ECONOMIA DE PIAŢĂ

Este forma moderna de organizare a activitatii economice în cadrul careia oamenii actioneaza în mod liber, autonom si eficient, în concordanta cu regulile dinamice ale pietei si valorificarea eficienta a resurselor existente, pentru satisfacerea nevoilor oamenilor. Economia de piata constituie un sistem economic, ale carui începuturi au fost marcate de aparitia sistemului capitalist în Europa, în economia de piata trebuie avute în vedere o serie de particularitati în timp si spatiu, în ceea ce priveste structura proprietatii, în principal ponderea proprietatii private, gradul de autonomie si de libertate de decizie a întreprinzatorilor, masura în care se foloseste managementul strategic, în general, în economia de piata, proprietatea privata are ponderea hotarâtoare. Institutiile economice de baza ale economiei de piata sunt: întreprinderea privata (individuala sau colectiva), piata ca relatie între oferta si cerere, mecanismele si regulile acesteia având rol hotarâtor în desfasurarea vietii economice si statul care devine agent economic autonom si care, prin reglementari economice si financiare, intervine în viata economica.

Economia de piata se caracterizeaza printr-un mecanism adecvat de functionare ale canii componente sunt: cererea., oferta, concurenta si preturile. Combinarea factorilor de productie consta în obtinerea produselor în conditii de rentabilitate.

Proprietatea individuala reprezinta postulatul de baza al economiei de piata, totodata este suportul fundamental al liberei initiative, al liberei întreprinderi. O alta caracteristica a economiei de piata este egalitatea în fata legii a agentilor economici. Proclamata juridic si sustinuta de statul de drept, egalitatea economica dintre indivizi si grupuri de indivizi.

Statul democratic este garantul bunei functionari a institutiilor economice si juridice specifice. El apara structurile economice globale: proprietatea individuala si contractele economice si comerciale, raporturile asociatilor si actionarilor.

Bancile, institutiile financiare si asigurarile au devenit un agent economic autonom, se poate spune ca economia de piata favorizeaza pe cei puternici si penalizeaza pe cei slabi. Costurile sociale ale unor fenomene ca inflatia si somajul sunt suportate de cei cu o situatie economica slaba.

2.1. PIAŢA

Piata este o categorie economica specifica productiei de marfuri si a economiei de schimb, care exprima totalitatea relatiilor de vânzare-cumparare între agenti economici, care împreuna cu fenomenele legate de manifestarea ofertei si a cererii de marfuri în conexiune cu spatiul si timpul în care se desfasoara acestea.

Piata reprezinta locul de întâlnire reala dar si fictiva între vânzatori si cumparatorii de bunuri - factori de productie (munca, pamânt, resurse naturale, capital, bani) si de bunuri corporale si servicii de consum individual, în plus, în sfera pietei se includ si conditii concrete în care se formeaza si se manifesta oferta si cererea de bunuri economice.

Aparitia si dezvoltarea pietei sunt determinate în mod direct de diviziunea sociala a muncii si de autonomia producatorilor, ea devenind necesara atunci când functia consumului este separata de functia productiei.

Privita ca un mecanism complex ce cuprinde cererea, oferta, concurenta si preturile, piata determina comportamentul agentilor economici. Pe piata se verifica concordanta dintre nivelul productiei, structura productiei si cererea sociala, finalizându-se practic actiunea cererii si ofertei precum si caracterul dinamic 111l1116b al legii valorii.

Functiile pietei în cadrul mecanismului economic sunt:

piata face legatura permanenta dintre agentii economici producatori si agentii economici consumatori, respectiv consum.

piata stabileste proportiile necesare productiei, respectiv propria reproductie.

piata asigura echilibrul economic pe termen lung, în principal echilibrul între oferta si cerere, consum.

2.1.1. TIPURI DE PIEŢE

În literatura se specialitate, piata este considerata un ansamblu de mijloace de comunicare prin care vânzatorii si cumparatorii se informeaza reciproc despre ceea ce ei au, despre ceea ce acestia au nevoie, despre preturile pe care le cer si pe care le propun pentru ca tranzactiile dintre ei sa se încheie, piata este constituita din mai multe segmente, deci piata reprezinta un sistem de piete.

Încadrarea unui segment într-un tip de piata depinde criteriul de referinta propus:

Dupa natura economica a bunurilor ce fac obiectul tranzactiilor comerciale:

piata bunurilor economice, respectiv a bunurilor de folosinta curenta, urmata de cele de folosinta îndelungata si al serviciilor de consum individual (posta, telefon, radio);

piata bunurilor de productie în care în primul rând este piata capitalului (bunuri investitionale, titluri de proprietate), apoi piata muncii, piata resurselor naturale, piata financiara etc.

