înregistreaza mari diferente de la o regiune la alta, în functie de conditiile naturale. De exemplu, în Bulgaria, stat cu relief predominant montan, acest potential este de 122000 KWh/km2/an, in timp ce în Polonia, tara de câmpie, el coboara la numai 14000 KWh/km2/an.
În perioada contemporana, cea mai mare parte a potentialului hidroenergetic utilizat este destinata producerii energiei electrice, reducându-se numarul instalatiilor mecanice (mori, pive, steampuri, ferastraie, etc.), atât de specifice industriei casnice medievale.
Odata cu progresele înregistrate în tehnologie, orientarea actuala a statelor bogate în resurse hidroenergetice este îndreptata spre construirea de hidrocentrale gigantice, de ordinul miilor de megawati, care produc energie electrica foarte ieftina si care reprezinta punctele nodale ale unor amenajari complexe (pentru irigatii, navigatie, etc.). Amintim astfel, cascada de hidrocentrale de pe Parana, în frunte cu uzina de la Itaipu, construita de Brazilia si Paraguay, care ajunge la o putere instalata de 12600 MW, devenind cea mai mare din lume. În amonte, Brazilia a construit hidrocentrala Ilha Solteira (3200 MW), iar în aval de Itaipu, Argentina si Paraguay construiesc uzina de la Apipe (3200 MW). În nordul Americii de Sud merita a fi mentionate lucrarile de pe râul Caroni, din Venezuela, unde hidrocentrala Guri a ajuns la o putere instalata de 2065 MW (se prevede ca în final sa ajunga la o putere instalata de 6500 MW) si uzina de pe râul Patia (aflata în constructie), din Columbia, cu o putere instalata de 2640 MW.
În lungul fluviului Columbia, S.U.A., exista un sir de hidrocentrale puternice, dintre care cea mai mare este Grand Coulee (6280 MW), iar în Canada, mari uzine hidroelectrice au fost ridicate în Peninsula Labrador (La Grande II, cu 5300 MW, Churchill Falls, cu 5225 MW), pe fluviul Sf. Laurentiu si pe Peace River. În bazinul hidrografic al fluviului Enisei, din Rusia, s-a construit hidrocentrala Krasnoiarsk (6096 MW) si se afla în curs de finalizare hidrocentrala de la Susenskoie, în muntii Saian (care va avea o putere instalata de 6400 MW), în timp ce apele afluentului Angara pun în miscare hidrocentralele de la Bratsk (4600 MW). Alte uzine hidroelectrice functioneaza pe Volga, Vah, etc. În R.P. Chineza s-a început constructia primei hidrocentrale de pe Chang Jiang (la Yichang), cu o putere instalata de 2720 MW. În Africa, uzine hidroelectrice impresionante s-au construit pe Zambezi (Cabora Bassa, în Mozambic), pe Nil (Assuan, în Egipt), etc.
În prima parte a secolului nostru, ponderea hidroenergiei în productia mondiala de electricitate era destul de ridicata (37 % în 1938), dar în perioada postbelica aceasta a scazut la 28 % în 1963 si la 19 % în 1975, preferinta pentru electricitatea de origine termica datorându-se preturilor relativ scazute ale combustibililor si apropierii treptate de o valorificare integrala a resurselor de energie hidraulica în unele regiuni cu o economie avansata, de exemplu în Alpi.
În ultimul deceniu, aceasta tendinta s-a inversat din nou, odata cu majorarea preturilor combustibililor, astfel ca, puterea instalata în hidrocentrale a crescut de la 290475 MW în 1970 la 440475 MW în 1979 (din care 79482 MW în tarile aflate în curs de dezvoltare), iar ponderea hidroenergiei în productia mondiala a ajuns la 21.9 % în 1980.
Cu toate aceste progrese, gradul de valorificare a potentialului tehnic amenajabil mondial este înca foarte mic, doar 8.1 %, hidroenergia nefolosita echivalând cu circa 2 miliarde tone combustibil neconventional.
Valorificarea fortei apelor constituie o veche preocupare în tara noastra, existând în acest sens o serie de dovezi materiale datate înca de pe vremea getodacilor si a administratiei romane din Dacia. Conditiile naturale (relief, precipitatii, retea hidrografica favorabila, etc.), precum si unele toponime existente în circulatie (moara- mola, roata-rota, fus-fusum, ciutura-cytola, etc.) sunt argumente ce sprijina aceasta afirmatie.
Ulterior acestei perioade istorice sunt consemnate, în diferite documente, numeroase asezari din Muntenia, Oltenia subcarpatica si Banat în care exista în functiune mori cu facaie ce antrenau mori de cereale, pive sau ferastraie.
