Cercetarile genetice, depasind limitele individului, afecteaza în primul rând confidentialitatea ca o protectie individuala, dar nu ca un obstacol în calea intereselor descendentei sau comunitatii. Dreptul la viata privata nu se poate opune transmiterii informatiei celuilalt partener cu care se partajeaza patrimoniul genetic sau unei echipe ce coopereaza la asigurarea sanatatii bolnavului. Dar genele fiind o proprietate a individului si cuplului, atari informatii nu se pot da tertilor, iar institutiile consumatoare de date privind sanatatea trebuie sa le protejeze.
În sensul celor de mai sus, recolta 343v214d rea fortata de probe, sterilizarea nonvoluntara, tratamentul fortat etc. încalca drepturile omului si nu pot fi admise decât daca sunt în interesul legitim al apararii persoanei, în interes public ca stare de necesitate sau în interes legal, fiind expres prevazute de lege. De exemplu, constrângerea din interes public-judiciar la cercetarea amprentei genetice va respecta de asemenea principiul proportionalitatii dintre riscurile, dezavantajele si beneficiile pentru individ si ordinea publica.
În rest, în orice situatie, suverana este obtinerea consimtamântului pentru a da viata principiului volenti non fit injuria. În oricare dintre aceste situatii, consimtamântul, ca drept al autonomiei persoanei, va fi liber si clar informat si constient, luminat si loial, persoana neputând sa renunte la exprimarea consimtamântului sau cât timp el are o valoare intrinseca ce decurge din inviolabilitatea persoanei si cât timp demnitatea persoanei este superioara vointei celui ce poarta aceasta demnitate. În acest sens este si art. 7 al Declaratiei ONU din 1966 ce interzice a supune o persoana la o cercetare stiintifica sau medicala fara liberul sau consimtamânt.
Rezultatele cercetarilor genetice actuale au readus în discutie, sub aspect bioetic, problemele eugeniei. Istoria eugeniei releva abuzurile de a furniza recombinarea genelor bune si a le stopa pe cele patologice. Eugenia generat astfel abuzurile rasiste cunoscute si riscurile sale actuale de a încuraja, prin diagnostic prenatal, nasterea de baieti si avortarea embrionilor feminini. Este tot atât de pregnant si faptul ca antinomia dintre conditiile social-economice si excesul de natalitate sau îmbatrânirea populatiei au generat interventia statului în reproducere sub justificarea faptului ca populatia, ca si rasele, este o problema sociologica si nu biologica. Or, structura umanitatii este de natura populationala (cât timp toti oamenii cu acelasi patrimoniu cromozomial) si nu de natura rasiala. Omul este, ca orice specie, o comunitate de gene si schimbul de gene, combinarea lor, sunt favorabile progresului speciei umane, fapt ce face ca asemanarile dintre oameni sa depaseasca deosebirile dintre ei. Tot asa cum, fara amestecul dintre bine si rau din om, acesta ar fi o specie utopica, tot astfel fara amestecul de gene, omul ar disparea. Deci, pentru genetica si biologie nu exista rase, cât timp o rasa omogena si homozigota este contra naturii. Bogatia unei comunitati rezida în heterogenitatea sa si în nevoia de a prezerva variabilitatea sa. Atunci, originea raselor trebuie cautata în politica, în social, asa cum azi s-ar tinde a fi gasita si superioritatea tehnologica. Mai mult, atari tehnologii au justificat dominatia teritoriala, culturala sau religioasa.
În cazul nazismului, jonctiunea dintre domeniul stiintific si cel politic a condus la atrocitatile comise în numele ameliorarii. si daca, initial, apropierea puterii parea favorabila domeniului stiintific (sub aspectul resurselor), ulterior aceasta duce la negarea stiintei: psihiatrii nu se mai ocupa de vindecarea bolnavilor psihici, ci de sterilizarea, de suprimarea lor.
Superioritatea unei rase este deci antiumana si irationala biologic, contributia la progresul vietii umane aducându-l complementaritatea populatiilor si nu dominarea lor. Dar dreptul fiecarei populatii la diferenta nativa devine un drept la progres uman. Conditiile sociale creeaza posibilitati umane de ordin superior sau inferior. Un astfel de concept biologic se coreleaza fidel cu conceptul de societate deschisa tuturor influentelor pozitive ale umanitatii. rasismul a fost precursorul eugeniei naziste ce a exterminat 70.000 de bolnavi psihici prin macabra lege a eutanasiei, a legii din 1933 de sterilizare a celor cu anomalii ereditare, din 1937 de sterilizare a bastarzilor sau din 1939 de condamnare la moarte a casatoriilor interetnice. Din pacate, justificarea acestor legi s-a facut si din considerentele stiintifice ale lui Broca, Galton, Lorenz, Fisher, Gobineau, Darwin, Hirtl sau Lapoge sau ale unor sociologi sau filosofi ca Wilson, Nietzsche sau Hegel.
