Necesitatea Ariilor Protejate
Ariile Protejate sunt percepute înca de foarte multi oameni doar în sensul lor "conservationist" fiind considerate adevarate oaze ale naturii salbatice într-un desert al dezvoltarii economice, care trebuiesc protejate numai pentru conservarea speciilor care le populeaza.
Foarte putin este recunoscut faptul ca zonele aflate în regim natural si seminatural constituie de fapt suportul "vietii" si implicit al dezvoltarii socio-economice.
De asemenea, dezvoltarea socio-economica s-a facut având la baza resursele si serviciile oferite de capitalul natural, însa pâna în prezent în foarte putine cazuri s-a tinut cont de capacitatea productiva si capacitatea de suport a capitalului natural atunci cand s-a proiectat dezvoltarea economica.
Ariile protejate prin valoarea lor naturala si gradul redus al interventiei umane pe teritoriul lor sunt cele mai bune exemple si modele pentru sistemele ecologice naturale si seminaturale. Totodata pentru a realiza tranzitia de la actualul model de dezvoltare la un model de dezvoltare durabila este 121i84b necesara cercetarea, cunoasterea si experimentarea teoriilor pentru implementarea conceptului de dezvoltare durabila. Astfel, atât evaluarea si monitorizarea starii capitalului natural, cât si dezvoltarea cunoasterii se poate realiza în cadrul unor zone pilot cum sunt ariile protejate.
"Capitalul Natural al tarii se constituie din reteaua sistemelor ecologice care functioneaza în regim natural si seminatural si din reteaua sistemelor antropizate prin transformarea si simplificarea primelor categorii".
Resursele naturale regenerabile (inclusiv apa si solul) si neregenerabile (petrol, carbune), precum si serviciile (controlul climei, al calitatii apei si aerului etc.) asigurate de catre componentele Capitalului Natural constituie unul dintre factorii cheie ai functiei de productie a sistemelor economice si de suport al dezvoltarii sistemelor socio-economice.
Capitalul Natural si componentele sale au o anumita capacitate productiva care trebuie cunoscuta pentru a evita supraexploatarea si, respectiv, o anumita capacitate de suport (parametru esential pentru a dimensiona corect presiunea antropica si a evita deteriorarea).
Pentru a garanta dezvoltarea socio-economica durabila este 121i84b absolut necesar sa se asigure conservarea unei structuri diverse si echilibrate a CN si utilizarea resurselor si serviciilor produse de acesta în limitele capacitatii de suport a componentelor sale." - Angheluta Vadineanu.
Astfel conservarea Capitalului Natural presupune în principal mentinerea unui raport acceptabil între ecosistemele naturale, seminaturale si antropizate, cu mentinerea heterogenitatii în cadrul fiecarui tip de ecosisteme si asigurarea conectivitatii între aceste ecosisteme.
Pentru conservarea structurii ecologice la scara complexelor macroregionale de ecosisteme este necesar sa se identifice configuratia viabila a unui mozaic de ecosisteme naturale si seminaturale care sa includa toate tipurile de ecosisteme.
Conectivitatea dintre diferitele tipuri de ecosisteme naturale si seminaturale, asigurata prin coridoare naturale si/sau obtinuta prin diferite lucrari de reconstructie ecologica, este o conditie fundamentala pentru atingerea obiectivelor conservarii diversitatii habitatelor si a sistemelor ecologice.
În spatiile acestei matrice trebuie sa se distribuie ecosistemele antropizate, ecosistemele urbane si rurale, complexele industriale si reteaua rutiera.
Daca am trai într-o lume ideala, atunci toate aceste consideratii ar fi puse în practica si ar fi integrate în toate politicile si strategiile sectoriale (agricultura, transporturi, industrie, turism, ...).
Dar totusi noi traim într-o lume reala, în care sistemele ecologice naturale se confrunta cu nenumarate amenintari la adresa biodiversitatii si în care exista tendinta degradarii ireversibile a capitalului natural.
Astfel înfiintarea de arii protejate si managementul eficient al acestora e o necesitate deoarece:
ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale si seminaturale care pot fi evaluate si monitorizate, exprimând într-o anumita masura starea acestora la un moment dat. Ecosistemele naturale si seminaturale reprezinta principalele componente ale capitalului natural care asigura resursele si serviciile ce stau la baza dezvoltarii socio-economice.
ariile protejate sunt zone în care se dezvolta cunoasterea necesara pentru asigurarea tranzitiei la un model de dezvoltare durabila.
ariile protejate sunt adevarate "sali de clasa în aer liber" în care oamenii pot fi educati cu privire la rolul naturii si necesitatea conservarii naturii si a dezvoltarii durabile.
