EDUCATIA PENTRU MEDIU

EDUCATIA PENTRU MEDIU

Problema poluarii, nu este, desigur, una din cele mai simple, dar ea este rezolvabila. Civilizatia nu s-a cladit prin fuga de greutati, ci prin rezolvarea lor curajoasa. Fiecare noua dificultate intervenita a stimulat inteligenta creatoare, conducând nu numai la rezolvarea ei, ci contribuind la dezvoltarea civilizatiei umane în ansamblu, ca si la ridicarea omului în sine.

La ora actuala, problemele mentinerii calitatii vietii, ale prevenirii si combaterii poluarii mediului, ale ocrotirii naturii sunt dezbatute la nivelul celor mai înalte foruri nationale si internationale cu rol de decizie în evolutia lumii contemporane. Pe baza datelor stiintifice accumulate sau elaborat legislatii de protectie a mediului înconjurator.

Un rol important în respectarea hotarârilor si masurilor stabilite, în aplicarea lor riguroasa în practica revine celor ce lucreaza nemijlocit în 20520v2123u diferite domenii afectate de poluanti, acestia trebuind sa actioneze cu cel mai mare simt de raspundere.

O directie în care se fac eforturi deosebite o constituie informarea si educarea pe mai multe cai (presa, radio, televiziune) a publicului larg, în scopul formarii unei atitudini noi, constiente, fata de mediul nostrum de viata.

Într-adevar, atitudinea fata de natura este în primul rand o chestiune de educatie, de cultura. Societatea trebuie sa faca totul pentru a demonstra ca indiferenta, llipsa de grija fata de natura sunt reminescente ale unui mod de gândire înapoiat, specific omului din epoca de piatra; si, dimpotriva, preocuparea de a nu adduce nici un fel de atingere naturii, de a nu-i stirbi câtusi de putin din frumusete caracterizeaza omul civilizat al zilelor noastre. Prezenta unor cutii de conserve sau a unor hârtii murdare într-un colt pitoresc al naturii este un ultragiu grav adus acesteia si în ultima instanta noua însine, simtului nostru estetic. Din pacate, multi dintre cei ce se indigneaza la vederea unor asemenea dovezi de comportare necivilizata, le comit apoi cu seninatate la rândul lor. Deci o comportare civilizata este o premisa a calitatii superioare a vietii fiecaruia dintre noi. Este o datorie civica sa le explicam copiilor, si la nevoie unor maturi, ca pastrarea nealterata a naturii este cel putin la fel de necesara ca si mentinerea curateniei din propriul apartament. Sa le aratam ca o banala cutie de conserve cere naturii un effort de un secol pentru a o integra în circuitele naturii; în schimb, depunerea ei la cosul de gunoi scuteste natura de un asemenea efort, îi mentine nestirbita frumusetea si tot odata contribuie la economisirea minereului de fier si a energiei; chiar si o simpla foaie de hârtie necesita pentru descompunere câteva luni.

Vorbind însa despre atitudinea civilizata fata de natura, în spiritual careia trebuie sa ne formam cu totii prin educatie si mai ales prin autoeducatie, nu sa ne gândim numai la potecile de munte, pe care le strabatem cu bucurie în concediile de odihna sau în drumetiile noasrte de sarbatoare. Ci sa ne gândim în aceeasi masura la toate acele locuri prin care trecem în mod obisnuit, poate chiar zilnic, sau pe care le vizitam în cautarea unor clipe de recreere fizica si spirituala. O strada, un parc, o padure, din apropierea orasului în care locuim, sunt elemente ale mediului nostru de viata. Ele ne pot încânta privirea sau ne-o pot rani! Ele pot contribui la cresterea calitatii vietii noastre, la frumusetea ei. Depinde însa de noi, de fiecare în parte, ca orice coltisor al satului nostru, sau orasului nostru, al întregii tari, sa fie tot mai curat, tot mai frumos. Caci orasul în care traim, tara aceasta, în ultima instanta întreaga planeta, este casa noastra. În masura diferita, desigur, suntem raspunzatori pentru destinul tuturor acestor elemente de mediu în care ne ducem viata.

Problema educatiei ecologice are un dublu aspect: pe de o parte acela al educarii întregii populatii a tarii în vederea occrotirii naturii, pe de alta parte, al fprmarii de specialisti în protectia mediului.

Protectia mediului este încadrata în învatamântul agronomic.

În românia ecologia si protectia mediului constituie obiect de studiu obligatoriu în toate scolile de cultura generala. Universitatile poseda cadre de ecologie, iar studii necesare protectiei mediului se efectueaza în multe institutii stiintifice.

Atitudinea ommului fata de natura trebuie sa aiba la baza interesele sale economice, biologice si spirituale, gândite pe termen lung, sa poata adica amprenta grijii gospodarului fata de bunul sau, caci natura este pentru om avutul lui cel mai pretios. Ea poate fi identica cu atitudinea recomandata de filozofia traditionala chineza, care spunea ca este îngaduit unui om sa sacrifice câteva milioane de plante, folosindu-le pentru a-si furaja vitele, dar omul care trecând pe marginea drumului zdrobeste cu piciorul o singura planta numai pentru a se amuza este o bruta demna de dispret.

