POLUAREA SI SURSELE EI IN ECOSISTEMELE AGROTURISTICE

Poluarea si sursele ei în ecosistemele   agroturistice

Omul, marind continuu gradul de antropizare (sau de artificializare) a agroecosistemelor s-a obisnuit sa extraga, prin recolta, din solul fertil mai multe substante si elemente, comparativ cu ciclurile biogeochimice naturale. S-a ajuns practic la un drenaj excesiv al capitalului natural, ceea ce a dus la o evolutie nesustenabila în ceea ce priveste agroecosistemele cu grad ridicat de intensivitate si indu 22322e421w strializare. Consecinta, în timp, a fost defertilizarea treptata a multor terenuri cultivate. Cu alte cuvinte, dezvoltarea agriculturii industrializate a avut, la scara globala, doua consecinte nedorite legate de chimizare: (a) poluarea în special cu pesticide organoclorice si (b) alterarea ciclurilor biogeochimice ale unor elemente (Puia, I., Soran, V., 1987). Acestea doua (poluarea si saracirea solului în elemente necesare vegetatiei) au avut efect sinergic soldat cu migrarea si acumularea substantelor toxice în lanturile trofice. S-a ajuns la paradoxul în care omul se întoxica pe seama propriilor actiuni.

Cel mai de seama rezultat al poluarii agroecosistemelor este contaminarea alimentelor, adica tocmai a resursei de baza pentru mentinerea vietii umane si, totodata, obiectiv fundamental al functionarii acestor sisteme.

Tot lantul sistemului agroalimentar este afectat. Daca poluarea prin arderea combustibililor si prin industria alimentara tin într-o masura mai mare de poluarea industriala, pentru productia agricola caile cele mai importante de contaminare sunt îngrasamintele si pesticidele.

3.3.1. Poluarea mediului în agricultura prin

îngrasaminte chimice

Îngrasamintele chimice, si în special îngrasamintele cu azot, constituie în anumite situatii un important factor de poluare. Dincolo de dozele recomandate de tipul de sol, de factorii climaterici si de natura plantelor, pentru obtinerea unor productii superioare, în situatia supradozarilor, apar neajunsuri, uneori ireversibile. Se produc alterari ale florei bacteriene din sol, care modifica raporturile dintre destructori si celelalte grupe de organisme ale agroecosistemului. Inhibarea si mai ales disparitia bacteriilor fixatoare de azot anuleaza regenerarea naturala a solului. În aceasta situatie productivitatea devine dependenta total de chimizare.

În cazul supradozarilor, azotul se cumuleaza în plante, ele nemaiavând posibilitatea de a-l metaboliza. El se concentreaza la nivelul plantei mai ales sub forma de nitrati. Acestia, direct sau prin intermediul animalelor, sunt concentrati în continuare în alimente, iar în organismul uman se transforma în nitriti. Nitritii se combina usor cu hemoglobina (rezulta methemoglobina) facând imposibila fixarea oxigenului la nivelul alveolelor pulmonare. De asemenea ei pot genera în organismele animale, dar si în cele vegetale, o categorie de compusi: nitrozaminele, care sunt substante cu potential cancerigen ridicat.

O alta directie de poluare, mai ales prin sarurile de azot provenite din supradozarea din agricultura ori de pe pajisti, este contaminarea bazinelor acvatice. Contaminarea se manifesta prin asa-numita "înflorire a apei", fenomen de eutrofizare a lacurilor, având ca efect scaderea productiei de peste.

Fixat în materia organica a solului, ori prin volatilizare sub forma de azot molecular sau oxizi de azot, ei se infiltreaza în pânza de apa freatica, în microflora si microfauna din sol si chiar în stratul de ozon din atmosfera.

Trebuie mentionat ca efecte poluante în agricultura pot avea si îngrasamintele organice atunci când se aplica în doze supraoptimale. Astfel de situatii se întâlnesc pe terenurile de lânga marile complexe de crestere a animalelor, ori atunci când sunt deversate direct în apele curgatoare. În cazul unor specii sensibile, cum sunt pastravii, pot apare mortalitati semnificative si atunci când concentratii mari de substante organice se infiltreaza în pânza freatica sub forma de noroaie.

Tratamentul chimic este considerat în ultima vreme ca principalul risc în securitatea alimentara, în multe tari europene. Sugestiva este, în acest sens, ancheta Asociatiei Nationale a industriilor alimentare din Franta (conform publicatiei Reussir Cereales Grandes Cultures nr.153/2002), unde cap de lista a ajuns tratamentul chimic al culturilor într-o ancheta în care consumatorii l-au identificat la 19 % ca prim risc alimentar (tabelul 9).

