EFECTUL POLUANTILOR AUTO ASUPRA SOLULUI SI PLANTELOR DIN ZONA ORSULUI CHISINEU CRIS

GRUPUL sCOLAR CHIsINEU-CRIs

JUDEŢUL ARAD

LUCRARE DE PROIECT PENTRU OBŢINERA

EXAMENULUI DE COMPETENŢE PROFESIONALE

EFECTUL POLUANŢILOR AUTO ASUPRA SOLULUI sI PLANTELOR DIN ZONA ORsULUI CHIsINEU CRIs

FILIERA: TEHNOLOGICĂ

PROFILUL: RESURSE NATURALE sI PROTECŢIA MEDIULUI

SPECIALIZAREA: TEHNICIAN ECOLOG & 454y248e #350;I PROTECŢIA CALITĂŢII MEDIULUI

Capitolul 1

GENERALITĂŢI DESPRE SOL

Solul este, alaturi de apa si aer, o componenta deosebit de importanta a mediului înconjurator, strâns legata viata. El este definit ca produsul transformarii substantelor minerale si organice de la subsfata scoartei terestre sub influenta îndelungata a factorilor de mediu, posedând o anumita organizare si morfologie proprie, fiind mediul de dezvoltare a plantelor superioare si baza de trai a animalelor si omului.

În conceptia sistemica, solul este privit ca sistem structural complex, polifazic, deschis si polifunctional, situat la interfata dintre litosfera, hidrosfera, atmosfera si biosfera. Totodata, el are un schimb continuu de substante si energie cu mediul si este capabil de autoreglare si de asigurare a unor conditii favorabile cresterii si dezvoltarii plantelor terestre.

Prezenta vietuitoarelor în sol arata ca acesta nu este un simplu sistem anorganic, ci un sistem cu viata în el, care face legatura între lumea nevie si cea vie, având atribute ale sistemelor biologice.

Solul reprezinta un component, un subsistem ai ecosistemelor terestre.

Sub aspect ecologic, solul, împreuna cu ceilalti factori de mediu ambiant, formeaza ceea ce numim pedotopul, de care depinde fertilitatea acestuia cea mai complexa si mai inportanta calitate a solului.

La rândul ei, fertilitatea solului, împreuna cu potentialul biologic al plantelor verzi (fitocenoza), determina capacitatea de productie ecosistemelor terestre (ecosisteme agricole), care asigura productia anuala de fitomasa (recolta agricola vegetala).

Locul solului într-un ecosistem terestru

1.1. FUNCŢIILE SOLULUI

Solul îndeplineste o serie de functii deosebit de importante, grupate în functii ecologice, economice, energetice si tehnico-industriale.

Functiile ecologice constau în contributia solului la:

reglarea compozitiei atmosferei si hidrosferei prin participarea solului la circuitul elementelor chimice si respectiv a apei în natura;

mentinerea stabilitatii reliefului si protectia statelor adânci ale scoartei;

atenuarea variatiilor bruste ale unor caracteristici ale solului (cu efect favorabil pentru plante);

retinerea (filtrarea) diferitelor substante poluante si protejarea apelor freatice împotriva contaminarii acestora;

epurarea mediului datorita procesului de autoepurare (autocuratire), neutralizarea substantelor organice poluante si a microorganismelor (patogeni) ajunse în sol;

protejarea genetica a unor specii (solurile sunt habitatul a numeroase specii de microorganisme).

Functiile economice constau în aceea ca:

solul este principalul mijloc de productie în agricultura datorita fertilitatii, de care sunt strâns legate productia de alimente si unele materii prime agroindustriale;

solul este principalul mijloc de productie în silvicultura;

solul este sursa de elemente nutritive pentru plante (16 dintre acestea sunt esentiale si anume: C, H, O, N, P, K, S, Ca, Mg, Mn, Fe, Cu, Zn, B, CI, Na).

Functia energetica consta în:

acumularea de energie chimica (în substanta organica) rezultata în urma procesului de conversie a energiei solare de catre plante (fotosinteza) si regasita partial în humusul din sol;

eliberarea treptata a energiei în urma procesului de descompunere (mineralizare) a humusului, cu efecte benefice pentru activitatea din sol.

Functiile tehnico-industriale constau în rolurile solului ca:

infrastructura pentru diferite constructii, drumuri, autostrazi, aerodromuri, stadioane etc. sau mediu de instalare a cablurilor si conductelor subterane;

materie prima în industrie (ca argila, nisip, lut etc.).

