ECONOMIA VERDE

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

FACULTATEA DE ECONOMIE AGROALIMENTARA SI A MEDIULUI

MASTER ECONOMIE ECOLOGICA

ECONOMIA VERDE

Ultimele decenii au adus in atentia opiniei publice si a factorilor de decizie o noua dimensiune – dimensiunea ecologica. Considerat mult timp o problema de sine-statatoare, mediul inconjurator se bucura astazi de o recunoastere generala, ceea ce nu inseamna decat faptul ca se accepta integrarea unui nou aspect, a unei noi dimensiuni in orice activitate umana pentru a preveni situatii de dezechilibru care au condus la efecte dramatice, cu multiple costuri economice si sociale.

Provocarile ecologice ale noului mileniu, in special, in ceea ce priveste principiile de functionare ale sistemului economic, contureaza dimensiunea eforturilor pe care le solicita aceasta noua cale. In acest context, este interesant raportul comparabil dintre dimensiunea scoartei cerebrale, sediul activitatii intelectuale si restul creierului uman si dintre activitatile, astazi considerate distructive, dar care s-au realizat considerand exclusive interesul uman si cele care se realizeaza pentru protectia mediului inconjurator pe toate planurile.

O economie verde este un model de dezvoltare economica sau o economie bazata pe dezvoltarea durabila si o cunoasterea economiei ecologice.

Karl Burkart defineste o economie verde ca fiind bazata pe sase sectoare principale:

1. energie regenerabila (solara, eoliana etc)
2. constructii “verzi (ex. constructii LEED – Leadership in Energy and Environmental Design )
3. combustibili alternativi (vehicule electrice sau hibride etc)
4. managementul apei (epurarea apelor, sisteme de colectare a apei de ploaie etc)
5. managementul deseurilor (reciclare etc)
6. managementul territorial (incluzand agricultura organica, conservarea habitatului, impaduriri la nivel urban-parcuri, reimpaduriri si stabilizarea terenurilot)

Centrul Global al Cetatenilor (Global Citizens Center) condus de Kevin Danaher defineste “economia verde” ca o economie bazata pe:

1. sustenabilitate – bazata pe faptul ca bi 454i88e osfera noastra este un sistem inchis cu resurse finite si cu o capacitate limitata de autoregenerare. Depindem de resursele naturale ale pamantului si de aceea trebuie sa cream un sistem economic ce respecta integritatea ecosistemelor.
2. mediul social – trebuie sa cream un sistem economic care asigura tuturor oamenilor accesul la un standard de viata decent si plin de oportunitati pentru dezvoltarea sociala si personala.
3. Economia verde este un agregat global al comunitatilor individuale de satisfacere a nevoilor cetatenilor sai prin intermediul productiei responsabile, locale si a schimbului de bunuri si servicii.

Legi de baza pentru economia mediului (economia verde):

Orice stiinta opereaza cu anumite notiuni si concepte specifice si ajunge la maturitate sa stabileasca sau sa descopere legi care o guverneaza. Dat fiind “explozia” problemelor de continut, accentuate intr-un timp relativ scurt, pentru economia mediului (ingineria mediului sau ecologie globala) formularea legilor care o guverneaza s-a facut relativ tarziu si enuntul lor se datoreaza lui Barry Commoner.

Prima lege: toate elementele constitutive ale unui ecosistem sunt interdependente intre ele. Aceasta lege reflecta existenta unei retele complexe de legaturi reciproce in ecosfera: intre diferitele organisme vii, ca si intre populatii, specii, organisme individuale si mediul lor fizico-chimic. Interdependenta dintre elementele constitutive ale ecosferei determina un echilibru intre acestea. De aici tendinta continua de autoreglare a echilibrului in cadrul ecosferei prin anumite functiuni ce le indeplinesc diferitele elemente de legatura.

