ALTE CAI DE DETERIORARE A MEDIULUI

ALTE CĂI DE DETERIORARE A MEDIULUI

11.1. Deteriorarea mediului prin constructii de baraje si canale

Constructiile de baraje si canale au numeroase efecte negative asupra mediului.

Constructia barajelor schimba regimul viiturilor conducând la sedimentarea viiturilor in lacuri.

Pentru a compensa lipsa fertilitatii naturale prin namolul adus de viituri, sunt folosite îngrasaminte sintetice si un vast sistem de canale de irigatie, care a dus pe de o parte la aparitia fenomenului salinizarii solului iar pe de alta parte a dus la cresterea incidentei unor periculoase maladii, ca malaria. În unele lacuri s-au dezvoltat imense cantitati de plante acvatice, împiedicând atât navigatia cât si pescuitul. Unele specii locale acvatice pot disparea, altele pot creste numeric. Unele specii imigrate se înmultesc foarte mult iar treptat, se pot stabiliza noi stari de echilibru, afectând evolutia tuturor speciilor din zona.

Constructia de canale conduc la perturbari profunde în întreaga structura a biocenozelor.

Barajele produc mari presiuni în scoarta pamântului ce declanseaza cutremure de pamânt.

11.2. Deteriorarea mediului prin introducerea de specii în ecosisteme

Orice specie poseda o anumita capacitate de raspândire geografica (extinderea arealului geografic) si ecologica (patrundere în ecosisteme diferite - deci extindere de areal ecologic). Acest proces s-a desfasurat în tot cursul istoriei vietii pe Pamânt si se desfasoara si în prezent.

În acest proces, multe încercari se soldeaza cu esec din cauze diferite: factori abiotici nepotriviti, biocenoza noua se dovedeste atât de complexa si închegata încât nu permite instalarea (realizarea unui anumit nivel numeric si constituirea unei nise ecologice) noului intrus.

Patrunderea într-un nou ecosistem înseamna schimbarea corelatiilor cu factorii biotici si abiotici, deci schimbarea modului de actiune a selectiei ceea ce duce treptat, în succesiunea generatiilor, la schimbarea mai mult sau mai putin profunda, a genofondului populatiei patrunse, la adaptarea ei fata de noile conditii.

Introducerea de elemente (specii) straine în diferite biocenoze poate fi neintentionata sau intentionata.

a). Introduceri neintentionate

Prin anul 1929, pe o nava militara venind din Dakar (Africa de Vest) au ajuns pe coasta rasariteana a Braziliei câtiva tântari din specia Anopheles gambiae, vectori ai malariei, care pâna atunci existau numai în Africa. Curând, a aparut malaria. Sute de mii de oameni s-au îmbolnavit, circa 12 mii au murit.

O adevarata catastrofa economica s-a produs când acum aproximativ un secol, afidul Phylloxera vitifolii (ord. Homoptera) a patruns din America în Franta (prin Bordeaux si alte porturi). Pâna atunci, aceasta insecta traia pe specii de vita salbatica din SUA, la vest de Muntii Stâncosi, fara a pricinui pagube vizibile (adaptare reciproca). Ajuns în Franta si apoi în Algeria a distrus culturile de vita de vie pe suprafete imense (în Franta pe 1.200.000 hectare). Atunci a disparut ideea de a altoi soiurile europene de vita pe cele americane, rezistente la filoxera. În acest fel a fost stavilita invazia acestui afid.

Un alt exemplu este gândacul de Colorado (Leptinotarsa decemlineata - ord. Coleoptera), important daunator pentru culturile de cartof.

Gândacul de Colorado exista în biocenozele naturale în zona de est a Muntilor Stâncosi din Colorado pâna în Mexic, hranindu-se mai ales cu un solanaceu spontan - Solanum rostratum. În 1874 a ajuns la coasta atlantica a Statelor Unite iar peste alti doi ani primele exemplare au aparut în Europa (Germania) unde au fost distruse. În 1920 (când patrunde prin portul Bordeaux si reuseste sa se înmulteasca) si 1925 el se raspândeste în toata Franta si de aici se întinde în toata Europa, pricinuind mari pagube economice. La noi în tara el a patruns prin anii 1950. Pâna în prezent nici o metoda de combatere nu a reusit sa distruga acest daunator periculos.

În acelasi fel au fost introduse diferite specii de buruieni, crustacei, moluste, pesti, pasari, mamifere.

b.) Introduceri intentionate s-au facut si se fac în cele mai diferite scopuri - plante de cultura (alimentare, tehnice, esente lemnoase, decorative), animale pentru scopuri alimentare, cinegetice, estetice.

Ca urmare a acestor introduceri, întreaga flora si fauna endemica, de o inestimabila valoare stiintifica, întreaga structura a biocenozelor unice, au fost deteriorate în mod ireversibil.