Solul are un rol esential în functionarea normala a ecosistemelor terestre si acvatice, reprezentând o uzina imensa, la scara mondiala, permanent producatoare de fitomasa, care constituie baza alimentara a organismelor heterotrofe, inclusiv a omului. Fara fitomasa viata pe glob nu ar fi posibila. Prin functiile pe care le îndeplineste, solul reprezinta una dintre cele mai valoroase resurse naturale, folosita de om pentru a obtine produsele vegetale de care are nevoie.

Utilizarea continua a solului pentru producerea de fitomasa (alimentate) se bazeaza pe capacitatea acestei resurse naturale de a se reînnoi  mereu (resursa regenerabila). Dar regenerarea sa (mentinerea fertilitatii) se asigura numai la o utilizare adecvata; în caz contrar se poate deteriora sau chiar distruge.

Refacerea învelisului de sol (a calitatii acestuia ) în urma distrugerii (poluarii) este foarte greu de realizat si necesita timp extrem de lung si cheltuieli foarte ridicate.

1.2. ELEMENTE SPECIFICE ÎN POLUAREA SOLULUI

Din cele aratate, a reiesit ca solul este suport si mediu de viata pentru plante si fauna specifica terestra, principalul mijloc de productie vegetala agricola si forestiera. Activitatile de productie amplificate de la o etapa la alta de dezvoltare a societatii umane au provocat si provoaca fenomene care polueaza si degradeaza solurile în diferite moduri.

Dupa Rauta C. si Cârstea St. (1983), prin poluarea solului se întelege orice actiune care produce dereglarea functionarii normale a solului ca suport si mediu de viata în cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau antropice (create de om),

Dereglarea se manifesta prin:

degradarea fizica (ex: compactarea stratului de sol subarabil, degradarea structurii solului);

degradarea chimica (ex.: poluarea solului cu metale grele, cu diverse pesticide, modificarea pH-ului solului etc.);

degradarea biologica (ex.: poluarea solurilor cu germeni patogeni);

degradarea radioactiva (poluarea radioactiva).

Aprecierea efectului degradant al poluarii se face prin indicii sintetici care constau în:

a)     deprecierea recoltei calitativ si/sau cantitativ;

b)    cresterea cheltuielilor necesare pentru mentinerea recoltei la parametri cantitativi si calitativi anteriori poluarii.

Expresia valorica poate fi data si de restrictiile datorate deteriorarii recoltei ca urmare a prezentei reziduurilor de substante poluante (pesticide, metale grele etc.) si agentilor patogeni etc. preluati din sol (exemple: interdictia comercializarii legumelor cu continut prea mare de nitrati sau restrictiile în utilizarea furajelor provenite din terenuri contaminate cu Pb). Tot o expresie a starii de poluare a solului sunt de asemenea, cheltuielile de amenajare antierozionala a solului, sau cheltuielile de drenaj pentru prevenirea salinizarii etc.

Deci, poluarea solului include nu numai sau preponderent poluarea chimica, ci întreaga gama a proceselor de degradare a lui (Rautu C. si Cârstea St., 1983). De multe ori sunt chiar greu de separat cauzele care genereaza degradarea însusirilor solului, între un proces natural si o anume actiune a omului sau favorizata de om prin activitatea sa. Asa se explica unele puncte de vedere diferite în definirea si clasificarea fenomenului de degradare - poluare a solului (Fhrea N., 1997) La evaluarea gradului de depreciere a solului se are în vedere nu numai solul, ci întreg ansamblul de implicatii în lantul si reteaua trofica: sol microorganisme - plante superioare - animale- om - societatea umana - biosfera, deci o abordare sistemica.

În ceea ce priveste depoluarea, solul prezinta, de asemenea specificitati în comparatie cu aerul si apa.

Aerul si apa sunt sisteme de complexitate mult mai redusa decat solul. Poluarea lor consta în impurificare, deci patrunderea poluantilor în masa lor (în cazul aerului si al apei se ia în considerare sensul termenului polluo-ere = a murdari). Prin epurare, aerul si apa îsi recapata caracteristicile initiale, iar aceasta epurare se poate realiza într-un grad avansat si relativ repede.

În ce priveste solul, care este un sistem mult mai complex:

poluarea consta nu numai în patrunderea poluantului, ci si în provocarea de dezechilibre, fiindu-i afectate functiile sale fizice, fizico-chimice, biologice si biochimice, în ultima instanta, fertilitatea.

