CONCEPTUL DE DEZVOLTAREA SUSTENABILA

conceptul de DEZVOLTAREA sustenabila

Obiective

Dupa ce veti studia acest capitol veti cunoaste:

ce înseamna «dezvoltarea durabila» si când a aparut acest concept;

când au avut loc cele trei conferinte ONU ce au avut principal subiect mediul;

ce înseamna «mediul înconjurator»;

care este «Strategia protectiei mediului în România».

C teva clarificari conceptuale si terminologice

Dezvoltarea durabila = dezvoltare ce satisface nevoile generatiilor actuale fara a prejudicia interesele generatiilor viitoare

Mediu = ansamblu de conditii si elemente naturale ale Terrei : apa, aerul, solul si subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele materiale în actiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale.

De la Adam Smith si pâna în zilele noastre, teoria economica analizeaza direct sau indirect "dezvoltarea". Visul oricarui capitalist a fost si este dezvoltarea afacerilor sale, cucerirea unor noi piete, globalizarea. O data cu cresterea complexitatii conexiunilor din economia mondiala s-a simtit si nevoia redefinirii de catre specialisti a acestui concept. Paradoxul stiintei economice este ca teoriile sale sunt create dupa analiza fenomenelor, spre deosebire de alte stiinte în care teoria precede practica (de exemplu Edison a inventat becul dupa multe experimente si calcule în laborator, în timp ce piata a fost analizata mult dupa aparitia ei). Asa s-a întâmplat si cu conceptele dezvoltarii durabile sau viabile. Dupa douazeci de ani de expansiune economica fara precedent, abia în anii '70 apar primele preocupari de redefinire a conceptului de dezvoltare.

1.1. Redefinirea conceptului de dezvoltare

începând cu 1972, anul în care a fost publicat primul raport al Clubului de la Roma -"Limitele cresterii" - si când a avut loc prima Conferinta a ONU asupra problemelor de mediu la Stocholm, au fost identificate peste 60 de interpretari ale conceptului de dezvoltare, în noua viziune a interdependentelor dintre problemele mediului înconjurator, bunastarii generale si procesului cresterii economice¹, una din aceste interpretari a dus la crearea termenului de ecodezvoltare, care subliniaza necesitarea cautarii unor strategii concrete de dezvoltare capabile sa duca la folosirea rationala si sanatoasa din punct de vedere ecologic a unui sistem dat, pentru satisfacerea nevoilor fundamentale ale populatiei locale².

Popescu, C-tin; Ciucur, D.; Popescu, I. - Tranzitia la economia umana, Ed. Economica, Bucuresti, 1996.

Timbergen, Jan - Restructurarea ordinii internationale. Raport catre Clubul de la Roma, Ed. Politica,
Bucuresti, 1978

Din cele peste 60 de interpretari ale conceptului de dezvoltare, specialistii s-au oprit la cel ce pare a defini, pentru moment, cel mai bine, rezolvarea problemelor umanitatii: DEZVOLTARE DURABILĂ. Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare (CMED), cunoscut si sub denumirea de "Raportul Brundtland" dupa numele initiatoarei acestui raport ce poarta titlul "Viitorul nostru comun", aparut în 1987, defineste dezvoltarea durabila ca fiind acea dezvoltare ce satisface nevoile generatiilor actuale fara a prejudicial interesele generatiilor viitoare.

Dezvoltarea durabila înseamna în plan material mentinerea posibilitatilor si conditiilor de viata pentru generatiile viitoare, în special a resurselor naturale regenerabile cel putin la nivelul celor existente pentru generatia actuala, precum si redresarea factorilor de mediu afectati de poluare, în plan spiritual, dezvoltarea durabila înseamna mult mai mult; inseamna conservarea mostenirii faptelor de cultura, realizate de cei din trecut si de cei de azi si dezvoltarea capacitatii de creatie în viitor, a elitei celor care ne urmeaza³.

