Conservarea si amenajarea suprafetelor forestiere

Suprafata uscatului,la inceputurile civilizatiei umane, era acoperita cu paduri,intr-un procent mult peste 50. Atunci, ca si acum, padurea reprezenta o importanta sursa de bunuri directe (lemn, coaja, fructe,etc.) si de servicii indirecte (protectie, aparare, etc.). Ea a contribuit nemijlocit, pe parcursul multor milenii,la dezvoltarea societatii omenesti. Se poate vorbi, la un moment dat, de o asa-zisa civilizatie a lemn 818g62i ului.

Odata cu dezvoltarea civilizatiei, lemnul, produsul principal al padurii, a fost utilizat pe scara din ce in ce mai larga. De la folosirea lui pentru pregatirea hranei, construirea adaposturilor si ambarcatiunilor mici(monoxile), s-a trecut la construirea de de cetati, flote comerciale si militare, pentru ca din secolul trecut sa inceapa primele utilizari industriale in mangal, in prelucrarea metalelor, ca si in industria de prelucrare a lemnului. Dar, padurea aduce foloase omului nu numai prin lemnul pe care il ofera, ci si prin alte produse ale arborilor sau altor plante care cresc in ea (coaja, coloranti, rasina, cauciuc, gutaperca, flori madicinale , frunze, radacini,etc.) , precum si prin fauna ce o populeaza: vintul si pestii.

Folosind focul si toporul omul a inlaturat brutal padurea de pe suprafetele considerabile, transformind aceste terenuri in pasuni, finete sau ogoare. Fara sa tina seama, ori mai degrabafara a cunoaste, consecintele nefeste ale dezechilibrului provocat in ecosistemul padure apa, omul a creat mari spatii lipsite total de padure. Terenurile despadurite, la inceput fertile, au dat recolte bogate. Ulterior insa, solul fertil de pe coastele dealurilor a fost spalat de ploi, rezultind suprafete intens degradate si neproductive. Reconstituirea aproximativa a raspindirii padurilor in trecutul indepartat poate fi facuta astazi numai dupa raspindirea actuala a tipurilor de sol. Procesul de formare a solului pedogeneza poarta puternic imprimata pecetea conditiilor de formare, iar modificarea unor insusiri ale solului, prin schimbarea folosintelor, are loc numai dupa multe milenii. I.I.Gurevici, afirma ca suprafata padurilor preistorice se cifra la cca 7,2 miliarde ha. Astazi, totalitatea padurilor Terrei este estimata la 3792 milioane ha. Tinind seama insa de vastele intinderi acoperite cu arborete rarite, bracuite si tufarisuri, suprafata fondului forestier se estimeaza la numai 1875 milioane ha, respectiv 14,4% din suprafata uscatului. Engels in Originea familiei,a proprietatii private si a statului arata ca numai odata cu aparitia toporului de fier(cca 3-4000 de ani in urma), a devenit posibila taierea padurilor pe scara mare. De aici se poate deduce ca ritmul de defrisare a padurilor a fost de 90 120 milioane ha intr-un secol.

Situatia probabila a defrisarii padurilor pe continente

Distrugerea padurilor intr-o proportie atit de mare, nu ramine niciodata fara urmari dintre cele mai grave, atit sub raportul foloaselor directe provenite din padure, cit si cel al serviciilor oferite de ea. Refacerea padurilor, nu a constituit obiectul unor preocupari majore in etapele trecute; spre exemplu in S.U.A., in decurs de un secol si jumatate s-au distrus 540 milioane ha padure si s-au creat artificial numai 736840ha, adica numai 1/700.

Din proectele de reimpadurire elaborate in tarile Europei s-au realizat numai cca 5%. Iata ce scrie in acest sens expertul F.A.O K.H. Oedekoven: "Din cele 1600 milioane ha de padure primitiva distrusa de om, ar fi fara indoiala posibil sa fie reinpadurite 400 milioane ha, acesta cu atit mai mult, cu cit majoritatea acestor terenuri se gasesc in regiuni unde populatia are mare nevoie de produse ale padurii. Se evalueaza la ceva mai mult de 500 miliaone dolari costul zilnic al celui de al doilea razboi mondial. Cu pretul unei zile de razboi s-ar putea reimpadurii cel putin 8 milioane ha si cu pretul a 50 de zile, cele 400 milioane ha devastate ". Noi am mai adauga: astazi, costul pentru inarmare este de 1 miliard dolari pe zi. Cu pretul unei zile de inarmare s-ar putea impadurii intreaga suprafata care ar readuce un echilibru echitabil si necesar intre padure si apa; adaugind ca repartitia padurilor este neuniforma, in Europa occidentala defrisarea reprezinta 2/3 din suprafata primara a padurilor, iar in teritoriile circumscrise Mediteranei 3/4 sunt explicabile modificarile in sens negativ si manifestate astazi cu padure clima, padure sol, padure om.

Actiunile intreprinse de om pentru protejarea padurilor la inceput in zona montana, apoi mai jos pe baza legilor scrise sunt cunoscute, in inele tari, cu secole in urma. Astfel, in Elvetia, protectia mediului inconjurator se face dupa legile emise cu peste sase secole in urma, apoi constitutia din 1848 cuprinde referiri asupra conservarii padurilor, hidrologia zonei montane, influenta padurii asupra regimurilor si consunului de apa si a eroziunii, precum si impadurirea terenurilor instabile. In Austria, legea forestiera din 1852 stabileste norme de protejare a padurilor, iar cea din 1883 trateaza problemele legate de corectarea torentilor. In Franta, codul forestier din 1882 are prevederi referitoare la restaurarea padurilor pe cheltuiala statului. In Germania, legea forestira din 1896 se refera la corectarea torentilor si ameliorarea apelor superficiale si de adincime. In Italia, legea regimului forestier reglementeaza conservarea si folosirea padurilor si terenurilor montane. In Spania, legea forestira din 1908, fixeaza zone de protectie cuprinzind terenuri impadurite si neimpadurite. In tara noastra, in urma cu doua secole (1788 in Banat, 1795 in Moldova, 1818 In Muntenia) au aparut primele regulamente care stabilesc conditii pentru exploatarea si pentru defrisarea padurilor; legea silvica din 1881(Codul silvic) fixeaza principiile conservarii padurilor si a echilibrului domeniilor agricol si forestier; Codul silvic din 1910 preconizeaza conservarea si sporirea suprafetei paduroase a tarii, interzise defrisarile etc.; legea pentru amelioraea terenurilor degradate din 1930 insarcineaza organele silvice sa constituie perimetre de ameliorare, sa faca impaduriri pentru protejarea izvoarelor; legea privind padurile de protectie din 1935 stabileste norme pentru protectia solului, asezarilor omenesti, conservarea izvoarelor etc.; legea 207/1947 privind protectia patrimoniului forestier prefigureaza actul nationalizarii, introduce restrictii in exploatarea padurilor tocmai pe temeiul rolului lor de protectie a apelor, asezarilor omenesti etc.

Cind toate acete reguli for fi respectate atunci se va mentine un echilibru si va fi pastrata oglinda naturii.