Modalitati de descriere a populatiilor
Modurile în care poate fi descrisa o populatie sunt diverse si depind de variabilele care trebuie luate în considerare. Pentru descrierea indivizilor un 24424t1915y ei populatii se poate tine cont de mai multe aspecte.
Descrierea taliei individuale utilizeaza ca variabile lungimile individuale sau masele medii. De obicei se considera lungimea totala sau înaltimea, dar în cazul existentei unor particularitati morfometrice, pot fi utilizate dimensiuni alese conventional. De exemplu, pentru descrierea pestilor, masuratorile biometrice pot tine cont de lungimea totala (cap-coada) sau de lungimea standard (cap-baza pedunculului caudal). Daca se doreste estimarea productiei este necesara corelatia lungimilor cu valorile masei individuale.
Descrierea vârstei se realizeaza practic mai greu, mai ales la speciile care au o anatomie ce nu permitem "înregistrarea" succesiunii sezoanelor sau a trecerii anilor pe anumite componente structurale. Exista însa atât specii de plante cât si specii de animale care permit o determinare relativ simpla a vârstei, fie la o examinare rapida, pe teren, fie prin analiza unor organe sau parti ale acestora în laborator.
Descrierea abundentei unei populatii se poate realiza prin intermediul unor elemente cantitative sau semicantitative, utilizând clase de abundenta. Se utilizeaza în acest sens marimi obtinute si prelucrate prin metode statistice de esantionaj, cum sunt: efectivul numeric, biomasa, frecventa.
Abundenta se estimeaza prin raportare la o suprafata sau un volum. În sens semi-cantitativ, se utilizeaza relatii ce au la baza ordinul de marime dintre abundenta si frecventa, fara a se trece la o apreciere cantitativa exprimata în valori absolute. Un exemplu de astfel de apreciere este utilizarea unei scari a abundentei si dominantei în studiul unor ecosisteme ce presupun suprafete acoperite cu plante sau animale mai mult sau mai putin sedentare. O astfel de scara poate fi de forma:
0 - indivizi rari sau foarte rari;
1 - indivizi nu prea numerosi, grad de acoperire a suprafetei redus;
2 - acoperirea suprafetei în procent de 20%-25%;
3 - acoperirea suprafetei cuprinsa între 25% si 50%;
4 - acoperire a suprafetei de 50%-75%;
5 - acoperire mai mare de 75%.
Pentru unele grupe de organisme se poate utiliza cotarea abundentei în biocenoza propusa de Frontier (1991) pentru zooplancton. Aceasta metoda de apreciere se bazeaza pe o serie de clase de abundenta, stabilite în functie de o progresie geometrica. Spre exemplu, pentru un esantion:
0. specie foarte rara: 1 -4 exemplare;
1. specie rara: 4 -18 exemplare;
2. specie destul de rara: 18 - 80 exemplare;
3.specie destul de numeroasa: 80 - 350 exemplare;
4. specie numeroasa: 350 - 1500 exemplare;
5. specie foarte numeroasa: 1500 - 6500 exemplare
Desi nu sunt precise, astfel de clasificari ale abundentei sunt utile în descrierea unei populatii prin intermediul esantionajului, mai ales sub aspectul rapiditatii cu care se pot aplica si realizarii unei economii de timp ce poate fi utilizat de exemplu pentru realizarea unui numar mai mare de observatii care vor conduce la valori mai mari ale preciziei în analiza statistica a datelor.
9.1. Descrierea statica a populatiei
Acest tip de descriere a unei populatii se refera la reprezentarea la un moment dat a unei populatii, adica descrierea instantanee. Elementele care sunt luate în considerare sunt distributia statica a dimensiunilor (taliei), distributia vârstelor, raportul între sexe si altele, adica elemente care tin de structura demografica a populatiei.
În acest scop se utilizeaza de regula o histograma în care fiecarei clase de vârsta reprezentate pe abscisa, îi corespunde o figura rectangulara a carei suprafata este proportionala cu efectivul clasei de vârsta sau cu frecventa aparitiei acesteia în esantionaj.