Dupa forma obiectelor schimbate, piata poate fi:

omogena - piata bunurilor uniforme;

eterogena - piata bunurilor diferentiate.

Dupa starea obiectului schimbului:

piata reala, respectiv cererea si oferta de bunuri de consum si de factori de productie;

piata fictiva, respectiv cererea si oferta de titluri de proprietate.

Dupa timpul în care se transfera obiectul destinat schimbului:

piete la termen;

piete la vedere;

piete disponibile sa livreze.

Dupa numarul si forta participantilor:

piata cu concurenta perfecta sau pura;

piata cu concurenta imperfecta.

Dupa sfera extinderii sociale a schimbului:

piata locala;

piata regionala;

piata nationala;

piata internationala.

2.2. CEREREA sI OFERTA

Exprima faptul ca în economia de piata - economia concurentiala - când toate celelalte conditii ramân constante, cererea pentru un anumit produs sau serviciu creste pe masura scaderii pretului, iar oferta creste pe masura ce pretul creste. Rezulta, deci, ca într-o economie de piata, pretul variaza în raport direct cu cererea si în raport invers cu oferta. Deci, la rândul sau, raportul dintre cerere si oferta este influentat de variatiile pretului. Având în vedere corelatia dintre cerere si oferta - cererea fiind din partea consumatorului, iar oferta din partea producatorului, putem deduce si sublinia ca o cerinta esentiala a acestei legi este ca oferta sa se încadreze întocmai cantitativ si calitativ cu cererea.

2.2.1. CEREREA

Cererea reprezinta cantitatea de bunuri pe care agentii economici sunt dispusi sa o cumpere la un anumit pret într-un timp dat. Cererea poate fi:

pentru produse sau servicii reprezinta cantitatea care consumatorii sunt dispusi sa o cumpere din toate produsele sau serviciile de acelasi fel.

pentru o unitate economica sau firma reprezinta cantitatea care consumatorii sunt dispusi sa o cumpere la diferite preturi din productia respectiva.

cererea de marfuri a întreprinderilor, firmelor.

Aceste cereri reprezinta materializarea unor nevoi ca urmare a activitatii în general a firmelor producatoare de bunuri materiale. Firmele producatoare, indiferent de domeniul în care actioneaza, realizeaza acte de comert, ele cumpara în general ceea ce cumpara industria (materii prime, produse semifabricate) le transforma prin procese de fabricatie în ansamble de produse, eventual elemente de masini care vor fi vândute sau vor fi transformate în elemente de masini necesare propriei activitati, care vor intra în activul întreprinderii ca mijloace de realizare. Pentru detalierea cuprinzatoare a acestor cereri vom defini urmatoarele categorii de cereri:

întreprinderi industriale de extractie si prelucrare, care reclama existenta pe piata a unor materii prime, semifabricate, echipamente, instalatii si masini specifice acestei ramuri industriale;

întreprinderi de constructii care implica pe piata atât a materialelor de constructii specifice prefabricate, echipament industrial de ridicat si transportat;

întreprinderi de transport si societati de transport ca purtatoare ale cererii, îndeosebi pentru echipamente industriale si furnituri pentru echipamente industriale dar si a transferului de bunuri si persoane;

organizatii si societati prestatoare de servicii;

institutii specializate ca spitale, crese, camine etc;

institutii administrative;

întreprinderi si firme destinate consumului intermediar.

Cererea de catre unitatile industriale este subordonata activitatii de procurare a unor produse sau materiale care sa asigure buna desfasurare a unei anumite activitati, în consecinta, beneficiarul va pretinde în mod explicit ca produsele sale sa fie la nivelul performant a celor mai noi realizari din sectorul respectiv. Asemenea cereri formeaza obligatia ca produsele sa fie însotite de buletine de analiza a diferitelor laboratoare si certificate care sa ateste parametrii de calitate conveniti. Orice întreprinzator care produce pentru piata este necesar sa cunoasca faptul ca deciziile de cumparare reprezinta decizia sau rezultatul unei hotarâri colective în cadrul careia au responsabilitati toate compartimentele - aprovizionare, tehnic, productie, investitii, economic.

2.2.2. FORMELE DE MANIFESTARE A CERERII DE MĂRFURI

În functie de manifestarea nevoilor:

Cererea efectiva - este cererea care se manifesta pe piata, având o solvabilitate corespunzatoare.

Cererea potentiala - reprezinta de asemenea nevoi reale, dar nu se manifesta pe piata, ci datorita faptului ca cererea nu se comercializeaza sau se comercializeaza la un nivel cantitativ sau calitativ inferior celui solicitat de cumparatorul potential ori cumparatorul, nu este solvabil(a).