Conform definitiei date de CMED, dezvoltarea durabila implica faptul ca volumul total al capitalului, format din capital fizic (masini, drumuri, hoteluri s.a.), capitalul uman (sanatatea oamenilor, cunostintele si calificarea lor) si capitalul natural (padurile, aerul, apa si solul fertile), ramâne constant sau creste în timp⁴.

Dupa ce denunta eroarea de a concepe mediul si dezvoltarea ca doua obiective distincte si adverse, documentul CMED promoveaza pentru politicile si proiectele de dezvoltare o abordare integrala potrivit careia, daca acestea sunt rationale din punct de vedere ecologic, trebuie sa determine o dezvoltare durabila atât în tarile în dezvoltare, cât si în cele dezvoltate, în aceasta viziune rolul prioritar revine masurilor preventive si anticipative fara a neglija însa masurile corrective imediate⁵.

Raportul recomanda, de asemenea, realizarea de reuniuni regionale si mondiale pentru a promova integrarea mediului si a dezvoltarii economice. Pe linia unor asemenea evolutii generale, la 22 decembrie 1989, Adunarea Generala a ONU a adoptat Rezolutia nr. 44/228, prin care s-a convocat o reuniune mondiala pe tema dezvoltarii si mediului.

Conferinta Natiunilor Unite privind Mediul si Dezvoltarea, a reunit, între 3 si 14 iunie 1992 la Rio de Janeiro, 145 de presedinti, prim-ministri sau vicepresedinti, fiind socotita drept cea mai ampla reuniune la nivel înalt din secolul XX. Cele mai importante documente adoptate la aceasta conferinta sunt: Declaratia de la Rio asupra mediului si dezvoltarii supranumita "Carta Terrei", Planul de actiune intitulat "Agenda 21", Conventia cadru privind schimbarile climatice, Declaratia privind padurile si Declaratia privind desertificarea.

Singura institutie creata de catre Summit-ul de la Rio din 1992 este Comisia Dezvoltarii Durabile (CDD), constituirea sa fiind prevazuta în capitolul 38 al Agendei 21: "Aranjamente institutionale internationale ", iar functionarea sa înscriindu-se, conform Adunarii Generale a ONU, în cadrul Consiliului Economic si Social.

Strategia de realizare a unei dezvoltari durabile are ca problema centrala existenta colectivitatii umane atât în plan temporal, cât si spatial, precum si realizarea unui sistem coerent care sa suporte costurile generate de dezvoltarea economico-sociala, de prevenire a poluarii si de înlaturare a efectelor negative ale acesteia.

Cerintele minime pentru realizarea unei dezvoltari durabile sunt⁶:

Redimensionarea cresterii economice, având în vedere o distributie mai echilibrata a
resurselor si accentuarea laturilor calitative ale productiei;

Eliminarea saraciei - ce se poate realiza prin satisfacerea nevoilor esentiale pentru asigurarea
unui loc de munca; pentru hrana, apa, energie si sanatate;

Reducerea cresterii demografice necontrolate;

Conservarea resurselor naturale, întretinerea diversitatii ecosistemelor, supravegherea
impactului dezvoltarii economice asupra mediului;

Reorientarea tehnologiei si punerea sub control a resurselor acesteia;

Unificarea pe plan mondial a deciziilor privind mediul si economia.

* * * Strategia protectiei mediului, MAPPM, Ed. R.A.M.O., Bucuresti, 1996.

Ibidem

Dutu, M. - Dreptul international si comunitar al mediului, Ed. Economica, Bucuresti, 1995.

Camasoiu, Camelia (coordonator) - Economia si sfidarea naturii, Ed. Economica, Bucuresti, 1994.

Dar pentru realizarea acestor cerinte minime sunt necesare strategii care sa porneasca de la necesitatea protectiei mediului, protectie ce trebuie sa stea la baza dezvoltarii viitoare a societatii omenesti.

