Comunitatea academica internationala a lansat în anii '60 "programul biologic international" (un studiu pe zece ani), ca raspuns la primele indicatii certe ale "crizei ecologice globale", pentru a identifica mecanismele biologice si ecologice ale deteriorarii mediului.
În acest contest de probe care evidentiau corelatia dintre deteriorarea la scara planetara a mediului si dezvoltarea socio-economica, ONU a 15315j93p organizat "Conferinta de la Stockholm asupra mediului uman" - 1972, care a formulat si adoptat o serie de decizii privind actiunile comune coordonate la scara internationala de protectie a mediului.
pentru implementare deciziilor Conferintei de la Stockholm s-a înfiintat în cadrul structurii ONU un program distinct "Programul Natiunilor Unite pentru Mediu" - UNEP. În acest context, Comunitatea Economica Europeana lanseaza în anul 1973 propriul program de actiune pentru protectia mediului.
Au urmat, a doua Conferinta ONU 1982 (Nairobi) si o serie de relatii guvernamentale si ale unor organizatii neguvernamentale (ONG), care s-au axat cu precadere asupra modului de manifestare a "crizei ecologice" la nivel national si regional, precum si asupra relatiei dintre dezvoltarea socio-economica si deteriorarea mediului, si care au culminat cu înfiintarea în 1984 a "Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare - WCED" sub presedintia doamnei GRO HARLEM BRUNDTLAND, primul ministru al Norvegiei.
Comisia a analizat interdependenta dintre problemele sociale, economice, culturale si cele de "mediu", la scara globala, si a produs un raport coerent, intitulat "Our Common Future" 1987 (cunoscut si ca "raportul Brundtland"), raport care integreaza contributiile majore anterioare si care, pentru prima data, propune orientare dezvoltarii socio-economice globale catre modelul de "dezvoltare durabila/sustenabila".
Fara a preciza în detaliu coordonatele dezvoltarii durabile, raportul propune un nou model de dezvoltare "care se bazeaza pe utilizarea resurselor regenerabile si neregenerabile pentru satisfacerea nevoilor si aspiratiilor unei generatii, fara a compromite sansele viitoarelor generatii de a-si satisface propriile nevoi si aspiratii". În ultimele trei decenii, agentiile specializate ONU, pe de o parte, reprezentate de catre UNESCO si UNEP si UICN, respectiv ISCU pe de alta parte, au dezvoltat, promovat si realizat o serie de programe (MAB/UNESCO, IGBD/ICSU) si proiecte (ex. Diversitas/MAB, LOICZ/IGBP, LUCC/GBP) regionale si globale de investigare, colectare si evaluare a datelor si respectiv, de analiza si sinteza care au probat dimensiunile planetare ale "crizei ecologice", ale fazei critice în care se afla relatiile dintre dinamica/dezvoltarea SSE si dinamica componentelor naturale ale ierarhiei ecologice respectiv, în care s-a subliniat si necesitatea unor schimbari fundamentale în modelul de dezvoltare socio-eonomica si în relatiile dintre SSE si sistemele ecologice naturale, schimbari care trebuie sa conduca la armonizarea intensitatii si calitatii dezvoltarii socio-economice cu capacitatea productiva si de suport a celor din urma.
Rezultatele acestor programe de analiza si sinteza au fost integrate partial în doua lucrari de referinta publicate de catre UICN: "Strategia mondiala a conservarii" (1980) si "Carrying for the Earth/1991", si în care conceptului de "dezvoltare durabila/sustenabila" i se confera un continut semnificativ.
În aceste lucrari, conceptul de dezvoltare durabila pare sa se desprinda din doua laturi complementare ale conceptului de "conservare a naturii", una reprezentata de reactia contra teoriei ecologice naturale ca bunuri fara valoare de piata, exterioare procesului de dezvoltare propriuzis si în mod eronat inepuizabile (Reid, 1993) si a doua de ordin moral, care obliga la reactii consistente fara de efectele alarmante ale globalizarii procesului de deteriorare a Capitalului Natural, calitatii mediului si starii de sanatate a populatiei umane.
La sfârsitul deceniului opt si începutul celui de-al noualea, atât baza de date privind evolutia la scara spatiala a procesului de "deteriorare a mediului" exprimat prin: modificari ale climei; reducerea stratului de ozon; desertificarea; eutrofizarea apelor continentale si a celor marine costiere; erodarea diversitatii biologice etc., cât si constientizarea dependentei acestui proces de evolutia exponentiala a efectivelor populatiilor umane si respectiv, de modelul social si economic de dezvoltare, atinsese "nivelul critic", suficient pentru a determina mobilizarea structurilor executive si politice nationale, regionale si globale, precum si a unor componente din structura societatii civile (organizatii stiintifice, ONG-uri active în domeniul conservarii naturii si protectiei mediului), cu scopul de a dezbate si a elabora "un model nou de dezvoltare socio-economica care sa reflecte cu acuratete evolutia conceptului de "dezvoltare durabila/sustenabila" si de acces la tehnologiile performante si respectiv, de a crea premizele exprimarii vointei politice, de a declansa si orienta "tranzitia socio-eonomica globala" catre un model socio-economic viabil pe termen lung.