înlaturarea poluantului este de obicei foarte dificila si de durata, uneori practic nerealizabila (ca exemple pot servi degradarea solului prin eroziune, poluarea cu metale grele, poluarea cu materiale radioactive);

întreruperea patrunderii poluantului ca urmare a înlaturarii factorului perturbator, nu duce întotdeauna implicit, la depoluarea solului si la revenirea solului la însusirile initiala, la refacerea imediata a fertilitatii.

1.3. CLASIFICAREA PROCESELOR DE DEGRADARE - POLUARE A SOLULUI

O sistematizare a proceselor de degradare a solurilor (terenurilor), foarte variate ca natura si efecte, este prezentata schematic mai jos. În functie de actiunea lor asupra profilului de sol, se disting doua mari procese de degradare:

procese care duc la deteriorarea unor însusiri ale solului fara a afecta însa solul (profilul) în ansamblul lui;

procese care afecteaza profilul de sol, ducând la distrugerea partiala sau totala a solului sau la acoperirea lui ori scoaterea solului din functia sa normala.

Pentru identificarea, caracterizarea, clasificarea si cartografierea solurilor poluate, Rauta C. si colab. au elaborat o clasificare la nivelul a patru ranguri sistematice: clasa, tip, grad, varianta de poluare, luând în considerare natura si sursa poluarii, gradul de poluare, activitatea care generaza poluarea.

Clasificarea proceselor de degradare - poluare a solurilor induse de om

1.4. DEGRADAREA - POLUAREA CHIMICĂ

Degradarea chimica se refera la modificari nefavorabile ale unor însusiri chimice sau fizico-chimice importante ale solului. Cele mai cunoscute procese de degradare chimica sunt acidifierea si poluarea chimica.

Acidifierea solurilor se poate produce prin urmatoarele actiuni antropice: fertilizarea neechilibrata a solurilor cultivate; caderi sau ploi acide generate de unele emisii industriale; drenarea solurilor mlastinoase care contin pirita. Se impune precizarea ca nu poate fi considerat proces de degradare (indus de om) procesul natural de spalare (levigare) a solurilor formate în zone umede în care sarurile din sol si bazele retinute de complexul argilo-humic sunt treptat îndepartate, locul lor fiind luat de ionii de H⁺ care produc acidifierea solului, în schimb, se considera degradare antropica accentuarea acestui proces prin actiunea omului, acidifierea cauzata de o fertilizare neechilibraia ce se produce pe solurile cultivate în cazul ca se folosesc îngrasaminte minerale cu potential de acidifiere (îngrasaminte cu azot) în doze mari si aplicate unilateral. Cauza acidifierii este absorbtia de catre plante în proportie mai mare a cationului decât a anionului (ca în cazul CI, (NH₄)₂SO₄) sau a altor procese ce au loc în sol, îndeosebi de oxidare. S-au observat, în numeroase experiente efectuate în tara noastra, scaderi cu 0,4-0,5 unitati de pH ale reactiei solurilor fertilizate cu doze ridicate de azotat de amoniu sau de uree.

Scaderea reactiei solului poate sa conduca la mobilizarea Al care este toxic pentru majoritatea plantelor de cultura.

Acidifierea nu se produce pe solurile care contin carbonati sau care sunt amendate cu calcar, ci în general pe solurile cu o capacitate de tamponare ridicata.

Comportarea diferitelor soluri la acidifiere depinde de capacitatea lor de a se opune la modificarea reactiei, cunoscuta sub denumirea de capacitate de tamponare, determinata îndeosebi de: textura, continut de humus, capacitatea de schimb cationic, pH, gradul de saturatie în baze si continutul de carbonati. Pe aceasta baza au fost definite clasele de vulnerabilitate a solurilor la acidifiere, cele mai vulnerabile fiind solurile nisipoase, sarace în humus si cu reactie acida, iar cele mai putin vulnerabile cele bogate în carbonati.

Apa drenata din solurile acide poate sa duca la acidifierea apelor de suprafata, cu efecte nefavorabile asupra pestilor.

Poluarea chimica este subtipul de degradare a solului prin intermediul unor substante chimice, uneori straine de sol, ajunse în sol în urma unor activitati antropice. Ea are origini si îmbraca forme foarte variate, ca si activitatile umane ce le genereaza.

