ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC
10.1. Obtinerea OGM-urilor
Odata cu începutul anilor 1970, o serie de tehnici ale geniului genetic (adica manipularea directa a genelor de catre om) permit extragerea unei gene din genomul unui organism si reimplantarea ei în genomul unui alt organism, apartinând unei alte specii sau chiar altui regn. Spre exemplu, o gena umana transferata în genomul unei bacterii, al unei unei plante sau al unui animal; o gena bacteriana transferata în genomul unei plante sau al unui animal s.a.m.d.
Acest transfer de gene este numit transgeneza pentru ca el presupune traversarea (transgresia) barierelor care, pâna nu demult, împiedicau schimburile de gene între specii diferite, mai ales între cele apartinând unor regnuri diferite.
Gena care codifica un caracter pe care dorim sa-1 transferam unui alt organism se numeste gena de interes, devenita în momentul transferului efectiv transgena, iar organismul receptor va fi denumit organism transgenic.
Obtinerea unui OGM implica urmatoarele etape principale:
1. identificarea si pregatirea (multiplicarea) genei de interes;
2. introducerea ei (prin diversi vectori) în celula gazda, pentru ca singura nu este capabila sa strabata membranele celulare;
3. selectarea celulelor gazda care au integrat transgena în genomul lor;
4. obtinerea, în cazul organismelor pluricelulare, a unui nou organism pornind de la o singura celula transgenizata;
5. verificarea transmiterii ereditare a caracterului codat de transgena, la descendentii organismului transgenic.
Pentru selectarea celulelor care au integrat în genomul lor gena de interes (deci care contin transgena) se introduce si o gena marker, a carei expresie fenotipica este mai usor de verificat comparativ cu cea a genei de interes. Cele mai utilizate în acest sens sunt genele care codifica rezistenta la un anumit antibiotic, la un anumit erbicid.
Dar, pentru ca transgena sa se poata exprima în genomul celulei gazda, ea trebuie sa detina reglatori de expresie (promotor si terminator) adaptati noului mediu genomic. În fapt, chiar daca codul genetic este universal, expresia unei gene la un organism dat depinde de promotorul la care se asociaza. Daca dorim sa introducem o gena bacteriana într-o planta, trebuie sa-i asociem acestei gene un promotor vegetal.
O transgena este asadar, mult mai mult decât o simpla gena de interes, ea este o veritabila constructie genetica.
10.2. Semnificatia, pericolele si evolutia transgenezei
Pâna la aparitia geniului genetic, ameliorarea plantelor si animalelor s-a realizat prin selectia indivizilor care prezentau caracteristici morfologice sau fiziologice interesante (aparute prin mutatii spontane) si prin sistemul încrucisare - selectie a hibrizilor dintre soiurile sau rasele aceleiasi specii.
Prin suprimarea barierelor naturale ce împiedicau schimburile de gene între specii si regnuri diferite, geniul genetic permite crearea de organisme transgenice, dotate cu proprietati noi, total necunoscute înainte si într-un timp scurt (de ordinul unui deceniu), fara nici o relatie cu ritmul multimilenar al evolutiei fiintelor vii.
Tehnicile transgenezei confera astfel omului puterea de a modifica patrimoniul ereditar al tuturor fiintelor care-1 înconjoara, inclusiv al propriei sale specii. Este vorba, asadar, de o veritabila revolutie biologica !
In 1973, odata cu anuntarea de catre doi cercetatori americani a posibilitatii transferarii la Escherichia coli a genelor unui virus cancerigen (prezent la maimute), asistam si la constientizarea pericolelor potentiale ale geniului genetic.
Dupa un an de la aceasta descoperire au urmat o serie de reuniuni ale oamenilor de stiinta de pe întregul mapamond 727f57h 51;i s-au elaborat reglementari legale ale cercetarilor din domeniul genetic.
Enormele potentialitati ale tehnicii transgenice au interesat si intereseaza industriile pentru agricultura, pentru medicina si farmacie s.a. Au început sa se dezvolte mici întreprinderi particulare specializate în transgeneza. Cercetarile efectuate în aceste mici (dar rentabile) societati au contribuit din plin la cresterea cunostintelor în genetica moleculara, dar costul foarte mare al acestor studii a antrenat si protectia rezultatelor, prin brevete, pentru a asigura si "compensatia investitiei".
În cursa pentru brevete asistam la o cumparare progresiva a acestor mici firme de catre marile societati producatoare de seminte, foarte interesate în plante transgenice. Unele dintre ele vor fi, la rândul lor, cumparate de catre societati multinationale din domeniul agrochimiei si farmaciei.De aici au rezultat câteva multinationale gigantice, cum ar fi MONSANTO, în SUA si NOVARTIS, în Europa, fiecare dezvoltându-si puternice echipe de cercetare.
Pâna în prezent, aplicatiile comerciale ale OGM-urilor privesc în principal microorganismele si plantele din cultura mare.
