Agroecosistemul

1. DEFINITIA AGROECOSISTEMULUI

Dupa Odum (1971) „ un agroecosistem este o prezentare grafica a deosebirilor majore dintre un sistem agricol format din tarlale cultivate cu cereale si alte plante, apoi pasuni pentru erbivore domesticite si un sistem industrial a carui existenta depinde in egala masura de combustibilii fosili si de produsele agrare”. Harper (1974) definea agroecosistemele ca fiind „ in primul rand monoculturi intrinsec instabile cu o diversitate foarte scazuta si cu o retea trofica simpla” Dupa Springett (1974) „agroecosistemele constituie unitati functionale constructive ale biosferei din punct de vedere dinamic si structural”. Puia I., Soran V., (1978, 1981, 1986, 1998) defineau agroecosistemul ca fiind „ o unitate functionala a biosferei , creata de om in scopul obtinerii de produse agricole si prin aceasta este dependenta de om”. Dupa Kormondy E.J. „agroecosistemul este o unitate ideala ce apartine mezocosmosului ecologic fiindca are o structura vegetationala simpla cu granite bine conturate si cu intrari si iesiri de agrochimicale bine dirijate de catre om”.

Stephen R, Gliesman (1999) citat de Puia I., si col. 2001 defineau agroecosistemul sustenabil ca fiind „ acela care isi poate mentine indefinit in timp resursele fundamentale prin mijlocirea carora se auto 424j91e sustine, pe baza si a unui minimum de intrari artificiale din exterior. Cu ajutorul acestor minime intrari el suplineste autocontrolul intern (natural) de reglare al efectelor daunatorilor si bolilor si totodata grabeste restabilirea dupa perturbarile proceselor agroecologice provocate de cultivare si recoltare”

2. CLASIFICAREA AGROECOSISTEMELOR

Dupa gradul de artificializare al ecosistemelor Haber (1990) citat de Puia. I., Soran V., Carlier L., Rotar I., Vlahova M., (2001) clasifica ecosistemele in: bio-ecosisteme (naturale; ecosisteme aproape naturale; ecosisteme semi-naturale; ecosisteme antropogene) si tehno-ecosisteme (asezari umane, sisteme de trafic, complexe industriale):

Tabelul nr. 7 Clasificarea ecosistemelor ( Haber ,1990)

Din punct de vedere energetic, Puia I., Soran V., Rotar I., (1998) clasifica agroecosistemele in agroecosisteme extensive (intensitate redusa) , intensive, si industriale (industrializate)

2.1. Agroecosisteme extensive sau de intensitate redusa

Caracteristicile acestor agroecosisteme sunt urmatoarele: raport iesire/intrare ridicat/ 5-100; control redus sau inexistent al bolilor si daunatorilor; utilizarea de soiuri cu potential genetic mai redus; recolta utila redusa; utilizarea unor tehnologii traditionale. Dintre agroecosistemele extensive putem aminti: agroecosistemele agriculturii traditionale; pasunile si fanetele seminaturale; gradinile din mediul rural. Aceste ecosisteme prezinta o durabilitate ecologica dar nu integreaza dimensiunea economica si sociala.

2.2. Agroecosisteme intensive

Aceste agroecosisteme se caracterizeaza prin: raportul iesire/intrare aproximativ egal cu 1; utilizarea irigatiei; utilizarea imbunatatirilor funciare; utilizarea de soiuri cu potential genetic ridicat; Din aceasta grupa fac parte: livezile; viile intensive; culturile legumicole in spatii protejate (rasadnita, solar). Aceste agroecosisteme prezinta un anumit grad de instabilitate datorita diversitatii reduse, controlului uman neaparat necesar, lanturilor trofice reduse, etc… Ageroecosistemele sunt dependente de factori exteriori (fertilizare, tratamente fitosanitare).