Poluarea cu diferite substante aduse odata cu îngrasamintele minerale poate avea loc pe terenurile agricole pe care se aplica cantitati mari de îngrasaminte, în cazul îngrasamintelor cu azot, surplusul de N este levigat în profunzime si poate ajunge în apa freatica poluând-o sau se poate reduce si trece în atmosfera ca azot sau ca oxid de azot, iar în ceea ce priveste fosforul si potasiul din îngrasamintele corespunzatoare, riscurile poluarii sunt reduse, deoarece acestia sunt de regula fixati de catre compusii minerali în sol. Uneori însa, îngrasamintele aplicate pe terenurile în panta pot ajunge prin spalare la suprafata, o data cu particulele de sol (prin eroziune) în lacuri, determinând eutrofizarea acestora.

Odata cu îngrasamintele, pot ajunge în sol si alti ioni cum ar fi cei de Cl ⁺ (din KCI) sau F⁺ si SO^-₄² (din îngrâsamintele cu P), dar cantitatea lor este foarte mica si nu reprezinta pâna în prezent un pericol ecologic. În cazul F este necesara urmarirea acumularii lui în viitor.

Apele uzate sau namolurile rezultate de la complexele zootehnice sau cele provnite de la statiile de epurare ale oraselor sunt adesea distribuite pe terenurile agricole (ca ape de irigatie) în vederea epurarii. Acest procedeu are avantaj ca se utiliziaza încarcatura lor în N, P, K, etc. ca elemente nutritive, dar si dezavantajul pericolului de crestere prea mare în sol a cantitatii unor nutrienti, a continutului de metale grele, de saruri usor solubile, de sodiu schimbabil. Din aceasta cauza aplicarea acestora trebuie facuta cu multa grija, respectând cu strictete anumite normative stabilite prin cercetari speciale si controlând permanent încarcatura solului cu diferite substante, dar si cu agenti patogeni. Nu se accepta aplicarea lor pe terenurile cultivate cu legume ce se consuma in stare proaspata.

Poluarea cu pesticide a devenit o problema în ultimele decenii datorita extinderii folosirii acestor substante toxice selective pe terenurile agricole. Pesticidele sunt în general compusi organici cu greutate moleculara mica si solubilitate diferita în apa, de compozitie si de însusiri foarte variate. În sol, cele mai multe pesticide se descompun prin procese variate ca: hidroliza, spalare, oxidare-reducere, volatilizare, de descompunere foto-chimica si, mai ales, descompunere biologica. Alte pesticide sunt greu de descompus, astfel ca îsi prelungesc mult existenta în sol având deci o persistenta mare. Pesticidele organoclorurate (DDT, HCH) sunt dintre cele mai persistente aceasta fiind una dintre cauzele pentru care se mai folosesc foarte putin sau chiar sunt interzise (DDT); locul lor este luat de pesticidele organofosforice, mult mai usor biodegradabile.

Principalele caracteristici ale pesticideior care trebuie cunoscute în vederea folosirii acestora sunt: toxicitatea, specificitatea si persistenta

Specificitatea pesticideior se refera la gradul lor de selectivitae a efectelor, în sensul ca actiunea lor se rasfrânge numai la organismele tinta sau are consecinte si asupra altor organisme. Frecvent s-a observiat influenta negativa asupra microorganismelor din sol.

Persistenta pesticideior - durata ramânerii lor în sol, a remanentei lor - se exprima, de regula prin perioada de înjumatatire, adica timpul necesar pentru scaderea la jumatate a concentratiei din sol a pesticidului. Perioada de înjumatatire variaza de la 2-4 ani în cazul unor pesticide organoclorurate, pâna la 0,1- 0,2 ani în cazul carbamatului sau a pesticidelor organofosforice.

Persistenta ridicata poate sa duca, pe termen lung, la acumularea de pesticide în sol peste limitele admisibile, cu consecinte daunatoare pentru planta - animal - om, deoarece patrund în lantul trofic.

Este deci necesara urmarirea continutului de pesticide în sol putin la intervale de 2-3 ani, mai ales a celor mai toxice, cu persistenta idicata si cu capacitate mare de translocare. În plus, mânuirea acestor pesticide prezinta o serie de riscuri, asa cum rezulta din arborele dificultatilor la utilizarea lor, schitat . (dupa Baicu T.,1995)

Dificultati generate de folosirea pesticidelor

Capitolul 2

POLUAREA SOLULUI ÎN ORAsUL CHIsINEU - CRIs

Gazele de esapament ale automobilelor reprezinta cauza principala a poluarii atmosferei orasului Chisineu - Cris. În atmosfera acestora se gasesc câteva mii de particule de aerosoli pe cm³, fata de câteva sute în localitatile rurale. Aerosolii proveniti de la automobile constituie particule de 0,5 µm si se compun din particule de carbune, combinatii ale plumbului, carbunelui, produsi de ardere ai benzinei, dioxid de carbon si altele. Doi poluanti primari, monoxidul de carbon si dioxidul de azot sunt în permanenta prezenti în gazele de esapament ale automobilelor si în aerul marilor orase si intra în categoria celor mai toxici poluanti ai atmosferei.

