Necesitatea combaterii degradarii mediului
Necesitatea reducerii si combaterii permanente a degradarii mediului este o problema nu numai foarte actuala dar si una din conditiile de baza ale dezvoltarii durabile a societatii umane moderne. Ultimul Raport al Comisiei Mondiale pentru Mediu si Dezvoltare intitulat "Viitorul nostru comun" avertizeaza ca fara schimbarea modului actual de viata si activitate, umanitatea va avea de infruntat nivele inacceptabile ale degradarii mediului cu urmari grave asupra dezvoltarii societa 434c26e tii. Se considera ca "umanitatea are capacitatea de a se dezvolta sustinut si de a-si asigura necesarul actual fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a atinge aceleasi obiective".
Criza actuala in relatiile omului cu mediul afecteaza intreaga planeta, dar gradul in care fiecare zona a lumii contribuie la accentuarea acestei crize depinde de nivelul dezvoltarii economice si nivelul consumului. Aproximativ 70% din consumul mondial de combustibili fosili si 85% din produsele chimice se realizeaza de numai 25% din populatia lumii. Consumul de apa este de asemenea distribuit inegal. Spre exemplu, consumul de apa pe locuitor in Statele Unite ale Americii este de circa 2 300 m3 anual, in Canada 1 500m3/an, in Marea Britanie 225m3/an, pentru ca un consum mediu in tarile in curs de dezvoltare sa se situeze in intervalul 20-40 m3/an.
Consumul de produse forestiere si alte resurse naturale de acest gen are de asemenea o pondere invers proportionala cu marimea populatiei celor mai bogate 20% din tarile lumii. Acest fapt determina o presiune excesiva atat asupra resurselor nationale cat si a celor globale din partea acestor state, pentru ca restul lumii cu o pondere a populatiei de 80% in totalul mondial, care detin numai 20% din venitul global, sa realizeze un nivel al consumului mult mai scazut.
De regula, la nivel international, ingrijorarea cu privire la degradarea mediului este exprimata in termeni generali, uneori destul de vagi, cum sunt degradarea ecosistemelor prin cresterea suprafetei desertului sau modificarea climatului global. Problemele legate de mediu din unele zone restranse geografic au in general un impact imediat si foarte puternic resimtit local si de regula afecteaza populatiile umane mai putin dezvoltate, dependente de resursele locale, mai ales sub aspectul securitatii alimentare. Degradarea mediului care se repercuteaza asupra disponibilitatii resurselor naturale are ca efecte descresterea productiei sau veniturilor si implicit a resurselor de hrana ale populatiilor umane.
Scaderea fertilitatii solului ca urmare a degradarii acestuia conduce la recolte agricole mici, in timp ce modificarea pe scara larga a habitatelor si deteriorarea calitatii apei afecteaza productivitatea naturala a unor ecosisteme cu efecte asupra resurselor terestre sau acvatice vitale. In plus, modificarile evidente ale climatului global, resimtite in unele zone geografice sun forma secetei prelungite sau a altor catastrofe naturale cu o amplitudine si o recurenta crescute, cresc impactul negativ asupra mediului si resurselor naturale.
Din aceasta perspectiva, populatia saraca a lumii poate fi considerata atat autor cat si victima a degradarii mediului, mai ales in zone geografice specifice in care resursele de baza sunt cele agricole sau legate de aceasta activitate. Acest fapt, nu trebuie sa conduca la concluzia ca tarile sarace ale lumii sunt intrinsec legate de degradarea resurselor naturale, a capitalului natural, deoarece, s-a observat ca multe din comunitatile locale traditionale au o etica si un comportament adecvate unui management pozitiv al resurselor naturale. Desi saracia si sub dezvoltarea pot constitui cauze ale degradarii mediului, mai degraba un set de probleme legate de politicile in domeniu si factorii institutionali este factorul determinant. Desi cresterea numerica a populatiei umane si saracia afecteaza mediul in diferite moduri, eradicarea saraciei nu va determina in mod obligatoriu eliminarea degradarii mediului ci va modifica numai natura problemelor legate de acest aspect cu care sa va confrunta societatea umana in ansamblul ei.
Fenomenul saraciei absolute a cunoscut un regres in cele mai multe zone cu un mare potential din tarile in curs de dezvoltare, ca urmare a aplicarii unor tehnologii mai productive, utilizare unor terenuri si ape fertile, ceea ce a condus la un oarecare nivel de dezvoltare si o imbunatatire a nivelului de trai. In timp ce interesul pentru eradicarea saraciei ramane considerabil, prognoza referitoare la modul in care intensificarea agriculturii poate conduce la degradarea mediului nu este foarte optimista, deoarece pentru 60% din populatia saraca a lumii care locuieste in zone rurale cu ecosisteme fragile si vulnerabile din punct de vedere ecologic, responsabilitatea dezvoltarii durabile este foarte accentuata. Se estimeaza ca 80% din populatia Americii de Sud, 60% in Africa si 50% in Rusia traieste in asemenea zone sensibile, fapt ce mareste riscul pe termen scurt sau mediu ca ecosistemele fragile din asemenea zone sa sufere o severa degradare.
