BIODIVERSITATEA SI CONSERVAREA BIODIVERSITATII

BIODIVERSITATEA sI CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII

9.1. Biodiversitatea - o problema globala

Comunitatile biologice, dezvoltate in milioane de ani, au început sa fie distruse de activitatile oamenilor. Un numar mare de specii sufera un declin rapid, unele fiind aproape de punctul de unde începe extinctia lor, ca rezultat al vânarii excesive, distrugerii habitatelor, atacului salbatic al pradatorilor sau c 929c25j ompetitorilor introdusi de catre om. Principalul inamic al biodiversitatii este saracia iar protectia acesteia trece, in mod obligatoriu, prin ameliorarea bunastarii umanitatii si lupta împotriva subdezvoltarii .

Diversitatea biologica este definita ca fiind abundenta de entitati vii pe Pamânt, reprezentata de milioane de plante, animale si microorganisme, genele pe care acestea le contin, complexitatea ecosistemelor pe care le formeaza în mediul biologic.

Conservarea diversitatii biologice nu studiaza doar specii si habitate, ci si eficacitatea unor masuri active de protectie. Conservationistii includ în studiile lor si aspecte sociale, economice, politice si etice. Conservationistii nu lucreaza numai în plan stiintific, ci si în plan politic si educational, implicând oficialitatile locale, guvernamentale si comunitatile locale în planurile de protectie.

Începând cu Conferinta Natiunilor Unite asupra Mediului Inconjurator de la Stockholm din iunie 1972 se recunoaste, oficial si la nivel international, interdependenta dintre problemele sociale, tehnologice, economice si cele ecologice. Pornind de la acest adevar, s-a dezvoltat conceptul, apoi strategia, dezvoltarii durabile, în cadrul careia ecologia joaca rolul unei adevarate placi turnante. Recunoasterea importantei acestei discipline, patrunderea ideilor si principiilor ecologice în constiinta unei mari parti a populatiei, inserarea problemelor de mediu în programele partidelor si guvernelor etc. sunt realizari incontestabile. Lor li se datoreaza dezvoltarea de programe internationale, elaborarea unor acte normative coerente si constituirea unor organisme nationale si internationale specializate pe problemele mediului înconjurator.

Conventia de la Berna (1979) a jucat un rol major în domeniul conservarii florei si faunei salbatice, a habitatelor naturale. Se refera, în special, la conservarea pasarilor migratoare.

Conferintele la nivel înalt de la Rio de Janeiro (1992), de la Johanesburg (2002) s.a. nu au facut decat sa întareasca vointa de actiune a majoritatii tarilor în domeniul mediului inconjurator si a dezvoltarii durabile. Declaratia de la Rio afirma principiul "poluatorul plateste , prin care companiile si guvernele trebuie sa îsi asume responsabilitatea financiara pentru daunele cauzate mediului.

Termenul de globalitate a fost folosit pentru prima data în SUA, la primul forum american National Forum on BioDiversity (1986). Termenul este atribuit lui E.O.Wilson, cunoscut entomolog si sociobiolog. Transpunerea în tiparele politice si de drept international s-a realizat in 1992, la Conferinta Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare (CNUE) care va adopta Conventia asupra Diversitatii Biologice (CBO), semnata de 168 de state.

Diversitatea speciilor de pe Terra a crescut continuu de la aparitia vietii. Aceasta crestere nu a fost constanta, existând perioade cu o rata mare a speciatiei urmate de altele cu schimbari minime. In timp geologic s-au produs cinci extinctii în masa. Cea mai mare extinctie a avut loc la sfârsitul Permianului, acum 250 milioane ani, când se pare ca au disparut intre din totalul speciilor marine Este foarte probabil ca extinctiile sa fie cauzate de perturbatii majore (eruptii vulcanice pe mari suprafete sau coliziunea cu un asteroid), care au determinat aparitia unor schimbari ale mediului carora multe specii nu le-au facut fata. Au trebuit sa treaca de milioane de ani pentru ca numarul mare de familii pierdute in Permian sa se refaca. Extinctiile ca si speciatiile fac parte mai mult ca sigur din ciclul natural.

Chiar daca extinctiile sunt un proces natural pierderea speciilor este periculoasa atunci când rata de extinctie este mai mare decât rata speciatiei.

