CONCEPTUL DE EXTERNALITATE ENERGETICA

Conceptul de externalitate energetica

Acest concept îmbina codisciplinar notiunea de EXTERNALITATE (adica energie din afara) prin dimensiunea sa ecologica si energetica cu sTIINŢELE MEDIULUI AMBIANT. Externalitatea energetica este practic partea de mediu înconjurator în resursele materiale de care dispune sistemul dat si nu doar cea aflata într-un produs economic.

Apoi "trecând" prin ENERGIE se poate gasi pretul fictiv al acestei externalitati sau cu alte cuvinte, contributia indirecta a unui ecos 23123x234x istem la un produs economic. Energia care vine "din afara", în speta o parte a mediului, va putea fi evaluata astfel cu ajutorul monergiei (emJ/$). Acest indice este utilizat pentru comparatii pe o aceeasi scara de calcul.

Prin astfel de indicatori putem judeca competitivitatea unui sistem complex Mediu - Economie cum este si eco-ferma agroturistica, respectiv "voracitatea" sa energetica si dependenta sa fata de mediul ambiant si fata de resursele vietii comerciale.

In cadrul analizei eco-energetice se calculeaza practic eMergia a doua elemente ce se retin la nivel de sistem: fluxurile energetice si stocurile energetice. Pentru sistematizarea problemei aceste elemente se pot regrupa în trei categorii: sursele externe, sursele mediului si, respectiv, ceea ce s-a scurs în afara sistemului.

Contrar externalitatilor economice care erau potential "internalizate" într-un fel sau altul, externalitatile mediului ambiant sunt produse atât timp cât exista bunuri economice si servicii, iar în final toate externalitatile sunt practic înglobate în economia generala. O tentativa timpurie de formulare a acestei probleme pare a fi modelul Daly (1968), model input-output cu figurarea unor relatii de baza între principalele elemente: economie si mediu (fig. 12).

Dupa cum reiese din figura 12, sectorul A al acestei matrice reprezinta ECONOMIA actionând asupra MEDIULUI (exemplul clasic: eliminarea unei mari varietati de deseuri). Sectorul B se concentreaza asupra ECO­NOMIEI ca o "masina fara vârsta" a productiei pe baza consumului ca singur subiect al cerintelor efective ale societatii, având ca "fluid" de functionare: banii. Sectorul C se ocupa cu resursele naturale, directionând aprovizio­narea si asimilarea deseurilor din mediu, ca si cu efectele adverse asupra economiei. Sectorul D (în contrast cu sectorul B) se orienteaza asupra unei largi perioade de transformare a mediului.

Se constata din acest model ca sectorul B se ocupa de fapt cu bunurile de larg consum si serviciile, iar sectoarele A, C si D se ocupa cu bunurile mediului înconjurator (pretul = zero), ori cu aspectele negative ale mediului (pret negativ, care practic este neobservabil).

Mergând pe principiul balantei materiale l energie (Kneese, Ayres si d'Arge 1970, Noii si Trijonis 1971, F0rsund 1972, citati de Pillet, G., 1986), principiu care stabileste ca "legile conservarii materiei si energiei garanteaza ca suma totala a tuturor deseurilor scurse în mediu trebuie sa fie egala cu suma totala a tuturor resurselor original extrase din mediu", se verifica pe deplin la sectoarele A si C din figura 12; principiul este discutabil pentru sectorul B. Totusi modelul merita atentie (v.pct.b.).

Modelul Ayres-Kneese este tot de tipul input_routput, respectiv de "productie-consum", asociat cu un sector al mediului incluzând externalitatile acestuia, în model sunt implicate doua matrice transformationale succesive: o matrice resursa/marfa si o matrice marfa/produs. Bunurile produse de sectorul economic sunt distincte de servicii (caci serviciile nu implica intrari fizice), bunurile respective fiind evaluate ca materii prime exterioare din mediu. Scurgerile de deseuri de la consumul final poarta o evaluare negativa (bazata pe o taxa de disponibilitate) si, în cazul lor, se va tine cont de reciclare. .

Se poate concluziona ca în prezenta externalitatilor mediului functionarea sistemului ("utilitatea functiei") depinde atât de nivelul consumului cât si de stocul acumulat al poluarii. Mult discutata poluare este în fond o functie a consumului curent.

Principalul dezavantaj al modelelor descrise, dar si al altora de acelasi gen pe care nu le-am mai amintit, este ca înalta lor constructie schematica NU permite obtinerea unor solutii numerice actuale si nici NU include constrângeri cantitative si calitative de energie. Ele sunt modele abstracte, mult apropiate de economie, dar au meritul ca reprezinta o treapta concep­tuala importanta pentru întelegerea economiei în ideea extinderii para­digmei economice incluzând legaturile de mediu.

În paradigma economica largita (Ayres, 1978) se tine cont în mod realist de resursele materiale epuizabile sau reînnoibile în materii finite si forme de energie, apoi de transformarile în produse materiale si bunuri capitale, si, ulterior, în servicii si "utilitate finala", în primele doua stadii sunt implicate transformari fizice, precum si munca umana si capital.

Ultimele doua transformari nu sunt fizice în natura, însa intrarile lor includ munca si produse materiale generate în etapa precedenta. Prin urmare ceea ce vine ca "input" de materiale este convertit în deseuri. Fiecare nivel, sau fiecare materie finita, poate fi derivat din procese variate si nu neaparat dintr-un set de materii unice ireductibile sau intrari de energie, în acest fel MEDIUL AMBIANT "sustinator" al acestor procese apare ca un cvasisector nou al economiei.

Pentru pilotarea ecosistemelor, bazat pe principiile si conceptele descrise anterior în sensul largirii paradigmei economice, este important sa analizam parametru specifici diferitelor tipuri de ecosisteme, pentru a deslusi unde si în ce fel se vor raporta input-urile si output-urile lor.

Referitor la eco-fermele specializate în productia animala se va tine cont de o serie de parametri mai des utilizati: fecunditatea si/sau infecun-ditatea, procentul de reforma (de înlocuire), productia medie, durata de exploatare, rata cresterii populatiei, echilibrul între nasteri si eliminari, structura de vârsta a populatiei, ponderea matcii în efectivul total, structura de sex, structura de tipuri si varietati în cadrul rasei sau liniei, parametrii genetici ai caracterelor utile etc.

Daca pe lânga multitudinea parametrilor tehnici enumerati mai adaugam si grupele parametrilor ecologici si economici ne dam seama de responsa­bilitatea pe care omul si-a asumat-o atunci când s-a decis sa intervina în amenajarea unor sisteme ecologice orientate spre producerea de biomasa de origine animala, dar si gradul de profesionalism cerut pentru ca, într-adevar, ecosistemul sa fie pilotat cu eficacitate. Un astfel de management ar fi cel al randamentului maxim pe lantul trofic, concomitent cu obtinerea de produse agro-alimentare sanogene, atât de necesare sanatatii omului si mediului ambiant.