Procesul amplu de dezbatere si elaborare a unei noi strategii de dezvoltare socio-economica globala, de identificare a mecanismelor juridice si financiare adecvate pentru a orienta si controla tranzitia la scara planetara a SSE pe directia modelului de dezvoltare durabila, si de proiecta noi structuri institutionale, s-a derulat în perioada 1990-1992, si a fost sustinut de structuri guvernamentale si politice din 153 state si peste 200 OMG din tot atâtea tari.
Acest proces s-a derulat sub auspiciile ONU în patru etape distincte (august 1990 - martie 1992), în care s-au elaborat, dezbatut si negociat o serie de documente cheie care, în cadrul Conferintei ONU pentru Mediu si Dezvoltare (UNCED) din 3-4 iunie 1992, organizata la Rio de Janeiro (Brazilia), au fost completate, finalizate si adoptate partial de catre experti si de catre delegatiile la cel mai înalt nivel din 153 state ale lumii.
Principalele documente adoptate în cadrul UNCED/Rio sunt: Declaratia politica de la Rio asupra mediului si dezvoltarii; Conventia cadru privind modificarile climatice; Conventia asupra diversitatii biologice; Conventia asupra controlului procesului de desertificare si Agenda 21.
Datorita implicatiilor politice, religioase si juridice, una din cele mai importante probleme, de a carei solutionare depinde în mate masura mentinerea dinamicii SSE, global, pe traiectoria modelului de dezvoltare durabila, si anume "dinamica exponentiala a efectivului populatiilor umane si implicatiile sale asupra dezvoltarii economice" a fost numai colateral dezbatuta si a fost amânata pentru a fi subiect al Conferintei ONU asupra Populatiei si Dezvoltarii (Cairo, septembrie 1994).
Documentele adoptate la Conferinta ONU asupra relatiei mediu - dezvoltare reflecta un nou mod de abordare fata de etapele anterioare, precum si experienta acumulata în aproximativ doua decenii de activitate intensa în domeniul protectiei mediului. Aceste documente sunt rezultatul unui proces de evaluare si integrare a modului în care a evoluat si a fost abordat antagonismul/criza în relatiile dintre "dezvoltare" si "mediu", precum si stadiul medierii conflictului de interese dintre "nordul dezvoltat si sudul în curs de dezvoltare".
Conferinta si documentele adoptate au plasat problemele care privesc relatia mediu si dezvoltare într-un alt plan si au deschis astfel, pe de o parte posibilitatea identificarii constrângerilor, lacunelor si incertitudinilor de ordin conceptual, procedural si institutional, iar pe de alta parte, concentrarea efortului pentru extinderea procesului de fundamentare teoretica a modelului conceptual asupra relatiei "dezvoltare - mediu", perfectionarea si dezvoltarea sistemului procedural si a sistemului institutional.
Toate fortele implicate anterior, direct sau indirect, în pregatirea documentelor Conferintei ONU pentru "mediu si dezvoltare"/Rio de Janeiro - 1992, precum si grupurile sociale si profesionale din fiecare tara sau asociatiile lor internationale, s-au implicat, în functie de posibilitatile proprii, în procesul complex si dificil de aplicare a prevederilor Agendei 21, dar mai ales au monitorizat si criticat ritmul în care s-a desfasurat procesul.
Comentariile pro si contra privind semnificatia Conferintei asupra relatiei "mediu si dezvoltare"/1992 si a rolului documentelor adoptate sau numai initiate, ca suport pentru un alt mod de abordare si solutionare a problemelor complexe care deriva din aceasta relatie, au fost treptat înlocuite cu o gama larga de întrebari vizând efectele conferintei si a documentelor adoptate, respectiv cu o serie de critici si comentarii care încriminau rezultatele foarte modeste - post Rio.
Lucrarile Adunarii Generale a ONU, întrunita în sesiunea speciala în perioada 7-13 iunie 1997 pentru a analiza si evalua modul în care s-a actionat, respectiv rezultatele partiale privind aplicarea recomandarilor Agendei 21 la cinci ani dupa adoptarea sa, precum si rezultatul acestei sesiuni, au confirmat îndoielile si au resuscitat comentariile critice.
|