1.2. Amenintari asupra Ariilor Protejate
Este recunoscut ca exista foarte putine sectoare care nu influenteaza ariile protejate intr-un fel sau altul, dar principalele domenii care dau cele mai puternice amenintari asupra ariilor protejate sunt:
agricultura;
silvicultura;
turismul;
transportul;
industria.
1.2.1. Agricultura
Agricultura inseamna atat o folosire a terenului prin ea insasi cat si exercitarea unei influente puternice asupra activitatilor rurale. Agricultura inseamna, de asemenea, folosirea majora a terenului in categoria V de peisaje protejate si este importanta in multe rezervatii naturale de categoria IV. Ca activitate principala pe terenurile invecinate, are o influenta profunda asupra ariilor protejate din toate categoriile. Mai mult decat orice alt sector, agricultura demonstreaza ca ariile protejate trebuie infiintate si administrate ca parte a politicilor generale de folosire a terenului si nu separat.
Cateva terenuri agricole sunt de o valoare intrinseca de conservare asa cum flora, fauna si peisajul depind de continuarea agriculturii de intensitate mica, deseori traditionale. Abandonarea acestui fel de agricultura duce la mari pagube naturii si peisajului, dar totodata nu toate formele traditionale de agricultura sunt inofensive ecologic. Majoritatea practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natura si peisaje. Pentru cresterea productivitatii, au fost distruse numeroase habitate rare, in special prin drenarea zonelor umede si irigarea zonelor aride. Pe alocuri, practicile de tip industrial aproape au eradicat plantele si animalele salbatice. Folosirea intensiva a fertilizatoarelor, pesticidelor si ierbicidelor a dus la poluarea si distrugerea ariilor naturale invecinate - chiar si a marilor din apropiere.
Din fericire, politicile in privinta agriculturii se schimba. in trecut, scopul a fost concentrarea pe cresterea productivitatii, deseori netinand seama de cost, dar surplusurile de hrana, in special din Uniunea Europeana, au dus la masuri de reducere a productivitatii - prin taierea subventiilor, incurajarea "respingerilor" si in alte moduri. Apelurile din partea Acordului General privind Tarifele si Comertul (GATT) pentru Europa au crescut presiunile de a reduce subventiile in productie.
Necesitatea de a reduce productivitatea inca mai ofera o ocazie unica atat pentru reducerea intensitatii productiei cat si pentru scoaterea terenurilor din agricultura, pentru crearea, restaurarea si administrarea habitatelor naturale la o scara mai mare. in ciuda unui oarecare progres, oricum, protectia mediului nu este inca in atentia reformelor Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene. Multe habitate valoroase, sunt inca in pericol din cauza unei intensificari a agriculturii, care este atat necesara cat si daunatoare naturii si peisajului. in mod similar, noile guverne democrate din Europa de Est si Centrala au ocazia de a integra conservarea in politicile pentru agricultura si folosire a terenurilor. Schimbarile fundamentale in politicile agricole pot aduce mari beneficii conservarii si ariilor protejate - si pentru societate.
1.2.2. Silvicultura
In intreaga Europa, doar fragmente izolate din adevaratele paduri naturale supravietuiesc si majoritatea sunt in Feno-Scandia si Europa de Sud-Est. Aproape toate padurile au fost modificate prin interventia umana in cursul a sute sau chiar mii de ani. Asemenea alterari pot reduce sau creste biodiversitatea, dar intotdeauna schimba structura padurii.
Acolo unde exista paduri virgine, ele ar trebui conservate urgent, in marea majoritate prin arii protejate. Oricum, in general conservarea padurilor in Europa se refera mai putin la conservarea padurilor originale si mai mult la asigurarea faptului ca administrarea tuturor padurilor este durabila. Padurile naturale si seminaturale continua sa fie transformate in forme mai intensive de paduri (cu pomi mai tineri, mai putine specii, mai putina biomasa si o fragmentare mai mare a padurii cu efecte marginale).
Pasunatul poate devasta padurile. Poluarea aerului nu respecta nici o granita. Focul poate fi din cauze naturale, dar in padurile modificate el poate deveni devastator, in special daca este urmat de pasunat intensiv.