1.2. De ce protectia mediului?

Pentru ca în perioada actuala protectia mediului este problema majora a umanitatii. Dezvoltarea industriala si agricola, comerciala si turistica, continua si intensiva, care a avut loc, în secolul XX si mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, a determinat aparitia unei poluari si chiar degradari ireversibile a factorilor de mediu. Mediul înconjurator, într-o acceptiune mai larga, cuprinde un ansamblu de factori naturali ce actioneaza asupra tuturor organismelor vii, cât si sociologici (culturali) ce actioneaza asupra omului si activitatilor sale.

Preocuparea pentru cresterea economica prin orice mijloace si cu orice pret, ce a avut loc în secolul trecut, a dus la neglijarea efectelor acestei cresteri asupra mediului înconjurator, ceea ce, paradoxal, a avut ca rezultat o degradare a factorilor naturali (apa, aer, sol, s.a) si implicit o deterioare a conditiilor de viata pe Terra.

In România, una din primele definitii "oficiale" pentru mediul înconjurator este data în anul 1973 prin Legea nr.9 (Legea Mediului), lege ce este votata în tara noastra doar la un an de la Conferinta ONU asupra mediului ce a avut loc la Stocholm. în aceasta lege, mediul este definit ca "totalitatea factorilor naturali (apa, aer, sol, subsol, padure, orice alta vegetatie terestra si acvatica, rezervatii si monumente ale naturii) si ai celor creati prin activitati umane (asezari omenesti) în strânsa interactiune, influentând echilibrul ecologic si determinând conditiile de viata pentru om, de dezvoltare a societatii"⁷.

Dupa douazeci de ani si dupa cea de-a doua Conferinta a ONU asupra problemelor mediului înconjurator (Rio de Janeire, 1992), apare o alta lege a mediului (Legea protectiei mediului nr. 137/1995) ce ofera o imagine mai complexa si mai completa a notiunii de mediu, acesta fiind privit ca " ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: apa, aerul, solul si subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele materiale în interactiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale"⁸.

In acceptiunea sa riguroasa, mediul înconjurator înglobeaza ansamblul factorilor ecologici în cadrul carora activitatea umana a provocat modificari profunde si de cele mai multe ori irevocabile. Spre deosebire de acest mediu antropizat, ideea de natura continuta în conceptul de mediu sugereaza existenta unor arii ecologice în cadrul carora activitatea umana nu a perturbat circuitele informationale si energetice ale ecosistemelor originale. Dobândind posibilitatea de a transforma mediul natural, omul nu si-a pus mult timp problema de a proceda rational, în conditii normale de echilibru si dezvoltare a vietii, el sesizând destul de târziu ca este în acelasi timp creatia si creatorul care îi asigura existenta biologica si intelectuala.

Protectia mediului este o problema a tuturor. Pentru a rezolva aceasta problema este nevoie, ca la nivelul fiecarei tari, sa fie adoptata o strategie generala de protectie a mediului, în 1995 s-a elaborat de catre Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului "Strategia protectiei mediului în România", care, în etapa actuala, înseamna a defini în linii generale principiile, directiile, obiectivele si criteriile de identificare a actiunilor care sa conduca la o dezvoltare durabila atât economica cât si sociala a tarii, în conditiile tranzitiei spre economia de piata si pregatirii aderarii României la Uniunea Europeana. Strategia a reclamat elaborarea Programului national de actiuni pentru protectia mediului în Europa Centrala si de Est - aprobat la Conferinta Ministeriala de la Lucerna, Elvetia, 28-30 aprilie 1993 - ale carui principii generale au fost însusite si de tara noastra. Programul cuprinde obiective si sarcini concrete, cuantificabile în timp, spatiu si în costuri.

Principiile generale ale strategiei protectiei mediului sunt⁹:

Lupoi, E. - Dreptul mediului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993.