10.3. Plante transgenice
A.) Plantele transgenice si noile lor proprietati
Entuziasmul suscitat de aplicatiile potentiale ale transgenezei vegetale era extraordinar printre pionierii noii biotehnologii. În SUA, entuziasmul a fost cel mai mare si, prin urmare, giganti ai agrochimiei, ai chimiei si farmaciei doreau sa investeasca masiv în producerea de seminte transgenice.
Proprietatile plantelor transgenice cultivate deja pe scara mare sunt urmatoarele:
a) Rezistenta la erbicide
Plantele modificate genetic au capacitatea de a continua sa traiasca si sa se dezvolte în ciuda mai multor pulverizari cu o substanta toxic-mortala, iata o performanta extraordinara a plantelor transgenice rezistente la un erbicid total ! Acest caracter nou (dat de transferul genei Bar) si, sub aspect biologic, cu totul surprinzator este dat de diversele tipuri de actiuni enzimatice (enzime codificate de transgene de origine bacteriana si, în câteva cazuri, de origine vegetala): transformarea erbicidului într-un compus netoxic (detoxificarea lui), usoara modificare a enzimei vizate sau supraexprimarea sintezei sale, într-o astfel de maniera încât planta tratata sa dispuna în orice moment de cantitati suficiente de enzime pentru a se dezvolta normal.
Dar trebuie sa facuta urmatoarea remarca importanta: rezistenta unei plante de tip OGM este unispecifica, adica ea nu se manifesta decât fata de erbicidul produs de întreprinderea producatoare de seminte transgenice.
b) Rezistenta la insecte daunatoare
Plantele care poseda aceasta proprietate sintetizeaza în permanenta, în tesutul lor, o proteina insecticida care duce la moartea unor insecte fitofage daunatoare. Gena care codifica rezistenta la insecte provine de la o bacterie din sol (Bacillus thuringiensis; pe care o vom nota în continuare Bt.), cunoscuta de mult timp pentru proprietatile insecticide si folosita în lupta biologica (integrata) din agricultura conventionala, precum si în silvicultura (împotriva omizilor defoliatoare).
Preparatele obtinute din susele naturale de Bt. contin proteina insecticida, asa cum se prezinta ea în bacterie, adica inactiva. Numai dupa ingestia sa si contactul cu sucurile digestive ale daunatorului, ea este activata si provoaca moartea într-un timp mai lung sau mai scurt. Astfel respectiva gena a fost modificata, astfel ca sa codifice proteina activa, situatie care face ca OGM-ul sa contina o toxina mult mai rapida si eficace, chiar înaintea ajungerii ei în tubul digestiv al insectei.
c) Rezistenta la boli
Prin transferul genei care codifica proteina capsidei virale (gena cp. - coat protein) s-au obtinut plante care rezista la bolile generate de anumite virusuri, deoarece ea blocheaza propagarea virusurilor în planta transgenica. Se stie ca sinteza de catre planta a unor mici cantitati din aceasta proteina împiedica dezvoltarea virusurilor si, astfel, declansarea bolilor virale (virozelor).
O serie de alte realizari privesc rezistenta la atacul ciupercilor fitopatogene, în esenta, prin insertia în plante a genelor care codifica enzime capabile sa distruga peretii ciupercilor.
d) Rezistenta la înghet
OGM-urile rezistente la înghet nu se cultiva pe scara larga. Strategiile utilizate pentru a le conferi aceasta proprietate sunt:
- tratamentul culturilor de soiuri conventionale, prin pulverizarea cu bacterii transgenice "antigel", pentru protejarea acestor culturi de îngheturile târzii.
insertia unor gene provenind de la pestii din apele reci, cum ar fi spre exemplu o gena de Hippoglossus hippoglossus (peste din Marea Nordului) transferata la capsuni.
e.) Maturarea întârziata
O astfel de însusire a fost conferita, pentru prima data, unei legume de importanta economica mondiala: tomatele. si în acest caz sunt utilizate doua metode principale:
- insertia unei gene care blocheaza galacturonaza, enzima responsabila de înmuierea fructelor;
- blocarea sintezei hormonului de maturare acest ultim proces (cel de maturare) fiind apoi declansat prin tratamentul cu etilena, înaintea punerii pe piata a tomatelor transgenice. Cele mai recente cercetari vizeaza obtinerea de soiuri bogate în elemente nutritive, cu un spectru nutritional mai echilibrat.
B.) Avantajele plantelor transgenice, prezentate de producatorii si aparatorii lor
a.) Pentru amelioratori
Cresterea eficacitatii în ameliorarea plantelor. Tehnicile transgenezei sunt mult mai precise si mult mai rapide, întrucât ele privesc doar gena (sau genele) de interes, pe când tehnicile clasice de hibridare folosesc genomurile parentale în totalitatea lor, fiind deseori necesare retro-încrucisari pentru a se accentua manifestarea unei gene parentale ori pentru eliminarea efectelor secundare nedorite.
b.) Pentru agricultori
În primul rând, se simplifica procesul de combatere a buruienilor, prin eliminarea utilizarii erbicidelor administrate în perioada pre-emergenta si în perioada de vegetatie, folosindu-se doar un singur erbicid total. Apoi, gratie organismelor nou obtinute si rezistente la boli si daunatori, sunt eliminate insecticidele si fungicidele folosite curent în sistemul conventional.