Politicile nationale pentru o silvicultura durabila cer:
stabilirea unei paduri permanente garantate legal;
pregatirea in ecologie silvica si in management;
standarde pentru taieri anuale permise, cicluri de taiere, tehnici de recoltare si infrastructura, metode de salvare a mediului;
controlul tuturor aspectelor recoltarii si tratamentului padurii pentru protectia mediului;
politicile economice si financiare care nu cer mai mult de la paduri decat poate fi sustinut;
politici de folosinta multipla, pentru a asigura ca societatea primeste intregul beneficiu (cherestea, locuri de munca, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate padurile;
politicile ecologice care protejeaza serviciile ecologice, diversitatea biologica si baza de resurse pentru toti cei care folosesc padurile;
standardele pentru compozitia speciilor care favorizeaza pomii nativi;
monitorizarea efectiva a tuturor celor de mai sus.
(Adaptat dupa "Caring for the Earth", 1991).
Operatorii silvici comerciali - de stat si privati - ar trebui sa permita unei parti a proprietatii lor sa evolueze natural fara taieri sau plantari, de ex. luminisuri cu pomi batrani de-a lungul cursurilor de apa si pe marginea drumurilor. (in cateva cazuri managementul de conservare activ poate fi necesar, de exemplu reducerea numarului cerbilor in multe locuri din Europa). Aceste abordari ar trebui sa constituie o parte a managementului care cauta sa mareasca valoarea intregii paduri pentru mediul inconjurator.
Nu ar trebui sa existe nici o operatiune silvica in ariile protejate din categoriile I-III. Exploatarea cherestelei ar trebui permisa doar in categoria a IV-a daca aceasta slujeste obiectivelor de conservare. Padurile din categoria a V-a ar trebui administrate astfel incat sa se mentina sau sa se mareasca valoarea lor de conservare.
1.2.3. Turismul
Turismul, ca activitate economica poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special daca nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii.
Presiunile din partea turismului cresc rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel incat ariile naturale frumoase devin din ce in ce mai mult locuri pentru turismul de lunga durata, vizite de o zi si chiar sport.
In cateva arii protejate exista pur si simplu atat de multi vizitatori in anumite parti, sau la anumite momente incat natura - si calitatea experientei vizitatorilor - sufera. in altele, vizitatorii pot patrunde in cele mai indepartate zone. Facilitatile turistice intra deseori in conflict cu telurile de conservare si strica peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea unor asemenea facilitati sunt deosebit de puternice in fostul bloc al tarilor est-europene, iar in cateva arii protejate, turismul pur si simplu nu are loc.
Dar, daca este planificat si administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forta foarte pozitiva, aducand beneficii atat ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va fi binevenit in sau langa ariile protejate daca respecta caracterul special al ariei - cum ar fi: turismul bazat pe aprecierea naturii, turismul cultural si educational, sau activitatea grupurilor mici, linistite - si daca pagubele si poluarea sunt minime. Turismul poate ajuta la justificarea infiintarii ariilor protejate in regiunile marginale, si poate duce la o inviorare a comunitatilor locale din punct de vedere economic si a culturilor traditionale.
Tehnicile de administrare a vizitatorilor in medii sensibile nu sunt in general bine cunoscute. Desi ele costa deseori timp si bani, venitul pe care il genereaza poate ajuta la acoperirea costurilor. De asemenea, dezvoltarea ecoturismului poate fi legata de industria manufacturiera si de locurile de munca alternative la ferme pentru a produce elementele pentru o economie rurala durabila.
Multi din industria turismului vad acum ca un mediu sanatos si atragator este esential pentru supravietuirea pe termen lung a comertului lor. Acest lucru este recunoscut in liniile directoare pentru turism adoptate in 1982 de World Travel and Tourism Council (WTTC). Cateva companii turistice europene incearca acum sa actioneze in moduri durabile si sa lucreze cu organismele de conservare pentru a investi in conservare. Si acum tot mai multi turisti cauta vacante care nu pagubesc mediul inconjurator si nu ofenseaza cultura locala.
FNNPE a trecut recent in revista turismul in si in jurul ariilor protejate si a concluzionat ca turismul si conservarea pot fi deseori compatibile, reciproc avantajoase, dar numai daca este practicat intr-un mod durabil in ariile potrivite. Actiunile care urmeaza reies din raportul FNNPE, Loving them to Death - turismul durabil in parcurile nationale si naturale din Europa, 1993.
