Definirea si evolutia ecologiei
Biologul german Ernst Haeckel publica în anul 1866 volumul "Generelle Morphologie der Organismen" unde apare pentru prima data termenul ecologie care din punct de vedere etimolgic are la origine cuvintele din limba greaca oikos si logos cu semnificatiile: oikos = casa, gospodarie, economie; logos = stiinta.
Ecologia are aceeasi radacina etimologica de la care porneste si economia ceea ce implica ideea de studiu a modului în care se manifesta "economia naturii".
Conceputa ca un domeniu nou al stiintei, un instrument capabil sa aduca un aport suplimentar în aprofundarea teoriei darwiniste care avea drept subiect al studiului indivizii biologici, ecologia a fost definita la acel moment ca reprezentând "studiul relatiilor complexe, directe sau indirecte, cuprinse în notiunea darwiniana a luptei pentru existenta".
Ecologia este în general înteleasa 19219n1322t ca fiind stiinta care se ocupa cu studiul relatiilor plantelor si animalelor studiate în contextul mediului lor fizic (abiotic) si biologic (biotic) de viata. Exista mai multe încercari de a defini cât mai precis obiectul de studiu al ecologiei, fiecare dintre acestea purtând amprenta autorilor, reputati cercetatori în domeniu, precum si a modului de abordare a problematicii ecologice.
Spre exemplu, Sacchi si Testard (1971) afirma ca "ecologia este disciplina biologica ce studiaza raporturile între organisme si mediul lor înconjurator", în timp ce Krebs (1972) prefera sa vada ecologia ca fiind "studiul stiintific al interactiunilor care determina distributia si abundenta organismelor".
Pe masura ce teoria sistemelor a fost din ce în ce mai utilizata si aplicata studiul sistemelor vii supraindividuale, definirea ecologiei devine mai coerenta. Odum (1975) considera ca ecologia studiaza nivelurile de organizare a materiei vii superioare nivelului individul, la fel ca Stugren (1975) care afirma ca ecologia este "stiinta interactiunilor în sistemele supraindividuale".
O definitie completa si apropiata de spiritul "sistemic" de abordare a studiilor în acest domeniu este publicata în România de Botnariuc si Vadineanu (1982), care considera ca ecologia studiaza "sistemele supraindividuale de organizare a materiei vii (populatii, biocenoze, biosfera) integrate în mediul lor abiotic".
Desi a debutat ca o disciplina pur biologica, ecologia a capatat pe parcursul evolutiei sale un pronuntat caracter interdisciplinar datorita necesitatii studiului sistemelor biologice în mediul lor fizico-chimic. De aceea în studiile ecologice se utilizeaza frecvent metode, concepte si notiuni specifice altor domenii stiintifice cum sunt: climatologia, hidrologia, oceanografia, geologia, fizica, chimia, statistica matematica, cibernetica etc.
Interesul crescând al publicului larg si îngrijorarea manifestata pentru problematica legata de sanatatea mediului si diversele programe derulate în acest sens au condus uneori la confuzii între conceptul de mediu sau stiinta mediului si ecologie.
Trebuie sa remarcam faptul ca ecologia este o disciplina stiintifica cu un domeniu distinct de activitate, care este implicata de asemenea si în studiul sau întelegerea unor probleme legate de mediu, dar nu este exclusiv o "stiinta a mediului".
Ecologia moderna începe, într-o anumita masura, cu Charles Darwin care îndezvoltarea teoriei sale a evolutiei leaga adaptarea organismelor la mediul lor de viata de procesul selectiei naturale. De asemenea, o contributie importanta în conturarea ecologiei au avut-o biologii (de exemplu, Alexander von Humboldt) preocupati de geografia plantelor (geobotanica), de modul în care s-a realizat distributia plantelor pe glob.
Considerat fondatorul sistematicii moderne, Carl von Linné aduce, de asemenea, contributii interesante sub aspect ecologic în lucrarea "Istoria plantelor"(1750) publicata chiar mai îninte de aparitia si definirea termenului "ecologie", prin observatiile fenologiei (studiul fazelor de dezvoltare) si distributiei geografice a plantelor.
Goerges Louis Leclerc du Buffon observa în "tratatele" de istorie a mamiferelor si pasarilor legaturi existente între morfologia si anatomia animalelor si mediul înconjurator.
Desi Haeckel ramâne în istoria ecologiei, el nu realizeaza totusi studii ecologice în adevaratul sens al cuvântului. "scoala haeckeliana" a condus însa la dezvoltarea interesului pentru problematica ecologica. Un distins discipol al lui Haeckel a fost savantul român Grigore Antipa, care are importante contributii în elaborarea strategiei de exploatare rationala a zonelor umede din România si în special a Deltei Dunarii, mai ales sub aspect piscicol. Modelele sale de strategie privind exploatarea durabila a resurselor au fost aplicate cu succes în diverse zone geografice ale lumii: lunca fluviului Illinois(USA), bazinele fluviilor Rhin si Volga.
Cu toate ca nu a existat o reala dezvoltare etapizata a ecologiei ca stiinta, se pot remarca anumite perioade de timp, caracterizate prin preocupari, succese si abordari specifice ale studiilor ecologice, începând cu momentul aparitiei sale.