În ciuda preturilor mari ale OGM-urilor, cresc randamentul si beneficiul realizate de culturile transgenice, pe de o parte prin eliminarea concurentei buruienilor, a agentilor patogeni si a insectelor, iar pe de alta parte prin renuntarea la consumul energetic necesar administrarii pesticidelor.
c.) Pentru industriasi
Prin noile calitati detinute de plantele transgenice, se amelioreaza si procesele de prelucrare industriala: amidon modificat, lemn saracit în lignina (fabricarea pastei pentru hârtie devine mai putin poluanta), bioplasticele, obtinerea mai usoara a proteinelor umane cu scop terapeutic etc.
d..) Pentru consumatori
Depozitarea si pastrarea fructelor cu maturizare tardiva se realizeaza mai usor si cu pierderi minime.
e.) Pentru mediul înconjurator si pentru viitorul umanitatii
Se apreciaza o reducere a poluarii ecosistemelor prin pesticide. În plus, are loc o crestere a productiei agricole, iar, într-un viitor apropiat, se spera ca va fi eliminata foametea în lume (prin extinderea suprafetelor cultivate cu OGM-uri rezistente la salinitate, la seceta, la aciditatea crescuta a solului, la temperaturi mai scazute etc).
C.) Riscurile legate de cultura plantelor transgenice
Anumiti oameni de stiinta pun la îndoiala superioritatea tehnicilor de transgeneza actuala fata de tehnicile de hibridare - selectie folosite pâna în prezent, amintind caracterul aleatoriu al localizarii transgenelor în genomul celulelor gazda. Transmiterea si împerechierile naturale ale cromozomilor se fac dupa legi mult mai precise decât insertia unei transgene.
Opozantii OGM-urilor considera ca principalii beneficiari ai acestor organisme sunt producatorii de seminte. În primul rând, prin brevetarea fiecarui soi transgenic se asigura o revenire a unei bune parti din investitie, apoi, prin interzicerea agricultorului de a folosi o parte a recoltei sale drept samânta, se garanteaza producatorului de seminte-OGM o vânzare anuala sigura (o piata de desfacere asigurata).
În ceea ce priveste ideea dezvoltarii unei agriculturi transgenice mondiale pentru a hrani omenirea se stie ca foametea în lume este, înainte de toate, o problema de acces la hrana, lucru generat de conflictele locale si/ sau internationale, de sistemele politice, de epuizarea solurilor sau, de accesul la pamânt. Superproductiile agricole realizate în sistemul conventional nu se datoreaza OGM-urilor, doar repartizarea globala a acestor productii obtinute este deficitara!
a.) Riscuri legate de tehnicile actuale ale transgenezei vegetale
- Efecte secundare nedorite. Prima "versiune" a tomatei cu maturare întârziata era fainoasa, cu gust metalic si suporta greu transportul, caci pielita sa era fragila, motive pentru care consumatorii americani au refuzat-o.
- "Slabiciuni" în expresia transgenelor. În SUA, în 1996, culturile comerciale de bumbac-OGM au fost devastate în proportie de 60% de catre insectele la care aceste plante erau socotite ca fiind rezistente. Unii au atribuit acest esec verii calde din acel an care, pe de o parte a favorizat fecunditatea insectelor, iar pe de alta parte a diminuat capacitatea bumbacului-OGM sa sintetizeze proteina-insecticid.
b.) Riscuri ambientale
- Limitele evaluarii riscurilor prin culturi experimentale. Culturile experimentale efectuate în 15 tari, înaintea primelor culturi comerciale de OGM-uri, nu au urmarit si nu au furnizat niciodata informatii privind eventualul impact asupra mediului înconjurator. De fapt, scopul principal al acestor culturi experimentale era de a se asigura mai bine "securitatea biologica" a plantelor testate, adica optimizarea conditiilor de expresie si conservare a transgenelor.
Nici un studiu serios de impact ambiental nu s-a facut înaintea trecerii în cultura la scara mare a primelor OGM-uri: daca se încruciseaza specii înrudite, daca au influenta asupra insectelor polenizatoare, daca influenteaza microorganismele din sol etc.
c.) Riscuri privind diseminarea de polen transgenic
- Încrucisari între plante transgenice si plante spontane înrudite. Aparitia unor buruieni rezistente la erbicidele totale.
De exemplu, practicând o monocultura de rapita transgenica, rezistenta la un erbicid determinat, se risca, accelerarea selectiei de buruieni hibride, rezistente la acelasi erbicid. În caz de rotatie a culturilor cu specii non-transgenice, practica obisnuita de erbicidare înaintea semanarii va fi ineficace daca erbicidul total utilizat va fi acelasi la care rapita transgenica era rezistenta, deoarece plantele de rapita-OGM vor rezista si vor deveni buruieni în noua cultura. Iar pentru a le distruge va trebui folosit un alt erbicid total, deci investitii suplimentare.
Posibila aparitie a unor buruieni rezistente la erbicide nu este negata de producatorii de OGM-uri, care au în vedere remedierea prin producerea de noi erbicide si de noi OGM-uri rezistente la acestea. Asadar, din nou, alte investitii si alte riscuri.
