FORMELE DE AGRESIUNE ASUPRA MEDIULUI

Formele de agresiune asupra mediului

Referitor la mediu în ansamlul sau, în literatura de specialitate (după J. Sonnenfeld) se deosebesc: (a) un mediu geografic, (b) unul operațional, (c) unul perceptual, (d) unul comportamental. Astfeel, mediul geografic reprezinta sfera cea mai cuprinzatoare, referindu-se la nivelul planetar al mediului (polar, tundral, arboral, etc.). Mediul operational cuprinde doar acele portiuni cunoscute de individ si care îi influenteaza existenta. Mediul perceptual se refera la portiunile de mediu percepute de individ, în timp ce mediul comportamental cuprinde o zona si mai restrânsa, în care individul se misca si activeaza.

Clasificarea mediilor (Nicoara M.,2007) are în vedere mai multe criterii (tabelul 8).

Clasificarea mediului ca peisaj teritorial si social

Tabelul 8

Se constata complexitatea notiunii de mediu, aspect care face relativ dificila definirea, dar care în sinteza ar fi cea de mai jos.

Între fiecare organism si mediu exista, dupa cum s-a mai precizat, interactiuni si influente reciproce complexe. Mediul influenteaza organismele, dar si acestea (mai ales, omul) modifica mediul. Adaptarea organismelor la mediu este limitata, dar obligatorie. Între biocenozele sau comunitatile ecologice ale unui biom se stabilesc relatii de echilibru ecologic. Acest echilibru poate fi însa modificat sub actiunea unor factori perturbatori, atât naturali, cât si artificiali. Factorii naturali sunt fie de natura fiziografica, fie biotica, ei având capacitatea de a antrena evolutia comunitatilor ecologice (biocenozelor), cu formarea unor "comunitati succesive" (asa numitele sere), care conduc de obicei la o comunitate majora de climax. Dintre factorii artificiali, respectiv atunci când în evolutia ecosistemelor intervine omul, dinamica sistemului se produce prin subsere sau sere secundare, iar comunitatea majora la care se ajunge este una de disclimax. Interventia omului are loc, de regula, prin modificarea factorilor locali, în special a calitatii aerului, apei si solului.

3.2.1. Categoriile de agresiune ale factorului

antropoic
Sintetizând, omul influenteaza mediul prin: (a) poluare, (b) supraexploatare, (c) dezechilbre ale peisajului natural

3.2.1.1. Agresiune prin poluare

Principala actiune cu caracter vatamator exercitata de om asupra mediului ambiant este poluarea (polluo-ere, lat. = a murdari, a degrada). Disciplina stiintifica care studiaza fenomenul extrem de complex al actiunii poluantilor asupra ecosistemelor este molismologia. Dintre definitiile poluarii date în publicatiile de specialitate prezentam mai jos o varianta cuprinzatoare.

Poluarea se datoreaza, în primul rând, activitatii industriale. În acest caz, poluantii pot fi de sorginte diferita, si anume: (a) de natura fizica (caldura, radiatii ionizante, zgomote etc.); (b) de natura chimica (pesticide, titei, metale, substante organice etc.); (c) de natura biologica (germeni patogeni). În functie de starea lor de agregare, poluantii pot fi: - solizi; - lichizi; - gazosi.

Intensitatea poluarii si volumul poluantilor ce agreseaza mediul sunt într-un raport direct proportional cu cresterea demografica si cu cerintele tot mai crescute ale omenirii. Poluarea creste exponential, pe masura intrarii în actiune a noi factori poluanti, datorita efectului conjugat al actiunii acestora. Ceea ce este derutant pentru factorii decizionali este faptul ca, desi efectul sinergic al poluantilor exista de la început, între intrarea în actiune a noilor agenti poluanti si înregistrarea efectelor lor, exista un anumit interval. De aceea actiunea nociva a acestora nu iese imediat în evidenta, de unde si o minimalizare a naturii lor daunatoare si a lipsei de reactie imediata.
Este foarte greu de inventariat numarul tuturor factorilor poluanti ce actioneaza într-o forma sau alta, la un anumit moment, dar si mai dificil, de evaluat rezultatul însumat al actiunii lor. Nu se cunosc limitele capacitatii de rezistenta a ecosistemelor si a ecosferei în ansamblul sau.

3.2.1.2. Agresiune prin supraexploatarea ecosferei

Supraexploatarea ecosferei se manifesta din pacate în toate directiile: sol, apa, pasuni, paduri, fauna si flora. Astfel, despaduririle masive au dus la degradarea solului, viituri violente, colmatarea rapida a lacurilor naturale si a bazinelor de acumulare. De asemenea au modificat în rau regimul precipitatiilor, conditiile climaterice, fapt ce a condus la afectarea formelor de viata.

Supraexploatarea florei si faunei a dus la reducerea populatiilor speciilor suprasolicitate pâna la limita disparitiei lor, la modificarea structurii genetice (frecventei genelor) si a corelatiilor functionale din ecosisteme. Vânatoarea masiva sau intensa a unor specii de animale a dus la distrugerea sau chiar la disparitia totala a acestora (exemplu, bizonii din America de Nord, elefantii din Africa, tigrii din Asia, castorii din Europa etc.).

