Legile generale ale ecologiei
Exista un numar de 16 legi (Commoner 1971, 1980; Stugren 1982; Reimers 1984). Necesitatea elaborarii unor legi în domeniul ecologiei, a fost una obiectiva. Natura înconjuratoare, o realitate obiectiva, nu-si deruleaza procesele si activitatile la întâmplare, ci conform unor legi, reguli. In esenta, legile care vor fi enumerate în continuare, analizeaza raporturile si relatiile existente între diferite subsisteme si sisteme care se afla într-o permanenta interactiune.
a. Primul ecolog citat mai sus (Commoner 1980) enumera pentru primadata 4 legi ale ecologiei:
Legea I-a. Orice lucru este legat de alt lucru. Este principiul interactiunii dintre componente si procese în cadrul sistemelor si subsistemelor biologice.
Legea II-a. Orice lucru trebuie sa duca undeva. Sensul este acela co orice ip de interactiune din sisteme si subsisteme va avea urmari, repercursiuni.
Legea III-a. Natura stie cel mai bine cum trebuie procedat. Are la baza conceptul ca toate sistemele si subsistemele din natura au la baza mecanisme cibernetice deci s-au constituit structuri si functii precise, clare.
Legea IV-a. Nu exista nici un lucru sau fenomen care sa aiba semnificatia unui prânz gratis. Adica, în cadrul interactiunilor din sisteme si subsisteme, în orice tip de relatie, intervine un schimb continuu de substanta, energie si informatie.
De retinut. Aceste 4 legi se afla într-o strânsa legatura cu o alta lege - A IV-a Lege a termodinamicii (Georgescu-Roegen 1980). Esenta ei este urmatoarea; un sistem închis (care nu schimba substanta, energie si informatie cu mediul) nu poate sa functioneze la aceeasi parametrii, în acelasi ritm si constant, pe toata durata manifestarii interactiunii. Ecologic, principiul face trimitere la circuitul elementelor si substantelor chimice în biosfera.
b. Stugren (1982) enumera 6 legi. Aceste legi se regasesc ulterior între cele 12 legi ale lui Reimers (1984):
Legea 1. Legea periodicitatii sistemice (principiu în structurarea si gospodarirea sistemelor naturale) (Reimers, 1984). Conform acestei legi, în cadrul ecosistemelor biosferei, care sunt organizate ierarhic, o anumita structura fundamentala se repeta mereu dupa anumite legi, dependent de interactiunile dintre un anumit factor si conditiile din mediu. Legea are la baza modelul Legii periodicitatii elementelor a lui Mendeleev (din chimie) si Legea seriilor omogene a lui Vavilov (din genetica).
Legea 2. Legea migrarii biogene (a atomilor) (Perelman 1973). Partial este o lege care corespunde cu Legea 2 a lui Commoner (1980). Conform acestei legi, migratia elementelor chimice în scoarta terestra si în biosfera are loc direct sau indirect sub actiunea metabolismului sistemelor vii.
Legea 3. Legea unitatii fizico-chimice a sistemelor vii Vernadskii 1926, 1967). Privind compozitia chimica a biosferei, toate sistemele vii sunt formate dintr-un numar restrâns de elemente chimice , iar pe de alta parte, din aceleasi tipuri de substante organice. Asupra sistemelor vii actioneaza aceleasi legi fizice ca si asupra sistemelor nevii.
Legea 4. Legea constantei materiei vii Vernadskii 1926, 1967). Investigând biosfera actuala (neoecologia) si cea trecuta (paleoecologia), într-o anumita epoca geologica si într-o anumita conjunctura de factori favorabili si nefavorabili, substanta vie existenta pe erra este constanta. Adica, intrarile si iesirile din biosfera sunt egale, iar proportia de substanta vie ramâne neschimbata.
Legea 5. Legea optimalitatii (la nivell de organizare si integrare a sistemelor vii) (Thompson 1917). La nivelul fiecarui organism, pentru fiecare stadiu de dezvoltare si pentru fiecare specie, exista o structura si o functie, optime. Adaptat acest principiu pentru ecologie (Stugren 1982), legea admite ca ecosistemele si biosfera realizeaza cea mai favorabila structura si functie. Reimers (1984) are 3 variante la care se refera aceasta lege (a. o functionare optima a ecosistemului; b. nici un sistem nu se poate întinde dar nici restrânge la nesfârsit; c. orice nisa ecologica goala inde întotdeauna sa fie ocupata)
Legea 6. Legea excluderii (Principiul lui Gausse) (Gausse 1934), Ea are urmatorul continut: în cadrul unui ecosistem, oricât de complex ar fi el, o aceeasi nisa ecologica nu poate fi ocupata niciodata de doua specii, în acelasi timp.
Legea 7. Legea existentei si dezvoltarii sistemelor naturale numai pe baza mediului înconjurator (Reimers 1984). Se deduce ca în aceste conditii, pentru a se autodezvolta fiecare sistem trebuie sa foloseasca într-un regim optim si puternic controlat toate resursele de substanta, energie si informationale.
Fig. 2-1. Conceptele ecologiei moderne - caracteristici, principii, discipline. Reprezentare sugestiva sub forma "pomului cunoasterii" (dupa Soran si colab. 1998; Puia si colab. 2001).
Legea 8. Legea tolerantei (Shelford 1913). Esenta legii este urmatoarea: între pragurile minime si maxime ale factorilor interni si externi, pentru orice proces si sistem din lumea vie, exista un interval optim al dezvoltarii. Se coreleaza cu egea minimului.
Legea 9. Legea factorilor limitanti (Legea minimului) (von Liebing 1840). Dupa autorul legii, cresterea si dezvoltarea unui sistem oarecare, indiferent de natura sa, este conditionat si dependent de acel element (component intern, component extern, factor de mediu) care se gaseste an cantitatea cea mai mica (legea a fost elaborata pe baza rezultatelor obtinute în studiul cresterii plantelor sub actiunea îngrasamintelor chimice. Se coreleaza cu legea tolerantei.
Legea 10. Legea cresterii neproportionale a influentei factorilor favorabili (Mitscherlich 1905). Legea se refera la faptul ca nu exista o relatie liniara într-o doza mereu în crestere a unui factor care favorizeaza o dezvoltare a unui sistem viu si reactia acelui sistem.
Legea 11. Legea limitei resurselor naturale (Boulding 1973). In conditiile biosferei terestre, aparuta si dezvoltata pe o planeta Pamânt limitata ca dimensiuni, si resursele care asigura viata sunt limitate.
Legea 12. Legea cresterii complexitatii sistemelor vii (prin directionarea evolutiei spre o minima cheltuiala de substanta si energie si pe cresterea si perfectionarea sistemelor informationale) (Reimers 1984). Ca lege cibernetica sugereaza ca sistemele vii complexe se pot realiza numai în virtutea interventiilor benefice a mai multor retroactiuni negative interne. Drept rezultat se asigura o optimizare structuala si dunctionala a sistemelor vii (în cazul ecologiei este o optimizare a ecosistemelor naturale, a ecosistemelor artificiale si a biosferei (Novik si colab. 1978).
|