Guvernele nationale ar trebui sa implice administratorii ariilor protejate si industria turismului in dezvoltarea si implementarea planurilor pentru turismul durabil. Acestea ar trebui sa fie parte din strategiile nationale de dezvoltare durabila si ar trebui incluse in planurile individuale de management ale ariilor protejate. Masurile de care beneficiaza ariile protejate includ:
a) transformarea dezvoltarii existente nondurabile in forme mai durabile;
b) stabilirea standardelor durabile pentru noile dezvoltari, in special in mediile sensibile;
c) desemnarea unor zone pentru diferite grade de turism bazate pe capacitatea portanta a ariilor protejate, incluzand sanctuare si zone linistite, ca si zone potrivite pentru diferite niveluri de folosinta turistica si de dezvoltare;
d) reducerea poluarii si decongestionarea traficului de vacanta;
e) evitarea turismului si a recreerii excesive in ariile protejate;
f) asigurarea ca din turism beneficiaza si comunitatile locale;
g) asigurarea de ajutoare si resurse pentru aplicarea din timp a planurilor;
h) pregatirea managerilor ariilor protejate in turismul durabil.
Totodata ar trebui sa se revizuiasca si, daca este nevoie, sa imbunatateasca legislatia referitoare la turism, si in special:
a) sa dea managerilor ariilor protejate puterea de a controla dezvoltarea turismului;
b) sa ceara evaluarea completa din punct de vedere ecologic a propunerilor care privesc ariile protejate;
c) sa conlucreze cu industria turismului, sa ceara ca pagubele ecologice create de turismul din trecut sa fie reparate si sa se adopte tehnici manageriale pentru a face viitoarea utilizare durabila.
Ar trebui sa se incurajeze schemele de pionierat in turismul durabil, de exemplu prin:
a) imprumuturi, subventii sau taxe de concesiune pentru fermieri si comunitatile locale pentru infiintarea de mici intreprinderi care sa foloseasca ariile protejate intr-un mod adecvat;
b) proiecte administrative, pentru a arata abordarea inovatoare a turismului, adecvate economiilor locale;
c) folosirea fondurilor PHARE si a celor nationale pentru turism, pentru a incuraja turismul durabil in blocul tarilor est europene.
FNNPE a definit turismul durabil ca "toate formele de dezvoltari turistice, management si activitati turistice care mentin integritatea ecologica, sociala si economica si bunastarea resurselor naturale si culturale, construite in mod perpetuu".
Turismul durabil in si in afara ariilor protejate cere:
cooperare stransa cu autoritatile ariilor protejate;
operatorii turistici si ghizii care lucreaza in ariile protejate sa aiba inalte cunostinte ecologice;
contributii practice si financiare ale operatorilor turistici pentru conservarea ariilor protejate;
reguli pentru promovarea si marketingul vacantelor bazate pe ariile protejate;
linii directoare pentru implicarea comunitatilor locale;
standarde pentru proiectarea si operarea facilitatilor de turism durabil si a afacerilor.
1.2.4. Transportul
Transportul, in special cel rutier, are un impact crescand asupra ariilor protejate: prin poluarea aerului, congestie, zgomot si intruziune vizuala si prin insasi construirea drumurilor. infiintarea unei retele de arii protejate de-a lungul Europei, cu coridoare, este impiedicata de faptul ca Europa este fragmentata de o retea si mai densa de drumuri.
Drumurile noi si "imbunatatite" ameninta multe arii protejate; cateva proiecte de drumuri fac parte din drumurile europene strategice, sprijinite de finantari internationale. Canalizarea raurilor poate pune in pericol tinuturile umede riverane, iar traseele alese pentru caile ferate de mare viteza pot afecta habitate valoroase. Si transportul pe mare, al unor marfuri deseori periculoase, pot afecta zonele costale.
Deseori pagubele produse ariilor protejate sunt ignorate sau subestimate in planificarea infrastructurii transporturilor. Dificultatile de reconciliere a marilor programe de construire a drumurilor cu cerintele ariilor protejate sunt in mod special acute acolo unde arii protejate mari se intind pe drumurile dintre centre majore de populatie.
Si totusi, exista alternative, cel putin pentru transportul local. Cateva arii protejate au indicatoare pentru incurajarea (sau constrangerea) oamenilor de a-si lasa masinile langa marginea ariei si sa foloseasca mijloace alternative de transport cum ar fi autobuzele, bicicletele sau barcile - sau sa mearga pe jos. Unii incurajeaza chiar locuitorii oraselor sa faca intreaga calatorie cu mijloacele de transport in comun.