2. Agroecosistemele industriale sau industrializate

Agroecosistemele se caracterizeaza printr-un raport iesire /intrare subunitar datorita intrarilor ridicate de substante din afara agroecosistemului. Din aceasta grupa fac parte: serele; complexe mari de crestere a animalelor; mari ferme de cultura mare. Aceste agroecosisteme sunt foarte instabile si depind de o serie de factori exteriori precum :factorii sociali (mana de lucru); factorii financiari (imprumuturi bancare); factori politico-economici (subventii); factori energetici (criza petrolului, gazului etc…). Orice problema aparuta cu unul din factorii exteriori poate dezechilibra agroecosistemul putand duce chiar la disparitia sa, ele nefiind durabile social, economic si ecologic.

STABILITATEA IN AGROECOSISTEME

Dupa Altierii 1986 , perenizarea unui sistem agricol in timp si spatiu trebuie sa implice urmatoarele elemente:

reducerea risipei de energie si a resurselor consumate;

favorizarea metodelor de productie care restabilesc mecanismele homeostatice, propice stabilitatii biocenozei; optimizarea nivelului de reciclare a nutrientilor si a materiei; maximizarea capacitatii de utilizare multipla a peisajului; asigurarea unui flux de energie eficient;

incurajarea unei productii de alimente adaptate contextului ecologic si socio-economic local;

reducerea costurilor, cresterea eficientei si viabilitatii economice a exploatatiilor mici si mijlocii, cu scopul favorizarii crearii unui sistem agricol mai diversificat si potential mai rezistent;

Tabelul nr.8 Diferentele structurale si functionale dintre ecosistemele naturale si agroecosisteme dupa Odum (1969)

4. DURABILITATEA AGROECOSISTEMELOR

Dupa Spedding (1975) crearea unui agroecosistem durabil presupune furnizarea unui minim de informatii:

→Finalitatea sistemului : obiectivul pentru care sistemul este dezvoltat;

→ Limitele: un mijloc prin care se pot defini elementele care sunt in interiorul sistemului si care sunt in afara lui;

→ Contextul: mediul extern in care sistemul opereaza;

→ Elementele componente: elementele principale care formeaza acest sistem;

→ Interactiunile: relatiile dintre elemente;

→ Imputurile: utilizate de catre sistem care provin din afara lui;

→ Resursele: elemente situate in interiorul sistemului care sunt utilizate in timpul functionarii acestuia;

→ Produsele sau performanta dorita: productiile principale dorite;

→ Subprodusele: productiile utile dar secundare;

5. PRACTICI TEHNOLOGICE PENTRU DIMINUAREA INTRARILOR ENERGETICE

Dupa (Wittwer,1975, citat de Altieri) sunt necesare urmatoarele actiuni pentru a crea premisele unui sistem durabil:

Pentru cresterea eficacitatii fotosintezei este nevoie de: ameliorarea arhitecturii plantelor pentru a permite o mai buna interceptare a luminii (frunzele trebuie sa prezinte o orientare verticala); selectia genetica de varietati care au o mai buna eficacitate fotosintetica (index foliar mai ridicat); reducerea sau inhibarea fotorespiratiei si/sau a respiratiei nocturne; utilizarea de varietati care au o perioada de crestere mai lunga; imbogatire artificiala cu CO2; folosirea de scheme de plantare eficace (orientarea randurilor pe directia nord-sud); utilizarea de mulci din plastic de culoare roz, care reflecta lumina pe partea inferioara a frunzelor;

Sunt necesare modificari aduse componentelor mediului: modificarea vantului prin utilizarea de perdele de protectie; controlul inghetului prin intermediului perdelelor de protectie a sistemelor de ventilatie si de irigatie; controlul temperaturilor din sol datorita utilizarii de mulci;

Este nevoie de o mai buna gestiune a solurilor: selectia genetica de culturi tolerante la deficientele in nutrienti din sol sau la existenta unor substante toxice; imprastierea de ingrasaminte in cantitati mai reduse si cresterea eficacitatii consumului de ingrasaminte de catre plante; inlocuirea araturii de baza prin sisteme minime de lucrare a solului; utilizarea de gunoi, compost, plante de acoperire si ingrasaminte verzi; cresterea fixarii azotului din aer, prin selectia de bacterii capabile de a fixa azotul, la nivelul rizosferei unor plante cultivate ce nu sunt leguminoase; utilizarea de asociatii ce comporta micorize; utilizarea directa de surse originale de ingrasaminte (ex. roca fosfatica);

