Populatia si mediul inconjurator - calitatea vietii si factorii ce o influenteaza - asigurarea starii de sanatate a populatiei

POPULATIA SI MEDIUL INCONJURATOR - Calitatea vietii si factorii ce o influenteaza - Asigurarea starii de sanatate a populatiei

1. NOTIUNI GENERALE

Termenul de populatie se foloseste pentru a desemna un ansamblu de indivizi care apartin unei anumite specii si care ocupa un teritoriu determinat[1].

Pornind de la aceasta definitie, putem considera ecosistemul uman ca o entitate cu propriile sale relatii cuprinzand, la nivel national, doua sisteme aflate in interactiune: sistemul populatiei umane si sistemul fizic.

Daca ambele formeaza stricto sensu diferite ecosisteme umane (sat, oras, metropola etc.), interactiunea acestora cu sistemul mediului social, ne conduce lato sensu la un socio-ecosistem, adica la o tara.

Din punct de vedere teoretic, populatia ne apare ca un sistem caracterizat de mai multi factori: repartitia spatiala a indivizilor, tabelul de crestere si descrestere, supravietuire si piramida varstelor, raportul dintre sexe, sanatate, educatie si instructie, cooperare regionala si internationala.

Din punct de vedere juridic, populatia este un subiect de drept de o deosebita importanta.

In prezent, populatia pune cele mai mari probleme datorita cresterii intr-un ritm nemaiintalnit, mai ales in tarile mai putin dezvoltate.

„Explozia demografica”[2] este un fenomen de crestere produs intre anii 1850-1900 in tarile dezvoltate, unde astazi a incetat, manifestandu-se cu putere in celelalte tari ale lumii. Datorita dificultatilor economice pe care le creeaza, acest fenomen este privit cu ingrijorare de viitorologi, cautandu-se pentru ameliorarea lui diferite solutii.

La Conferinta internationala privind populatia tinuta in Mexic in august 1984, se aprecia ca datorita cresterii populatiei, mai ales in tarile in curs de dezvoltare, s-a produs epuizarea resurselor naturale mai repede decat pot fi ele regenerate, reducandu-se astfel productivitatea si subminand dezvoltarea.

Corelatiile dintre nivelurile populatiei si baza de resurse naturale sunt complexe. Politica, tehnologia si institutiile determina efectele cresterii populatiei. Acesti factori pot fi cauza deosebirii dintre un mediu natural supus presiunii si un grad ridicat de deteriorare si unul care poate furniza bunuri unui numar mult mai mare de oameni.

Intr-un numar mare de tari, in special din Asia si Africa, cresterea rapida a populatiei, mai ales in ultimul sfert de secol, a fost insotita de un declin sustinut al nivelelor medii de trai, de un regres in ceea ce priveste calitatea vietii, reflectat in disponibilitatea pe locuitor a hranei, apei potabile si a conditiilor sanitare. Chiar daca, intr-o anumita perioada, s-a observat in unele tari in curs de dezvoltare o oarecare crestere economica, ea nu a putut aduce imbunatatiri fundamentale in nivelul de trai al majoritatii populatiei.

Una din consecintele impacturilor inconjuratoare asociate cu subdezvoltarea si cresterea rapida a populatiei este si reducerea productivitatii si capacitatii de producere a veniturilor oamenilor, in general, cresterea numarului de saraci absoluti.

lata deci, ca numarul populatiei, ritmul de crestere si modalitatea de distribuire a ei, influenteaza starea mediului, asa dupa cum acestea, conditioneaza ritmul si structura dezvoltarii.

Pe masura ce populatia creste, sarcina asigurarii necesitatilor si bunastarii prin amenajarea mediului, devine din ce in ce mai importanta.