3.2.1.3. Agresiune prin dezechilibre ale peisajului teritorial

Interventia omului în echilibrul dinamic al ecosistemelor naturale daca trece de anumite limite (nu usor de identificat) poate duce la neajunsuri majore ce poate afecta peisajul teritorial (landscape), mergînd pâna la echilibrele ecosferei. Sunt cunoscute în acest sens exemple, prin enumerarea succinta a lor putând avea imaginea agresiunii mediului, în raport cu beneficiile economice si sociale.

Un prim astfel de exemplu sunt constructiile de baraje si canale. Sunt deja clasice exemplele urmatoare.: - Canalul Suez a produs restructurarea complexa si profunda a biocenozelor din estul Marii Mediterane (populatia unor specii locale s-a redus la limita, iar altele - imigrate - s-au înmultit mult peste nivelul de echilibru);
- Canalul Panama a creat premisele unei evolutii divergente a faunei celor doua oceane (Atlantic si Pacific) în regiunea învecinata canalului; - Barajul de la Assuan a produs nedorite schimbari ecologice în estul Marii Mediterane si pe valea Nilului inferior (regimul viiturilor, reducerea fertilitatii solului, diminuarea vegetatiei marine si a productiei piscicole); în schimb, în canalele de irigatie s-a dezvoltat o bogata vegetatie si, corelativ, o fauna nedorita pentru sanatate (gastropode pulmonate, gazde intermediare pentru agentii bilharziozei; vectori ai malariei, oncocercozei etc.);
- Barajul Kariba, pe Zambezi, a dus la: înlocuirea speciilor locale de pesti cu specii de pe cursul superior ce apartineau altui complex faunistic; proliferarea unor specii de plante acvatice ce împiedica pescuitul si navigatia; crearea conditiilor favorabile pentru musca tze-tze;

Alte exemple se refera la introducerea intentionata, sau nu, a unor specii de plante si animale. De pilda s-a facut catre, si dinspre, Europa, respectiv Lumea Noua (cele doua Americi, Australia, Noua Zeelanda). Transpuse într-un mediu favorabil, aceste specii s-au înmultit exagerat, în lipsa dusmanilor naturali, periclitând echilibrul ecosistemelor în care au fost introduse. Este cunoscut exemplul gândacului din Colorado adus involuntar în Europa din estul Muntilor Stâncosi, unde se hranea pe un solanaceu spontan si avea dusmani naturali care îi reglau nivelul populational. El s-a raspândit în toate tarile europene pe cartoful cultivat, neavând dusmani naturali.
În realitate lucrurile sunt foarte dificile deoarece factorii ce afecteaza calitatea mediului si echilibrele naturale actioneaza de cele mai multe ori conjugat. Efectele actiunii lor sinergice sunt mult amplificate, cu urmari catastrofale, precum alterarea genofondului si ecofondului biocenozelor, care duce la modificarea raporturilor cantitative si functionale între populatii si a circuitului materiei în ecosisteme. Consecintele sunt numeroase: (a) reducerea productivitatii biologice;
(b) reducerea diversitatii genetice (înlocuirea biocenozelor complexe cu altele simplificate); (c) afectarea grava a mecanismelor homeostatice ale ecosistemelor, a capacitatii de autoreglare a biosferei si, c urmare, a conditiilor vietii pe Pamânt.
Tot în acest context, defrisarea padurilor duce la degradarea bazinelor hidrografice, ele având rol în conservarea resurselor de apa (modereaza scurgerile de suprafata, echilibreaza alimentarea pânzelor subterane prin apa de infiltratie). În timp, în urma defrisarii padurilor apar deserturi. Desertificarea este poate cea mai elocventa agresiune asupra peisajului teritorial.

3.2.1.4. Agresiune combinata prin impactul deseurilor

Combinarea de impacte (poluare, dezechilibre etc.) este întâlnita în cazul depozitelor de deseuri industriale si urbane. Problema deseurilor este extrem de acuta în aspectele de impact asupra mediului.

În general, ca urmare a lipsei de amenajari ori a amenajarilor improvizate, precum si a exploatarii deficitare, depozitele de deseuri se numara printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact si risc pentru mediu si pentru sanatatea publica. Principalele forme de impact si risc determinate de depozitele de deseuri orasenesti si industriale, in ordinea in care sunt percepute de populatie, sunt:
(a) modificari de peisaj si disconfort vizual; (b) poluarea aerului; (c) poluarea apelor de suprafata; (d) modificari ale fertilitatii solurilor si ale compozitiei biocenozelor pe terenurile învecinate.