A treia fractie din gazele de esapament ale automobilelor o constituie hidrocarburile din petrol si derivatii acestora care contin hidrocarburi aromatice polinucleare (PAH), toxice si cancerigene.

Hidrocarburile policiclice aromatice sunt molecule organice neutre si nepolare, care se compun din doua sau mai multe inele benzenice condensate, legate în diverse combinatii cu o hidrofobicitate caracteristica, care creste cu masa moleculara.

PAH-urile sunt compusi usor solubili în apa, dar se absorb pe particule solide de argila, iar în organism se leaga usor în tesuturile grase si aproape toti sunt cancerigeni.

Gazele de esapament ale motoarelor diesel contin particule de dimensiuni între 1.00 µm, ceea ce le permite sa patrunda în organism pe cale respiratorie si sa se depuna în alveolele pulmonare.

Pe lânga componentii organici usor volatili ai gazelor de esapament (PAH, SOx, CO, C0₂, NOx, etc.), un izvor important al poluarii îl constituie si metalele grele care se afla în combustibili (Hathcote et al, 2000) sau care, ca si plumbul se adauga în benzina în proportie de 0,16-0,6 g/l benzina, ca si antidetonatori, cum este tetraetilplumbul [Pb(C₂H₅)₄] sau trimetilplumbul[Pb(CH₃)₄]. Datele din literatura (Magaw et al, 1999) arata ca în combustibilul brut exista 16 metale grele, dintre care un loc important îl au W, Ni, Sn, Co, Cr si altii, iar datele Iui McMillen et al (2001) arata ca, combustibilul brut din America de Sud si Nord este în mod exceptional bogat în Ni si Zn.

Efectele actiunii plumbului ca un toxic universal protoplasmatic se manifesta la nivel celular si în vederea degradarii diferitelor structuri ale acesteia, înainte de toate mitocondria si în vederea inactivarii enzimelor intracelulare. În cazul metabolismului celular, plumbul inhiba enzimele ale caror activitate depinde de prezenta gruparilor sulfhidril libere, care se afla în centrul catalizei.

Scopul lucrarii este de a stabilii efectul gazelor de esapament provenite de la motoarele pe benzina si motorina, privind acumlarea plumbului si a hidrocarburilor policilice aromatice (PAH-urile) si efectul acestora asupra solului si plantelor.

2.1. MATERIAL sl METODA

Speciile de plante luate în analiza sunt urmatoarele:

plante lemnoase:

Robinia pseudoaccaci

Primus avium

Crataegus monogyna

Carpinus betulus

Quercus petraea

Acer campestre

Tilia cordata

Tilia tomentosa

Sambacus nîgra

liane:

Clemalis vitalba

Hedera helix

plantele erbacees:

Geum urbanum

Stellaria holostea

Urtica dioica

Taraxacum officinale

Stelaria media

Pentru cercetari a fost luat în studiu drumul national 79 pe o distanta de 16 Km, iar ca o locatie de control a fost ales drumul pentru circulatia rutiera .

Poluarea solului în localitatea Nadab

Pentru determinarea PAH-urilor s-a utilizat 20 g sol uscat prelevat de la o adâncime de 0-20 cm si 20-40 cm, iar pentru determinarea plumbului au fost luate probe de la o adâncime de 0-5 cm, 5-10 cm, 10-20 cm si 20-40 cm.

Determinarea PAH-urilor a fost realizata prin extractia din sol în amestec cu solventi. Plumbul (Pb) a fost determinat prin metoda AAS.

2.2 REZULTATE sl DISCUŢII

În functie de compozitia fizico-chimica a solului, poluantii se absorb în structuri diferite ale solului. Pe solurile usoare si nisipoase, plantele acumuleaza usor metalele, în timp ce în zonele cu un continut mai mare de humus, argila si calciu, se reduce acumularea metalelor grele, si prin aceasta si actiunea lor nedorita. Metalele grele se leaga intens de argila minerala, ceea ce înseamna ca acumularea lor si durata actiunii nedorite pe solurile argiloase este mai lunga. În soluri, metalele grele se acumuleaza în asa masura încât împiedica cresterea si dezvoltarea plantelor. Un pericol deosebit îl constituie preluarea lor din sol prin intermediul plantelor folosite ca atare sau procesate ca alimente.