Se recomanda o mai buna gestiune a apei : irigarea prin sisteme picatura cu picatura; practicarea mulcirii si a sistemelor de lucrari minime; controlul deschiderii stomatelor; gestiunea covorului vegetal, pentru controlarea gradului de umbrire; utilizarea de perdele paravant; aplicarea de volume de apa, estimate pe baza continutului real in apa a solului;

Gestiunea insectelor daunatoare sa fie realizata prin: actiuni preventive: utilizarea de varietati rezistente, ameliorarea igienei campurilor, utilizarea de substante atractive si de capcane cu feromoni, diversificarea culturilor, manipularea datei de plantare, a momentului efectuarii araturii, a distantei dintre randuri si a rotatiei culturilor; actiuni directe: utilizarea de masculi sterili, utilizarea de feromoni sexuali, introducerea, cresterea si mentinerea populatiilor de dusmani naturali, utilizarea de insecticide de origine microbiana sau vegetala, eliminarea mecanica sau termica, inducerea de modificari in comportament, controlul cu pesticide (admise de caietele de sarcini) in extremis daca nivelul de paguba economica este atins;

O mai corecta gestiune a bolilor este de dorit prin: utilizarea de varietati rezistente ; rotatia culturilor ; amestec de varietati ; control biologic utilizand de specii antagoniste ; culturi asociate ;utilizarea de sisteme minime de lucrari ale solului;

Este necesara o gestiune adecvata a buruienilor prin :conceperea de asociatii culturale competitive ; transplantarea rapida a rasadurilor viguroase in terenuri curate de buruieni ; utilizarea de plante de acoperire a solului ; folosirea de distante mici intre randuri ; rotatia culturilor ; eliminarea buruienilor din culturi in perioadele critice in care competitia are loc ; folosirea mulcirii, si a alelopatiei;

Este nevoie de utilizarea de sisteme agricole corespunzatoare : folosirea de sisteme de cultura multiple: culturi intercalate, culturi in benzi, culturi de plante gazda, culturi mixte; utilizarea de culturi de acoperire in livezi si vii; culturi intercalate cu gazon in benzi si sisteme de legume si mulci viu; sisteme agrosilvice; sisteme de cultura analoage in diferite stadii ale succesiunii naturale a vegetatiei secundare din regiune;

6. ECOLOGIE SI ECONOMIE

Fedorov (1977, 1981) a definit 4 mari strategii alternative de reglare a raporturilor dintre economie, societate si natura (Alternativa „radical pozitiva”; Alternativa „radical negativa”; Alternativa oportunista ; Alternativa „moderat pozitiva”;).

→ Alternativa „radical pozitiva”: potrivit acestei abordari (economisti, bancheri, tehnocrati) ecosfera poate fi inlocuita partial de catre evolutia tehnologica;

→Alternativa „radical negativa”: potrivit acestei abordari (ecologistii radicali) solutia de reglare a raporturilor dintre om si natura este dezvoltarea unei societati pe baza de sisteme economice traditionale;

→ Alternativa „oportunista”: potrivit acestei abordari pompieristice pentru reglarea dezechilibrelor si a accidentelor care apar la scara planetei sunt necesare interventii punctuale pe termen scurt, dar care nu ofera solutii durabile.

→Alternativa „moderat-pozitiva”: alternativa este marcata de dezideratul dezvoltarii durabile preluat la Rio de Janerio ca si simbol al dezvoltarii armonioase a generatiilor viitoare.

Alegerea unei alternative sa a alteia sau concilierea dintre promotorii si sustinatorii uneia sau alteia presupune abordari globale ale problemelor omenirii care sa integreze:

dimensiunea economica sustinuta de alternativa „radical pozitiva” si oportunista

dimensiunea ecologica sustinuta de alternativa « radical negativa » si « moderat pozitiva »

dimensiunea sociala si etica sustinute de alternativa « moderat pozitiva »

Una din marile provocari la care trebuie sa facem fata acum la inceput de mileniu este cea a reconcilierii dintre ecologie , economie si societate.