- Încrucisari între varietati transgenice si conventionale ale aceleiasi specii
De exemplu, polenul de rapita poate ajunge pâna la câtiva km, cel de porumb (specie anemofila) ar putea ajunge la zeci de km etc. Pericolul hibridarilor cu porumb-Bt. (la care s-a transferat o gena modificata de Baccilus thuringiensis) a fost puternic denuntat în Franta, chiar de la începutul autorizarii primelor culturi. În ceea ce-i priveste pe agricultorii care practica agricultura biologica, apare pericolul imposibilitatii de a garanta ca porumbul lor este lipsit de OGM-uri, existând riscul hibridizarilor cu porumbul transgenic. Astfel, în anul 2000 au fost descoperite seminte de rapita transgenica rezistenta la un erbicid total. Aceeasi situatie s-a gasit si la soia, desi au fost respectate reglementarile privind distanta dintre culturile conventionale si cele trasngenice. Aceeasi situatie a fost descoperita si la porumb, în vara anului 2000, în Franta, pe 4500 ha.
Urmare a acestor accidente si dupa lungi discutii si dezbateri, guvernul francez a decis distrugerea culturilor de rapita si soia poluate cu organisme transgenice, dar s-au mentinut culturile de porumb datorita proportiei foarte reduse (2/1.000) a semintelor transgenice.
În iulie 2001, Agentia Franceza de Securitate Sanitara (AFSS) sublinia ca 41% din esantioanele de porumb prelevate din culturile conventionale contineau secvente de OGM-uri.
Sunt foarte posibile trei piste: polenizarea provenita din culturile experimentale învecinate (în Franta au fost autorizate 12 soiuri transgenice), polenizarea din culturile transgenice comerciale (lucru putin probabil, deoarece astfel de culturi nu sunt autorizate în Franta) sau poluare cu seminte care provin din tari unde culturile transgenice comerciale sunt deja foarte extinse (SUA si Canada, în special).
Aceasta se poate numi poluare genetica. si in Mexic s-a detectat o poluare genetica a porumbului comercial, fiind poluate 35% dintre esantioane. Se cunoaste faptul ca, în 1998, Mexicul (patria de origine a porumbului si, înca, rezervorul biodiversitatii acestuia, prin cele circa 50 varietati identificate în stare spontana) a instaurat un moratoriu care interzicea cultura de porumb-OGM.
Raportul din primavara anului 2002 (European Enviroment Agency) confirma caracterul cvasi-inevitabil al poluarii genetice a culturilor conventionale si a speciilor salbatice înrudite, pornind de la culturile-OGM.
- Contaminarea porumbului transgenic de un altul, tot de tip OGM. De exemplu la finele lui septembrie 2000, puternica societate KRAFT FOOD USA retrage din circulatie 2,5 milioane de cutii de placinte din porumb, întrucât laboratorul "Genetic ID" (solicitat de asociatia ecologista "Friends of the Earth") descoperise în aceste placinte, 1% porumb Starlink, rezervat numai în scop furajer. Acest porumb s-a dovedit a fi alergizant pentru om.
d. Riscuri legate de plantele rezistente la atacul insectelor
- Aparitia de daunatori rezistenti la proteina-insecticid a porumbului-Bt.
Aparitia insectelor rezistente la insecticide este cunoscuta de mai bine de 50 de ani si ea nu a încetat sa creasca rapid, pe masura ce se intensifica folosirea pesticidelor în agricultura de tip industrial.
În cazul plantelor transgenice, problema se va pune într-o maniera si mai accentuata, caci prezenta constanta a formei active a toxinei insecticide în toate tesuturile plantei va intensifica presiunea selectiei si va accelera aparitia mutantelor rezistente.Producatorii de OGM-uri sunt totusi optimisti, estimând ca acest lucru nu va aparea mai repede de 8 ani si ca, pâna atunci, vor produce noi organisme transgenice, rezistente la un alt insecticid.
Intoxicarea altor insecte de catre "plantele insecticide", în afara celor tinta. Aceasta intoxicare a fost demonstrata experimental la Universitatea din New York. Sunt în curs de desfasurare si alte experiemente, privind studiul albinelor care viziteaza florile unei rapite transgenice.
- Toxicitatea "plantelor insecticide" pentru pradatorii insectelor daunatoare. O echipa de cercetatori elvetieni a constatat o puternica crestere (peste 2/3) a mortalitatii indivizilor speciei Chrysopa carnea, hraniti cu omizi (de Ostrinia nubilaris si de Leucania unipunctata) care au consumat porumb-Bt.
