Începând din antichitate, multe dintre drepturile conferite oamenilor au fost cunoscute ca drepturi naturale. Ulterior cei trei mari corifei ai dreptului natural, Vico, Pufendorf si Grotius au sistematizat si conchis ca:
- dreptul natural este funda 24524s1811y mentul dreptului, este criteriul justitiei, deci este criteriul ideal al dreptului pozitiv;
- dreptul natural si dreptul pozitiv sunt, ca atare, doua aspecte complementare ale aceleiasi realitati absolute si opozabile, erga omnes, cât timp ubi homo ibi jus, ubi homo ibi societas si deci ubi societas ibi jus. Cu alte cuvinte, omul devine fundamentul ultim al dreptului;
- lipsa elementelor natural-rationale din drept poate naste "monstri" de legi;
- cu evolutia dreptului de la statut la contract, de la norme impuse la stabilirea de raporturi juridice prin vointa proprie, expresia recunoasterii autonomiei persoanei, construirea moralei si dreptului nu se poate face decât prin raportare permanenta la fiinta umana, universala si absoluta;
- ca, în sfârsit, morala naturala nu ne pune la adapost de rau, de aceea este nevoie de interventia dreptului pentru a face ca fiinta umana sa fie mai presus decât conditia sa. De aici interdictia impusa de dreptul natural si în prezent de bioetica privind traficul de organe, utilizarea industriala a embrionilor, închirierea uterului matern etc.
si în tara noastra începând chiar cu tratul lui Simion Barnutiu. Dreptul natural public si privat - din 1867 se considera ca nasterea, moartea, sunt realitati biologice care nu pot deveni si realitati sociale fara interventia dreptului. Dreptul natural trebuie sa includa atât corpul uman cât si sanatatea si libertatea individului. Dreptul trebuie sa se ocupe de problemele fundamentale ale naturii si conditiei umane ca o modalitate specifica de conservare si transmitere a valorilor.
Sub aspect biologic, drepturile omului, au o baza genetica în individualitatea si originalitatea fiecarei fiinte umane. De aici trebuie sa derive drepturile omului la libertate, integritate si intimitate. Astazi când noile tehnologii au estompat unele din aceste drepturi, marind riscul conceperii omului ca un obiect si nu ca un subiect al acestor drepturi, afirmarea principiului nepatrimonialitatii si suveranitatii sale trebuie garantate printr-o legislatie corespunzatoare.
Ordinea juridica trebuie sa se bazeze pe respectul absolut al drepturilor omului. Legea trebuie sa apere valorile fundamentale ale omului la libertate si demnitate.
Drepturile omului sunt deci un ideal pentru umanitate, fapt ce obliga protectia statala si internationala în exercitarea lor, cât timp aceste drepturi ale personalitatii umane sunt absolute (opozabile erga omnes), imprescriptibile si personale (implicând consimtamântul). Sub acest aspect, adevarata legislatie trebuie sa se impuna ca o concordanta a faptelor stiintifice cu normele si principiile dreptului, pentru a evita încadrarea lor prin explorari abuzive, circumstante aleatorii de viata, publicizare inadecvata etc.
Capitolul II al Constitutiei României (articolele 22-48) se refera la drepturile si libertatile fundamentale. Este evidenta influenta documentelor internationale adoptate în materie, în legea fundamentala fiind prevazute, printre altele, dreptul la viata si la integritatea fizica si psihica, libertatea individuala si siguranta persoanei, dreptul la viata intima, familiala si privata, dreptul la ocrotirea sanatatii etc.
|