Rata actuala de extinctie este de 100 pâna la 1 000 de ori mai ridicata decat ratele din trecutul geologic. Acest episod nou al extinctiilor este numit a sasea extinctie si este datorat exclusiv activitatii umane. Pierderea de specii este fara precedent si ireversibila.

Multe resurse naturale precum aerul, apele, solul, speciile rare, peisajele deosebite sunt considerate a fi resurse comune care sunt bunul intregii societati. Aceste resurse nu sunt întotdeauna asociate cu o valoare monetara. Oamenii, industriile, utilizeaza si degradeaza aceste resurse fara a plati decât simbolic sau deseori fara a plati nimic, situatie descrisa ca tragedia bunului comun. In sistemele ecologiste de evaluare (economie ecologica) utilizarea acestor resurse comune este inclusa ca parte interna a afacerii si intra în costul de productie al produsului.

Atunci când oamenii si organizatiile vor plati pentru actiunile lor se va diminua si degradarea mediului. astfel ca industriile vor avea politici de supraveghere mai severe si vor fi mai precaute cu mediul.

Demonstrarea valorii diversitatii biologice si a resurselor naturale este o problema foarte complexa, ea fiind determinata de o varietate de factori economici si etici. Un obiectiv major al economiei ecologice este dezvoltarea metodelor de evaluare a componentelor diversitatii biologice. Au fost elaborate metode pentru atribuirea de valoare economica variabilitatii genetice, speciilor, comunitatilor biologice si ecosistemelor.

9.2. Valoarea biodiversitatii

9.2.1. Valori economice directe

1.) Valori utilizate pentru consum

Valorile utilizate pentru consum pot fi atribuite bunurilor care sunt consumate local si care nu apar pe pietele nationale si internationale. Oamenii care traiesc aproape de terenurile productive utilizeaza adesea o parte considerabila a bunurilor produse pentru consumul propriu. În cazul în care populatia din mediul rural nu este capabila sa obtina aceste produse (ex. vânatul, combustibilul lemnos), ca urmare a efectelor degradarii mediului, supraexploatarii resurselor naturale sau datorita instituirii ariilor protejate, standardul de viata va fi în scadere, fapt ce poate merge pâna la punctul in care devine imposibila supravietuirea si este necesara migrarea spre centrele urbane.

2.) Valoarea de utilizare a produselor

Valoarea de utilizare a produselor este valoarea directa atribuita produselor care sunt recoltate din mediul salbatic si vândute pe pietele comerciale nationale sau internationale.

In prezent, lemnul este cel mai important produs obtinut din mediul natural, cu o valoare circulanta în comertul international de peste 120 miliarde USD an. Productia de lemn este exportata în proportie tot mai mare din multe tari tropicale, care obtin astfel valuta pentru industrializare sau plata datoriilor. Produsele nelemnoase din padure, incluzând vânatul, fructele, latex-ul, rasinile, plantele medicinale au de asemenea o valoare productiva foarte mare. De exemplu, produsele nelemnoase exportate de India reprezinta 63% din totalul exporturilor forestiere Valoarea produselor nelemnoase împreuna cu valoarea lemnului aduce o puternica justificare economica pentru mentinerea ecosistemelor forestiere în bune conditii.

Beneficii enorme obtinute din comertul ilegal "de viata salbatica", precum si ingeniozitatea retelelor fac dificile controlul si stoparea acestei activitati. De exemplu, un cimpanzeu este platit braconierilor cu aproximativ 70 USD si se vinde beneficiarului cu circa 7.500 USD.

Cea mai importanta valoare de utilizare pentru multe specii consta în capacitatea lor de a produce noi materii prime pentru industrie si de a îmbunatati genetic culturile agricole.

Populatiile salbatice produc sursa de material genetic care le poate redresa genetic pe cele domestice. In cazul plantelor cultivate, speciile salbatice pot produce gene care confera rezistenta la boli sau determina cresterea productiei. Continua ameliorare genetica a plantelor cultivate este necesara nu numai pentru cresterea productiei dar si ca protectie împotriva insectelor rezistente la pesticide, virulentei unor fungi, bacterii sau virusi necunoscuti. Pierderea plantelor cultivate poate fi adeseori legata direct de variabilitatea genetica redusa. Astfel, În Irlanda, în anul 1846, cartofii au fost distrusi aproape în totalitate. Consecintele acestei vulnerabilitati genetice ridicate s-au concretizat prin moartea a peste 1,5 milioane de irlandezi si cu migrarea altor 2-3 milioane în alte tari, cartoful fiind un aliment de baza. În anul 1922 cartoful a fost aproape decimat în fosta URSS. Exemplele pot continua.