Continutul în hidrocarburi aromatice policiclice (PAH)

Referitor la PAH-uri, continutul lor se reduce în general odata cu adâncimea, dar se pot gasi si la adâncimi de pâna la 2 m, ca de exemplu: fenantrenul (Wilcke, 2003), iar cantitatea lor este strâns legata de biodegradare, care este iarasi determinata de factori externi.

Concentratiile gasite pentru PAH-uri la doua adâncimi 0-20 cm si 20-40 cm pentru 16 specii de plante, arata ca, concentratia acestora variaza în principal sub pragul de detectie (MDL=2 ppm) sau sub pragul cuantificarii, prag peste care este posibil a se determina cantitatea acestora (PQL = 5 ppm). Pentru cele 16 specii cercetate, valoarea PAH-urilor în functie de locatie si adâncime, sunt masurate cantitativ: fenantren, benzol(a)antracen, benzo(b)fluorantren, dibenzo(ah) antracen.

Cel mai mare numar de PAH-uri a fost determinat în localitatea Nadab (pentru 9 specii), în localitatile Chisineu - Cris si Zerind (pentru 4 specii), în timp ce în localitatea simand, la adâncimea stratului de 0-20 cm au fost detectate doua tipuri de PAH-uri, iar la adâncimea de 20-40 cm, 8 tipuri de PAH-uri. Dintre speciile de PAH-uri, cele mai mari concentratii si în cele mai multe localitati s-au identificat: benzo(a)antracenul si benzo (b) fluorantenul.

Comparând valorile dobândite pentru PAH-uri cu valorile permise conform Ordonantei Normelor Americane (IEPA,2006), deoarece tara noastra înca nu are norme proprii, se observa ca în solurile cercetate acestea se gasesc în concentratii mai mici de

1 mg/kg, deci solurile respective nu intra în categoria solurilor poluate. Valorile permise sunt de 40 mg/kg pentru solurile standard, soluri cu un continut de 10-30 % materie organica si 25% argila. Între timp, daca urmarim standardele care se refera la sanatatea oamenilor si la concentratiile de risc, atunci pragul permis pentru apa potabila este între 4-24 ng/1, pentru produse alimentare 2 ug/kg, iar pentru aer 0,02 - 1,2 ng/m3 pentru zonele rurale si pâna la 0,15-19,3 ng/m3 pentru zonele urbane (ATSDR.,2006).

Rugh si colaboratorii, comparând cantitatile PAH-urilor în sol si plante din trei familii (Poaceae, Fabaceae, Asteraceae) au observai ca, cantitatea si numarul cel mai mare al PAH-urilor ramâne în sol, si ca din cele trei familii studiate, PAH-urile se acumuleaza cel mai mult în plantele din familia Asteraceae si anume în frunze.

Continutul în plumb

Studiul solului a fost realizat în localitati diferite, unde exista o frecventa a circulatiei si a stationarii automobilelor. Luarea probelor de sol a fost realizata în straturi pâna la adâncimea de 40 cm. Determinarea concentratiei de plumb în fiecare stratarata ca solul absoarbe diferit plumbul. Analizând rezultatele se observa ca, concentratia plumbului scade cu adâncimea.

Concentratiile plumbului în probele de sol de la adâncime între 0-40 cm pentru toate locatiile este aproximativ aceeasi (înjur de 470 ppm). Fac exceptie localitatile simand unde are valoarea de 1600 ppm, respectiv 810 ppm.

Continutul de plumb n sol n diferite localitati

Continutul în metale grele si în alte componente organice nocive din ierburi, muschi, lichene, ciuperci, in conifere, în frunzele arborilor din paduri, se poate utiliza ca indicator al poluarii unor componente ale ecosistemului.

Distributia si cantitatea metalelor grele si a altor poluanti într-o planta apartinând unei specii depinde de sezon, vârsta plantei, posibilitatea radacinii de a acumula elementul determinat si moleculele organice si apoi sa le transporte din radacina spre tulpina.

Printre diferitele specii de plante exista deosebiri în acumularea metalelor grele, dependente de diversi factori: caracteristici genetice, influenta suprafetei sistemului radacinei si capacitatii acesteia de a absorbii ioni ca si de rapiditatea evaporarii.