Înca din 1973, Declaratia Drepturilor Omului releva ca oamenii se nasc si devin egali în fata legii, iar Declaratia Universala a Drepturilor Omului a ONU, din 1948, cerea eliminarea tuturor formelor de discriminare sociala si interzicea organizatiile rasiale. "Egalitatea funciara a fiintei umane reflecta idealurile spre care merg stiinta si etica, toate popoarele având aceleasi capacitati ce le permit atingerea plenitudinii dezvoltarii lor intelectuale", se spunea într-o alta declaratie a ONU, din 1963. Prin urmare, dreptul la diferenta individuala si comunitara devine un factor de progres social, u conditia ca aceste diferente sa nu fie datorate unor conditii sociale diferite, accesului ilegal la instruire etc. A da celor inegali drepturi egale nu înseamna a îngradi libertatea si drepturile altora, civilizatia superioara europeana fiind pusa pe seama conceptului grec de individualitate, a celui roman de justitie si a celui de crestinism.
Dar eugenia ramâne o indicatie medicala etica, un sfat genetic, la rezolutia exclusiva a persoanei si cuplului. Sub forma sa negativa, ea implica informatia privind recombinarea unor gene patologice prin casatorie, a diagnosticului prenatal si latitudinii întreruperii unei sarcini sau a acceptarii unei sterilizari, ir sub forma pozitiv', eugenia prin selectia genelor, care se face fraudulos în reproducerea medical asistata, desi rezolutiile incrimineaza anonimatul unui donator de celule germinale.
În aceste conditii, cea mai fiabila metoda eugenica medicala se impune a fi educatia medicala preventiva a populatiei, sfatul genetic nondirectiv, si deci neabuziv, recursul voluntar la atari metode.
Corelat cu principiile democratiilor liberale, progresul genetic uman, cât timp o organizare sociala halotipa se impune ca rigida, amputând speciei umane variabilitatea, supletea si originalitatea sa. Cuceririle genetice populationale sustin ideea unor democratii deschise, planetare, mai ferite în progresul social decât cele interne, închise.
Altfel, orice eugenie pozitiva cu spectru populational frizeaza genocidul, definit de Conventia pentru prevenirea crimei de genocid (Adunarea Generala ONU, sept. 1948) ca o crima contra umanitatii efectuata prin exterminare, persecutii rasiale, religioase a unor populatii civile, iar în 1948, ca o crima prin actiuni omise cu intentia de a extermina total sau partial un grup national, etnic, rasial ori religios sau ca o vatamare grava a integritatii fizice sau mintale a unor tari grupuri prin supunerea lor la conditii de existenta de natura a atrage distrugerea fizica si mintala totala sau partiala, prin masuri de a împiedica nasterile sau de transfer fortat al copiilor.
Realitatea faptului ca specia umana are un fond genetic comun (o comunitate de gene) s-a materializat într-o multitudine de declaratii privind rasele si rasismul, asa cum ar fi Declaratia de la Paris, din 1950, ce afirma ca diferentele dintre grupurile umane se datoreaza factorilor de mediu, ca grupele umane au un caracter dinamic si nu static, ca posibilitatile mintale ale oamenilor sunt aceleasi, confirmând astfel ceea ce însusi Confucius spunea, si anume ca natura oamenilor este identica si ceea ce-i deosebeste sunt doar obiceiurile. De aici nevoia de a lupta pentru o etica a fraternitatii universala caracteristica omului.
Într-o alta Declaratie de la Paris, din 1952, se afirma în plus ca oamenii se deosebesc doar dupa caracteristici culturale, deoarece apartin aceleiasi specii si au aceleasi origini, iar la Moscova, în 1964, se accentua faptul ca diferentele dintre oameni si civilizatii sunt de natura culturala si nu biologica.
În 1967, la Paris, se analizeaza prejudiciile rasiale aduse omenirii si reitereaza faptul ca inegalitatile dintre grupurile umane sunt de ordin politic, social si deci neimplicând vreo ierarhie. Se accentueaza realitatea faptului ca originile rasismului au fost politice si istorice si ca dreptul devine elementul esential în asigurarea egalitatii native dintre oameni, un instrument eficace de lupta contra rasismului, alaturi de stiinta.
Cele 10 articole ale Declaratiei asupra rasei si prejudiciilor rasiale de la Paris, din 1970, bazate pe Declaratia Universala a Drepturilor Omului, pe Carta Natiunilor Unite si pe Conventiile internationale ale ONU privind eliminarea formelor de descriminare rasiala, de reprimare a genocidului, de lupta contra descriminarilor din domeniul învatamântului si de imprescriptibilitate a unor crime rasiale proclama apartenenta tuturor fiintelor umane la aceeasi specie, provenienta lor din aceeasi matrice genetica, toti indivizii având dreptul de a fi diferiti, dar aceasta nu poate servi ca pretext pentru discriminari rasiale. Toate popoarele fiind înzestrate cu aceleasi capacitati fizice si mentale, teoriile privind superioritatea rasiala, fara a avea o baza stiintifica, trebuie lichidate pe toate caile, în scopul de a da viata nevoii de comunicare între toate grupurile sociale ca factor esential de progres socio-uman.
|