Pe de alta parte, s-au produs modificari esentiale in structura populatiei, datorita urbanizarii, tehnicizarii si a exodului rural. A fost dezechilibrat raportul dintre sexe, cu efecte directe asupra natalitatii, au aparut piramide de varsta disproportionate, in care populatia activa a scazut ingrijorator fata de populatia retrasa sau inapta de munca. Depopularile satelor fiind in compensatie un fenomen tot atat de ingrijorator ca si aglomerarile din orase, care este cu atat mai grav, cu cat exodul atinge intr-o maniera privilegiata categoriile sociale indispensabile functiilor traditionale de baza, pentru care nu se mai gasesc titulari corespunzatori. In multe regiuni, satele si-au restrans functiile economice, au trecut la specializarea productiei agricole si, in consecinta Ia exploatarea unilaterala a resurselor naturale, urmata de fenomene negative ca: despaduririle, secatuirea solului, inundatii, secete etc.

In acelasi timp, aplicarea unor tehnologii noi in industrie a facut necesar un consum tot mai mare de combustibil si de minereuri metalifere, de lemn si de alte materii prime. Desi productia de petrol a lumii a crescut, unele terenuri petroliere s-au epuizat, altele noi luandu-le locul.

Industria raspandeste in atmosfera si deverseaza in ape mari cantitati de reziduuri, care deterioreaza structura troposferei si a unor ape continentale. Acestora li se adauga reziduurile si deseurile menajere depozitate pe sol, care spalate de ploi, ajung in apele curgatoare. Calitatea apei este alterata si de detergentii sintetici, insecticide sau alte substante chimice nocive, care prin infiltratii ajung in panza de apa subterana, modificand primejdios compozitia apei potabile.

Poluarea marilor si oceanelor pune in pericol nu numai echilibrele biologice proprii, ci si insasi viata organismelor terestre, inclusiv a omului, deoarece o mare parte a oxigenului provine de la producatorii din oceane.

La fel de amenintatoare pentru viata a devenit si poluarea aerului.

Datorita actiunilor omului s-au produs modificari insemnate in lumea vegetala si animala, unde zeci de mii de specii au disparut sau sunt pe cale de disparitie.

Prin toate aceste activitati (si multe altele), omul a devenit direct sau indirect, un important factor de poluare a mediului inconjurator[3].

2. Calitatea vietii si factorii ce o influenteaza

In acest context, o importanta deosebita o are calitatea vietii, concept operational, de unificare a conditiilor mediului de viata, a nevoilor umane[4].

B. de Jouvenal a definit calitatea vietii ca fiind „totalitatea posibilitatilor oferite individului de catre societate, in scopul de a-si amenaja existenta, de a dispune de produsele ei si de a-i folosi serviciile pentru organizarea existentei individuale dupa trebuintele, cerintele si dorintele proprii”.

Acest concept se leaga de cel de civilizatie, de cresterea economica, de nivelul tehnic si de dezvoltarea industrial-urbana.

La realizarea calitatii vietii stau, printre altele, urmatoarele conditii: calitatea mediului natural; calitatea mediului social si calitatea mediului international.

In structura calitatii vietii intalnim, pe langa componenta formata din conditiile de viata, aflata in directa corelatie cu mediul uman si componenta reprezentand nevoile umane (trebuinte, aspiratii etc.), acestea gasindu-se intr-o conexiune directa cu drepturile omului, ale natiunilor si popoarelor.

Pentru protejarea juridica a calitatii vietii, luarea in considerare a sistemului nevoilor umane, a sistemului drepturilor fundamentale ale omului, ca si corelarea acestora, impune ca in prealabil, sa se realizeze premisa necesara, constand in a face pe plan international si, respectiv regional, sinteza intre sistemul de relatii si sistemul de drept.

In acelasi timp, pe plan international calitatea vietii implica realizarea valorilor fundamentale, respectiv asigurarea drepturilor fundamentale ale oamenilor: dreptul la pace si dezarmare, dreptul la dezvoltare, dreptul la patrimoniul comun, dreptul la comunicatie si educatie s.a.