* * * - Legislatia privind mediul înconjurator, Ed. R.A.M.O., Bucuresti, 1996.

* * * Strategia protectiei mediului, MAPPM, Ed. R.A.M.O., Bucuresti, 1996

Conservarea si îmbunatatirea conditiilor de sanatate a oamenilor, prin corectarea impactului
negativ produs de anumite activitati poluante, cât si prin masuri de prevenire a poluarii prin
introducerea si utilizarea unor tehnologii "curate" în toate activitatile;

Dezvoltarea durabila, deoarece exploatarea intensiva a resurselor conduce la epuizarea
acestora. Degradarea mediului înseamna reducerea potentialului exiasent de regenerare a
naturii, înrautatirea calitatii si diminuarea posibilitatii de refacere a factorilor de mediu: aerul,
apa, solul, flora si fauna;

Evitarea poluarii prin masuri preventive, prin aplicarea unor tehnologii nepoluante;

Conservarea biodiversitatii, ceea ce înseamna eliminarea poluantilor, mentinerea
ecosistemelor, a capacitatii lor de functionare, a stabilitatii si a rezistentei lor la dereglari, a
productivitatii si adaptabilitatii lor;

Conservarea mostenirii valorilor culturale si istorice;

" Cine polueaza plateste " - principiu ce sta la baza strategiei de mediu în multe tari;

stimularea activitatii de redresare a mediului.

Plecând de la aceste principii si de la conditiile specifice din România, criteriile ce stau la baza stabilirii prioritatilor privind actiunile ce trebuie întreprinse pentru ocrotirea mediului sunt:

mentinerea si îmbunatatirea sanatatii populatiei si a calitatii vietii, ceea ce corespunde
primului principiu anuntat al strategiei de ocrotire a mediului;

mentinerea si îmbunatatirea potentialului existent al naturii, ceea ce corespunde principiului
dezvoltarii durabile;

apararea împotriva calamitatilor naturale si accidentelor prin constructii specifice
(ex.:îndiguiri pentru inundatii sau irigatii pentru secete) si masuri de siguranta adoptate pe
baza unor cercetari de specialitate;

raport maxim beneficiu/cost. Raportul beneficiu/cost permite ierarhizarea actiunilor, în asa fel
încât cele cu efect maxim sa fie aplicate primele. Unele beneficii sunt atât de importante, încât
nu pot fi cuantificate, cum sunt îmbunatatirea sanatatii oamenilor sau mentinerea
biodiversitatii în ecosisteme, în general, cheltuielile globale pentru protectia mediului,
apreciate din experienta altor state sunt de 1,0-1,5% din PIB;

racordarea la prevederile conventiilor internationale si la programele internationale privind
protectia mediului;

pregatirea aderarii României la Uniunea Europeana¹⁰.

Având la baza principiile enuntate, cât si criteriile de selectie a actiunilor prioritare pentru protejarea mediului în România, programul propriu de actiune (realizat în conformitate cu recomandarile "Programului de actiune pentru protectia mediului în Europa Centrala si de Est", Lucerna, 1993) cuprinde obiective ale politicii privind protectia mediului, obiective care trebuie caracterizate de fiecare minister si fiecare agent economic prin actiuni aprecifice.

Intre dezvoltarea economica si sociala, starea mediului înconjurator si sanatatea oamenilor exista o legatura strânsa, ele interconditionându-se reciproc, mediul si sanatatea constituind conditii necesare oricarui proces de dezvoltare, proces ce poate influenta la rândul lui, pozitiv sau negativ, starea mediului si sanatatea oamenilor¹¹.

In conditiile civilizatiei contemporane, în care se înregistreaza un progres real în toate domeniile vietii economice si sociale, activitatea economica presupune nu numai preocuparea de a spori volumul si calitatea bunurilor materiale si a serviciilor, în conditii de eficienta economica ridicata, ci si o preocupare permanenta în ceea ce priveste protectia mediului ambiant, care constituie, de fapt, conditia de baza a cresterii economice. Un standard de viata ridicat, în conditiile unui mediu natural degradat devine un non-sens, mai ales daca se tine seama de evolutia în perspectiva a fenomenelor naturale si biologice si de influenta negativa a acestora asupra cresterii economice¹².