Necesitatea unor intreprinderii unor actiuni sustinute cu caracter economico-social, ecologic si de protectie a mediului in astfel de zone geografice este strans legata de unele caracteristici specifice acestora, prezentate in continuare.
Caracteristicile zonelor expuse riscului degradarii ecologice
Zonele sensibile la impactul diferitelor activitati umane au o pondere semnificativa in ceea ce priveste resursele naturale ale lumii, daca luam in considerare faptul ca 40% din suprafata terestra a planetei o formeaza zonele temperate, din care circa 70% o constituie zonele deja degradate sau aflate intr-un proces accentuat de degradare, iar 21% reprezinta zone muntoase sau deluroase care, desi nu atat de extinse ca zonele secetoase, exercita o influenta larga asupra zonelor adiacente, mai ales sub aspect hidrologic.
Rolul acestor tipuri de ecosisteme in ceea ce priveste habitatele umane este la fel de semnificativ, deoarece aproximativ 1 miliard de oameni locuiesc in astfel de zone. Desi numai 10% din populatia lumii ocupa zonele muntoase, un procent mult mai mare, de circa 40% se regaseste in zonele sub montane ale acestora, fapt ce duce la concluzia ca viitorul ecosistemelor montane poate afecta viata a 50% din populatia lumii, datorita unor activitati umane care presupun despadurirea, supra-pasunatul sau agricultura excesiva. Ecosistemele muntoase reprezinta o importanta sursa de apa, energie, minerale, produse agricole si o rezerva semnificativa pentru diversitatea biologica a ecosferei. De asemenea, in zonele temperate sau in zonele cu umiditate mai redusa, exista o fauna si o flora diversificate, care includ multe specii periclitate, iar cele mai multe specii de plante si animale ce pot fi recoltate si valorificate de populatiile umane, exista numai in aceste zone.
O proportie destul de mare a populatiilor umane sarace care traieste in ecosisteme fragile din punct de vedere al presiunii factorilor antropici, este reprezentata de populatiile bastinase (indigene) estimate global la aproximativ 300 milioane oameni. Aceste populatii sunt foarte dependente de resursele naturale regenerative si de regula, ele cunosc si protejeaza in mod traditional resursele biologice naturale si mediul. Totusi, in prezent modul traditionale de viata al acestor comunitati este in prezent amenintat ceea ce conduce implicit la cresterea dezechilibrului utilizarii resurselor naturale.
Degradarea ecosistemelor terestre si mai ales defrisarea padurilor, degradarea vegetatiei in general, determina de asemenea consecinte la nivel global, atat datorita influentei pe care aceste ecosisteme o au in circuitul carbonului, dar si datorita scaderii biodiversitatii ecosferei. In zonele temperate, valoarea de 30 tone carbon pe hectar, caracteristica capacitatii de stocare la nivelul vegetatiei descreste pe masura ce ecosistemele forestiere sunt degradate. De asemenea, solurile bogate in carbon sub forma de materie organica (detritus) stocheaza cantitati foarte importante de carbon ce pot fi eliberate mult mai repede in cazul degradarii, cu un efect de amplificare a efectului de sera si deci a incalzirii globale.
Managementul resurselor si dezvoltarea durabila
Managementul responsabil al resurselor naturale reprezinta cheia dezvoltarii durabile si echitabile la nivel mondial, deoarece majoritatea activitatilor umane determina consecinte care se repercuteaza asupra mediului si a resurselor naturale la nivel global, iar degradarea mediului reprezinta unul din primii indicatori ai viabilitatii sistemelor economice si sociale.
Exista opinii care sustin ca in viitor unele resurse minerale neregenerabile (minereuri, petrol) nu vor fi rapid epuizate datorita cresterii costului acestora, reciclarii lor si obtinerii unor substituenti, precum si gasirii unor noi rezerve. Cu toate acestea, extractia si prelucrarea resurselor minerale implica efecte negative asupra sistemelor naturale si sociale (Diehl et al., 2001).
Figura 71. Cateva surse globale de presiune asupra mediului si efectele lor sociale (modificat dupa Homer-Dixon, 1994).
Studiile arata ca, totusi, resursele regenerabile cum sunt apa, solul padurile, fauna acvatica si terestra sunt in prezent supuse unei presiuni deosebite si productivitatea acestora este in scadere. Acestea reprezinta resurse de baza ale planetei si exploatarea lor reprezinta principala sursa pentru supravietuirea unei parti importante a populatiei umane, iar cresterea populatiei creste presiunea exercitata de om asupra acestora (Myers, 1993).