O situatie actuala dezagreabila este poluarea aerului cu mirosuri neplacute si cu suspensii antrenate de vânt în zona depozitelor urbane de deseuri, in care nu se practica exploatarea pe celule si acoperirea cu materiale inerte.
Scurgerile de pe versantii depozitelor aflate in apropierea apelor de suprafata contribuie la poluarea acestora cu substante organice si suspensii.
Depozitele neimpermeabilizate de deseuri urbane sunt deseori sursa infestarii apelor subterane cu nitrati si nitriti, dar si cu alte elemente poluante. Atât exfiltratiile din depozite, cât si apele scurse pe versanti influenteaza calitatea solurilor înconjuratoare, fapt ce se repercuteaza asupra folosintei acestora.

Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru depozitele de deseuri este un proces ce poate fi considerat temporar, dar care în termenii conceptului de dezvoltare sustenabila (durabila), se întinde pe durata a cel putin doua generatii daca se însumeaza perioadele de amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani), refacere ecologica si postmonitorizare (15-20 ani).

În termeni de biodiversitate, un depozit de deseuri înseamna eliminarea de pe suprafata utilizata, si implicit afectata, a unui numar de circa 30-300 specii/ha. si aceasta fara a considera si populatia microbiologica a solului. Mai mult, biocenozele din vecinatatea depozitului se modifica în sensul ca în asociatiile vegetale devin dominante speciile tipice zonelor poluate; unele mamifere, pasari sau insecte parasesc zona, în avantajul celor care îsi gasesc hrana în gunoaie (exemplu sobolanii, ciorile etc.).

Trebuie precizat ca, desi efectele asupra florei si faunei sunt teoretic limitate în timp în raport cu durata exploatarii depozitului, reconstructia ecologica realizata dupa eliberarea zonei de sarcini tehnologice, nu va mai putea restabili echilibrul biologic initial, evolutia biosistemului fiind ireversibil modificata. Actualele practici de colectare transport si depozitare a deseurilor urbane faciliteaza înmultirea si diseminarea agentilor patogeni si a vectorilor acestora (insecte, sobolani, ciori, câini vagabonzi).
Deseurile, si în primul rând cele industriale, constituie surse de risc pentru sanatate datorita continutului lor în substante toxice, precum metalele grele (plumb, cadmiu), pesticidele, solventii, uleiurile uzate s.a. Problema cea mai dificila o constituie materialele periculoase (inclusiv namolurile toxice, anumite produse petroliere, reziduurile de la vopsitorii, zguri metalurgice etc.), care sunt depozitate în comun cu deseuri solide orasenesti. Aceasta situatie poate genera aparitia unor amestecuri si combinatii inflamabile, explozive sau corozive. Pe de alta parte, prezenta reziduurilor menajere usor degradabile poate facilita descompunerea componentelor periculoase complexe si reduce poluarea mediului.

Practica actuala din tara noastra arata un alt aspect negativ, si anume ca multe materiale reciclabile si utile sunt depozitate împreuna cu cele nereciclabile. Fiind amestecate si contaminate din punct de vedere chimic si biologic, recuperarea lor este dificila.
Agresiunea combinata a prezentei deseurilor în apropierea oraselor, comunelor sau a localitatilor cu frecvente ferme si pensiuni agroturistice, este complexa si necesita o analiza si solutii urgente. De aceea consideram oportun sa enumeram problemele cu care se confrunta gestionarea deseurilor în România. Ele pot fi sintetizate astfel: (a) depozitele actuale de deseuri, în special cele urbane, nu sunt operate corespunzator, nu se compacteaza si nu se acopera periodic cu materiale inerte in vederea prevenirii incendiilor, a raspândirii mirosurilor neplacute; nu exista un control strict al calitatii si cantitatii de deseuri care intra pe depozitul respectiv; (b) depozitarea pe teren descoperit este cea mai importanta cale pentru eliminarea finala a acestora; (c) depozitele existente sunt uneori amplasate în locuri sensibile (in apropierea locuintelor, a apelor de suprafata sau subterane, a zonelor de agrement); (d) depozitele de deseuri nu sunt amenajate corespunzator pentru protectia mediului, conducând la poluarea apelor si solului din zonele respective; (e) nu exista facilitati pentru controlul biogazului produs; (f) drumurile principale si secundare pe care circula utilajele de transport deseuri nu sunt întretinute, mijloacele de transport nu sunt spalate la iesirea de pe depozite; (g) multe depozite nu sunt prevazute cu împrejmuire, cu intrare corespunzatoare si panouri de avertizare.

Terenurile ocupate de depozitele de deseuri sunt considerate terenuri degradate, care nu mai pot fi utilizate in scopuri agricole. La ora actuala, în România, peste 12000 ha de teren sunt afectate de depozitarea deseurilor menajere sau industriale. Colectarea deseurilor menajere de la populatie se efectueaza în cele mai multe situatii neselectiv; ele ajung pe depozite ca atare, amestecate, astfel pierzându-se o mare parte a potentialului lor util (hârtie, sticla, metale, materiale plastice);
Toate aceste considerente conduc la concluzia ca gestiunea deseurilor necesita adoptarea unor masuri specifice, adecvate fiecarei faze de eliminare a deseurilor în mediu. Respectarea acestor masuri trebuie sa faca obiectul activitatii de monitoring a factorilor de mediu afectati de prezenta deseurilor.