Conturarea ecologiei ca disciplina stiintifica poate fi încadrata în perioada de timp 1886 - 1911, jalonata de momentul în care Haeckel a formulat prima definitie a ecologiei si, respectiv, anul aparitiei lucrarii lui V. Shelford cu referire la "legea tolerantei".
În aceasta etapa sunt de semnalat câteva "evenimente" importante pentru viitorul ecologiei:
Karl Möbius (1877) formuleaza ideea ca organismele nu pot trai independent, ci formeaza "comunitati", denumite mai târziu si "biocenoze".
F.A. Forel descopera stratificatia termica a apei si implicatiile acestui fenomen pentru viata în mediul acvatic.
F.E. Clemens introduce notiune de "habitat".
E. Warming utilizeaza pentru prima data conceptul de comunitate în studiul ecologic al plantelor.
Acest relativ scurt interval de timp este caracterizat prin realizarea unor studii referitoare la specii cercetate în anumite conditii de viata, la studiul unor conditii de mediu particulare. Este important sa mentionam ca apar si primele idei de natura integrativa, ceea ce permite conturarea primelor concepte si metode care vor deveni fundamentale în studiul sistemelor ecologice.
Ecologia trofica este caracteristica unei perioade de timp cuprinsa conventional între anii 1911 si 1940 când Ch. Juday publica o lucrare referitoare la energetica lacurilor. Desi fundamentata în perioada interbelica, ecologia trofica este înca, în esenta, ei o conceptie actuala. Principalele repere ale acestei etape sunt urmatoarele:
Ch. Elton (1927) pune bazele ecologie trofice prin publicarea volumului "Ecologia animala". Se remarca modul de structurare a ecosistemelor mai ales în functie de relatiile de hranire dintre organisme.
Se definesc conceptele si metodologiile de studiu ale ecologiei si se încearca explicarea distributiei geografice a animalelor prin intermediul studiilor fiziologice.
Studiul reglajelor numerice ale populatiei utilizeaza legi ale fizicii si se elaboreaza conceptul de "rezistenta a mediului".
A.G. Tansley (1935) defineste notiune de "ecosistem", prin care întelege unitatea sistemica formata din biocenoza si mediul ei abiotic (biotop)
Se realizeaza primele studii în legatura cu ciclurile biogeochimice.
Studiile referitoare la ecologia plantelor conduc la conturarea si afirmarea unei noi discipline stiintifice: geobotanica.
Apare "ecologia demografica" ce se va cristaliza într-o ramura ecologica mai cunoscuta în prezent ca "ecologia populatiei", ca o consecinta a aplicarii conceptiei trofice în studiul reglajelor numeric ale populatiei si dinamicilor acesteia.
În etapa ecologiei trofice se deruleaza activitati de cercetare a unor ecosisteme de diferite grade de complexitate, ceea ce a determinat implicit diversificarea si aprofundarea problematicii ecologice.
O etapa a ecologiei trofo-energetice poate fi demarcata de anii 1940 si 1964. În acest interval de timp se remarca urmatoarele preocupari si tendinte ale cercetarii ecologice:
Adoptarea caloriei ca unitate de echivalenta universala pentru integrarea sub aspect valoric a componentelor abiotice si biotice în studiile de energetica a sistemelor biologice.
Explicarea structurii si functionalitatii ecosistemelor în functie de schimbarile energetice, fapt ce a permis o apreciere mai adecvata a productivitatii biologice.
Ca urmare a formularii teoriei matematice a informatiilor, se contureaza ecologia informationala.
Începând cu anul 1964 când UNESCO lanseaza Programul Biologic International, se afirma o noua etapa a integrarii si modelarii în ecologie. Principalele coordonate ale acestei etape sunt:
Unificarea metodelor de cercetare, valorificarea unor cercetari anterioare si inventarierea unor procese ecologice la scara planetara.
Utilizarea cu predilectie a ecologiei informationale în studiile demografice si trofo-energetice.
Studiul mai accentuat al productivitatii diferitelor tipuri de ecosisteme.
Frecventa utilizarea a programelor de prognoza, mai ales în studiile de ecologie aplicata.
Ecologia este în prezent o stiinta interdisciplinara mai ales prin faptul ca utilizeaza metode, concepte si notiuni specifice altor stiinte si discipline stiintifice în scopul abordarii eficiente a problematicii specifice, dar se poate vorbi si de subdiviziuni sau ramuri ale ecologiei, care au aparut ca urmare a necesitatii de aprofundare a anumitor aspecte ale studiului ecologic.
Datorita diversificarii problematicii abordate si a complexitatii aspectelor studiate, ecologia are conexiuni cu diverse stiinte sau ramuri ale acestora cum sunt: matematica, în special statistica, utilizata de exemplu în studiile de dinamica a populatiilor, fizica, chimia etc.
Ecologia se individualizeaza totusi prin urmarirea punctului de vedere ecologic, adica al importantei proceselor si fenomenelor considerate în ansamblu pentru functionarea sistemelor biologice supraindividuale. De aceea, se poate aprecia ca interdisciplinaritatea nu constituie neaparat caracteristica cea mai evidenta a ecologiei.
Mai importante de remarcat sunt modalitatile prin care utilizând unele concepte, notiuni si metode care apartin altor domenii ale stiintei, ecologia a realizat propriile metodologii de abordare a domeniului sau de studiu.
|