Speciile salbatice pot fi adesea utilizate ca agenti biologici de control. Exemplu: viermele alb al maniocului a fost introdus accidental în Africa unde a produs pagube de circa 2 miliarde de USD/an reducând substantial hrana a peste 200 de milioane de africani. Dupa cercetari intense, entomologii au descoperit o viespe din Paraguai, necunoscuta initial ca parazit al viermelui alb al maniocului. Un program de crestere si introducere a 250 000 de viespi în Africa a condus la controlul dezvoltarii viermelui si reducerea a 95% din pierderile de manioc.

Lumea naturala este si o importanta sursa de materii prime în industria farmaceutica. Mai mult de 75% din primele 150 de medicamente prescrise curent in S.U.A. sunt derivate din plante, animale, fungi, bacterii. Doua medicamente obtinute dintr-un melc de mare din Madagascar s-au dovedit a fi eficiente in tratarea leucemiilor si a altor boli de sânge. Aceste tratamente au crescut rata de supravietuire a copiilor cu leucemie de la 10% la 90%.

Comunitatile biologice ale lumii sunt în continuare cercetate pentru a se descoperi noi plante, animale, fungi si microorganisme care pot fi utilizate in lupta oamenilor cu boli precum cancerul sau SIDA.

9.2.2. Valori economice indirecte

Comunitatile biologice produc o mare varietate de servicii de mediu care nu sunt consumate prin utilizare. Ele previn inundatiile si eroziunea solurilor, purifica apele si creeaza locuri pentru recreere si studiere a naturii.

a.) Productivitatea ecosistemelor. Capacitatea fotosintetica a plantelor si algelor consta în captarea energiei solare de catre tesuturile vii. Acestea reprezinta startul celor mai importante relatii trofice care implica aproape toate speciile pe care omul le exploateaza. Aproximativ 40% din productivitatea mediului terestru este utilizata direct sau indirect de om. Distrugerea vegetatiei dintr-un areal conduce la pierderea productiei de biomasa si deteriorarea comunitatilor de animale care traiesc în acel areal.

Chiar daca ecosistemele degradate sunt refacute - adesea cu cheltuieli foarte mari - nu se mai poate restabili functionalitatea initiala a ecosistemelor, acestea nemaiavând aceeasi bogatie în specii.

Multe studii asupra pajistilor naturale si artificiale confirma faptul ca pierderea unor specii determina declinul productivitatii, comunitatea fiind mai putin capabila sa raspunda la variatii ale mediului, precum seceta. Atunci când sunt pierdute specii, comunitatile biologice isi vor reduce substantial capacitatea de adaptare la schimbarile produse de activitatea umana.

b.) Protectia apelor si a resurselor edafice. Comunitatile biologice au o importanta vitala în protejarea resurselor de apa, protectia ecosistemelor împotriva inundatiilor sau secetei si mentinerea calitatii apei. Aparatul foliar si litiera intercepteaza ploaia si reduc impactul picaturilor de apa cu solul, radacinile plantelor si microorganismele contribuie la aerarea solului, marindu-i capacitatea de a absorbi apa. Cresterea capacitatii de retentie a apei reduce posibilitatea de producere a inundatiilor care apar dupa ploile puternice si asigura o cedare lenta a acesteia, în zile sau saptamâni dupa ploaie.

Atunci cand vegetatia este degradata, rata de eroziune a solurilor si chiar alunecarile de teren cresc rapid, reducând substantial valoarea terenurilor. Mai mult, particulele de sol ajunse în apa pot elimina animalele de apa dulce, viata marina din estuare. Sedimentele reduc indicele de potabilitate si indirect posibilitatea de utilizare a apei de catre comunitatile umane ce traiesc de-a lungul râurilor. Cresterea debitului solid conduce la colmatarea accelerata a lacurilor de acumulare, la diminuarea productiei de energie electrica sau reducerea navigabilitatii.

c.) Ameliorarea climatului

La nivel local arborii modifica temperatura prin reducerea insolatiei directe si procesul de evapotranspiratie. Efectul racoritor diminueaza utilizarea ventilatoarelor si aparatelor de aer conditionat, sporeste confortul si imbunatateste productivitatea muncii.