Ecologia economica si ecosociologia s-au dezvoltat in ultima vreme din ce in ce mai mult pentru a putea studia problematica dezvoltarii durabile un concept care acorda o importanta considerabila preocuparilor economice sociale si de mediu. La ora actuala teoriile economice clasice si neo-clasice obliga economistii de a considera ca distrugerea padurilor ecuatoriale, supraexploatarea rezervelor oceanice de peste, ca si contributii pozitive la bilantul economic al unei societati. Acest tip de abordare este evident unul pe termen scurt, care nu integreaza impactul acestor activitati economice pe termen mediu si lung.

Punctul slab al acestor teorii economice este acela ca ele nu rezista la o analiza a societatii pe termen mediu si lung in ceea ce priveste capacitatea acestor stiinte de a furniza puncte de reper si raspunsuri privind dreptul generatiilor viitoare de acces la resursele naturale. Pentru a face fata serioaselor probleme de mediu care ameninta la ora actuala vaste ecosisteme locale, regionale, nationale sau chiar la nivel mondial, trebuie sa ne schimbam modul de a gandi mai ales in domeniul economic. Demersurile neo-clasice precum si replicile materialiste si reductioniste trebuie sa fie inlocuite de catre demersuri inovatoare care integreaza grija de a proteja resursele naturale, calitatea vietii si o dezvoltare durabila si echitabila.

O dezvoltarea durabila nu vrea sa spuna o crestere durabila a productiei industriale. In tarile industrializate nevoia sociala de dezvoltare poate sa fie satisfacuta printr-o reducere a presiunii asupra ecosistemelor (reducerea risipei resurselor; deplasarea unei activitati importante dinspre productie inspre sectorul serviciilor). Pentru tarile mai sarace trebuie actionat evident in sensul unei cresteri industriale, dar economia trebuie pusa in slujba societatii si nu invers.

Economismul si ecologismul

Intro-o abordare reductionista demersul economic si ecologist pot sa apara ca fiind antagoniste: Finalitatea urmarita de catre economie este maximizarea productiei fara sa ia in calcul o maniera judicioasa de gestiune a resurselor. Economistul este tentat de a vedea dezvoltarea prin prisma unor simple ecuatii econometrice in care se acceseaza factori de productie externi plecand de la premisa, ca acestia se gasesc in cantitati nelimitate in natura. La polul opus, ecologia radicala cere eliminarea de „facto” a calculelor economice din gestiunea naturii. A fixa pretul unui m3 de lemn sau de apa presupune pentru apologetii acestui curent legitimizarea dreptului de a polua si de a exploata ecosfera si deci de a compromite sansele generatiilor viitoare.

In astfel de abordari economismul intr-adevar se opune ecologismului. Aceasta situatie este astazi intalnita in tarile Europei de Est in care conceptia extrema asupra procesului de crestere economica a unei natiuni pe seama exploatarii naturii conduce in multe situatii la catastrofe uneori ireversibile. Pe de alta parte aplicarea riguroasa a unor principii exprimate de catre curentele ecologiste poate fi o cauza de imobilism economic al unei societati.

Economia si Ecologia

In tarile industrializate au loc uneori confruntari destul de agresive intre exponentii curentelor ecologiste si adeptii teoriilor economice neoliberale. Aceste momente de confruntare sunt din ce in ce mai putine datorita maturizarii actorilor de ambele parti. In conditiile in care un ecologism radical se opune unui economism simplificat, apar convergente de fond intre demersurile economiei si ale ecologiei. Prin definitie economia este stiinta alocarii resurselor rare. Tot prin definitie ecologia este stiinta de a gestiona si salva resursele rare din natura.

Apropierea etimologica dintre cele 2 definitii este cel putin un motiv de a apropia cele 2 demersuri pentru o gestiune adecvata a resurselor limitate.