În functie de modul de manifestare în timp

Cererea curenta - este specifica în general marfurilor de prima necesitate - produse alimentare, dar si o gama redusa de produse nealimentare

Cerere periodica - se refera în special la produse de îmbracaminte, încaltaminte, unele produse de uz casnic, materiale de întretinere, caracterizându-se cu o repetabilitate de o anumita perioada.

Cerere rara - este specifica bunurilor de folosinta îndelungata - automobile, mobila, precum si utilajelor si instalatiilor tehnologice, care are în vedere satisfacerea consumului intermediar industriei sau agriculturii

În functie de modul în care se formuleaza, cererea poate fi

Cerere ferma - are în vedere produsele de prima necesitate si de sortiment simplu (ulei, pâine zahar în cadrul consumului final si materii prime, energie, combustibili, carburanti în cadrul consumului intermediar). Acest tip de cerere se caracterizeaza prin fixarea consumatorului asupra produsului cantitativ si calitativ înainte de contactul sau cu unitatile comerciale.

Cerere spontana - se formeaza prin contactul cumparatorului cu marfa, în acest caz, prezentarea cât mai larga a sortimentelor în magazine devine o conditie esentiala pentru transformarea dorintei cumparatorului în decizia de cumparare.

În functie de modul în care evolueaza în timp, cererea de marfuri poate fi

Cerere constanta - are în vedere volumele si proportiile cererii - se mentin
neschimbate o anumita perioada de timp mai îndelungata.

Cerere descrescânda - când dinamica proportiilor dimensionale se restrâng în timp datorita aparitiei unor produse noi superioare calitativ.

Cerere crescânda - este aceea ale caror proportii dimensionale cresc în timp, în special se manifesta la produsele de folosinta îndelungata la care parametrii tehnici au fost verificati în timp.

2.2.2.1. Formele de manifestare a cererii de marfuri pentru bunuri destinate consumului intermediar

Cererea de marfuri al unitatilor industriale în special (sau în general) al unitatilor colective.

Cererea de marfuri are trasaturi specifice în functie de: productie, volumul de productie, tehnologia aplicata, legaturile cu piata, locul de amplasare, gradul de dispersie în teritoriu... O importanta particularitate a cererii de marfuri destinata consumului intermediar se refera la faptul ca ei sunt utilizatori directi, în scopul productiei, serviciilor sau distributiei. Orice unitate industriala dispune de un compartiment de aprovizionare cu sarcina de a se informa si de a informa continuu cu privire la produsele si materialele care pot raspunde nevoilor unitatii.

Cererea de marfuri destinate consumului intermediar este definita printr-o nevoie precisa, ea fiind determinata prin programul de productie, prin consideratii de rentabilitate si avantaje tehnice.

Cererea pentru bunuri destinate consumului intermediar este în principal de natura tehnica, în acest context vânzarea capata aspectul unei prezentari tehnice, implicit cumparatorii sa aiba în primul rând pregatirea sau informatiile tehnice necesare.

Cererea pentru marfurile destinate consumului intermediar constituie rezultatul unor calcule de eficienta si de rentabilitate care prin natura lor trebuie sa contribuie la îmbunatatirea cantitativa si calitativa a productiei. Acestea fac ca informatiile tehnice sa fie detaliate.

2.2.2.2. Factorii de influenta ai cererii de marfuri

Cererea de marfuri se formeaza si se modifica sub influenta a numerosi factori:

economici - oferta, venituri, profituri;

demografici - numarul si structura populatiei, profesii si/grad de instruire;

psihologici - moda si mediul social;

În functie de natura bunurilor ce constituie obiectul cererii putem distinge:

cerere de bunuri substituibile - ex: untul si margarina, uleiul de floarea-soarelui si uleiul de masline sau uleiul de soia;

cererea de bunuri complementare - autoturisme cu benzina cu autoturisme cu motorina;

cererea derivata - cererea de preparate din carne determina cererea de came, cea de pâine pe cea de faina.

Totodata cererea poate fi:

cererea ca act individual;

cererea unui grup social;

cererea unei întreprinderi.

Factorii care influenteaza cererea unui bun economic depind în principal de:

capacitatea de cumparare a consumatorilor

vointa de cumparare respectiv urgenta nevoilor.

Analiza detaliata a practicilor comerciale, de transformarea cererii în cumparaturi efective reprezinta obiectivul fiecarui întreprinzator prezent în cadrul pietei, indiferent de natura activitatii sale, asa încât cererea o putem împarti în:

A. Cererea de marfuri a populatiei. Se refera deopotriva la cererea de bunuri si servicii destinate consumului final având drept beneficiar individual, dar si la consumul intermediar, unde beneficiar este întreprinzatorul individual sau colectiv., respectiv întreprinderea sub forma de societati comerciale respectiv firme.