La nivel regional, evapotranspiratia asigura secvente ale circuitului apei în natura. Pierderea vegetatiei din unele regiuni de pe glob a condus la reducerea, la nivel regional, a cantitatii anuale a precipitatiilor.

La nivel global, cresterea plantelor este corelata cu ciclul carbonului. Diminuarea suprafetei ocupate de covorul vegetal are ca efect reducerea capacitatii de absorbtie a CO₂, contribuind la cresterea concentratiei acestui gaz în atmosfera si mai departe la efectul de încalzire globala.

d.) Depozitarea deseurilor si retentia nutrientilor. Comunitatile biologice sunt capabile sa reduca si sa imobilizeze poluanti ca metale grele, pesticide, ape uzate, care au fost introdusi în mediu prin activitati umane.

e.) Relatiile dintre specii. Existenta multora dintre speciile vânate de oameni pentru valoarea lor economica depinde de alte specii salbatice. Astfel, declinul unei specii salbatice cu importanta mica pentru oameni poate determina diminuarea numarului celor vânate. O parte din animalele salbatice vânate sunt dependente de insectele si plantele necesare hranei. Declinul populatiilor de insecte si al comunitatilor de plante va conduce la scaderea efectivului de animale vânate de om. Numeroase specii de plante cultivate sunt entomofile, depinzând de insecte pentru polenizare. Diseminarea multor specii specii salbatice este dependenta de animalele care le consuma fructele.

Unele din relatiile cele mai semnificative din comunitatile biologice sunt acelea dintre speciile de plante si microorganismele din sol care produc nutrientii esentiali prin descompunerea plantelor si animalelor moarte. Cresterea lenta si moartea arborilor din padurile Europei poate fi atribuita, în parte, efectului ploilor acide si poluarii aerului asupra fungilor din sol.

f.) Recreerea si ecoturismul. Un scop important al activitatilor recreationale este acela de relaxare în natura prin intermediul unor activitati precum drumetia, fotografiatul, tabere ornitologice, observarea balenelor etc. Valoarea monetara a acestor activitati, numita uneori valoarea farmecului poate fi considerabila (circa de 800 miliarde USD/an).

Ecoturismul este o industrie în rapida dezvoltare, implicând peste 200 milioane de persoane pe an si rulând miliarde de USD/an în lume. Vizitarea unor tari de catre aceasta categorie de turisti si cheltuielile facute sunt realizate cu scopul de admira comunitatile biologice si specii rare. Rolul ecoturismului este în particular important în multe tari tropicale. Ecoturismul poate furniza o justificare imediata, pragmatica pentru protejarea diversitatii biologice, în mod particular atunci când activitatile pe care le presupune sunt integrate într-un plan general de management.

g.)Valoarea educationala si stiintifica. Multe carti, reviste, programe de televiziune, materiale multimedia, filme produse în scopuri educationale si recreative sunt bazate pe teme din natura. Aceste produse educationale valoreaza probabil miliarde de dolari pe an.

h.) Monitorizarea factorilor de mediu. Speciile care au sensibilitati aparte la toxine pot servi drept sistem initial de avertizare într-un program de monitorizare a starii de sanogeneza a mediului. Unele specii pot servi ca înlocuitori ai unor echipamente de detectie deosebit de costisitoare. Cei mai cunoscuti indicatori sunt lichenii care cresc pe roci si absorb substantele chimice din ploi sau aer. O cantitate mare de substante toxice distruge lichenii, fiecare specie având un nivel distinct de toleranta la poluarea atmosferica. Compozitia comunitatilor de licheni dintr-un areal poate fi utilizata ca indicator biologic (biomarkeri) al nivelului de poluare a atmosferei, iar abundenta lor poate indica arealele contaminate. Molustele si algele sunt de asemenea utilizate ca indicatori biologici.

9.2.3. Valori optionale

Valoarea optionala a speciilor consta în potentialul de a produce un beneficiu economic societatii umane în viitor. Continua schimbare a societatii umane genereaza necesitati, deci trebuie sa existe metode care sa le satisfaca. Adesea solutia problemei este un animal sau o planta necunoscuta anterior. Cautarea de produse naturale noi este foarte extinsa. Entomologii cauta insecte utilizabile ca agenti biologici de control, microbiologii cauta bacterii care sa asiste procesele biochimice industriale, zoologii cauta sa identifice specii ce pot produce proteine animale mai eficiente etc. Posibila valoare economica a speciilor este greu de precizat deoarece este bazata pe produse sau procese neimaginabile înca.