Ca si masurile locale, sunt de dorit si masuri nationale prin adoptarea de catre tari de politici durabile in sectorul transporturilor. Acestea sunt necesare urgent din motive ecologice mai largi - in special reducerea gazelor cu efect de sera si poluarea cu noxe - dar ar fi necesare si ariilor protejate. Progresul nu va fi usor: politicile de transport afecteaza in mod direct stilul de viata a milioane de oameni si durabilitatea va cere reevaluarea relatiei noastre cu cea mai indragita proprietate dupa locuinta - masina personala.
Principalele elemente ale unei politici pentru durabilitate in transport
sa asigure faptul ca politica de transport tine cont pe deplin de costurile sociale si ecologice ale fiecarei forme de transport;
sa revizuiasca balanta curenta de cheltuieli intre constructia drumurilor si imbunatatirile in domeniul feroviar si alte forme de investitii in transport;
sa foloseasca instrumente economice, cum ar fi amenzi si taxe, pentru a promova folosirea eficienta a transporturilor si a tehnologiilor mai curate;
sa lege planificarea in transporturi cu planificarea folosirii terenurilor astfel incat sa se reduca nevoia pentru calatorii, in special cu mijloace de transport privat;
sa extinda mult cercetarile in domeniul vehiculelor nepoluante si curate si a transportului public eficient.
1.2.5. Industria
Din sectorul industrial exista patru sectoare care au impact deosebit asupra ariilor protejate:
generarea energiei;
industria manufacturiera;
industria extractiva;
industria mestesugareasca la scara mica.
Generarea energiei poate afecta ariile protejate in fiecare etapa a procesului tehnologic: extragerea combustibililor, transportul combustibililor, procesul de generare a curentului electric si transmiterea curentului electric catre consumatori. Mai mult decat atat, poluarea cu petrol din mare ameninta multe habitate costale si marine; centralele hidroelectrice, barajele si rezervoarele au adus pagube unei parti importante a parcurilor national iar liniile electrice desfigureaza multe peisaje protejate.
Chiar si schimbarea catre energii refolosibile, care ar trebui sa aduca beneficii ecologice generale, pot crea in acelasi timp probleme catorva arii protejate. Hidroenergia a adus multe pagube prin crearea de rezervoare deseori in parcuri nationale. Energia mareelor poate afecta estuarele biologic productive. Si energia eoliana poate fi o intruziune vizuala asupra peisajelor sensibile de coasta sau muntoase.
Industria manufacturiera poate afecta si ea ariile protejate din apropiere in principal prin efectele poluarii si generarii de trafic greu.
Industria extractiva pune probleme speciale. Multe arii protejate se suprapun cu locuri potentiale de aprovizionare cu rocile necesare pentru industrie. Depozitele de nisip si pietris sunt deseori descoperite in zonele umede, iar depozitele alternative scoase din mare cauzeaza probleme ecologice. Exploatarea acestor surse este deseori in conflict direct cu scopurile unei arii protejate.
Daca toate aceste sectoare produc dificultati ariilor protejate, pot exista si beneficii. Fostele zone miniere adanci si fostele cariere ofera sansa refacerii unei paduri. Carierele abandonate pot fi folosite pentru crearea de noi habitate. Acestea pot sa nu recompenseze ceea ce s-a pierdut, ci sa demonstreze din nou ca exista oportunitati ca ariile protejate sa fie gasite in cele mai nepromitatoare circumstante, cu conditia ca sa fie urmate politici durabile.
Industria mestesugaresca, la scara mica de obicei are o relatie benigna cu ariile protejate, si cateodata este benefica. Ea are rareori un impact major asupra mediului, dar venitul pe care il genereaza - din prepararea mancarii pe plan local, sau din confectionarea de produse artizanale bazate pe resursele locale, precum cheresteaua sau lana, ajuta la sustinerea unei populatii rurale; pe langa abilitatile lor traditionale de administrare a terenurilor, acesti oameni pot fi necesari pentru a ajuta la mentinerea unui peisaj protejat. Sau pot genera un venit partial pentru personalul parcurilor nationale si a familiilor lor. Mai mult, asemenea industrii artizanale deseori beneficiaza de, si ajuta la sustinerea formelor adecvate de turism.
|