În timp ce nevoia reala are în vedere întreaga sfera a trebuintelor materiale a oamenilor, cererea exprima doar partea pentru care exista posibilitatea reala de satisfacere a lor. Ea presupune pe de o parte o anumita putere de cumparare din partea populatiei, iar pe de alta parte o anumita parte a ofertei sa-i asigure produsul necesar. Cele doua fenomene nu sunt în general simultane, asa încât analizate în evolutia lor în timp rezulta ca:

Sfera trebuintelor oamenilor se mareste continuu, depasind posibilitatile de satisfacere asigurate de societate prin productia (oferta) realizata.

Cererea este direct proportionala cu posibilitatea reala a solvabilitatii, respectiv a veniturilor populatei.

Cererea de marfuri se refera în permanenta atât la bunuri materiale cât si la servicii care aduc un aport deosebit la satisfacerea nevoilor de consum. Ele oglindind gradul de civilizatie în satisfacerea nevoilor populatiei. Cererea totala pentru un anumit bun sau serviciu reprezinta suma tuturor cantitatilor cerute de catre toti consumatorii individuali ai acestuia, respectiv:

unde:

C_T = cererea totala a unui bun sau serviciu la un anumit pret dat (p)

n = numarul de consumatori

C_j = cererea consumatorului "i" la un pret dat (p).

Cererea pentru un anumit bun economic este determinata de mai multi factori dintre care subliniem:

capacitatea de cumparare a consumatorilor care determina de fapt cererea pe piata, ea reprezentând cererea solvabila, ea depinzând de nivelul global al veniturilor existente în societate, precum si de dispersia lor pe consumatori individuali sau colectiv.

vointa de cumparare, care la rândul sau depinde de urgenta nevoilor.

Analiza acestor factori ne arata ca cererea este dependenta de:

nevoi,

nivelul veniturilor disponibile,

preturi.

Analiza structurii cererii în raport cu nevoile si nivelul veniturilor disponibile au dus la "concluzii" cuprinse în legi, respectiv:

Legea lui Engel care afirma ca pe masura cresterii veniturilor unei familii, se diminueaza partea destinata cheltuielilor pentru alimente, ponderea cheltuielilor cu îmbracamintea si locuinta ramân constante, iar cea cu cheltuielile diverse (educatia, transport, timp liber) creste.

Concluziile lui Colin Clark, adica, cresterea cererii de bunuri si  servicii proprii sectorului tertiar pe masura depasirii unui anumit nivel de venit.

Alte concluzii ca: anticipatia consumatorului asupra nivelului veniturilor si al preturilor; consumul ostentativ dat de dorinta individului de a promova pe scara sociala; efectul imitatiei si al demonstratiei; ireversibilitatea consumului pe baza consumului precedent.

Aceste constatari, concluzii nu fac altceva decât sa afirme ca pe baza realitatilor constatate sa se foloseasca datele pentru fundamentele strategiilor de piata a agentilor economici.

Cei mai importanti factori de influenta a cererii ramân însa:

Oferta de marfuri - factor economic hotarâtor care influenteaza atât volumul cât si structura cererii. Productia este aceea care asigura obiectul consumului, cererea adresându-se produselor existente realizate de industrie sau agricultura si a ramurilor prestatoare de servicii. Cererea are un rol hotarâtor în dezvoltarea si diversificarea productiei, având o influenta activa, deoarece prin consuni produsul îsi verifica valoarea de întrebuintare. Acest factor având rol în aparitia si dezvoltarea a noi ramuri de productie destinate atât consumului intermediar cât si final.

Venituri si avutia - factor de influenta a cererii de marfuri, reprezinta de fapt destinatia finala a unor venituri curente sau acumulate sub forma de avutie din venituri anterioare. Influenta acestui factor este complexa si actioneaza diferit când este vorba de bunuri destinate consumului final sau intermediar, astfel:

la bunuri destinate consumului final, populatia afecteaza o importanta parte din veniturile curente satisfacerii nevoilor sale, iar anumite perioade de depresiune economica afecteaza si o parte din economiile sale anterioare pentru cumparaturi de marfuri

la bunurile destinate consumului intermediar unde cererea reprezentând bunuri sau servicii consumate în procesul curent de productie, avutia acumulata prin economiile anterioare au un efect deosebit asupra volumului cererii cât si asupra structurii acestuia. Volumul veniturilor curente, destinate cererii, urmeaza evolutia produsului national brut sporindu-si puternic influenta în perioade de crestere economica si diminuându-si influenta în perioade de recesiune economica.