Spre exemplu, în cazul unor clase de vârsta de aceeasi amplitudine se poate construi o scara verticala a frecventelor, în care suprafata dreptunghiurilor rezultate este proportionala cu înaltimea acesteia, ceea ce permite masurarea în acest mod a efectivelor sau frecventelor (figura 27 ).
Fig. 27. Exemplu de histograma a frecventelor claselor de vârsta ale unei populatii.
O astfel de histograma sau histograma a claselor de frecventa egala, prezinta însa inconvenientul ca având la baza studiul unui esantion, diversele clase de vârsta sunt reprezentate în mod inegal, ceea ce determina, aspectul neregulat al histogramei.
De aceea este necesara în unele cazuri realizarea unei extrapolari care permite înlocuirea valorii efectivului cercetat al unei populatii (Ni) care apartine unei clase de vârsta i cu o medie calculata pentru aceasta clasa (N'i) pornind de la clasele imediat anterioare si succesive, valoare data de relatia:
Mai dificila este alegerea numarului de clase ce vor fi reprezentate în histograma, deoarece, daca numarul acestora este prea mic, o parte din informatie nu se cuantifica, iar daca numarul lor este prea mare, iar esantionajul este limitat, efectivul claselor de vârsta este redus si eroarea este mai mare.
9.2. Descrierea cinetica a populatiei
Acest tip de descriere a unei populatii este diferit de descrierea statica ce trateaza aspectul observatiilor realizate la un moment dat, dar în acelasi timp descrierea cinetica nu este o descriere dinamica. Notiunile de statica, dinamica si cinetica sunt preluate din fizica. Statica defineste studiul echilibrului corpurilor lipsite de miscare (imobile), dinamica are ca obiect de studiu explicarea modului în care se realizeaza miscarea, iar cinetica reprezinta, în sens fizic, de fapt studiul miscarii.
Din aceasta perspectiva, studiul variatiei abundentei unei populatii, în functie de timp este de fapt o abordare cinetica si nu una dinamica asa cum frecvent se întâlneste în multe studii ecologice.
Descrierea cinetica a unei populatii (figura 28) are ca scop înregistrarea fluctuatiei în timp fie a abundentei, fie a unei structuri demografice cum este aceea a claselor de vârsta, fara însa a se încerca reprezentarea explicita a variatiei acestei marimi prin cuantificarea factorilor care o determina.
În scopul descrierii cinetice a unei populatii se pot aborda doua strategii de cercetare clasica:
strategie de tip eulerian, care presupune instalarea unei statii fixe de cercetare pentru observarea evolutiei unei populatii prin prelevarea si studiul unor esantioane în momente succesive; aceasta strategie poate fi utilizata pentru studiul unor populatii acvatice din categoria planctonului;
strategie de tip lagrangean, utila în studiul unei populatii care se deplaseaza, prin care se deplaseaza punctul de observatie (cercetare) concomitent cu deplasarea populatiei studiate.
Un exemplu de astfel de tip de abordare a cineticii unei populatii sau a unei parti componente a acesteia îl reprezinta studiul cohortelor. Aceasta activitate este mai complexa decât o simpla observare a evolutiei abundentei, deoarece presupune un studiu pe baza de esantioane, estimarea cantitativa (numerica) a supravietuirii si determinarea taliei medii individuale la un moment dat.
Fig. 28. Reprezentarea descrierii cinetice a unei populatii.
Descrierea dinamica a unei populatii ia în considerare toate cauzele posibile capabile sa determine variatia abundentei populatiei, cohortei sau clasei de vârsta. Principalele procese luate în acest caz în considerare sunt:
reproducerea;
mortalitatea;
cresterea de la o clasa de dimensiuni la urmatoarea clasa de dimensiuni;
imigratia si emigratia.
O astfel de descriere a variatiei caracteristicilor structurale ale unei populatii este de fapt un proces de modelare a dinamicii astfel încât sa se poata realiza prognoza evolutiei variabilelor studiate.
|