Dezvoltarea civilizatiei industriale de la mijlocul secolului al XlX-lea a produs modificari profunde si accelerate mediului înconjurator datorita solicitarii din ce în ce mai mari a resurselor naturale, a extinderii suprafetelor cultivate si a schimbarii sistemelor de cultura, a despaduririlor

Ibidem

Georgescu, G. - Reforma economica si dezvoltarea durabila, Ed. Economica, Bucuresti, 1995.

lancu, A. - Cresterea economica si mediul înconjurator, Ed. Politica, Bucuresti, 1979.

masive pentru obtinerea de masa lemnoasa si de terenuri noi pentru agricultura, a intensificarii utilizarii pasunilor, a dezvoltarii exploatarii subsolului, precum si a altor activitati cu impact asupra mediului, în acelasi timp, civilizatia industriala a facut posibila o crestere demografica rapida, a însemnat o puternica dezvoltare a procesului de urbanizare, a creat aglomerari urbane pe arii tot mai extinse, situându-1 pe om în conditii de viata noi. Cresterile spectaculoase de productie au permis o mai buna satisfacere a trebuintelor, a nevoilor, iar surplusurile rezultate au stimulat la rândul lor dezvoltarea tehnicii, tehnologiei si productivitatii, permitând finantarea de noi activitati. Astfel îsi face aparitia " un nou ecosistem artificial care nu se supune decât propriei sale logici, se dezvolta alaturi de primul si îsi impune progresiv legea sa"¹³. Evolutia teoriei economice si constituirea acesteia în modele agresive în ceea ce priveste viata si regulile stabilite de aceasta, elimina din calcul factorul natural ce nu poate fi conditionat de pret. stiinta economica se consacra exclusiv analizei reproductiei: munca si capitalul. Raritatea capitalului este un obstacol pentru dezvoltare, el este deci, obiectul unui avertisment destinat reînnoirii sale. Teoria economica neoclasica nu va devia de la aceasta schema, iar stiinta economica, gândita în sferele celei mai injuste " ajunge la definirea combinatiilor si cailor optimale care pot fi perfect valabile din punct de vedere al productiei, schimbului si consumului, dar nu se refera decât la o parte a motivatiilor umane si nu are nimic de-a face cu mecanismele care regleaza functionarea mediului natural"¹⁴.

Ritmurile de crestere a populatiei, a urbanizarii, a preluarii resurselor din mediul înconjurator se accelereaza, iar natura are propriile sale ritmuri, care nu coincid cu cele ale activitatii umane, în timp ce societatea umana face planificari pe termen scurt si cere o amortizare rapida a investitiilor, reproducerea organismelor vii, capacitatea mediului de a raspunde solicitarilor tot mai mari se înscriu într-un termen foarte lung. Consecintele negative au devenit asa de mari incât întreaga refacere a mediului natural este astazi periclitata. Pragul critic a fost azi trecut si degradarile se repercuteaza la toate nivelurile, compromitând continuarea activitatilor umane. Astfel, apare obligativitatea de a accepta ca sfera economica este o parte dintr-un tot - biosfera - si ca activitatile de productie si consum ale omului influenteaza echilibrul planetar si sunt amenintate, la rândul lor, când acest echilibru se rupe. Amenintarile globale asupra mediului amintesc faptul ca bunastarea sociala nu se reduce doar la acumularea de bunuri si servicii. Trebuie sa se realizeze o revolutie pentru a gasi mijloacele de a întelege sistemul complex al relatiilor dintre om si natura în cadrul ecosistemului natural.