În Scotia, o serie de cercetari au aratat ca buburuzele care au consumat purici crescuti pe cartofi transgenici depuneau cu 38% mai putine oua, 50% traiau mai putin si manifestau o fertilitate mascula mai scazuta, comparativ cu cele hranite cu purici de pe cartofii normali.
e. Drumul toxinelor insecticide în lanturile trofice si în soluri
- Riscuri legate de cultura plantelor rezistente la virusuri. Cunoastem astazi ca principalul mecanism de evolutie naturala a virusurilor îl constituie recombinarile secventelor genetice. De aceea, anumiti cercetatori au lansat ideea unei posibile recombinari între gena virala cp, prezenta într-o anumita planta, cu gene ale unui virus înrudit care a infectat o planta rezistenta sau care se afla în mod natural în aceasta. Astfel de recombinari au fost deja observate experimental în laborator, fara a se fi putut determina daca noul virus ar fi mai mult sau mai putin patogen decât virusul parental. Marele necunoscut este reprezentat, desigur, de frecventa cu care aceste recombinari s-ar produce în natura, mai ales în vastele culturi transgenice, unde sunt prezente numeroase gene virale.
Îngrijorarile sunt generate de aparitia posibila a unor noi virusuri daunatoare plantelor.
f. Evaluarea riscurilor pentru sanatatea oamenilor in acest domeniu
În acest domeniu raspunsurile nu sunt unanime si incertitudinile sunt numeroase.
Aparatorii OGM-urilor considera ca plantele modificate genetic nu prezinta nici un pericol pentru sanatatea omului considerând ca transgenele vor disparea fie în timpul digestiei, fie în timpul proceselor de transformare industriala.
Opozantii considera ca testele de nutritie sunt incomplete si nu s-au facut într-un timp suficient, înaintea lansarii pe piata a alimentelor provenind din OGM-uri. Ei cer continuarea si dezvoltarea cercetarilor privind evaluarea riscurilor.
- Aparitia unor noi alergii. De exemplu, o soia îmbogatita în metionina, pentru marirea valorii furajere, s-a dovedit a nu fi alergizanta pentru animale, dar periculoasa pentru consumul uman.
Opozantii plantelor transgenice cer ca aceste plante, continând transgene provenite de la microorganisme si virusuri, sa nu faca parte niciodata din alimentatia oamenilor, mai ales ca puterea alergica a noilor proteine este necunoscuta.
- Cresterea rezistentei la antibiotice.
Aceasta problema se pune pentru ca porumbul-Bt comercializat contine gene ale rezistentei la un anumit antibiotic, gene folosite ca markeri si pe care
producatorii nu le-au eliminat, considerându-le
fara pericol pentru om. Motivatia adusa de ei este aceea
ca ele fie nu se exprima în planta, fie ca
ele codifica rezistenta la un antibiotic care
nu mai este utilizat în medicina umana. În plus, ei considera ca
foarte putin probabil transferul acestor gene din alimente în bacteriile prezente în
tubul
digestiv al omului
Experientele efectuate timp de trei la Universitatea din Jena au aratat ca rezistenta la un erbicid total a unei rapite-OGM se poate transmite la bacterii si drojdii crescute pe medii în care s-a introdus continutul intestinal al albinelor care au consumat polenul unei astfel de rapite.
- "Afacerea Pusztai". În editia sa din 29 mai 1999, cunoscutul saptamânal medical britanic The Lancet estima ca "...plantele transgenice pun probleme pentru sanatatea oamenilor..." si denunta iresponsabilitatea autoritatilor publice si a furnizorilor de plante transgenice". În acelasi timp, se atragea atentia asupra faptului ca un reputat cercetator, A. Pusztai (de la Rowett Institut, Scotia locul de nastere al cunoscutei Dolly, eutanasiata în februarie 2003), si-a pierdut slujba în urma unei emisiuni televizate, în care prezenta cercetarile sale personale ce puneau la îndoiala consumabilitatea unui cartof transgenic, care sintetiza o proteina insecticida (caracter transferat de la un ghiocel). Experientele efectuate de el asupra sobolanilor aratau ca cei hraniti exclusiv cu acest cartof transgenic prezentau atrofieri ale unor organe (mai ales ale ficatului) si o deficienta a sistemului imunitar, în timp ce lotul hranit cu cartofi "normali", dar la care s-a adaugat în mod artificial aceeasi proteina insecticida, erau normali.
"Cazul Pusztai" a divizat lumea stiintifica internationala. Experientele lui Pusztai ilustrau o serie de perturbatii metabolice provocate de insertia transgenei: efecte ale pozitiei acesteia (am precizat deja ca tehnicile actuale nu permit localizarea punctului sau de insertie), reamintim expresia nedorita a altor gene decât cea de interes etc.
Contrar concluziilor lui Pusztai, o serie de cercetatori chinezi nu au constatat diferente semnificative de greutate si stare generala între sobolanii hraniti cu tomate si ardei transgenici si cei care traiau în stare salbatica.
D.) Dezvoltarea culturilor transgenice în lume
a.) Primele culturi comerciale de plante transgenice dateaza de pe la mijlocul anilor 1990, ele debutând în SUA, apoi în Argentina, Canada, China, Africa de Sud, Australia, Mexic, Portugalia, Ucraina, România. La numai sapte ani de la debutul lor oficial, aceste culturi comerciale de plante transgenice au atins o suprafata totala de circa 60 milioane ha, la care s-ar mai putea adauga culturile ilegale.
