Necesitatea de a oferi oamenilor un trai mai sigur si mai sanatos în raport cu factorii de mediu a generat si reglementari pe plan international, ceea ce a dus la conturarea unui Drept international al mediului.
Dreptul international al mediului s-a constituit treptat din necesitatea de protejare a unor elemente ale biosferei. Acest din urma aspect a preocupat la început din punct de vedere strict economic, prima conventie internationala referindu-se la ocro 242i85c tirea pasarilor urile agriculturii (Paris, 1902), a focilor cu blana (Washington, 1911), a balenelor (1935) si, în sfârsit, mai general, Conventia pentru protectia faunei si a florei în locul lor natural (Londra, 1933).
A doua categorie de reglementari internationale au fost conventiile bilaterale privind anumiti factori de mediu, cum ar fi Conventia referitoare la apele de frontiera dintre SUA si Canada (Washington, 1909) sau dintre SUA si Mexic în aceeasi problema (1944).
De la astfel de reglementari sectoriale s-a trecut la cele mai generale, recunoscându-se faptul ca exista anumite activitati care privesc mai multe tari, daca nu întreaga comuniune de state. La început au fost conventii care s-au referit doar colateral la problema mediului, cum au fost cele cuprinse în Conventia meteorologica internationala (1947) sau Conventia maritima internationala (1948), dar, începând din 1950, când poluarea mediului a devenit o preocupare primordiala, au început si reglementari internationale de mediu cu bataie mai lunga. Asa, de exemplu, în 1954 a fost semnata Conventia pentru prevenirea poluarii oceanelor cu petrol, iar din 1960 au început sa curga nenumarate conventii cu importante repercusiuni asupra gestionarii mediului privind energia nucleara, transportul deseurilor, tehnicile daunatoare mediului, protectia stratului de ozon etc. Pentru a intra în tema, prezentam doua cazuri interesante. Primul este cel al Acordului privind schimbarile climatice, semnat la Rio în 1992 si care prevede, pentru a combate efectul de sera, limitarea emisiilor de dioxid de carbon, fapt mentionat deja anterior. Împotriva unei astfel de reglementari s-au ridicat producatori din numeroase tari, considerând ca este o violare a dreptului lor de producatori si au invocat chiar netemeinicia teoriei care sta la baza respectivului acord, considerând ca nu exista suficiente dovezi stiintifice care sa ateste relatia cauzala dintre emisiile de dioxid de carbon si schimbarile climatice.
Al doilea caz este cel al Declaratiei de principiu asupra conservarii si exploatarii padurilor care trebuia sa devina tot o conventie internationala a Conferintei UNCED de la Rio, dar ea nu s-a finalizat ca atare din cauza divergentelor care s-au ivit între statele lumii întâia si cele ale lumii a treia. cele dintâi, considerând ca disparitia padurilor tropicale ar ameninta omenirea prin lipsa oxigenului furnizat de ele prin fotosinteza, voiau sa opreasca taierea în continuare a acestor paduri. Cei din lumea a treia, detinatorii acestor paduri, au cerut libertatea de a dispune de propria lor avutie, de altfel una dintre cele mai importante pe care o detin, prin comertul cu lemn pe care îl fac. De asemenea, ei au cerut ca politica de taiere a padurilor cerute de cei din lumea întâi sa fie aplicata si la propriile lor paduri, stiut fiind marele comert care se face cu lemnul din Canada, Finlanda etc. Se pare ca cei bogati voiau, prin propusa conventie, sa elimine de fapt concurenta celor saraci de pe piata lemnului.
De dta aceasta disputa nu a mai fost între o reglementare internationala si persoane fizice, ca în cazul efectului de sera, când erau vizitati producatorii industriali cu emisii de dioxid de carbon, ci între doua grupe de state ce vroiau sa impuna o anumita politica internationala.
Ca si în cazul Dreptului mediului pe plan intern, când problema se pune asupra prevalentei interesului privat sau a celui public, si pe plan international se pune aceeasi problema: cât de departe se poate impieta asupra dreptului unei tari de autosugestionare a propriului teritoriu sau a propriilor resurse în numele unui interes universal?
