Calitatea apelor

Calitatea apelor

Apele de suprafata (rauri, lacuri etc.) sunt principalele surse de apa pentru activitatile umane. In Romania, de exemplu, cursurile de apa permanente au o lungime de 115000 km, ceea ce raportat la suprafata tarii, reprezinta o densitate medie de circa 0,5 km/km², cu un debit mediu specific de 4,51 l/s si km². Pentru toate raurile nationale debitul mediu este de 1070 m³/s. La acesta se adauga debitul mediu al Dunarii, care, la Tulcea are o valoare medie anuala de 6330 m³/s. Volumul mediu multianual al raurilor interioare este 33,6 miliarde m^3. Dunarea are un volum mediu anual de 200 miliarde m³ (Teodorescu et al., 1973).

Apele subterane din Romania sunt evaluate la un potential disponibil de aproximativ 380 m³/s ape freatice si 80m³/s ape de adancime, fiind estimate la un volum anual de 6-11 miliarde m³.

Apele meteorice pot fi o sursa importanta de apa in perioadele secetoase caracteristice anumitor zone. Acumularea acestor ape datorita topirii zapezii sau in sezoanele cu precipitatii permite asigurarea unui minim de necesar de apa, pentru uz casnic, in zone lipsite de alte surse de apa, cum este in Romania bazinul Vedea-Teleorman.

Calitatea apei este data de caracteristicile fizico-chimice si biologice si este variabila in functie de caracteristicile zonale si de mineralogie, timp de contact, temperatura etc. Totusi, daca se iau in considerare aceleasi tipuri de surse de apa, toate apele curgatoare, apele lacurilor si apele subterane au caracteristici specifice. In tabelul 21 se prezinta limitele admisibile ale principalilor parametri de calitate a apei, precum si intervalele de valori considerate optime pentru pesti, organisme ce pot fi consider 858b17i ate indicatori biologici acceptabili pentru calitatea anumitor categorii de ape.

Apa raurilor si fluviilor este caracterizata de regula printr-un grad de mineralizare relativ redus, concentratia totala a sarurilor solvite nefiind mai mare de 400 mg/l. Principalele saruri dizolvate sunt carbonati, bicarbonati, cloruri, sulfati si alte saruri de potasiu calciu si magneziu, care determina o duritate totala a apei, de obicei sub 15 grade. Concentratia ionilor de hidrogen determina un pH de 6,8-7,8. Concentratia oxigenului solvit este de regula de 4-14 mg/l, iar dioxidul de carbon are valori mai mici de 10 mg/l. Incarcarea acestor ape cu substanta organica si diverse suspensii este variabila in functie de particularitatile meteo-climaterice, fiind mai importanta in sezoanele cu precipitatii mai importante.

Tabel 21 . Limitele admisibile pentru principalii parametri de calitate a apei si valorile optime pentru ihtiofauna (dupa Ciolac, 1998).

Apa lacurilor are parametri diferiti de cei ai apelor curgatoare datorita in principal caracterului stagnat care presupune actiunea unor factori deosebiti cum sunt o insolatie mai accentuata, stratificare termica si chimica etc.

Continutul in substante organice, concentrarea nutrientilor si lipsa unei circulatii maselor de apa determina conditii favorabile dezvoltarii unei biomase complexe. Toate aceste aspecte determina caracteristicile diferite ale apelor stagnante.

Apa subterana are de regula un grad mai ridicat de mineralizare, peste 400 mg/l, cu o duritate totala de 10-20 grade germane si un pH de 6,5-7.

Concentratia de oxigen solvit este mai redusa, de maximum 3 mg/l si, in functie de compozitia rocilor, apa subterana are concentratii mai importante de fier, mangan, sulfuri sau hidrogen sulfurat etc. Indicatorii de calitate pentru diferite categorii de ape, comparativ cu apa distilata sunt prezentati in tabelul 22.

Tabel 22 . Valori ale parametrilor fizico-chimici pentru diferite categorii de ape (modificat dupa Rojanschi et al., 1997).