Agentiile de asigurari medicale si companiile farmaceutice sunt angajate în eforturi mari de colectare si prelucrare a unor plante pentru a exploata capacitatea lor de a lupta cu diverse maladii. Descoperirea unui agent anticancer în tisa pacifica (Taxus brevifolia) un arbore specific padurilor seculare nord-americane, este unul din rezultatele recente ale acestor cautari. O alta specie cu valoare în producerea unor medicamente este arborele Ginkgo biloba care mai vegeteaza spontan doar în câteva localitati izolate din China. In decursul ultimilor 20 de ani, o industrie de 500 milioane de USD/an a fost dezvoltata in jurul plantatiilor de ginkgo. De asemenea s-au dezvoltat linii tehnologice în fabricile de medicamente din Europa si Asia, care extrag din frunze un complex extrem de util în tratarea problemele de circulatie, accidente cerebrale, pierderea memoriei.

Unele specii sunt evaluate aparent ca neavând valoare economica considerabila. Daca doar una din aceste specii devine extincta înainte de descoperirea ei va fi o pierdere iremediabila pentru economia globala, chiar si în cazul în care majoritatea celorlalte specii vor fi prezervate. Diversitatea speciilor poate fi comparata cu un manual care ne explica cum ar fi posibila mentinerea Pamântului în viata. Pierderea unor specii este echivalentul ruperii anumitor pagini din acest manual; daca informatiile din paginile pierdute vor fi necesare pentru a ne salva pe noi sau o alta specie vom constata prea târziu ca informatiile disparute sunt de neînlocuit. Niciodata nu vom face prea mult pentru a salva specii sau ecosisteme, niciodata nu putem spune ca o specie este importanta sau nu. Practic nu avem cum sa ne dam seama de dimensiunea dezastrului pe care îl poate declansa pierderea unei specii.

9.2.4. Valoarea existentiala

Foarte multi oameni din lumea întreaga au grija de animalele salbatice si sunt preocupati protectia lor. Acest lucru poate fi asociat cu dorinta ca într-o zi putem vizita habitatul unei specii si chiar sa o observam în salbaticie. Câteva specii, denumite megafauna charismatica, ca panda, leii, elefantii, bizonii si numeroase pasari evidentiaza raspunsuri emotionale din partea oamenilor. Acestia valorifica emotiile traite în mod direct bucurându-se si contribuind cu bani în sustinerea organizatiilor de mediu, care la rândul lor participa la protectia acestor specii si habitatelor lor.

Populatia si organizatiile guvernamentale si neguvernamentale contribuie anual cu sume de ordinul a miliardelor de dolari la protejarea diversitatii biologice, îndeosebi în tarile dezvoltate. Aceste sume se regasesc în valoarea existentiala a speciilor salbatice si comunitatilor biologice, reprezentând de fapt fondurile pe care oamenii sunt dispusi sa le plateasca pentru a preveni extinctia speciilor si distrugerea habitatelor.

In concluzie, economia ecologica ajuta la punerea in evidenta a unei game largi de bunuri si servicii produse de diversitatea biologica. Acest lucru a permis cercetatorilor sa evalueze mai corect proiectele, cuantificând si impactele asupra mediului, variabile care înainte erau scoase din ecuatie.

9.3. Tipuri de biodiversitate

Nivelurile la care este si trebuie abordata diversitatea sunt sunt urmatoarele:

A.) Biodiversitatea genetica (intraspecifica) reprezinta variabilitatea genotipurilor si genofondului din interiorul populatiilor unei specii, pe întregul sau areal de raspândire Omul este si un creator de biodiverstiate, nu numai un factor de erodare a acesteia. De-a lungul timpului, cel mai adesea prin metode empirice, comunitatile umane au obtinut un numar impresionant de soiuri traditionale sau locale, precum si de rase;

B.) Biodiversitatea specifica (interspecifica) cuprinde totalitatea speciilor aflate într-un anumit biotop, o anumita regiune, tara s.a.m.d, privite si prin prisma importantei biogeografice, a efectivelor populatiilor si a suprafetelor ocupate de acestea. Multi autori apreciaza ca noi cunoastem aproximativ 13% din biodiversitatea Terrei. Numarul probabil de specii pe Glob este de circa 13.600.000 iar numarul de specii descrise de circa 1.800.000. Disparitia sau extinctia speciilor si grupelor de organisme este un proces mult discutat în ultima jumatate de secol. Caracterul acestui proces este alarmant întrucât, de la o rata naturala a extinctiilor de o specie/4 ani s-a ajuns una-doua specii/ zi. Cauzele principale constau, în esenta, în supraexploatarea speciilor, supraexploatarea si deteriorarea habitatelor si în explozia procesului de poluare artificiala, cu toate efectele sale asupra organismelor si asupra climatului general.