A doua lege: Orice element excesiv dintr-un ecosistem se deplaseaza intr-o directie de actiune in concordanta cu proprietatile ce-I creeaza o anumita sau anumite functiuni. Este, evident, o formulare libera, in concordanta cu cerintele ecologiei, a legii conservarii materiei si energiei din fizica care spune ca materia si energia sunt indestructibile. Aplicata la economia mediului, legea subliniaza ca in natura nu exista “deseuri”. In toate sistemele naturale, ceea ce excreteaza un organism ca detritus este folosit de un altul ca hrana. Fauna degajeaza bioxid de carbon ca detritus respirator, acest gaz este insa o substanta nutritiva de baza pentru flora in crestere. Plantele degajeaza oxigen ca detritus, utilizat ca substanta indispensabila mentinerii vietii de catre fauna. Deseurile organice ale animalelor hranesc bacteriile de putrefactie. Deseurile acestora – substante anorganice: nitrati, fosfati, bioxid de carbon – sunt consumate de alge etc. Deci, aceasta lege ne spune, de fapt, ca totul ce exista in natura exista intr-o stransa interdependenta.

A treia lege: Orice tensiune exterioara provocata de un element perturbator intr-un sistem natural este nociva pentru respectivul sistem.

Conform legii anterioare, intr-un ciclu ecologic nu se pot acumula deseuri intrucat nimic nu se iroseste. O vietate care constituie o parte a naturii, intr-un ecosistem, nu poate, prin propriile sale activitati biologice, sa contribuie la degradarea ecosistemului. Ecosistemele sunt totdeauna supuse unor tensiuni din exterior. Omul polueaza mediul numai pentru ca s-a smuls din reteaua ciclica, inchisa, in care sunt prinse toate celelalte vietuitoare.

Atata timp cat oamenii si-au pastrat locul in ecosistemul terestru – consumand hrana produsa de sol si oxigen degajat de plante, redand deseurile organice solului si bioxidul de carbon plantelor – el nu putea provoca daune ecologice grave. Dar, parasind acest ciclu si ajungand sa traiasca, de exemplu, intr-un oras, unde reziduurile fiziologice nu mai sunt restituite solului, ci patrund in apele de suprafata, oamenii s-au separat de ecosistemul caruia ii apartinea initial. Acum, deseurile sunt exterioare unui subsistem acvatic in care nu-si au locul, fie prin cantitatea admisibila de absorbtie a ecosistemului, fie prin calitatea noua, artificiala, a deseurilor si afecteaza masiv capacitatea de autoreglare a ecosistemului, sfarsind prin a-l polua.

O serie de activitati omenesti – agricultura, exploatarea padurilor si pescuitul – folosesc direct productivitatea unui anumit ecosistem. In toate aceste cazuri, o componenta cu valoare economica a ecosistemului – o cultura agricola, lemnul, pestele – este extrasa din ecosistem. Avem de-a face aici cu o solicitare externa care, pentru a se evita prabusirea, trebuie sa fie atent adaptata adausurilor naturale si artificiale aduse ecosistemului. Tensiunea la care este supus mediul poate apare si atunci cand cantitatea unei anumite componente a ecosistemului este deliberat sporita din afara, fie prin evacuarea deseurilor produse de om, fie prin dorinta de a grabi ritmul de productie al sistemului si, implicit, de a mari cantitatea in care se poate obtine un anumit bun material. Un exemplu pentru primul caz ni-l ofera deversarea dejectiilor de canal in apele de suprafata; pentru al doilea caz, avem folosirea ingrasamintelor cu azot in agricultura.

Intrucat numai omul este capabil sa produca materiale ce nu exista in natura, degradarea ambientala se poate datora si introducerii intr-un ecosistem a unei substante care ii este total straina. Un exemplu concludent il constituie masele plastice care nu se degradeaza biologic; ele persista sub forma de deseuri sau sunt arse, in ambele cazuri producand poluare. Degradare ambientala se produce si prin crearea de catre om a dezechilibrelor intre elementele constitutive ale ecosistemelor.

A patra lege: Orice profit se obtine prin cheltuieli corespunzatoare de munca vie si materializata. Intrucat ecosistemul global este un tot inchegat, in care nimic nu se poate castiga sau pierde si care nu poate fi imbunatatit simultan sub toate aspectele, tot ceea ce se extrage din el prin straduinta umana trebuie inlocuit. Nu poate fi evitata plata acestui pret, poate fi cel mult amanata. Actuala criza ambientala este un avertisment ca s-a intarziat cam mult. Ea este provocata din cauza depasirii, in foarte multe cazuri, a pragurilor naturale de refacere a mediului ambiant.

