Dupa circa 25 de ani de la aparitia în literatura a termenului de "bioetica" datorata oncologului Van Rensselaer Potter este uti 22422e44w l sa reparcurgem drumul miscarii de idei cu acest nume, care a avut un succes rapid si substantial. Exista de acum anumite contururi istorico-filozofice ale acestei dezvoltari.
Toti recunosc faptul ca bioetica, în sensul propriu al cuvântului, apare în Statele Unite, si nu numai prin Potter, care i-a dat numele si i-a conferit o anumita semnificatie. Introducând termenul, el a subliniat ca bioetica trebuie sa constituie "o noua disciplina care sa combine cunoasterea biologica cu cea a sistemului valorilor umane". "Am ales - scria el - radacina bio - pentru a reprezenta cunoasterea biologica, stiinta sistemelor fiintelor, si etica pentru a reprezenta cunoasterea sistemului valorilor umane". Potter specificase într-adevar pericolul ce-l reprezenta, pentru supravietuirea întregului sistem, o ruptura între doua domenii ale cunoasterii, cel stiintific si cel umanist. Distinctia neta între valorile etice (ethical values) care reintra în cultura umanista în sens larg, si faptele biologice (biological facts) se afla, dupa Potter, la baza acelui proces stiintifico-tehnologic lipsit de discernamânt si care punea în pericol omenirea si însasi supravietuirea pe pamânt. Din acest motiv, el va numi bioetica stiinta supravietuirii (science of survival). "Instinctul supravietuirii nu era suficient si aparea, în consecinta, necesitatea unei noi stiinte, bioetica.
Potter povestea urgenta unei stiinte noi, care sa nu aiba drept scop doar cunoasterea si explicarea fenomenelor naturale, ci sa tinda în acelasi timp sa descopere felul în care aceste cunostinte tehnico-stiintifice pot fi întrebuintate cu întelepciune, astfel încât sa favorizeze supravietuirea speciei umane si sa ridice calitatea vietii pentru generatiile viitoare. Singura cale posibila în fata iminentei catastrofe era crearea unei "punti" între cele doua culturi, cea stiintifica si cea umanistico-morala; bioetica, de asemenea, nu trebuia sa cuprinda si biosfera în întregul ei, adica orice interventie stiintifica a omului asupra vietii în general. În acest sens, conceptul de bioetica are o semnificatie mai ampla fata de etica medicala traditionala.
În conceptia potteriana, bioetica porneste de la o situatie alarmanta si de la o preocupare critica privind progresul stiintei si al societatii.
Din cele afirmate rezulta ca noua disciplina nu poate fi conceputa ca o simpla confruntare între diferite opinii si pozitii etice existente, ea are datoria de a sugera valori de referinta si optiuni operative, trebuie sa furnizeze raspunsuri obiective bazate pe criterii valabile din punct de vedere rational.
În cautarea unor raspunsuri adecvate se subînscrie necesitatea unei apropieri interdisciplinare fata de problema, care este una din trasaturile proprii ale bioeticii. În mod evident este vorba despre rolul stiintelor biomedicale si al stiintelor ambientale (ecologia), dar nu toti sunt constienti ca în acest sector de studiu nu se poate face abstractie de antropologia filozofica de referinta, în cadrul careia valoarea vietii fizice corporale, a iubirii conjugale si a procreatiei, a durerii, a bolii si a mortii, ca si raportul libertate-responsabilitate, individ-societate si individ-natura sa-si gaseasca încadrarea si valorificarea etica.
În aceasta întrepatrundere complexa dintre stiintele experimentale si cele umane, pentru o cercetare a "saggezza della scienza" ("întelepciunii stiintei") - Wisdom of science, pentru a utiliza expresia potteriana - va fi necesara si contributia filosofiei naturii, cu scopul de a stabili rolul adecvat, semnificatia si valoarea mediului si a ecosistemului în bioetica, a filosofiei stiintei dreptului si, în fine, oportunitatea unei deschideri spre teologie ca "orizont al sensului".
Fiecare dintre aceste discipline, mentinând între ele relatii foarte strânse, au totusi un statut epistemologic propriu si independent de celelalte.
În ce priveste antropologia, ne vom referi la acea conceptie care, dupa parerea noastra, acorda o importanta mai mare semnificatiei, reale si obiective, a omului, contribuind la valorificarea lui: personalismul fundamentat ontologic. El se prezinta ca o viziune integrala a persoanei umane, care nu este supusa unor reduceri ideologice sau biologiste. Pentru rezolvarea problemelor generate de progresul stiintific si de organizarea sociala a medicinei si a dreptului consideram ca "in primis" trebuie sa se raspunda la întrebarea privind valoarea persoanei, prerogativele si datoriile sale, pentru a exclude orice posibilitate de instrumentalizare.
Valoarea fundamentala a vietii, transcendenta persoanei, conceptia integrala a persoanei - asa cum rezulta din sinteza valorilor fizice, psihologice si spirituale - raportul de prioritate si complementaritate dintre persoana si societate, o conceptie personalista si de comuniune a iubirii conjugale, constituie puncte de referinta solide pentru bioetica, precum si pentru etica umana si sociala. Aceste valori trebuie sai ghideze pe cei ce încearca sa rezolve problemele generate de dezvoltarea stiintei biomedicale, stiinta care astazi pare animata de un entuziasm optimist al progresului, uitând de marile provocari ale bolilor iesite de sun control, de prevenirea relelor tipice societatii tehnologice, generate de exploatarea ecologica. De aceea, este necesara o antropologie filozofica de referinta care sa tina seama de persoana umana, de integritatea ei si de relatiile biunivoce care leaga persoana de conditiile existentiale: spatiul în care locuieste si timpul în care traieste si va trai. În aceasta perspectiva poate fi înteleasa marea importanta a categoriei raspunderii la care se refera H. Jonas în opera lui.
|