C.) Biodiversitatea ecologica (a ecosistemelor) priveste mozaicul realizat de diversele comunitati de organisme, integrate într-un anumit biotop, dar si complexul de relatii functionale care guverneaza ecosistemele prezente. Acest tip de biodiversitate este, în mod cert, cel mai putin studiat, întrucât el nu priveste numai tipul de ecosistem si structura sa specifica, ci mai ales bogatia si lungimea lanturilor si retelelor trofice, modul în care se realizeaza circulatia materiei si energiei, precum si evaluarea capacitatii de productie si de suport a fiecarui tip de ecosistem în parte. Cauza acestei situatii este reprezentata de complexitatea unor astfel de cercetari.

D.) Biodiversitatea culturala se considera ca toate practicile, traditiile si creatiile umane, care au ca obiect ori ca baza de inspiratie componente ale viului, în toata complexitatea sa. Prin aceste practici si traditii, omul a reusit sa creeze biodiversitate (specii hibride, varietati, soiuri si rase) ori sa conserve anumite fragmente din ecosistemele apropiate sufletului unei anumite comunitati umane si într-o anumita perioada a dezvoltarii societatii. In toate regiunile Globului, de-a lungul secolelor, populatia umana si-a construit asezari si si-a dezvoltat un anumit sistem agro-silvo-pastoral care a ajuns la un anumit echilibru cu ambianta ecologica în care se practica. În acelasi timp, s-au consolidat o serie de traditii populare, de ritualuri pagâne sau crestine, multe având ca "actori" elemente din mediul înconjurator. De la aceste practici s-au dezvoltat si atitudini (protective ori distructive) fata de ambianta ecologica. Eliminarea acestor practici si traditii a dus si duce, implicit, la disparitia factorilor care au mentinut o anumita specie, un anumit tip de habitat în spatiul comunitatii respective.

Pentru conservarea primelor trei categorii de biodiversitate, asocierea si utilizarea unora dintre aceste traditii culturale reprezinta una dintre modalitatile cele mai sigure si mai economicoase. Multe dintre esecurile ecologice au la baza tocmai schimbarea unor traditii seculare cu tehnologii importate, straine populatiei bastinase (agricultura intensiva în regiunile tropicale este unul din exemplele tipice în acest sens).

9.4. Conservarea biodiversitatii

Consideratii generale

Astazi (în plin Deceniu ONU pentru combaterea saraciei: 1997-2006), circa 1,3 miliarde de oameni traiesc într-o saracie absoluta, 40 de milioane mor anual de boli cauzate de foame, despaduririle au un ritm mediu anual de circa 2%, urbanizarea a reunit deja 50% din populatia Terrei, iar 5-14% dintre speciile diverselor grupe de organisme sunt puternic amenintate etc. Problema apei devine una globala. Unii specialisti sunt de parere ca "Omenirea va muri de sete înainte sa moara de foame". Afirmatia se bazeaza pe faptul ca, în deceniul trecut, peste 1 miliard de oameni nu aveau acces la apa potabila, iar circa 10 milioane mureau anual din cauza bolilor generate de lipsa acesteia.

În aceste conditii este necesara folosirea oricaror modalitati care ar fi în masura sa asigure conservarea biodiversitatii în ansamblul ei ori a unor specii puternic amenintate cu disparitia, pentru ca noi nu putem prevedea care specie este cheie într-un ecosistem.

9.4.2. Conservarea "in situ"

Singura posibilitate reala de a proteja speciile periclitate cu disparitia ramâne încercarea de a conserva comunitatile biologice si ecosistemele din care fac parte. Conservarea "in situ" ramâne, asadar, solutia optima, ideala pentru strategia conservativa.

a.) Categorii sozologice de specii

Multa vreme, naturalistii au luat în considerare acele specii care erau rare, ori prezentau o valoare biogeografica deosebita, chiar si una sentimentala. Asa s-au declarat "monumente ale naturii", asa s-au constituit rezervatiile stiintifice si naturale si, tot asa, s-au elaborat primele "liste rosii^" sau "carti rosii" si s-a nascut sozologia - stiinta a conservarii biodiversitatii.