O situatie particulara se întâlneste în tarile Europei Occidentale, unde asemenea culturi întârzie sa ia amploare. Explicatia consta în faptul ca mai multe state membre ale UE au solicitat instaurarea unui moratoriu care sa interzica autorizarea importurilor si culturilor de plante-OGM în tarile Uniunii (solicitare aprobata în iunie 1999) pentru ca se iau în considerare, din ce în ce mai mult, rezervele exprimate de unii oameni de stiinta, opozitia agricultorilor si a ecologistilor, iar, de putin timp, si solicitarile cetatenilor-consumatori.
b. Piata mondiala de plante-OGM este asigurata aproape în totalitate de doar 4 specii: soia, bumbac, porumb si rapita, restul de plante transgenice (cartof, papaia, tutun, dovleac s.a.) ocupând suprafete reduse si necuantificabile la nivel mondial.
c. Referitor la caracterul transferat acestor plante, se constata faptul ca în primul an de culturi-OGM la scara mare (1996), aproximativ 2/3 o reprezentau varietatile rezistente la o insecta daunatoare (mai ales bumbacul-Bt si porumbul-Bt) si doar 1/3 dispuneau de rezistenta la un erbicid total. Din 2002 încoace, situatia se inverseaza: circa 75% o reprezinta varietatile rezistente la un erbicid total, aproximativ 17% cele rezistente la atacul unor insecte.
d. O analiza a situatiei din 2002 scoate în evidenta faptul ca productia mondiala de plante-OGM este asigurata cvasitotal de 4 tari (SUA, Argentina, Canada si China).
E.) Brevetarea fiintelor vii
Pâna la venirea "la putere" a geniului genetic, dreptul de brevetare nu privea decât inventiile si inovatiile de aparate sau procedee de tip industrial. Se stie ca acordarea unui brevet de inventie (ca expresie juridica legala) trebuie sa raspunda urmatoarelor criterii: noutate, utilizare, aplicabilitate practica si o descriere detaliata a sa, pentru a permite reproducerea de catre orice specialist din domeniul respectiv. Brevetul garanteaza detinatorului monopolul exploatarii inventiei sale pentru o perioada limitata de timp (în general 20 de ani).
În SUA, ca si în Europa, brevetabilitatea fiintelor vii era total exclusa. Dar aparitia de OGM-uri a modificat profund câmpul de aplicatie si conditiile acordarii de brevete de inventie, treptat acestea fiind adaptate si pentru fiintele vii.
Asa cum s-a precizat anterior, dreptul de a breveta o fiinta vie s-a nascut în SUA ca urmare a celebrei "afaceri Chakrabarty", dupa numele microbiologului indian care a obtinut o bacterie capabila sa degradeze hidrocarburile din petrol. În 1980, acest cercetator a solicitat acordarea unui brevet pe care a obtinut-o.
Aceasta premiera, în materie de brevetare a viului a fost urmata rapid de acordarea a numeroase brevete privind microorganismele genetic modificate, utilizate în industria farmaceutica si agro-alimentara atât în SUA cât si în UE.
Pentru a armoniza legislatia SUA-UE, în 1998, Consiliul de Ministri al UE si Parlamentul European au adoptat o hotarâre favorabila brevetajului OGM-urilor (Directiva 98/44). Aceste prevederi au generat, declansarea a numeroase critici în Italia, Olanda, Norvegia si alte tari europene.
Brevetarea plantelor transgenice priveaza agricultorul de cel putin unul dintre drepturile sale fundamentale: acela de a folosi o parte din propria-i recolta ca material pentru semanat în anul urmator.
Atunci când un agricultor cumpara seminte transgenice, el trebuie sa semneze un contract prin care se angajeaza sa nu pastreze nimic din recolta pentru a fi folosita în scopul unor semanaturi viitoare. Cu alte cuvinte, el se obliga sa cumpere în fiecare an seminte transgenice de la producator, îsi anuleaza astfel dreptul legitim de a reproduce propria-i cultura, în caz contrar fiind prevazute sanctiuni contraventionale si penale. Firmele producatoare nu pot fi înselate, caci ele îsi trimit inspectori care controleaza pe teren respectarea contractelor. Astfel de controale sunt usor de realizat în SUA, unde fermele au suprafete foarte mari, dar el este mai dificil atunci când dimensiunea parcelelor este mica si numarul agricultorilor este foarte mare (asa cum este cazul celor mai multe tari din Europa). Nu se mai pune la socoteala situatia din tarile îndepartate, în curs de dezvoltare, unde agricultorii nu pot întelege aceste aspecte si continua sa faca schimburi de seminte pentru micile lor suprafete cultivate.
Acestea sunt ratiunile pentru care producatorii de seminte transgenice încearca sa înlocuiasca îngradirile juridice impuse agricultorilor si costisitoarele controale prin îngradiri de ordin biologic: sterilizarea, prin geniul genetic, a semintelor produse de plantele transgenice. Este vorba de procedeul numit "Technology Protection System", sugestiv denumit "Terminator", întrucât el "termina" viata plantei, împiedicând-o sa se reproduca. Aceasta "performanta biologica" se realizeaza printr-o tehnica transgenica foarte sofisticata, chiar "diabolica". Producatorii de OGM-uri si unii oameni de stiinta saluta procedeul pentru ca el va permite suprimarea fluxului de transgene în mediul înconjurator. Agricultorii vad în el o consacrare a interzicerii de a utiliza propriile seminte. Alti oameni de stiinta si asociatiile ecologiste îl considera inacceptabil sub aspect etic. Procedeul a fost criticat de catre toti opozantii OGM-urilor. Astfel, MONSANTO a decis întârzierea punerii în aplicare a procedeului "Terminator".