Preturile - factorul de influenta rezultat ca produs al confruntarii între cerere si oferta, cu importante implicatii asupra volumului si structurii acestuia. Unele produse cu preturi ridicate nu formeaza obiectul cererii decât la un anumit nivel al veniturilor banesti. Evolutia pretului determina modificari si în structura cererii.

Sistemul taxelor, impozitelor si diferitelor contributii banesti ale populatiei reprezinta un factor restrictiv al cererii deoarece acest factor presupune o serie de obligatii financiare din partea populatiei (taxe, impozite si alte obligatii) care fac ca aceste sume sa nu poata fi destinate eventual cererii de bunuri.

2.2.3. OFERTA

Reprezinta totalitatea marfurilor si serviciilor existente pe piata si puse la dispozitia cererii la un anumit pret. Sau reprezinta legatura dintre cantitatea maxima dintr-un anumit bun pe care vânzatorii doresc sa o vânda la un anumit pret sau pretul minim acceptat de vânzatori pentru o cantitate dintr-un anumit bun pe care doresc sa-1 vânda.

Structura si clasificarea ofertei de marfuri reclama utilizarea unor anumite criterii atât datorate caracteristicilor marfurilor cât si pe de alta parte a proceselor în sine de comercializare.

Dintre criteriile mai importante sunt de retinut: destinatia produselor în procesul de consum, durata de viata a produselor, criterii merceologice, numarul si importanta segmentelor de piata pe care actioneaza, tipul metodelor si posibilitatile de productie din diferitele unitati de productie, modul de solicitare de catre consumator si locul produselor în consumul populatiei.

În detalierea unor criterii deosebit de importante putem sublinia ca în functie de:

Destinatia produselor, oferta poate fi împartita în:

produse destinate consumului final, care reprezinta bunurile cumparate pentru nevoile umane (consum imediat sau pe timp lung).

produse destinate consumului intermediar respectiv bunurile si serviciile achizitionate de agentii economici pentru a fi consumate în procesul de productie în vederea realizarii altor bunuri sau servicii.

produsele de echipament de productie, respectiv produsele necesare procesului de productie, respectiv utilaje, instalatii, echipamente care au în vedere formarea de capital tehnic sau productiv si care duce la acumularea de capital fix.

Dupa criteriul duratei de viata a produselor, se pot detalia doua categorii de produse:

produse nedurabile, respectiv cele destinate uzului curent, utilizate în general pentru consum final - produse alimentare, produse pentru igiena personala, ziare etc.

produse durabile, adica produsele de folosinta îndelungata, cele care în consum nu se epuizeaza în cadrul unei singure folosiri. Bunurile durabile se uzeaza progresiv - articole de vestimentatie, automobile, televizoare, masini si utilaje industriale etc.

Notiunea de "ciclu de viata" al unui produs desemneaza perioada în cadrul bunul respectiv exista pe o anumita piata, de fapt mai bine zis rezista pe un anumit segment de piata.

Ciclul de viata al produselor se refera doar la perioada de timp cât el este solicitat de piata si nu trebuie confundat cu durata de viata fizica, cu ciclul de utilizare sau chiar cu durata de fabricatie.

Figura 2 - Ciclul de viata al unui produs

Asa cum se poate observa, în timpul de la aparitia sa în cadrul pietei si pâna de la disparitia sa de pe piata un produs parcurge anumite faze cu urmatoarea succesiune: aparitia pe piata a produsului respectiv lansarea lui, cresterea cererii si a ofertei pe piata produsului în cauza, maturitatea prin atingerea punctului de saturatie, apoi declinul si disparitia produsului de pe piata.

Pentru producatori, pentru comert si pentru vânzatori este important pentru a cunoaste cât mai exact faza în care se afla produsul si factorii de influenta a ciclului de viata, aceasta faza prezentând o însemnatate practica deosebita în vederea fundamentarii strategiilor de viitor privind fabricatia si comercializarea produsului respectiv. Un exemplu de durata ciclului de viata a produsului respectiv este aspirina care se produce, se comercializeaza si se solicita în continuare de peste 100 de ani.

Dupa criteriul merceologic avem urmatoarele categorii de produse:

1. alimentare - destinate în primul rând consumului necesar vietii la care prelucrarea si  circulatia marfurilor sunt reglementate prin acte normative, legislatia din orice tara are în vedere ca aceste produse sa se realizeze cu obligativitatea verificarilor si analizelor de laborator continue asupra parametrilor de calitate si provenienta, a conditiilor sanitar-veterinare, a materiilor prime, materiilor auxiliare folosite, inclusiv respectarea retetelor de fabricatie. De asemenea se are în vedere respectarea lantului tehnic si tehnologic de la materia prima pâna la consumator.

