POLUAREA sI DEGRADAREA SOLULUI
Structura si cauzele degradarii solului
Solul este partea superficiala a scoartei terestre care permite dezvoltarea plantelor si animalelor. El s-a format de-a lungul timpului prin actiunea îndelungata si interdependenta a factorilor climatici si biotici asupra rocilor parentale. Spre deosebire de celelalte resurse naturale, solul este limitat ca întindere si are caracter de fixitate. O data distrus, el nu se va mai putea reface asa cum a fost, pentru ca nu se pot reproduce conditiile formarii lui.
Din cele 29 procente ocupate de suprafata terestra a globului, agricultura foloseste numai 6,4%, dar realizeaza 98% din productia agroalimentara consumata în prezent de cei 6,3 miliarde locuitori ai planetei noastre. Numai 2% din hrana se obtine din suprafata ocupata de ape (71%).
Starea de fertilitate a solurilor reprezinta factorul esential pentru practicarea unei agriculturi durabile si performante si constituie un indicator decisiv al situatiei economico-sociale si 656e47g al nivelului de viata a locuitorilor din mediul rural. Din nefericire, în ultimul timp, în întreaga lume se constata o diminuare a interesului pentru aplicarea masurilor stiintifice menite sa asigure cresterea fertilitatii solului si sa previna degradarea terenurilor agricole si silvice.
Fertilitatea solului este data de continutul în substante humice, respectiv în substante organice provenite din descompunerea lenta a materialului de origine vegetala si animala sub actiunea faunei si florei din sol. Stratul de humus dispare daca este antrenat de ape sau de vânt, situatie care apare atunci când humusul nu este bine fixat în sol, prin intermediul radacinilor plantelor sau daca apa aluneca prea energic la suprafata solului. Datele de specialitate arata ca, pe plan mondial, 60% din soluri au o fertilitate redusa sau foarte redusa, 29% din soluri au o fertilitate moderata si numai 11% au o fertilitate ridicata. România dispune, în medie, cca. 0,67 ha teren agricol pe locuitor, reprezentat de soluri cu un grad moderat de fertilitate.
Dupa informatiile furnizate de Institutul de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie, starea de fertilitate a solului data de continutul în humus, "aurul negru al pamântului", este scazuta si foarte scazuta pe 4.943.695 ha (50,6% din suprafata cartata agrochimic), în timp ce pe 3.967.027 ha (40,6%) fertilitatea solului este mijlocie si ridicata.
Degradarea solului, prin pierderea fertilitatii, se produce fie: prin exportul de elemente nutritive din sol o data cu recolta, prin asanarea mlastinilor, prin eroziunea cauzata de despaduririle masive sau pasunatul excesiv, sau prin acidifiere sau salinizare. Poluarea solului consta în schimbarea compozitiei calitative si cantitative, schimbare care afecteaza evolutia normala a biocenozei aferente lui.
Poluarea solului cu produse chimice este un proces de impurificare si indirect de degradare, cauzat de utilizarea excesiva a pesticidelor. Pesticidele, erbicidele si fertilizantii sunt daunatori nu numai pentru sanatatea omului, acestea pot avea un efect nociv asupra solului prin nimicirea faunei din sol care asigura încorporarea materiei organice în sol (bacterii, râme, alge, ciuperci filiforme etc.). Aceste substante sunt utilizate în agricultura pentru a distruge toti daunatorii culturilor agricole (insecte, ciuperci, buruieni, rozatoare etc.). Aspecte deosebit de îngrijoratoare, legate de prezenta acestor substante în mediile terestre, le releva circulatia si acumularea pesticidelor de-a lungul lanturilor trofice, în vârful carora nu trebuie sa uitam ca se afla si omul. Desi în compozitia organismelor vegetale concentratia medie de pesticide nu trece de 0,1ppm (parti per milion), în organismul animal si al omului poate creste pâna la ordinul de sute sau mii de ori. Unele substante (aldrinul si lindanul) desi sunt netoxice pentru om, sunt foarte toxice pentru pasari sau albine si pot cauza chiar moartea lor.
Efecte economice si sociale ale degradarii solului
Criza economica si energetica, modul de realizare a reformelor în agricultura cu aparitia multor proprietari lipsiti de echipamentele necesare si cunostintele de specialitate, pastrarea schemelor tehnologice vechi cu reducerea drastica a cantitatilor de îngrasaminte (organice si minerale), uzarea sistemelor de irigatie, au condus nu numai la o scadere dramatica a productiei, dar si la intensificarea procesului de depreciere a solurilor.
Reforma agrara a schimbat radical structura si modul de utilizare a pamântului, a generat o varietate mare de forme de proprietate si de gospodarire, a pulverizat fondul funciar cu destinatie agricola în parcele mici. Distribuirea cotelor de terenuri agricole, fara organizarea antierozionala a teritoriului, din deal în vale a conditionat intensificarea proceselor de degradare în deosebi prin eroziunea de suprafata a solurilor.