Economia verde – perspective

Transformarea intregii economii mondiale intr-o veritabila “economie verde” care sa favorizeze cresterea si crearea de locuri de munca, dar care sa si conserve planeta, ar fi posibila daca s-ar face investitii anuale de 2% din produsul intern brut (PIB) mondial in zece sectoare cheie, se arata intr-un raport al ONU (Organizatia Natiunilor Unite). “Economia verde” este un model care ar permite conservarea resurselor naturale si stoparea emisiilor de gaze cu efect de sera si, in acelasi timp, reducerea saraciei, asigura raportul Programului Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

“Cu 2,5 miliarde de persoane care traiesc cu mai putin de 2 dolari pe zi si cu peste 2 miliarde de persoane care se vor adauga populatiei mondiale pana in 2050, trebuie sa continuam sa contribuim la cresterea economiilor”, conform UNEP. Insa aceasta dezvoltare nu se poate face in defavoarea sistemelor ce garanteaza viata pe Terra, in oceane sau in atmosfera si care ne sustin economiile.

Raportul, ce are in vedere perioada 2011-2050, compara un scenariu bazat pe modelul economic actual cu un scenariu “verde”, in care aproximativ 2% din PIB-ul mondial (1.300 de miliarde de dolari) sunt investiti anual in zece sectoare cheie. In urma acestei simulari, s-a constatat ca “economia verde” ar genera, pe termen scurt, o crestere economica inferioara modelului actual, dar ar fi mai performanta incepand cu anul 2020, atat pe plan economic, cat si pe plan social si al mediului. Scenariul “verde” ar garanta imediat mai multe locuri de munca in mai multe sectoare (agricultura, transporturi, constructii etc.), desi, in alte sectoare (de exemplu pescuit), tranzitia ar insemna o reducere a timpului necesar de reconstituire a stocurilor naturale.

Acelasi scenariu ar oferi, insa, si un raspuns la diferitele “crize” aparute in economiile bazate pe energiile fosile si pe utilizarea necorespunzatoare a resurselor naturale, crize precum schimbarile climatice, erodarea biodiversitatii, aprovizionarea cu hrana si problemele tot mai mari privind accesul la apa dulce. Desi cauzele acestor crize difera, toate au, in principiu, o caracteristica comuna: impartirea defectuoasa a capitalului.

Low carbon jobs for Europe

Cu peste 3 milioane de locuri de munca in toata Europa, activitatile economice “verzi” se situeaza inaintea industriilor poluante in ce priveste numarul de angajati. Aceasta este concluzia generala a unui studiu initiat de WWF, intitulat Low carbon jobs for Europe (Locuri de munca in economia europeana cu emisii reduse de carbon).

Studiul arata ca aproximativ 3.4 milioane de joburi tin direct de sectorul energiilor regenerabile, de cel al transportului sustenabil si al bunurilor si serviciilor bazate pe consum redus de energie. Industriile poluante, cum ar fi cea a mineritului, a gazelor, a electricitati, a cimentului sau a prelucrarii metalelelor, insumeaza 2.8 milioane de locuri de munca in intreaga Europa.

Previziunile indica o crestere a pietei fortei de munca din sectorul “verde” si, concomitent, un declin al ofertei de din zona industriilor poluante. “Acest studiu indica, in mod evident, o contributie pozitiva a politicilor si tehnologiilor prietenoase cu mediul la economia europeana”, conform WWF ( Politici Europene de Clima si Energie).

Cifrele disponibile in studiul WWF indica 400,000 de angajati in zona energiilor regenerabile, aproximativ 2.1 milioane in transportul sustenabil si 900.000 in industria bunurilor si serviciilor bazate pe un consum mic de energie. Aceste locuri de munca se refera, de exemplu, la productia, instalarea si intretinerea turbinelor eoliene si a panourilor solare sau la activitati de constructie pentru eficientizarea energetica in cladirile deja existente. Toate aceste activitati prezinta o crestere considerabila, mai ales cele bazate pe energia eoliana, pe celulele fotovoltaice si bioenergie.

Raportul mai dezvaluie un total de 5 milioane de locuri de munca legate indirect de activitatile economice verzi. Tarile europene cu cel mai mare numar de locuri de munca verzi sunt: Germania, Spania si Danemarca pentru energia eoliana, Germania si Spania pentru energia solara.

Sursa: Brown, L. (2001), Eco-economia, Editura Tehnica, Bucuresti, p.96,98,101

Cum poate omenirea sa instaureze o economie verde in limitele de timp stabilite de raportul Cilmate Solutions lansat de WWF in 2007?