Utilizarea pe scara larga a stiintei si tehnologiei în scopul dezvoltarii industriale s-a facut cu ignorarea necesitatii pastrarii în permanenta a echilibrului intre satisfacerea nevoilor si protectia tuturor componentelor mediului înconjurator. Deteriorarea mediului de catre om înseamna nu numai distrugerea echilibrului ecologic, ci si aparitia unei reactii inverse de catre mediul modificat asupra oamenilor. Noile conditii de mediu sunt mai putin favorabile pentru viata omului, pentru desfasurarea activitatilor sale economice, sociale si culturale. Societatea umana a marcat o alterare a mediului de viata si de munca caracterizat prin poluarea atmosferei cu gaze si pulberi, printr-o intensa poluare sonora, prin prezenta rezidurilor si deseurilor în cantitati tot mai mari, pentru a caror înlaturare se cer importante eforturi, printr-un peisaj care de multe ori provoaca insatisfactii estetice. La toate acestea se adauga si irationala expansiune urbana, presiunea demografica, precum si uite erori politice ce au accentuat deteriorarea mediului natural.

La ora actuala, la nivel mondial, exista o criza accentuata între mediul creat de om si cel natural, criza concretizata în degradarea continua a mediului natural, singura alternativa în depasirea acesteia fiind realizarea unei societati umane viabile, durabile, bazata pe compatibilizarea mediului creat de om cu cel natural, precum si adoptarea de reglementari care sa raspunda cerintelor asigurarii echilibrului ecologic în conditiile societatii omenesti, atât din punct de vedere economic, cât si cultural sau politic¹⁵.

Mediul înconjurator a fost privit, pâna nu demult, doar ca o simpla sursa pentru alimentarea peconomice specifice societatii omenesti si ca o arie libera pentru deversarea tuturor deseurilor si rezidurilor activitatii umane, netinându-se seama ca ecosfera este supusa unor necontenite

Conu, D.B. - Tribuna Economica nr.2/1998.

Ibidem.

Marinescu, Daniela - Dreptul mediului înconjurator, Editura sansa, Bucuresti, 1996.

transformari în cadrul unor cicluri naturale în care fiecare element îsi are rolul sau în mentinrea echilibrului dinamic al întregului sistem.

Poluarea mediului devine una din problemele majore cu care se confrunta omenirea, fiind un fenomen deosebit de complex, cu implicatii majore, atât pe plan international cât si la nivelul regiunilor si natiunilor, dependent de stadiul de dezvoltare economica si sociala al fiecarui stat în parte. Aceasta dependenta este urmarea faptului ca mediul nu este afectat doar de efectele dezvoltarii excesive, proprii tarilor cu nivel economic ridicat, ci, în egala masura si de efectele subdezvoltarii din tarile în dezvoltare, lipsa resurselor financiare facând ca interesele economice sa primeze în fata eforturile facute pentru protectia mediului, care devin astfel inutile pentru producatori prin suplimentarea cheltuielilor de productie si scaderea rentabilitatii produselor¹⁶ sau serviciilor.

1.3 Dezvoltarea durabila si Summit-ul de la Johannesburg, 2002

Anul 2002 a marcat desfasurarea celei de a IlI-a Conferinte ONU asupra problemelor de mediu. Daca între prima (Stocholm) si a doua (Rio de Janeiro) au trecut douazeci de ani, acutizarea problemelor de mediu, cât si constientizarea lor la început de mileniu a dus la reducerea la jumatate a timpului între conferinte.

România a fost si de aceasta data reprezentata la cel mai înalt nivel, singura problema ramânând aplicarea directivelor acestei conferinte la nivel concret economic.

Summit-ul mondial pentru dezvoltarea durabila organizat de ONU la Johannesburg, în Africa de Sud în perioada 26 august - 4 septembrie 2002 reprezinta prima mare Conferinta a ONU la început de secol XXI.