Se presupune ca toleranta fata de surplusul de metale grele, acumularea acestora prin intermediul tilogenezei si/sau reprezinta adaptarea la stres, raspunsul lor la conditiile necorespunzatoare. Speciile de plante capabile sa primeasca si sa acumuleze fara simptome vizibile, se denumesc în literatura ca «metalofite», «hiperacumulatori», iar flora acestora este denumita «flora metalelor grele». (Ernst, 1996).

Când sunt luate în studiu poluantii organici nocivi din gazele de esapament, un rol important, pe lânga plante, îl au si microorganismele în bioremedierea zonelor determinate.

Acumularea poluantilor în plantele de pe marginea drumului depinde de pozitionarea plantelor fata de drum, de stadiul de acoperire al solului cu vegetatie, de directia si viteza vântului, de frecventa circulatiei rutiere si de timpul de stationare al automobilelor. Concentratia poluantilor în plante si sol scade progresiv în functie de pozitionarea fata de drum.

Datele pentru drumul national 79 A studiat indica faptul ca numarul total al automobilelor pe zi ajunge la 7001, dintre care 5647 sunt mijloace de transport care utilizeaza ca si combustibil benzina si 1354 mijloace de transport care utilizeaza ca si combustibil motorina.

Se poate concluziona tendinta cresterii numarului total de mijloace de transport în viitor, în primul rând automobile care utilizeaza benzina cu plumb, dar si combustibil diesel.

Media zilnica si estimarea circulatiei rutiere n perioada 2004 - 2008, pe drumul 79 A

Automobile / zi

Patrunderea plumbului prin radacina variaza în functie de sezon. De exemplu, continutul de plumb în partile subterane ale ierburilor creste pe parcursul verii si iernii.

S-a stabilit ca, concentratia de plumb în iarba pe parcursul cresterii active a fost de

0,3-1,5 mg/kg material uscat, iar spre sfârsitul verii a crescut la 10 mg/kg si chiar la 30mg/kg spre sfârsitul iernii. (Kadovič & Knezevič, 2002). Absorbtia foliara depinde de specia plantei, de grosimea epidermei, vârsta frunzei, cantitatea de umiditate si de prezenta celorlalti componenti).

Valorile dobândite arata ca, concentratiile plumbului care au fost determinate la speciile de plante analizate se deosebesc prin dependenta de locatia din care au fost recoltate probele, ca si de faptul ca este vorba de plante erbacee sau lemnoase. Cea mai mare concentratie de plumb te materialul vegetal se afla în plantele recoltate din localitatea cu cea mai mare frecventa a circulatiei si cu cea mai mare frecventa a stationarii automobilelor.

Cea mai mare concentratie de plumb în materialul vegetal se afla în localitatile Chisineu - Cris, Nadab si Zerind, deoarece aceste locatii se afla pe traseul de drum unde circulatia se desfasoara pe o singura banda de circulatie, astfel ca durata de stationare a automobilelor este mai mare si densitatea circulatiei este mare.

În simand, concentratiile de plumb sunt cele mai mici, deoarece circulatia pe acest tronson de drum este interzisa, desi automobilele se deplaseaza pe acest drum si astfel durata de stationare a automobilelor este mai mica si concentratia de plumb este proportional mai mica.

Valoarea medie a concentratiei de Pb in

localitatea Nadab

Valoarea medie a concentratiei de Pbin localitatea Chisineu -Cris

Valoarea medie a concentratiei de Pb in localitatea Socodor

Valoarea medie a concentratiei de Pb in plantele erbacee în localitatea Zerind

Prin analiza speciilor de plante , cele mai mari concentratii au fost determinate la soc (Sambucus nigra), ciresul sâlbatic (Prunus avium) si la paducel (Crataegus monogyna), desi continutul de plumb la diferite specii de plante lemnoase cuprinse în acest studiu sunt foarte apropiate. Comparând concentratiile estimate ale plumbului pe localitati, fara a lua în seama specia de planta, se observa ca speciile lemnoase prezinta o acumulare mai mica de plumb , spre deosebire de speciile erbacee. La speciile de plante erbacee care au fost analizate, se observa ca, continutul acestui metal greu se situeaza între 8-18 ppm plumb, iar concentratia mai mare se evidentiaza îndeosebi la studenita (Stellaria media) si papadie (Taraxum Officinale).