Pe plan mondial, la ora actuala sunt stabilite urmatoarele categorii sozologice de specii, alaturi de liste ale speciilor vegetale si animale care necesita o protectie stricta:

- specii disparute;

- specii în mare pericol;

- specii amenintate;

- specii vulnerabile;

- specii rare;

- specii potential amenintate;

- specii ale caror statut nu este înca elucidat;

- specii fara interes pentru lista rosie;

- specii sau taxoni neevaluati.

b. Categorii de arii protejate

Pe plan mondial exista 10 categorii de arii protejate (conform clasificarii facute de Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii - IUCN): rezervatii stiintifice sau rezervatii integrate, parcuri nationale, monumente ale naturii, rezervatii de conservare a naturii, peisaje marine sau terestre protejate, rezervatii de resurse naturale, regiuni biologice naturale si rezervatii antropologice, regiuni naturale amenajate petru utilizari multiple, rezervatii ale biosferei. La aceste zece categorii IUCN a mai admis o categorie speciala numita RAMSAR sau zone umede de importanta internationala (mlastini, paduri de mangrove, delte etc.). De la noi din tara, în aceasta categorie este inclusa doar Delta Dunarii.

În tara noastra miscarea de ocrotire a mediului are deja o traditie de circa un secol. În continuare vor fi punctate siturile conservate la noi.

Rezervatiile stiintifice sau rezervatiile naturale integrate în care nu se intervine în

nici un fel în desfasurarea proceselor naturale, scopul urmarit fiind de conservare si studiere a speciilor. Ele apartin statului si sunt supuse controlului si protectiei acestuia. Sunt arii "total închise". La noi în tara, ariile protejate din aceasta categorie sunt reprezentate de Parcul National Retezat, Delta Dunarii si Parcul Rodna.

Parcurile nationale includ suprafete mari de uscat sau/si ape, în cadrul carora ecosistemele se afla într-un stadiu natural si cvasinatural si care cuprind una sau mai multe arii cu statut rezervatie integrala. În aceste arii sunt excluse exploatarile economice, iar vizitarea lor este autorizata în scopuri educative, de recreere sau culturale. Uneori, pe aceste suprafete sunt admise mici asezari. În România exista 11 parcuri nationale (Delta Dunarii care îndeplineste conditiile unui parc national, Domogled-Valea Cernei, Retezat, Muntii Rodnei, Ceahlau, Calimani, Piatra Craiului etc.

3.) Monumente ale naturii sunt incluse elemente naturale unice (pesteri, situri arheologice, suprafete cu o anumita flora si fauna), de o valoare exceptionala, care sunt protejate. Acestea sunt reprezentate de pesteri, vulcani, dune, zone salbatice împadurite etc. Ele sunt accesibile publicului dar trebuie atent gestionate.

4.) Rezervatii de conservare a naturii (rezervatii naturale dirijate) sunt anumite suprafete de teren, care permit mentinerea în stare buna a faunei sedentare sau migratorii si a florei. În aceste areale se poate interveni pentru asigurarea conditiilor de trai pentru speciile protejate. Exemple: Poiana Narciselor de la Fagaras, rezervatia Scarita-Belioara etc.

5.) Parcurile naturale în sunt în numar de 6 dintre care amintim: Portile de Fier, Apuseni, Bucegi.

6. Rezervatii ale biosferei constituie areale protejate pe plan international, prin intermediul lor fiind demonstrata valoarea principiilor de conservare a a umanitatii. Aici se realizeaza cercetari fundamentale si are loc monitorizarea întregii activitati din biosfera. În rezervatiile biosferei, pe lânga cercetare si supraveghere, se desfasoara actiuni complexe de educatie, formare si demonstratie. Rezervatiile biosferei au luat nastere prin programul UNESCO înca din 1984 (cuprinde peste 300 de teritorii). Statutul acesta a fost acordat si Deltei Dunarii, din anul 1992.

7. Bunuri de patrimoniu international au fost desemnate o serie de obiective naturale, istorice, culturale etc. din toata lumea. La noi în tara amintim: manastirile din Bucovina, Manastirea Hurezi, Delta Dunarii rtc.