Pentru rezolvarea acestei problematici este necesar sa se gaseasca solutii ingenioase care presupun cooperarea internationala, deoarece in lipsa acestora, managementul defectuos si inechitatea accesului la aceste resurse, pot conduce la conflicte si dezastre (Deudney et al., 1999).
Se considera ca reducerea resurselor naturale este de asemenea un factor de risc pentru conflicte sociale majore fie pe plan nationale fie cu extrapolare internationala (Homer-Dixon, 1999). Exista trei surse majore (Fig. 71) care pot conduce la aceasta situatie: (i) stresul indus de disponibilitatea resurselor (de exemplu, scaderea calitatii si cantitatii resurselor regenerabile); (ii) stresul indus de cererea crescuta de resurse, datorat cresterii populatiei si a consumului si (iii) stresul structural indus de inechitatea distribuirii resurselor la nivel global.
Implementarea strategiilor de dezvoltare durabila la nivel national necesita o abordare de perspectiva, pe termen lung precum si interconectata si integrata cu alte diverse procese de obicei, foarte complicate si complexe. O astfel de abordare la nivel national, implica urmatoarele aspecte:
conectarea obiectivelor pe termen lung cu actiunile imediate si pe termen mediu;
realizarea unor conexiuni "pe orizontala" intre sectoarele implicate in dezvoltarea durabila;
legaturi spatiale "pe verticala", astfel incat politicile nationale si globale sa fier complementare;
stabilirea unor legaturi viabile intre guverne, investitori, comunitatile locale si organizatiile neguvernamentale, deoarece problemele abordate sunt mult prea complexe pentru a fi rezolvate numai de un singur grup de persoane sau institutii interesate.
Conferinta Mondiala pentru o Dezvoltare Durabila (WSSD) care a avut loc in 2002 la Johannesburg a atras atentia in mod deosebit asupra importantei actuale a dezvoltari durabile, oferind un prilej fara precedent de a recunoaste dificultatile intampinate de o astfel de actiune la nivel global.
Datorita faptului ca degradarea mediului este un fapt real este necesara o politica hotarata si adecvata pentru implementarea masurilor de contracarare a acestui fenomen, care sa ia in consideratie: dezvoltarea unor reale parteneriate intre guverne; sectorul privat si societatea civila; sa se adopte pozitii si responsabilitati pentru o dezvoltare durabila; sa se creeze mecanisme viabile de coordonare a actiunilor; sa se actioneze in mod coordonat asupra problemelor prioritare.
Inca din 1987, Raportul Brundtland a definit conceptul de dezvoltare durabila ca fiind "dezvoltarea care asigura necesarul actual fara sa compromita posibilitatea generatiilor viitoare de a-si asigura propriile lor necesitati". Baza acestui concept o reprezinta convingerea ca obiectivele sociale, economice si legate de mediu trebuie sa fie complementare si interdependente in cadrul procesului de dezvoltare ale societatii umane.
Dezvoltarea durabila presupune modificari ale politicilor de acest tip in multe sectoare de activitate umana si o abordare coerenta a problematicii, care echilibreaza obiectivele sociale, economice si cele privitoare la mediu (Fig.72).
Figura 72 . Sistemul dezvoltarii durabile (modificat dupa Dalal-Clayton et al., 2002).
Acest efort include luarea in consideratie a impactului deciziilor actuale asupra optiunilor generatiilor viitoare, fara sa exacerbeze rolul acestor decizii asupra problemelor legate de mediu. Nu trebuie ignorata utilitatea acestui concept in dezvoltarea economico-sociala in contextul unui management de calitate al mediului.
Desi are o valenta globala, abordarea conceptului de dezvoltare durabila s-a realizat diferentiat, reflectand conceptiile diverselor natiuni sau comunitati locale. In unele tari (Tailanda), acest concept are o dimensiune mai cuprinzatoare care implica mai multe dimensiuni: economice, sociale, de mediu, politica, tehnologie si educatie precum si un echilibru mintal si spiritual. In alte tari (Bolivia) o buna guvernare este considerata elementul de baza al dezvoltarii durabile si nu doar mecanismul implicat in realizarea cestui deziderat (Dalal-Clayton et al., 2002).
Tendinta actuala de globalizare are implicatii profunde asupra dezvoltarii durabile, desi impactul globalizarii este destul de putin luat in consideratie in strategiile privind acest tip de dezvoltare. De aceea sunt necesare ajustari structurale capabile sa previna supra-exploatarea resurselor naturale si degradarea mediului, mai ales in tarile subdezvoltate sau in curs de dezvoltare, susceptibile de un impact mult mai accentuat, realizabile prin politici nationale si strategii adecvate.
|