Identificarea riscurilor alimentare

Tabelul 9

Poluarea mediului în agricultura prin pesticide

Spre deosebire de îngrasaminte, pesticidele pun mult mai multe probleme în poluarea mediului în agricultura. Substantele chimice care au capacitatea sa diminueze sau sa stârpeasca agentii biotici daunatori (denumiti si "peste"), adica toate vietuitoarele nedorite de om în biotopul agroecosistemelor, se numesc generic pesticide. Neajunsul tehnic principal al acestora este faptul ca, cu unele exceptii ale unor produse de generatie recenta, toate substantele chimice utilizate în acest scop nu au actiune selectiva, ele distrugând si alte vietuitoare în afara celor nedorite economic. Din perspectiva agroecologica toate aceste substante capabile sa nimiceasca specii sau comunitati vii pe arii întinse sunt "ucigatoare de viata" sau biocide. În anumite cazuri acestea din urma devin ecocide, fiind capabile sa distruga în masa agroecosisteme sau ecosisteme naturale deopotriva (ca de exemplu defolierea padurilor si culturilor agricole în diverse conflicte militare).

Sursa de biocide o constituie însasi industria sintetizatoare care polueaza mediul pe doua cai: (a) direct, în cursul proceselor tehnologice de fabricare a substantelor respective; (b) indirect, prin intermediul agriculturii. În acest din urma caz, grupa poluanta de interes este cea a pesticidelor organoclorice, între care se distinge DDT (diclordifeniltricloroetanol) prin faptul ca de-a lungul anilor a reprezentat subiectul clasic legat de poluare si, respectiv, de schimbare a opticii privind regândirea utilizarii acestor substante.

Aspecte privind poluarea pesticidelor organoclorice sunt cele referitoare la prezenta lor în mediile terestre, relevate de circulatia si acumularea lor de-a lungul lanturilor trofice. Astfel, circa 4 % din pesticidul pulverizat în agroecosistem ajunge în corpul plantelor si aproximativ 1,3 % în recolta utila consumata de om. Fac exceptie tuberculiferele (cartoful) si radacinoasele (morcovul) care concentreaza o cantitate mai mare de pesticide deoarece partile recoltate se afla în sol (unde se depoziteaza 98 % din biocidul administrat). Din recolta utila, pesticidele organoclorice sunt transferate aproape în totalitate (cca. 98%) consumatorilor animali si omului. De remarcat este concentratia medie relativ mica de pesticide în plante (maxim 0,01 ppm), în timp ce la animale si om concentratia poate fi de 10-20 de ori mai mare datorita liposolubilitatii acestor substante.

Daca exemplificam DDT-ul, fiind o substanta extrem de agresiva, mentionam ca el a fost detectat în laptele de vaca, unt, brânzeturi si alte produse lactate înca în urma cu 50 de ani, ceea ce a declansat la vremea respectiva o alerta care s-a generalizat apoi la multe alte substante. Urmarea a fost interzicerea DDT-ului, si nu numai, de a fi folosit în agrotehnica.

S-a constatat ca poluarea cu anumite pesticide este periculoasa întrucât pesticidele persistente poseda însusirea de a se concentra în lanturile trofice ale agroecosistemelor odata cu circulatia substantelor organice. Proprietatea acestor substante de a se concentra la capatul lanturilor trofice a fost denumita amplificare biologica (Mellanby, K., 1967; Wagner, R.H., 1971 s.a.).

Cumularea substantelor nocive prin poluare, mai ales a celor persistente de tipul DDT-ului, arata cât de dificil este sa fie eliminate din agroecosistem, chiar si la multi ani dupa ce nu se mai folosesc. Calculele (conform unui program al Institutului de Tehnologie Massachusetts, SUA) demonstreaza ca si în prezent în biosfera se afla atât de multa substanta activa, încât ea va continua sa persiste în agroecosisteme, ori în ecosistemele naturale, si dupa anul 2020 (fig. 23).

Fig. 23. - Prezenta DDT-ului în mediul natural înconjurator

Poluarea cu pesticide , pe lânga diminuarea fertilitatii solului pe termen lung, produce o reducere puternica a retelei trofice (si asa foarte simplificata în agroecosisteme), suprimând practic insectivorele si carnivorele si favorizând înmultirea organismelor cu corpul mic. În cazul ecosistemelor acvatice s-a constatat diminuarea semnificativa a fotosintezei fitoplanctonului. S-au remarcat, în diferite tipuri de agroecosisteme, aparitia unor populatii de insecte rezistente la tratamente.

Ţinând cont de toate acestea consideram util ca în deciziile managementului aplicat sa primeze cele care vizeaza si sustenabilitatea, nu numai profitul economic. În acest sens, mai ales în ultimele decenii, reproiectarea agroecosistemelor a vizat o serie de strategii privind protectia mediului.