9.4.3. Conservarea "ex situ"

Procesul de conservare ex situ poate fi considerat ca un complex de variate masuri complementare, dezvoltarea într-o altfel de ambianta ecologica decât cea caracteristica unitatii tinta, în scopul refacerii perpetuarii populatiilor unor specii amnintate sau ale unor soiuri si rase. În cadrul acestui sistem de conservare, distingem:

a.)    colectii tematice, care pot fi: - colectii de lucru (constituite pe durata experimentelor)

- colectii baza (pentru conservarea pe termen lung).

Constituirea acestor colectii si pastrarea lor, necesita un volum mare de munca si consumuri energetice sporite.

b.) bancile de gene (sau conservatoarele de germoplasma) reunesc seminte de fructe, culturi in vitro si embrioni care, dupa o corecta identificare si codificare sunt pastrate în conditii de temperaturi scazute (criostocare), fiind necesara o reînnoire a materialului biologic dupa un anumit timp. În cadrul acestor banci de gene, se disting colectii cu materiale ortodoxe (care se pot deshidrata usor si rezista la temperaturi între 0-20˚C), colectii de materiale recalcitrante (care nu rezista la temperaturi scazute) si colectii cu materiale liofilizate (care pot fi pastrate numai dupa o prealabila deshidratare în vid).

Embrionii si unele plantule obtinute prin culturi in vitro se pot conserva prin criostocare fie pe termen lung (la -196˚C), fie pe termen scurt (la -70....-100˚C), fie temporar (la 1-9˚C).

c.) conservare in situ, în ciuda denumirii, apartin tot conservarii "ex situ" si se refera la soiuri de plante si rase de animale, mai ales din categoria celor traditionale, care nu mai sunt utilizate pe scara larga. Astfel exista conservatoare de tip livezi, conservatoare de cereale, conservatoare de legume, conservatoare de rase etc. Aceste conservatoare sunt concepute pe regiuni biogeografice, aspect care face sa se reduca costurile implicate. Un astfel de conservator poate fi considerat si cel de la Statiunea de Cercetare si Productie Pomicola Cluj, unde colectia cuprinde 963 soiuri, din care 378 soiuri de par, 84 soiuri de mar, 160 capsuni si 53 de cires.

Uniformizarea agriculturii si zootehniei înseamna pierderea unei mari parti a biodiversitatii si un pericol, petru supravietuirea umanitatii. Reamitim ca în Irlanda, foametea din 1846-1847 a fost cauzata în primul rând de existenta în culturi a unui singur soi de cartof (autohton) si numai apoi datorita manei, favorizata de conditiile climatice.

d). gradiniile botanice si gradiniile zoologice sunt si vor ramâne importante institutii de conservare ex situ a biodiversitatii, rol care va deveni, în viitor unul la fel de important ca si cel educational.

Naturalistiilor, agronomilor si zootehnistilor le revine o importanta actiune de conservare "ex-situ", pe lânga rolul primordial al conservarii in situ.

Directii si stategii de conservare care se impun în tara noastra :

- identificarea localitatiilor în care supravietuiesc specii, soiuri cu un grad ridicat de vulnerabilitate;

- descifrarea structurii genetice a acestor populatii, prin tehnici moleculare;

- studierea biologiei si ecologiei acestor taxoni (specii, biospecii, soiuri, rase) cu sublinierea rolului pe care-l joaca în functionarea ecosistemelor ori a valorii economice în perpectiva;

- contituirea formelor si modalitatilor de conservare "ex-situ" cu respectarea metodologiei internationale;

- declansarea experimentelor de refacere a populatiilor naturale;

- implicarea, pe cât posibil si a populatiei umane în actiunea de conservare in situ mai cu seama pentru acesi taxoni care au valente decorative, sentimentale ori reprezinta urme ale culturii traditionale

- dezvoltarea unor programe nationale si internationale cu participarea universitatiilor gradinilor botanice si zoologice, statiunilor de cercetari agricole ori horticole a celor silvice si chiar a muzeelor etnografice.

Activitatea de conservare "ex situ" reprezinta o alternativa a lumii contemporane. Este tot mai evident ca problemele sociale, ecologice si economice sunt interdependente si ca, angajându-se în aceasta munca, ne îndeplinim o datorie fata de generatiile care vor urma.