F.) Contestarea OGM-urilor
Pâna la patrunderea în Europa occidentala a primelor alimente provenite din plante transgenice, OGM-urile ramasesera ignorate de marele public. Dar situatia s-a schimbat brusc, începând cu 1996, când, descarcarea în mai multe porturi europene de soia si porumb american (continând în proportie necunoscuta material transgenic), a "înfuriat" organizatia ecologista GREENPEACE care, adesea violent, s-a opus debarcarii containerelor. Minoritatea stiintifica angajata, fara a pune în discutie interesul pentru tehnicile transgenezei, estima ca sunt înca insuficient cunoscute riscurile diseminarii în mediul înconjurator a OGM-urilor si, ca urmare, si-a multiplicat actiunile de informare a marelui public.
n SUA, nu se cere agricultorilor sa recolteze, în mod separat, cele doua tipuri de plante, transgenice si conventionale.
O serie de
asociatii ale consumatorilor si-au manifestat îngrijorarea pentru "invadarea farfuriilor
lor" cu alimente provenind din OGM-uri. Anumite
tari (
Pentru a calma spiritele, UE (cea care a autorizat aceste importuri) a emis o directiva care impune etichetarea alimentelor provenite din plante transgenice.
Puternic afectati de relativ recenta catastrofa alimentara (cea a "vacii nebune" si a variantei sale la om), consumatorii europeni nu mai au încredere în declaratiile oficiale ale expertilor sau ale cercetatorilor care apara OGM-urile. Ei se tem tot mai mult de artificializarea crescânda a agriculturii industriale si, în mod special, de ultima sa înflorire - OGM-urile.
Polemica dintre partizanii si opozantii OGM-urilor s-a intensificat în cursul anului urmator 1998.
Un nou scandal alimentar a zguduit Europa în 1999: "puii cu dioxina", produsi în crescatorii uriase din Belgia, livrati pe piata atât în Belgia, cât si în alte tari din Europa sau din alte continente. Originea dioxinei a fost atribuita uleiului industrial folosit în fabricarea hranei pentru pasari. Aceasta "afacere" ilustreaza, înca o data în plus, pericolul agriculturii si zootehniei industriale pentru sanatatea oamenilor si a animalelor domestice. Astfel de evenimente sporesc teama consumatorilor fata de orice aliment de origine transgenica.
Probabil, în curând, datorita strategiei stabilite de GREENPEACE, alimentele care contin OGM-uri vor disparea progresiv din magazinele alimentare ale UE. Mai ramâne, ca exceptie, carnea provenita de la crescatoriile industriale, unde animalele sunt furajate cu soia-OGM importata din SUA. Aceasta problema figureaza ca urmatorul obiectiv pe agenda organizatiilor anti-OGM.
Daca primele autorizari de culturi transgenice au sedus pe responsabilii marilor întreprinderi agricole de tip industrial din SUA, care doreau sa le dezvolte la scara mare, ele au generat o puternica opozitie din partea fermierilor care practicau o agricultura de tip familial.
În lumea agricola
a UE, aceste culturi au fost primite în moduri diferite. Astfel, în
În Spania, singura
În Franta, cea mai
mare
În iunie 1999, aceiasi opozanti au distrus plantele de orez-OGM, obtinute de un laborator apartinând unei institutii publice. În cursul verii 2001, poluarea genetica a culturilor conventionale a fost recunoscuta, oficial, în Franta.
Tot în Franta, contestarea OGM-urilor
i-a cuprins si pe producatorii de vinuri. În urma unei anchete desfasurate de cercetatori, s-a
descoperit existenta unor culturi
experimentale de vita-de-vie transgenica. Aproximativ 20 de mari
producatori de vinuri din
Franta, Germania si
Neîncrederea în alimentele de origine transgenica se manifesta
deja si în alte regiuni
si tari industrializate, situate în afara UE. În 1999 (
Anul 1999 înseamna o victorie pentru contestarea OGM-urilor si în SUA. Dupa ce au acceptat alimentele-OGM, consumatorii din aceasta parte a lumii au început sa-si puna întrebari privitoare la pericolul pentru sanatatea lor si la monopolul instaurat de multinationale. Gigantii din sectorul agro-alimentar urmaresc toate aceste evenimente si cer separarea produselor OGM/non-OGM
G.) Acapararea agriculturii de catre multinationale
a. Controlul asupra pietei mondiale a semintelor
Astazi, 10 giganti ai agrochimiei si farmaciei controleaza o treime din piata mondiala a semintelor si din piata mondiala a îngrasamintelor minerale, pesticidelor si a altor produsi chimici solicitati de agricultura de tip industrial. Dintre cele 10 multinationale, jumatate controleaza, în totalitate, piata mondiala a semintelor-OGM.