Degradarea capacitatii productive a solurilor în urma supraexploatarilor agricole, din ultimii 50 ani de ani, s-a manifestat prin intensificarea proceselor de eroziune prin: alunecari de teren, deficit de humus, insuficienta de fosfor mobil, salinizare, exces periodic de umiditate, colmatarea depresiunilor cu depozite de soluri slab humifere, decopertari de straturi fertile s.a.
Eroziunea cuprinde 33% din terenurile agricole. Suprafata solurilor erodate creste în medie cu 0,5-1,0% anual, ceea ce va face în urmatorii 50 ani ca 20-40% din stratul cel mai fertil sa se piarda. Prejudiciile anuale echivaleaza cu 2000 ha cernoziomuri cu profil întreg. Efectele daunatoare ale eroziunii se extind si asupra altor sfere: înnamolirea iazurilor si a altor bazine acvatice, poluarea solurilor din depresiuni si a apelor freatice cu pesticide si îngrasaminte minerale, spalate de pe versanti, distrugerea cailor de comunicatii, a constructiilor hidrotehnice s.a.
Excavarile învelisului de sol din exploatarile carierelor, pâna în 1990, nu erau însotite de lucrari de recultivare a terenurilor; s-au distrus 5000 ha terenuri agricol. În ultimii 20-25 ani pierderile irecuperabile de soluri (avariate, distruse de alunecari si excavari) se ridica la 78,8 mii ha sau 3% din terenurile agricole.
Rezerva mica si foarte mica de humus în soluri este o problema esentiala în dezvoltarea agriculturii ecologice. Solurile cu deficit de humus constituie 40,6% din terenurile agricole. Exista riscul ca si în urmatoarele decenii continutul humusului în terenurile arabile sa scada în medie cu 10-25%, ceea ce va afecta substantial calitatile fizice si microbiodiversitatea solurilor. Pierderile anuale din aceasta cauza se estimeaza la 10% din recolta.
Epuizarea rezervelor de fosfor mobil în sol poate fi acoperita numai cu îngrasaminte fosfatice. Solurile cu deficit de fosfor ocupa 30% din terenurile agricole. Lipsa îngrasamintelor face ca ponderea acestor categorii de terenuri si pierderile de recolta (20%) sa creasca.
Desfundarea solurilor pe o suprafata de 546 mii ha (21% din terenurile agricole) pentru plantatiile pomiviticole a condus la perturbarea stratificarii naturale si scoaterea la suprafata a paturilor slab humificate cu continut ridicat de carbonati. Fertilitatea acestor terenuri, utilizate ulterior pentru culturi de cîmp, este cu 10-20% mai mica în comparatie cu cea a solurilor similare nedesfundate.
Poluarea terenurilor agricole se pastreaza, desi aplicarea îngrasamintelor chimice la hectar între 1991-1998 s-a micsorat de 4,3 ori. A crescut concomitent de 2 ori gradul de poluare biologica a solului din intravilanul localitatilor din cauza lipsei sistemelor functionale de îndepartare si utilizare a deseurilor menajere si zootehnice.
În ultimii 10-12 ani a avut loc deformarea asolamentelor de câmp, micsorarea cotei culturilor leguminoase în asolamente de 4-5 ori, micsorarea volumului de aplicare a îngrasamintelor minerale de 15-20 ori, celor organice de 10-15 ori. Toate acestea au condus la formarea unui bilant negativ a humusului si elementelor nutritive în sol. Ca rezultat are loc degradarea fizica, chimica si biologica, micsorarea productivitatii solurilor, acutizarea saraciei prin:
pierderile ireversibile ca rezultat al spalarii de pe versanti a solului fertil;
pierderile ireversibile ca rezultat al distrugerii solurilor de alunecari si ravene
costul pierderilor de productie agricola.
Masurile prioritare de conservare a solului vor cuprinde
efectuarea de lucrari agricole cu utilaje si masini, de asolamente;
utilizarea unor procedee agricole cu impact redus asupra mediului;
practicarea unei agriculturi organice;
elaborarea unui proiect de lege privind conservarea solului, dupa modelul tarilor europene;
aplicarea mecanismelor economice de prevenire a degradarii solului;
perfectionarea actelor normative în vigoare privind obligatiile persoanelor care efectueaza lucrari ce conduc la degradarea stratului fertil al solului, cu definirea clara a responsabilitatilor pentru restabilirea fertilitatii lui;
elaborarea unei harti nationale a terenurilor degradate;
stimularea restabilirii fâsiilor forestiere de protectie si aplicarii de masuri antieroziune;
reglementarea exploatarii pasunilor;
reglementarea exploatarii padurilor;
intensificarea eforturilor de reîmpadurire;
optimizarea modului de ocupare a terenurilor;
revenirea la practica de rotatie a culturilor.
În România protectia solului se poate realiza prin dezvoltarea unei agriculturi ecologice, care sa nu afecteze componentele mediului si sa dea, în acelasi timp, produse de calitate. În acest sen trebuie înlocuita treptat combaterea chimica a daunatorilor cu cea biologica, trebuie evitata practica monoculturilor si trebuie luate toate masurile ce se impun pentru ameliorarea solurilor degradate, fara a omite necesitatea reîmpaduririlor si optimizarii modului de depozitare a diverselor deseuri si reziduuri industriale.
|