Începând cu secolul al XIV-lea, datorita dezvoltarii manufacturilor, apar în Transilvania mori de tabacarit, mai ales în asezarile de la poalele muntilor unde cresterea animalelor constituia îndeletnicirea de baza a populatiei. Morile de hârtie sunt mentionate pentru prima data în secolul al XVI-lea, ele fiind localizate la Sibiu si Talmaciu, în timp ce morile de arpacas sunt construite în Muntenia, la Argesti (Ilfov) si Cornesti (Dâmbovita).
Dezvoltarea mineritului si prelucrarea metalelor, exploatarea si prelucrarea lemnului, dezvoltarea industriei impun tot mai mult folosirea rotii hidraulice pentru a obtine energia necesara.
Astfel, la nivelul anului 1906, sunt inventariate pe cuprinsul României 9398 mori din care 92.8 % erau actionate de apele curgatoare. În 1930, numarul acestora ajunge la 50000 de mori, dar începe sa scada ulterior datorita energiei electrice produsa, prin diferite metode, într-o cantitate mai mare, ajungând sa functioneze în 1962 doar 692 de mori.
Prima uzina hidroelectrica din România, U.H. Grozavesti, a fost construita în perioada 1888-1890 cu menirea de a asigura cantitatea de energie necesara iluminarii unor artere sau institutii din Bucuresti. În anii ulteriori au fost construite mai multe uzine hidroelectrice dar a caror putere instalata nu depasea 185 KW (ex. la Caransebes, Baile Herculane, Toplet, Baia Sprie, Sadu I, etc.).
Dar toate aceste uzine hidroelectrice erau insuficiente fata de consumul de energie electrica aflat într-o cerinta crescânda. Ca atare, s-au investigat si inventariat de catre numerosi cercetatori si institutii de specialitate, potentialul teoretic amenajabil al râurilor României. Pe baza acestor date s-au construit numeroase hidrocentrale cu diferite puteri instalate. În prezent, pe râurile din tara noastra pot fi realizate, în mod tehnic, amenajari hidroenergetice cu o putere instalata de 14900 MW si o cu productie medie anuala de energie electrica de 40 miliarde KWh, din care 28.4 miliarde KWh/an pe râurile interioare si 11.6 miliarde KWh/an pe Dunare (Tabelul nr. 5).
Tabel nr. 5. - Potentialul hidroenergetic al bazinelor hidrografice din România (dupa Al. Cogalniceanu, din Grigor P., 1996)
Bazin hidrografic |
Supraf. km2 |
Potential teoretic (GWh) |
Amenajat la 31.12.1985 |
|||||||
|
de precipitatii |
al scurgerii |
teoretic liniar |
GWh/ an |
|
Nr. C.H.E. |
Pi (MW) |
P (MW) |
GWh/an |
||
Tisa-Somes |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Crisuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mures |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Timis-Nera |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cerna-Jiu |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Olt |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Arges-Dâmbovita |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ialomita |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Siret |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Prut |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dobrogea si bazinele endoreice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Bazine mici (microhidrocentrale) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Total râuri interioare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dunare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Total general |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acest potential este valorificat într-un procent de 40 % prin intermediul celor aproape 80 de hidrocentrale intrate în functiune sau în curs de realizare, precum si a numeroaselor microhidrocentrale, care însumeaza o putere instalata de 5862 MW. Cele mai însemnate realizari ale hidrotehnicii românesti, unele considerate adevarate lucrari de arta, sunt; sistemul hidroenergetic si de navigatie Portile de Fier I, pe Dunare, în apropierea localitatii Drobeta Turnu Severin, construit împreuna cu Iugoslavia si care detine o putere instalata de 2136 MW (1068 MW pentru fiecare parte), Portile de Fier II, construita tot pe Dunare în aval de prima, amenajarile hidroenergetice Izvorul Muntelui-Stejaru pe Bistrita (putere instalata 210 MW), Vidraru-Cetatuia, pe Arges (putere instalata 220 MW) si Lotru-Ciunget, pe Lotru (putere instalata 510 MW). Sisteme hidroenergetice mai importante sunt construite si în bazinele hidrografice ale Somesului, Muresului, Timisului, Ialomitei, etc.
- scaderea consumurilor specifice de apa ale diferitelor ramuri a industriei
- refolosirea apelor returnate dupa utilizarea dintr-o ramura industriala în alta ramura a industriei
Distributia inegala a rezervelor de apa pe glob a contribuit la accentuarea disparitatilor regionale în dezvoltarea industriei. Probleme grele s-au pus, si se pun în continuare, în legatura cu industrializarea tarilor din regiunile aride, care, desi dispun de resurse energetice si chiar de unele materii prime minerale, cunosc o grava lipsa de apa (tarile din jurul Golfului Persic, cele din Orientul Apropiat, etc.).
Corespunzator a crescut si volumul de apa potabila distribuita de la 0.46 miliarde m3 în 1965 la 2.9 miliarde m3 în 1989, din acest volum 45 % fiind destinat uzului casnic, iar restul pentru gospodaria oraseneasca si pentru industriile locale.
|
