Conservarea si dezvoltarea durabila a fondului forestier

CONSERVAREA SI DEZVOLTAREA DURABILA A FONDULUI FORESTIER

1. CONSIDERATII GENERALE

Desi reprezinta mai putin de 27% din suprafata totala a tarii, padurile ocupa un loc important in cadrul vietii economice si sociale din tara noastra[1]. Ele servesc la apararea terenurilor agricole impotriva secetei, la ameliorarea si refacerea calitatilor naturale ale solului, la apararea terenurilor impotriva alunecarilor si surparilor, la purificarea aerului, pentru pasunatul animalelor, exercitarea vanatorii, agrement, in domeniul balneoclimateric si la dezvoltarea asezarilor omenesti, constituind in acelasi timp, o pretioasa materie prima pentru industria de prelucrare a lemnului, industria hartiei si celulozei, industria chimica, constructii, transporturi si alte ramuri ale economiei nationale. Nu trebuie trecuta cu vederea nici importanta ce o prezinta padurile in reglarea climei si in realizarea unui important rol sanitar si estetic.

Atat in trecutul indepartat, cat si in prezent, padurile au fost si sunt inca supuse unui jaf furibund, taierile irationale asociate cu nerespectarea masurilor de refacere si protectie au produs si produc importante perturbari ecologice, cu consecinte dintre cele mai grave pe plan economico-social si cultural.

Mentinerea suprafetei fondului forestier in conformitate cu planul de organizare a teritoriului si de folosire a fondului funciar, constituie o obligatie nationala, impunandu-se in acelasi timp, cresterea acestui fond in zonele cu deficit de paduri, in cele cu microclimat deteriorat, in jurul asezarilor umane si in special al celor urbane.

Cadrul legal al ocrotirii si dezvoltarii durabile a padurilor este dat de Codul silvic aprobat prin Legea nr. 26 din 24 aprilie 1996[2] actualizata, de Ordonanta de Guvern nr. 96 din 27 iulie 1998, republicata privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national, precum si de alte reglementari cu caracter special.

2. Notiunea de fond forestier si de padure

Potrivit legii, padurile, terenurile destinate impaduririi, cele care servesc nevoilor de cultura, productie ori administratie silvica, iazurile, albiile paraielor, precum si terenurile neproductive incluse in amenajamentele silvice, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier national[3].

Prin terenuri destinate impaduririi si cele care servesc nevoilor de cultura, productie ori administratie silvica se inteleg: terenurile in curs de regenerare, terenurile degradate si poienile stabilite prin amenajamentele silvice sa fie impadurite; pepinierele, solariile, plantatiile, culturile de rachita si cele cu arbusti ornamentali si fructiferi; terenurile destinate asigurarii hranei vanatului si animalelor din dotarea unitatilor silvice; terenurile date in folosinta temporara personalului silvic; terenurile ocupate de constructii si cele aferente acestora, drumuri si cai ferate forestiere, fazanerii, pastravarii, crescatorii de animale, dotari tehnice specifice sectorului forestier (art. 3).

Terenurile acoperite cu vegetatie forestiera cu o suprafata mai mare de 0,25 ha sunt considerate, in sensul Codului silvic, paduri.

Prin functiile economice si de protectie pe care le indeplinesc padurile, constituie, indiferent de forma de proprietate, o avutie de interes national, de care beneficiaza intreaga societate. In acest scop este necesara asigurarea gestionarii durabile a padurilor, prin stabilirea de masuri concrete de administrare, ingrijire, exploatare rationala si regenerare.

Identificarea terenurilor care constituie fondul forestier national se face pe baza amenajamentelor silvice.

Intregul fond forestier national, indiferent de forma de proprietate, este supus regimului silvic care, reprezinta un sistem de norme cu caracter tehnic silvic, economic si juridic privind amenajarea, cultura, exploatarea, protectia si paza acestui fond, avand ca scop asigurarea gospodaririi durabile a ecosistemelor forestiere. Respectarea acestor norme este obligatorie pentru toti proprietarii de paduri sau alti detinatori.

3. Clasificarea padurilor din fondul forestier national

In raport cu functiile pe care le indeplinesc, Codul silvic clasifica padurile in doua grupe si anume:

paduri cu functii speciale de protectie a apelor, a solului, a climei si a obiectivelor de interes national, paduri pentru recreare, paduri de ocrotire a genofondului si ecofondului, precum si paduri declarate monumente ale naturii si rezervatii si,

- paduri cu functii de productie si de protectie in care se urmareste sa se realizeze, in principal, masa lemnoasa de calitate superioara si alte produse ale padurii si, concomitent, protectia calitatii factorilor de mediu.

4. Proprietatea asupra fondului forestier[4]

Dupa forma de proprietate, fondul forestier national este alcatuit din: a) fondul forestier proprietatea publica a statului si a, unitatilor administrativ-teritoriale (comune, orase si municipii); b) fondul forestier proprietatea privata a unitatilor de cult (parohii, schituri, manastiri), a institutiilor de invatamant sau a altor persoane juridice; c) fondul forestier proprietatea privata a persoanelor fizice; d) fondul forestier proprietatea privata indiviza a persoanelor fizice, fosti composesori, mosneni si razesi sau mostenitorii acestora[5].

Indiferent de forma de proprietate, politica de punere in valoare economica, sociala si ecologica a padurilor este un atribut al statului care elaboreaza politici si strategii de punere in valoare, gospodarire, administrare si protectie a intregului fond forestier al tarii si a vegetatiei forestiere din afara acestuia si exercita controlul asupra respectarii lor.

Exercitarea dreptului de proprietate, publica sau privata, asupra fondului forestier se face in limitele si in conditiile legii, urmarind conservarea si gospodarirea durabila a padurilor.

In vederea respectarii reglementarilor referitoare la regimul silvic, proprietarii de paduri si detinatorii cu orice titlu au, printre obligatiile lor urmatoarele: sa elaboreze amenajamente silvice pentru padurile pe care le detin, prin unitati specializate, autorizate in acest scop de autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura. Costul acestor lucrari se suporta de catre proprietari, in cazul persoanelor juridice si de administrator, in cazul padurilor statului. Pentru padurile cu suprafete mai mici de 10 ha, apartinand persoanelor fizice, precum si pentru suprafetele mai mici de 30 ha, apartinand unitatilor de cult si celor de invatamant, se intocmesc de unitatile specializate, extrase sumare de amenajamente silvice, al caror continut este prevazut in normele tehnice; sa asigure paza padurilor, in vederea prevenirii taierilor ilegale, distrugerii sau degradarii vegetatiei forestiere, pasunatului abuziv, braconajului si a altor fapte infractionale sau contraventionale; sa execute lucrarile pentru prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor padurilor, stabilite de autoritatile publice pentru silvicultura, cu mijloace proprii sau contra cost, prin unitatile silvice specializate; sa asigure respectarea masurilor de prevenire si stingere a incendiilor; sa efectueze lucrarile de impadurire si de ajutorare a regenerarii naturale, potrivit prevederilor amenajamentelor silvice si ale normelor tehnice specifice. Lucrarile de impadurire se executa in termen de cel mult doi ani de la exploatarea masei lemnoase; sa execute taieri de arbori numai dupa marcarea si inventarierea acestora si dupa elaborarea documentelor specifice de catre personalul silvic autorizat s.a.