2. nealimentare - reprezinta grupa produselor destinate unor cerinte de ordin fiziologic, social culturale, de confort, dar si destinate consumului intermediar sau investitii asupra acestor produse reprezinta o oferta mult mai larga atât ca numar de produse, sortimentatie, cât si ca volum de produse, data fiind gama larga de produse pe care o reprezinta, în interiorul acestei grupe pot fi evidentiate o serie de subgrupe care se deosebesc între ele atât prin caracteristici dar si prin sistemul de comercializare. Spre exemplu gasim subgrupe de produse textile, încaltaminte, metalice, chimice, electronice, electrotehnice, mobila, materiale de constructii, combustibili si carburanti, produse farmaceutice; respectiv atât produse folosite ca bunuri pentru uz curent, dar inclusiv masini si instalatii folosite în procesul de productie si prestatie.

Factori de influenta ai ofertei

Asa cum am aratat, oferta în esenta este productia destinata vânzarii. Factorii care determina oferta sunt determinati de productie atât prin posibilitatile ei tehnice si tehnologice cât si prin posibilitatea îmbunatatirilor tehnologice care pot fi realizate în directia schimbarilor structurilor sortimentale ,dar mai ales îmbunatatirilor parametrilor calitativi.

Putem împarti acesti factori în:

disponibilitatea factorilor de productie;

fluiditatea si mobilitatea acestor factori de productie;

randamentul lor.

în raport cu acesti factori se poate distinge:

oferta fixa în cazul raritatii absolute a factorilor de productie;

oferta flexibila, când factorii de productie pot fi adaptati pentru diferite sortimente ale bunului economic.

Dinamica factorilor ce influenteaza oferta determina si modificarea acesteia în timp.

2.3. PREŢUL

Pretul este strâns legat de economia de schimb si respectiv de piata, reprezentând prin definitie o categorie economica ce exprima sub forma baneasca valoarea marfii, în sens general, pretul reprezinta cantitatea de moneda ce trebuie platita pentru achizitionarea unui bun economic în cadrul tranzactiilor bilaterale de pe piata.

Modalitatea determinarii pretului constituie una dintre cele mai controversate probleme ale teoriei economice contemporane.

Potrivit teoriei obiective, pretul se formeaza prin actiunea a patru factori generali: valoarea marfii, capacitatea de cumparare a monedei (valoarea banilor), raportul cerere-oferta si politica economica.

În ultima instanta, pretul constituie rezultatul confruntarii intereselor economice ale purtatorilor cererii si ofertei, formate sub influenta conditiilor de productie si ale pietei. Pretul apare, deci, ca factor de echilibru, care impune tuturor agentilor economici ca singurul element care asigura egalizarea prin concurenta a cantitatilor oferite si respectiv cerute pe piata.

Pe piata cu concurenta perfecta, pretul se formeaza la nivelul punctului de echilibru dintre curbele cererii si ofertei, punct ce arata perfecta transparenta a pietei, respectiv egalitatea dintre cantitatile cerute si cele oferite, în aceasta situatie, pretul de echilibru al unui produs este indicat de punctul de intersectie dintre curba crescânda a ofertei si curba descrescânda a cererii, astfel încât pretul de vânzare al unui bun tinde sa devina egal cu costul marginal. Costul marginal reprezinta în esenta costul de productie pe unitatea suplimentara de produs, comparativ cu cheltuielile medii pe unitatea de produs obtinuta anterior.

Considerând astfel pretul ca o variabila independenta, cresterea sau reducerea lui va determina modificarea cererii si ofertei în sens invers una fata de cealalta, în conditiile concurentei perfecte, pretul pietei poate fi diferit fata de cel de echilibru pentru perioade scurte, oferta adaptându-se automat la cerintele consumatorilor, asigurându-se astfel echilibrul pietei. Respectiv abaterea pretului pe piata fata de pretul de echilibra genereaza fie exces de oferta (surplus temporar de bunuri) fie exces de cerere (deficit temporar de bunuri), ceea ce obliga fortele pietei sa determine deplasarea pretului spre nivelul de echilibru.

Piata cu concurenta imperfecta. Caracteristica generala a economiei contemporane este concurenta imperfecta, unde agentii economici sunt eterogeni atât ca activitate cât si ca forta economica si în care interdependentele dintre ei au la baza atât instrumente si pârghii economice cât si extraeconomice. în asemenea conditii, functionarea concurentei libere este stânjenita de pârghiile de care beneficiaza anumiti agenti economici.