Poluarea solului în localitatea Chisineu - Cris

În raport cu Normele Uniunii Europene, concentratia admisa de plumb în sol, MDK este de 100 ppm. Comparând concentratia de plumb în regiunea Fruska Gora, cu valorile MDK, se poate concluziona ca valorile dobândite sunt peste valorile admise. Dupa Pahlosson-Balsberg (1989), concentratia de plumb în tesuturile vegetale ale arborilor din padure care nu prezinta efecte ale degradarii, este Pb < 15 ug/g, iar scaderea activitatii fiziologice s-a evidentiat când concentratia plumbului a fost mai mare de 20 -70 ug/g.

CONCLUZII

Pe baza rezultatelor obtinute se pot trage urmatoarele concluzii:

Drumul national 79, conform datelor este aglomerat de autovehicule care consuma ca si combustibil benzina si vehicule de mare tonaj care utilizeaza combustibil diesel, cu tendinta de amplificare a circulatiei rutiere în urmatorii ani.

Concentratia PAH-urilor, care în principal provin de la motoarele diesel, în sol este sub nivelul acceptat, dupa Regulativa Straina, deoarece aceasta nu este regularizat pe plan national, concentratiile sunt mai mici de 1 mg/kg sol.

Chiar daca concentratiile PAH-urilor sunt mai mici decât cele acceptate, se observa concentratii crescute ale benzo(a)antrenului, benzo(b)fluorantenului si fenantrenului, în toate localitatile luate în studiu si la adâncimea de 0-40 cm.

Concentratiile plumbului sunt mai mari decât cele acceptate, ceea ce indica încarcarea solului cu acest metal greu.

Concentratiile plumbului în plante sunt mai mici decât concentratiile determinate în sol si mai mici decât cele acceptate de lege.

Studenita (Stellaria medica) acumuleaza mai mult plumb comparativ cu celelalte specii de plante.

Efectul gazelor de esapament provenite de la motoarele pe benzina si motorina, în zona drumului studiat, se poate indica ca potential nociv, deoarece Reglementarile EU sunt mult mai severe decât în anii trecuti.

Având în vedere dezvoltarea foarte intens a traficului rutier care strabate orasul pe D.N. 79 si 79 A cotele de poluare nu ajunge în cel mai scurt timp peste normele europene admise. Aceasta situatie va aduce prejudicii grave tuturor componentelor de mediu.

Pentru preîntâmpinarea fenomelelui se prefigureaza modalitatile de interventie:

a)     Înoirea masinilor cu grad mare de poluarea cu masini mai putin poluante

b)    Realizarea unei sosele ce ocoleste orasul Chisineu-Cris

c)     Modernizarea orasului pentru o deplasare mai buna în interiorul localitatii de exemplu prin amenajare unei piste de biciclisti, repararea drumurilor, etc

Protectia muncii în laboratorul de Biologie

În tinpul desfasurarii lucrarilor practice se poarta echipamentul de protectie reprezentat de halat alb, ochelari, manusi, dupa caz.

Pastrarea ordinei si disciplinei în laboratorul de biologie.

Respectarea indicatiilor profesorului.

Înainte începerii lucrarii se citesc toate instructiunile de lucru.

Nu se începe lucrul fara acordul profesorului.

Atentie deosebita a se acorda la folosirea instrumentelor ascutite si taioase din trusa de disectie.

În cazul lucrului cu substante chimice trebuie sa se respecte urmatoarele norme :

a.      a nu se gusta substantele chimice

b.     a nu se inhala direct substantele chimice

c.     a se evita contactul cu pielea

În caz de incendiu mic se stinge focul cu carpa, în cazul incendiilor mari se foloseste extinctorul.

În cazul unui accident trebuie anuntat profesorul.

Dupa terminarea lucrarii, a se spala insistent pe maini si a se dezinfecta cu alcool.

CUPRISI

CAPITOLUL 1

GENERALITĂŢI DESPRE SOL

1.1. FUNCŢIILE SOLULUI...................4

1.2. ELEMENTE SPECIFICE ÎN POLUAREA SOLULUI.........5

1.3. CLASIFICAREA PROCESELOR DE DEGRADARE-POLUARE A SOLULUI..........................6

1.4. DEGRADAREA-POLUAREA CHIMICĂ..........8

CAPITOLUL 2

POLUAREA SOLULUI ÎN ORAsUL CHIsINEU-CRIs

2.1.MATERIALE sI METODE..................12

2.2.REZULTATE sI DISCUŢII..................13

CONCLUZII........................20

PROTECTIA MUNCII IN LABORATORUL DE BIOLOGIE.....21