Secole de-a rândul omul a limitat actiunea unor factori naturali, a deffrisat paduri pentru a-si mari ogoarele, a distrus carnivorele concurente, a combatut insecte si mamifere aducatoare de foamete si boli.

În tara noastra s-a elaborat un plan de perspectiva pentru refacerea si îmbogatirea patrimoniului forestier, inseparabil legat de sporirea randamentului productiei agricole prin mecanizare si chimizare; exista un asemenea plan si pentru ansamblul tarilor ce formeaza Piata Comuna. Padurile sunt în totalitate zone de refugiu si repopulare pentru fauna, dar si în afara lor exista zone complet retrase imperativelor economice: rezervatiile naturale.

România poseda câteva rezervatii naturale dintre cele mai pitoresti: Rezervatia din masivul Retezat, rezervatia din padurea Letea, rezervatia din m-tii Apuseni.

Statul îsi exercita atributiile de protectia mediului prin masuri legislative speciale, care nu vizeaza numai suprafetele rezervatiilor, ci ansamblul teritoriului si patrimoniului national. S-a aratat mai sus ca în Anglia a aparut prima legislatie cu caracter antipoluant, dar prima lege cu caracter stiintific vizând organizarea teritoriala a protectiei mediului apartine lui Napoleon I, care în 1810, prin decret imperial, reglementa implantarea industriilor dupa gradul lor de toxicitate.

Plantele perene de longevitate foarte mare, trebuie sa fie protejate imediat si în formatii destul de întinse.

Odata distruse sau fiind complet exploatate, chiar daca se respecta regulile forestiere, padurile seculare sau virgine nu se mai pot reconstitui în starea lor originara, sa devina fara întârziere rezervetii naturale în masivele forestiere de acest fel, alese cu cea mai mare grija dintre acelea care prezinta garantii de permanenta. În fapt, numerosi agenti de distrugere naturala ameninta toate felurile de populatii.

Trebuie de asemenea sa fie constituite ca rezervatii naturale fara întârziere, formatiile în care factorul timp joaca un rol decisiv.

Trebuie sa fie protejate vertebratele, în special cele terestre si de apa dulce, ca si cetaceele, de preferinta în habitatul lor natural constituit sub forma de rezervatii întinse: munti, portiuni din delte, stepe, mari etc. În practica, protectia acestor animale mari nu se poate efectua în mod util decât sub forma protectiei speciilor, asigurata cu colaborarea asociatiilor de vânatoare, a asociatiilor de turism, a organizatiilor climaterice etc.

Protectia legala va trebui sa intervina de asemenea pentru anumite nevertebrate si anumite plante izolate. Exterminarea biotelor de acest fel va fi adesea împiedicata prin simplul fapt al stabilirii monumentelor geografice ale naturii, a parcurilor nationale si a altor statiuni supravegheate.

Pericolul de exterminare ameninta înca putine specii din aceasta categorie; câteva flori, câtiva fluturi, moluste, coralieri etc., victime ale modei sau calitatii ornamentale care au dus la exploatarea lor comerciala intensa. Aici remediul mai poate fi gasit înca în protectia specifica, asigurata printr-o paza eficienta si severa.

Pretutindeni unde locuiesc oameni, natura primitiva este denaturata si distrusa, în masura tot mai mare. Padurile sunt taiate si transformate în pasuni, teren arabil sau steril.

Vânatorii si chiar pazitorii oficiali ai vânatului fac mari ravagii adesea si printre animalele ce ar trebui ocrotite pentru importanta lor economica sau stiintifica.

Turistii sunt uneori cei mai mari dusmani ai naturii, când se apuca de sfarâmat stalactitele din pesteri, când smulg florile si mai ales "floarea reginii"de la munte, când distrug colturi fermecate din natura.

Distrugerea naturii nimiceste însa ireparabil atâtea valori etice si estetice remarcabile. Peisaje frumoase distruse, copaci mari, batrâni, frumosi, taiati fara mila, lipsesc tara de podoabe estetice necesare pentru înfrumusetarea vietii si desavârsirea educatiei generatiilor viitoare. Câta paguba etica si estetica nu produce distrugerea colturilor frumoase din natura, unde se pot încânta si inspira nu numai pictorii si poetii, ci si lumea mare, care are nevoie de recomfortare, recreatie, refacere morala si fizica.

Cele mai triste urmari ale distrugerii si exploatari nesocotite a naturii sunt insa pentru stiinta. Dispar specii de animale si plante din fauna si flora tarii, uneori chiar din univers, ireparabil si pentru totdeauna, pe urma omului devastator! Dispar medii de viata caracteristice pentru tara, cu viata lor complexa sociala, tot atâtea laboratoare, câmpuri de observatie si experiente pentru un naturalist, unde surprinde legile naturii, tainele interdependentei între fiinte si mediu, atât de putin cercetate si cunoscute chiar si de ecologisti!