Principiile ce stau la baza formarii preturilor nu apartin în totalitate nici concurentei pure nici celei monopoliste

pe perioada scurta efectul monopolului este predominant, pretul si cantitatea de echilibru sunt determinate de punctul de întâlnire a costului marginal cu cel al venitului marginal.

pe perioada lunga efectul concurentei este predominant, firma tinând cont si de reactiile firmelor concurente interesate în câstigarea unor parti corespunzatoare din veniturile consumatorilor prin practicarea unor preturi mici, oferirea unor produse de calitate superioara, servicii post-vânzare. La o prima analiza se pare ca raportul dintre cerere si oferta reprezinta factorul major al  evolutiei preturilor, totusi, rolul si importanta costului de productie si a celorlalti factori ne obliga sa-i luam în considerare.

2.4. CONCURENŢA

Concurenta este una din trasaturile esentiale ale economiei de piata, care exprima comportamentul specific al agentilor economici în conditiile liberei initiative, atestând rolul dinamic dintre forte dintre participanti. Concurenta reprezinta rivalitatea economica între industriasi, bancheri, comercianti, prestatori de servicii pentru a atrage atentia clientelei consumatoare, dar si confruntarea si rivalitatea în cadrul acestor grupuri pentru a realiza sau a vinde produsele la preturi convenabile, prin calitatea mai buna a lor implicit a obtine profituri mi mari.

Concurenta este o confruntare deschisa, loiala, în cadrul careia agentii economici, în calitatea lor de cumparatori si vânzatori învata printr-un proces continuu sa-si îmbunatateasca situatia si pozitia în cadrul pietei.

Concurenta reflecta un ansamblu de legaturi, relatii între actiunile subiective ale întreprinzatorilor si necesitatile sociale obiective. Concurenta face posibil ca mecanismul preturilor, al cererii si ofertei agentilor economici, sa produca ceea ce trebuie si cât trebuie la costuri cât mai scazute si eficienta cât mai ridicata. Mecanismul concurential stimuleaza, deci, progresul general.

Concurenta se manifesta ca o lege economica specifica economiei de schimb - aceasta lege exprima relatiile dintre producatori si dintre producatori si consumatori.

Sfera de actiune a legii capata o mai mare amploare si însemnatate în economia de piata si o restrângere a însemnatatii ei în economia planificata de tip centralizat.

Legea concurentei îndeplineste o serie de functii:

reprezinta motorul care pune în miscare ansamblul de legaturi dintre capitalurile individuale si capitalul social prin conectarea producatorilor individuali la productia sociala; respectiv fiecare producator individual trebuie sa intre în legatura cu alti producatori individuali cu anumite legaturi între vânzatori si cumparatori;

concurenta asigura executarea cerintelor tuturor celorlalte legi economice, producatorii facând eforturi deosebite pentru folosirea eficienta a resurselor existente.

concurenta transforma suma intereselor individuale în necesitati sociale, asa încât agentii economici sa-si dispute suprematia pe baza calitatii, competitivitatii si eficientei, manifestându-si astfel caracterul constructiv al legii.

2.4.1. TIPURI DE CONCURENŢĂ

Concurenta perfecta sau pura, adica purificata de orice interventie monopolista, presupune un asemenea raport de piata, încât toti vânzatorii (producatorii) sunt capabili sa-si vânda toata productia, toate marfurile oferite la pretul pietei fara a-l putea influenta hotarâtor, iar cumparatorii sa poata cumpara ceea ce au nevoie si cât doresc la acelasi pret. în aceasta situatie pretul se stabileste la un nivel care corespunde punctului de intersectie a curbelor cererii si ofertei produsului respectiv.

Trasaturile principale a concurentei perfecte sunt:

a)      Atomicitatea participantilor - care presupune un numar mare de vânzatori si cumparatori pe piata, de marime si forta comparabile, astfel ca nici unul sa nu poata exercita vreo actiune asupra cantitatii de produse sau pretul de vânzare;

b)     Fluidizarea pietei se manifesta atunci când cumparatorii în mod liber pot sa-si aleaga furnizorii, iar producatorii pot intra sau iesi în mod liber dintr-o piata anume, neexistând bariere juridice sau institutionale la intrarea unor noi producatori pe piata unui anumit produs;

c)     Mobilitatea perfecta a factorilor de productie care presupune ca factorii de productie munca si capitalul sunt orientati spre domeniile care asigura profitul maxim posibil;

d)     Omogenitatea produselor - conform careia produsele sunt identice, astfel încât celor ce le cumpara sa le fie indiferent de la ce producator obtin produsul;

e)     Transparenta pietei - în sensul cunoasterii acesteia de catre toti agentii economici. Concurenta poate fi considerata perfecta sau pura daca aceste trasaturi sunt prezente simultan pe piata.