Pentru a se putea invoca o interventie juridica este necesar sa existe un prejudiciu determinat de o fapta ilicita si culpabila, cu stabilirea unei relatii cauzele între fapta si prejudiciu. În general, raspunderea revine celui care a comis culpa (raspundere subiectiva). Exista însa cazuri în care raspunderea intervine independent de culpa si este suficient sa se stabileasca raportul cauzal între fapta produsa si prejudiciul cauzat (raspundere obiectiva). Raspunderea subiectiva intervine mai ales în litigiul dintre persoane fizice sau juridice, în schimb, raspunderea obiectiva revine statelor, în calitate de subiect de drept international în cazul violarii unor obligatii internationale precise, fie prin actiune directa, fie prin interactiune (omisiune sau abtinere).
Raspunderea obiectiva intervine mai ales în problemele legate de mediu, caci, dupa cum rata I. G. Sion (1990), "mediul natural nu este subiect-victima care sa reclame reparatii, ci o valoare fundamentala care începe sa fie ocrotita pe plan international". Subiectul îndreptatit la reparatii este, în principiu, "titularul", mediul sau comunitatea internationala, în cazul în care mediul afectat are statutul de "patrimoniu comun". "Titularul" nu apare numai ca subiect de drept asupra unui "patrimoniu", în cadrul limitelor jurisdictiei sale, ci si ca subiect având "misiunea" protectiei mediului si a conservarii resurselor naturale, chiar dincolo de aceste limite.
Primul caz, al raspunderii pentru fapte ce aduc prejudicii altui stat, generate pe teritoriul national, poate fi exemplificat prin poluarea transfrontiera a apei de râu (responsabilitate subiectiva), al doilea caz prin emisiile de substante daunatoare (de exemplu, CO2) generate de uzinele de pe un teritoriu national, dar care afecteaza întreaga comunitate umana (responsabilitate obiectiva). În acest din urma caz, problema de principiu care se pune este daca exista o obligatie a statelor de a proteja factorii de mediu si care ar genera o raspundere. Ea este rezolvata în Declaratia Conferintei ONU pentru Mediu de la Stockholm, din 1972, în care se spune: "Statele au îndatorirea de a se asigura ca activitatile exercitate, în limitele jurisdictiei lor sau sub controlul lor, nu cauzeaza daune mediului în alte state sau regiuni care nu tin de nici o jurisdictie nationala".
1. În ce masura sunteti de acord cu afirmatiile de mai jos?
De acord Partial Nu sunt
de acord
. dezvoltarea durabila se refera atât
la sfera economicului cât si la cea a
socialului si politicului
. Constitutia României nu se refera
direct la dreptul cetateanului la un
mediu sanatos
. principiul "poluatorul plateste" se
refera la repararea materiala (reparatio)
si cea morala (satisfactio)
2. Raspunderea pare evidenta în cazul unor activitati ilicite, dar în cazul celor licite?
3. Pe plan international, exista o raspundere pentru orice prejudiciu sau numai pentru cele grave?
4. Cât de departe merge raspunderea statului pentru agentii poluatori de pe teritoriul sau si care aduc prejudicii locuitorilor altui stat?
5. Cât de departe poate fi extinsa responsabilitatea unui stat pentru prejudiciile aduse cetatenilor altui stat?
6. Exista o responsabilitate pentru afectarea globala a spatiului ce nu apartine nimanui sau, altfel spus, pentru daune aduse patrimoniului comun?
7. Se poate vorbi despre "crime internationale" în domeniul mediului cu raspundere materiala penala?
8. În ce situatii întocmirea bilantului de mediu este obligatorie?
9. Conventiile internationale în sprijinul limitarii riscului dumpingului ecologic.
10. Principiile fundamentale derivate din legislatiile nationale pentru protectia mediului.
1. Bleahu M. - Valentele ecologiei politice - Ed. Economica, Bucuresti, 2002
2. Dutu M. - Dreptul international si comunitar al mediului - Ed. Economica, Bucuresti, 1995
3. Dutu M. - Dreptul mediului - Ed. Economica, Bucuresti, 1998
4. Edelman B. - L'home, la nature et le Droit - Ed. Christian Bourcois, Paris, 1988
5. Ishwarun M. Biodiversity, protected areas and sustainable development - Nature and resources V. 28 no. 1 1992
6. Marinescu D. - Dreptul mediului înconjurator - Ed. sansa, Bucuresti, 1994
7. Sion I. G. - Ecologie si dreptul mediului înconjurator - Ed. stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1990
8. U. I. C. M. - Protected areas of the Wold - Ed. UICM, Cambridge U.K., 1991
9. *** - Legea protectiei mediului 137/1995 Monitorul Oficial nr. 304 - Buc. 1995
10. *** - Legea fondului national de mediu - Legea 73/2000
|