Pregatirea Summit-ului dezvoltarii durabile a început din anul 2001 la nivel national, regional si international, subiectele principale ale întrunirii fiind, pe de o parte, legate de evaluarea progreselor înregistrate de guverne, sectorul privat si societatea civila în perioada ce a trecut de la Summit-ul Terrei din 1992 de la Rio de Janeiro, iar pe de alta parte, de a determina noi solutii pentru o dezvoltare economica si sociala mai durabila si mai echitabila.

ONU a organizat, fara îndoiala, cea mai mare conferinta mondiala ce a dezbatut problemele majore cu care se confrunta toate statele lumii, cum sunt saracia, mondializarea, degradarea mediului, sanatatea, accesul la diferite piete, etc. dezvoltarea durabila vizeaza un bun echilibru între obiectivele sociale, economice si ecologice, în domeniul social obiectivul principal este eliminarea saraciei prin reducerea ponderii persoanelor care traiesc (supravietuiesc!) cu mai putin de un dolar pe zi; în domeniul economic, obiectivul principal este schimbarea modelelor de productie si consum non-durabile; iar în domeniul ecologic gestionarea durabila a resurselor naturale.

în aceste trei domenii (economic, social, ecologic), turismul îsi poate adduce o contributie esentiala, în numeroase tari, fiind o solutie de dezvoltare mult mai durabila decât activitati cum sunt agricultura intensiva, exploatarile miniere sau alte activitati din sectorul primar si secundar, mai ales în conditiile respectarii Codului Mondial de Etica al Turismului adoptat de Adunarea Generala a OMT la Santiago, Chile, în prima zi a lui octombrie 1999 si aprobat de Adunarea Generala a ONU la sesiunea sa din noiembrie 2001.

Anul 2002 a fost un an special pentru dezvoltarea durabila a turismului, nu numai pentru ca în acest an a avut loc Summit-ul mondial al dezvoltarii durabile, dar si pentru ca ONU a declarat acest an "Anul international al ecoturismului", iar principala manifestare ce a marcat acest eveniment a fost Summit-ul mondial al ecoturismului organizat de catre OMT în perioada 19-22 mai la Quebec, în Canada¹⁷.

Bran, Florina - Efectele relatiei om-natura în pragul anului 2000, Ed. A.S.E., Bucuresti, 1997.

* * * Contributions de l'Organisation mondiale du tourisme au Sommet mondialpour le developpement
durable, Johannesburg OMT, 2002.

De retinut la final

• Dezvoltarea durabila este, în prezent, unul din cele mai dezbatute concepte, atât la nivel international (conferinte ONU, întruniri UE) cât si national sau regional. Multe firme cu renume încearca sa introduca în managementul lor ideea de dezvoltare durabila, sustenabila.
• Incepând cu anii '70(1972, Conferinta ONU asupra problemelor mediului, Stockholm), protectia mediului a început sa devina o necesitate deoarece, din cauza dezvoltarii economice (industriale) intensive, multe din elementele componente ale mediului înconjurator au început sa se deterioreze.
• Anii '90 (1992, Conferinta ONU asupra problemelor mediului, Rio de Janeiro) au fost marcati de introducerea si aplicarea conceptului de dezvoltare durabila, de echilibrare a dezvoltarii economice cu dezvoltarea sociala si protectia mediului.
• La începutul mileniului III (2002, Conferinta ONU pentru dezvoltare durabila, Yohannesburg) se face bilantul aplicarii conceptului de dezvoltare durabila si se traseaza noi directii în domeniul protectiei mediului, eradicarii saraciei si dezvoltarii unor sectoare economice «curate».

Intrebari de autoevaluare

Definiti conceptul: dezvoltare durabila.

Definiti mediul înconjurator.

Care sunt cele trei conferinte ONU ce s-au ocupat de problemele mediului înconjurator? Când
si unde au avut loc?

Care sunt principiile generale ale Strategiei protectiei mediului în România?