In primul rand, patru sectoare de industrie vor conduce aceasta transformare:

- Generarea de energie curata
- Eficienta energetica- este un mod rapid de a reduce emisiile si o metoda de reducere a costurilor

- Agricultura bazata pe consum redus de carbon

- Silvicultura sustenabila- stoparea defrisarilor si cresterea numarului de paduri au efecte imediate asupra impactului emisiilor de carbon.

O alta conditie esentiala este crearea unor medii de investitie stabile. Politicile guvrnamentale trebuie dezvoltate in asa fel incat sa permita finantari substantiale pentru tehnologii care nu sunt inca pregatite pentru piata, dar care vor juca un rol esential in dezvoltarea economiei viitorului.

Pe de alta parte, toate energiile regenerabile trebuiesc dezvoltate in acelasi timp, si nu pe etape. Atat raportul Climate Solutions 2, cat si datele istorice ne demonstreaza ca, pentru a putea obtine reducerile de emisii dorite, toate tehnologiile bazate pe consum redus de carbon trebuiesc dezvoltate acum. “Climate Solutions 2 ne spune ca este necesar sa initiem trecerea la o economie bazata pe un consum redus de carbon incepand de astazi”, a declarat Kim Carstensen, coordinatorul Initiativei Globale pentru Clima din cadrul WWF. “Transformarea aceasta va avea nevoie de cresteri sustinute ale energiei curate si eficiente, cu 20% pe an mai mari decat s-a inregistrat in ultimii ani”, a continuat Carstensen.
Modelul prezentat de raport demonstreaza ca putem sustine aceste cresteri dar, de asemenea, spune foarte clar ca aceasta va fi cea mai rapida revolutie industriala din istorie. Se estimeaza ca, sub umbrela unei revolutii indutriale si cu sustinerea unor politici puternice, toate energiile regenerabile vor deveni competitive cu combustibilii fosili intre 2013 si 2025. Climate Solutions 2 calculeaza pentru dezvoltarea economiei verzi o investitie suplimentara la nivel global de 17 trilioane de dolari pana in 2050 –altfel spus, mai putin de 15% din fondurile gestionate in momentul de fata de investitorii institutionali. Se estimeaza ca profiturile vor incepe sa creasca incepand cu 2027 sau, in unele cazuri, chiar si mai devreme. Un lucru nu trebuie sa-l scapam niciodata din vedere :spre deosebire de carbune, vantul, soarele si marea vor costa la fel maine si oricand in viitor. Ele pot fi baza unei lumi mai curate, in care rezervele de energie vor fi mai sigure si vor elimina pericolul schimbarilor climatice care ne pot afecta orasele, rezervele de hrana si mediul natural de care suntem atat de dependenti.

Pathways to a Low Carbon Economy (Drumul spre o economie cu emisii reduse), un nou studiu realizat de McKinsey and Co, demonstreaza faptul ca economia verde ar putea sa protejeze planeta de gravele efecte ale schimbarilor climatice, dar si ca ea este, in mod surprinzator, foarte posibil de realizat.

Studiul, unul dintre cele mai mari si mai detaliate realizate pana acum in acest domeniu, prezinta mai mult de 200 de oportunitati, repartizate in zece sectoare si douazeci si una de regiuni geografice. WWF sustine principalele directii ale studiului, care indica clar faptul ca, daca toate optiunile tehnologice ar fi puse in practica, am putea sa asistam la o reducere globala a emisiilor de aproximativ 40% pana in 2030, in raport cu nivelul anului 1990. Acest procent ar fi suficient pentru a mentine cresterea temperaturii medii globale sub pragul de 2°C, pe care WWF si multi altii l-au identificat drept limita maxima admisa pentru a evita o degradare ireversibila a mediului inconjurator.

Bibliografie:

• Giani Gradinaru – “Perspective de protectie a mediului in societatea informationala”, Revista Informatica Economica, nr. 4/2000, Ed. Inforec, Bucuresti
• Gradinaru Ilie, Protectia mediului, Bucuresti, Editura Economica, 2000.
• Negrei Costel: Bazele economiei mediului, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996.

Sursa: Brown, L. (2001), Eco-economia, Editura Tehnica, Bucuresti, p.96