Se cunosc urmarile catastrofale ale introducerii iepurelui de vizuina european Oryctolagus cuniculus în Australia. În 1859 au fost aduse în Australia 24 exemplare. Neavând dusmani naturali s-au înmultit devenind un adevarat flagel. Cresterea vertiginoasa a numarului iepurilor se poate vedea din numarul de piei exportate: 33.000 în 1873, 9 milioane în 1882, 17,5 milioane în 1945. S-au introdus vulpi din Europa, dusmanii naturali ai iepurelui. Dar vulpile au preferat sa consume miei si fauna locala mai usor accesibila. Momelile otravite folosite contra vulpilor au dus la nimicirea unui numar mare de animale autohtone. În 1950, înmultirea si extinderea iepurilor, a fost oprita prin introducerea unei viroze a iepurilor. Dupa o perioada de 6-7 ani, iepurii au devenit partial imuni, astfel încât în prezent, dupa fiecare epidemie virotica numarul lor creste tot mai mult.

Atunci când o specie introdusa într-un ecosistem nou pentru ea, reuseste sa se stabileasca în el si sa se reproduca normal, zicem ca s-a produs aclimatizarea speciei respective.

11.3. Deteriorarea mediului prin supraexploatare

Supraexploatarea speciilor

Disparitia sau scaderea pâna la un nivel critic al speciilor, local sau pe tot arealul lor, se datoreaza adesea supraexploatarii lor (vânatoare, pescuit, suprapasunat) dar de multe ori este consecinta distrugerii habitatului lor, în care caz sunt afectate numeroase specii.

De multe ori efectele sunt greu sesizabile pentru moment si trec neobservate, alteori afecteaza interesele economice ale omului, iar în unele împrejurari, când afecteaza biocenoze întregi, pot fi de-a dreptul catastrofale pentru existenta populatiilor umane, din zonele respective.

Cercetarile arata ca, din totalul speciilor (311) disparute în timpuri istorice, 82% au disparut în ultimele trei secole. Evaluari aproximative arata ca circa 20.000 specii de plante si zeci de mii de specii de animale sunt amenintate cu extinctie completa. De asemenea, trebuie spus ca, de cele mai multe ori nu stim aproape nimic despre implicatiile genetice, ecologice, evolutive si economice ale disparitiei unei altei specii decât atunci când aceasta afecteaza în mod evident interesele noastre.

Trebuie sa fie limpede ca o specie cu atâtia consumatori este în miezul unei complexe retele trofice, a carei dezechilibrare poate fi foarte grava.

Supraexploatarea solului, padurilor, pasunilor

Eroziunea solului este un fenomen care se produce în mod natural. Dar, pe solurile bine protejate de vegetatia neperturbata, refacerea solului echilibreaza eroziunea lui. În cazul când protectia covorului vegetal e perturbata, eroziunea devine mai intensa decât refacerea si ca urmare solul se degradeaza. Dereglarea acestui echilibru de multe ori se produce prin exploatarea nerationala si supraexploatarea solului.

Refacerea solului este un proces foarte lent: chiar în conditiile acoperirii cu vegetatie sunt necesare 3-4 secole pentru formarea unui strat de 3 cm de sol.

Functiile padurilor, indiferent de zona geografica, sunt multiple: hidrologica, de protectie a solurilor, climatica, estetica, sanitar-igienica, recreativa.

Padurile influenteaza clima locala si regionala, în general moderând-o. Coroanele arborilor, prin frunzisul lor, intercepteaza apa de precipitatie diminuând impactul mecanic al ei asupra solului. Litiera are si ea acest rol si, pe lânga aceasta, are capacitatea de a retine mari cantitati de apa, moderând scurgerile de suprafata si echilibrând alimentarea pânzelor subterane prin apa de infiltratie. În acest fel solul devine protejat împotriva eroziunii prin spalare. Aceste trasaturi capata o deosebita importanta în bazinele de alimentare a râurilor: împiedicând scurgeri violente, este moderat regimul viiturilor, este împiedicata colmatarea lacurilor.

Despadurirea pantelor din asemenea bazine de alimentare duce la viituri violente, la inundatii, la colmatarea rapida a lacurilor naturale si a bazinelor de acumulare.

Situatii critice si mai grave se produc în urma supraexploatarii padurilor din zona ecuatoriala si a pasunilor din zonele aride si semiaride. În aceste zone, cu o populatie globala de circa 600 milioane oameni, suprapasunatul duce la desertificarea unor vaste regiuni.

Întregul desert al Saharei, cel mai mare din lume, se datoreaza supraexploatarii (mai ales suprapasunatului). Cercetarile arata ca, în perioadele preistorice si istorice, în locul unde se întinde Sahara exista o bogata vegetatie de pasuni si paduri, ape abundente si o fauna bogata, inclusiv a marilor mamifere africane. Pâna acum 2000 de ani existau înca paduri departe, în interiorul Saharei actuale.

Extinderea desertului, din aceleasi cauze, se produce si astazi, cu circa 5 km pe an.