Concurenta imperfecta desemneaza acea situatie de piata când agentii economici în calitatea lor de vânzatori sau cumparatori, pot sa influenteze prin actiunile lor unilaterale cererea, oferta si marimea preturilor; în cazul concurentei imperfecte, una sau mai multe din premisele ei sunt încalcate. Unele din conditiile concurentei imperfecte: exista fie putini vânzatori si multi cumparatori, fie multi vânzatori si putini cumparatori. Exista, deci, conditii pentru ca diferiti agenti economici sa exercite un control efectiv asupra preturilor. Se considera ca principalele forme de manifestare a concurentei imperfecte sunt:

Concurenta monopolista - se caracterizeaza prin faptul ca unul, doi sau câtiva producatori (vânzatori), respectiv câtiva consumatori (cumparatori) dicteaza conditiile lor în raporturile cu partenerii de piata.

Monopolul exprima acea situatie de piata când un singur producator se confrunta cu un numar de consumatori (cumparatori).

Duopolul desemneaza situatia când doi producatori aduc pe piata marfuri pentru o multitudine de cumparatori.

Oligopolul reflecta raportul dintre un numar mic de producatori si un numar mare de consumatori. Caracteristicile esentiale ale oligopolului sunt:

a)      existenta unui numar redus de vânzatori, care detin un segment important de piata.

b)     diferentierea sau nu a produselor.

c)     dificultati la intrarea în ramura.

d)     controlul general asupra preturilor

Monopsonul reprezinta acea situatie concurentiala în care un singur consumator se confrunta la piata cu un numar mare de producatori. Exemplul cel mai des invocat este cel al statului care este singurul achizitor al armamentului produs de mai multe firme.

Duopsonul - doi consumatori care concureaza cererea,

O forma speciala de concurenta este "monopolul bilateral" care exprima situatia determinata când un singur producator se confrunta cu un singur consumator.

Sintetic, principalele tipuri de concurenta, având în vedere numarul de vânzatori si cumparatori prezenti la un moment dat pe piata, pot fi redate astfel:

Tabelul nr. 1 - Principalele tipuri de concurenta

Situatiile de concurenta pot fi analizate si dupa alte criterii:

Dupa gradul de diferentiere a produsului

concurenta omogena

concurenta eterogena

Dupa gradul de libertate la intrarea în ramura

concurenta închisa

concurenta deschisa

Dupa variabila de actiune

concurenta prin variatia pretului

concurenta prin variatia produsului

În conditiile actuale exista o diversitate de modalitati de concurenta, dintre care cele mai importante sunt:

O anumita politica a vânzarilor mai bine zis de crestere a volumului acestora prin publicitate, demonstratii de avantaje calitative.

Masuri si politici de influentare a cererii mai ales din partea marilor monopoluri prin informatii detaliate privind avantajele folosirii lui, convingerea consumatorilor în mod direct.

Intrarea si ramânerea într-o ramura, în afara unor obstacole obiective, care tin de specificul ramurii; astazi firmele desfasoara o întreaga strategie preventiva fata de concurentii potentiali prin: practicarea de preturi limita, efectuarea de investitii masive, controlul sever al materiilor prime si al echipamentelor.

Stabilirea unor întelegeri între firmele dintr-o ramura, creându-se astfel uniunile monopoliste indiferent de variante: cartel, trust, concern, conglomerat

Cartelul - uniune monopolista în care mai multe întreprinderi producatoare de marfuri de acelasi fel se înteleg asupra unor conditii comune de aprovizionare si desfacere si care are ca scop limitarea concurentei si dominarea pietei.

Trustul presupune gruparea mai multor capitaluri sub aceiasi conducere, participantii pierzându-si independenta productiva si comerciala.

Concernul este o întelegere oligopolista care cuprinde întreprinderi din diferite ramuri, bazate pe criteriul cooperarii, fie pe verticala, fie pe orizontala - din ramuri complementare.

Conglomeratul reprezinta forma cea mai complexa de întelegere oligopolista care caracterizeaza tendinta de diversificare a activitatii, permitând realizarea unui profit mai mare pe mai multe piete, compensarea conjuncturilor defavorabile.

În functie de modul de exercitare a concurentei prin instrumentele economice dar si extraeconomice, concurenta poate fi:

Concurenta loiala - prin folosirea nediscriminatorie a pârghiilor economice în relatiile de vânzare-cumparare.

Concurenta neloiala - care consta în folosirea unor instrumente proprii, a unor instrumente extraeconomice de patrundere si mentinere pe piata în vederea obtinerii de profit maxim.

Intrând în concurenta, agentii economici urmaresc sa obtina o pozitie mai buna fata de ceilalti, promovând strategii comerciale numite si strategii anticoncurentiale:

Strategia efortului concentrat - prin concentrarea efortului într-un scop unic al ofertei.

Strategia elitei - este efortul pe care îl face un agent economic de a aduce pe piata exclusiv produse de exceptie.

Strategia costurilor - prin efortul producatorilor de a practica preturi mici din costuri mici.