Aparitia OGM-urilor a favorizat si mai mult dominarea pietei mondiale a semintelor de catre multinationalele amintite. Prima care s-a lansat în "aventura OGM" a fost MONSANTO care, în 1984, a inaugurat la Saint Luis (SUA) un enorm centru de cercetare.
Firma MONSANTO asigura vânzarea a circa
80% din
semintele-OGM din SUA, trecând apoi la "cucerirea" Americii de Sud, a
Europei
si a altor continente. Beneficiind de sustinere
din partea conducatorilor
politici din
Au urmat apoi firma elvetiana NOVARTIS, al doilea gigant mondial în chimie si farmacie, firma anglo-suedeza ASTRA ZENECA etc.
b. Controlul circulatiei mondiale a OGM-urilor
Pâna acum au avut loc deja trei mari reuniuni internationale pentru stabilirea unui protocol care sa statueze regulile internationale ale circulatiei OGM-urilor în lume, protocol cerut de catre semnatarii Conventiei asupra Diversitatii Biologice (CDB) de la Rio de Janeiro (1992).
Columbia (februarie 1999) unde 132 de tari din cele 138 prezente au fost de acord sa se aduca restrictii circulatiei OGM-urilor, dar nu au reusit sa-si impuna vointa în fata celor 6 tari, dintre care primele trei controleaza 94% din productia mondiala de OGM-uri (SUA, Argentina, Chile, Uruguay, Canada si Australia).
2.
3.
Astfel, pâna acum, multinationalele care controleaza piata OGM-urilor au reusit sa-si impuna punctul lor de vedere: ele considera ca orice reglementari privind OGM-urile "constituie o piedica în calea liberului comert" si ca circulatia acestora este o "simpla problema comerciala", care priveste doar OMC (Organizatia Mondiala a Comertului).
În martie 2000,
guvernul bolivian a încercat sa aplice protocolul de biosecuritate
Montreal-Nairobi 2000 însa, Argentina
a fost aceea care a amenintat, astfel ca Bolivia a fost obligata
sa renunte la proiectul sau. La fel s-a întâmplat si în
În final, dupa 4 ani de negocieri, Protocolul pentru Biosecuritate a fost ratificat de 50 de tari, intrând în vigoare la 11 septembrie 2003. Acest protocol prevede, printre altele, o procedura care obliga exportatorii de OGM-uri sa furnizeze o lista detaliata a compozitiei produselor lor, iar statele vor avea astfel posibilitatea sa accepte sau sa refuze importul acestora.
c. Noua reglementare europeana
Confruntata pe de o parte cu opinia publica, din ce în ce mai ostila OGM-urilor, pe de alta parte cu lobby-ul industriasilor dornici de a dezvolta piata plantelor transgenice, Comisia Europeana a elaborat o noua directiva (Directiva 2001/18) mult mai preocupata de aplicarea principiului precautiilor si, totusi, fara penalizari importante pentru industriile biotehnologice.
Noua reglementare prevede obligativitatea etichetajului pentru orice aliment care contine peste 0,9% ingrediente provenite din OGM-uri autorizate în UE, atât pentru alimentatia umana, cât si pentru cea animala. Din pacate, reglementarea nu include necesitatea mentionarii faptului ca animalele au fost hranite cu produse-OGM.
Pe lânga etichetaj, reglementarea prevede asigurarea urmaririi si localizarii OGM-urilor începând de la seminte pâna la produsul finit, astfel ca ele sa poata fi retrase rapid în caz de necesitate (asa cum s-a întâmplat în cazul scandalurilor cu "vaca nebuna" si cu puii cu dioxina).
Obtinerea oricarei autorizatii noi este supusa unei metodologii de control omologat prealabil.
în ansamblul ei.
Totusi, Directiva UE constituie un progres remarcabil, caci ea va da posibilitatea unei mai bune informari a cetatenilor si le va permite sa aleaga între o alimentatie cu sau fara OGM-uri.
De la publicarea acestei reglementari europene, SUA s-a opus puternic etichetajului obligatoriu si procedurilor de evaluare care sunt costisitoare pentru producatori. În august 2003, SUA depune o plângere la OMC împotriva moratoriului european, considerându-1 ca o îngradire a liberei circulatii a marfurilor, ca responsabil pentru pierderea mai multor sute de milioane de dolari, rezultati din exportul de porumb american în UE. si amenintarile cu alte plângeri continua.
d.) Declinul OGM-urilor în Europa
La începutul anului 2000 au intervenit schimbari importante în strategia multinationalelor europene producatoare de OGM-uri. Astfel, sub presiunea unei opinii publice si a agricultorilor, ostile OGM-urilor si tot mai exigente, aceste societati se reorienteaza spre sectorul farmaceutic, mult mai "lucrativ" (beneficii de 30%, fata de doar 15% în agrochimie-OGM-uri).
Începând cu anul 2002 cifrele de afaceri a unor firme producatoare de OGM-uri au început sa scada.
|