Calitatea vietii este o notiune care tinde a se valoriza complet. Pe baza unor date statistice, ea poate fi cuantificata, apreciata evolutiv si comparativ prin intermediul unor indicatori, intre care cei specifici mediului si educatiei au un rol de prim ordin.

lata de ce, majoritatea delegatilor la Conferinta de la Stocholm, aratand ca relatia dintre mediul inconjurator si om trebuie apreciata in functie de realitatea concreta, in contextul factorilor politici, economici, sociali si culturali existenti in fiecare stat si tinand seama de dimensiunile pe plan international al acestei probleme, au pornit de la realitatea ca mediul inconjurator inseamna nu numai o natura sanatoasa, aer si apa curata, sol fertil, inlaturarea poluarii de orice fel, ci si tot ceea ce trebuie sa insemne componentele reale ale conditiei umane.

3. Asigurarea starii de sanatate a populatiei

In fiecare tara, calitatea vietii influenteaza pozitiv cresterea produsului social total si a venitului national, deoarece actioneaza in mod pozitiv asupra sanatatii fizice si psihice a membrilor societatii, contribuind la cresterea capacitatii de munca a lucratorului si, in acelasi timp, favorizand cresterea productivitatii muncii sociale si mentinerea ei la un nivel ridicat, eliminand sau reducand perioadele de boala, care intr-un mediu poluat devin tot mai prelungite. O buna calitate a mediului influenteaza in bine sanatatea omului, prelungindu-i durata activa de viata si reduce cheltuielile pe care asistenta medicala le face pentru tratarea bolilor generate sau favorizate de degradarea mediului inconjurator[5].

Ca urmare, prevenirea si combaterea poluarii mediului inconjurator sunt conditii sine qua non pentru mentinerea starii de sanatate a populatiei. Sanatatea omului depinde de sanatatea mediului in care se naste, traieste si isi desfasoara activitatea.

Raportul juridic de sanatate continand atat elemente de drept public, cat si elemente de drept privat, avand indiscutabil un caracter interdisciplinar, constituie un element central in stabilirea regulilor ce privesc sanatatea populatiei si imbunatatirea conditiilor de mediu. Din acest punct de vedere, reglementarile in acest domeniu, apartin dreptului mediului.

Protectia mediului, ca obiectiv de interes public major, reprezinta o activitate deosebit de complexa, stiintific fundamentata, prin care se asigura protejarea, conservarea si dezvoltarea durabila a tuturor componentelor, biotice si abiotice ale mediului, intre care omul este un component si un factor determinant, fiind ocrotit ca atare, printr-o serie de masuri tehnico-organizatorice si sociale, reglementate prin norme juridice cu caracter imperativ.

In tara noastra, asistenta de sanatate publica cuprinde activitati care se adreseaza comunitatii sau individului in vederea protectiei comunitare, in scopul pastrarii si promovarii starii de sanatate a populatiei[6].

Legea Fundamentala consacra si garanteaza (art. 33) dreptul la ocrotirea sanatatii si stabileste obligatia statului de a lua masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice.

In concretizarea acestor prevederi, pe langa atributiile ce revin autoritatilor publice de protectie a mediului si altor autoritati centrale si locale, OUG nr.195/2005, actualizata, prevede in art. 82 atributiile si raspunderile ce revin autoritatii publice centrale pentru sanatate si anume:

a) organizeaza si coordoneaza activitatea de monitorizare a starii de sanatate a populatiei in relatie cu factorii de risc din mediu;

b) supravegheaza si controleaza calitatea apei potabile si de imbaiere, precum si calitatea produselor alimentare;

c) elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, reglementari privind calitatea si igiena mediului si asigura controlul aplicarii acestora;

d) colaboreaza cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului in managementul calitatii mediului in relatie cu starea de sanatate a populatiei;

e) colaboreaza cu celelalte ministere cu retea sanitara proprie pentru cunoasterea exacta a starii de sanatate a populatiei si pentru respectarea normelor de igiena a mediului din domeniul lor de activitate;

f) colaboreaza la nivel central si local in asigurarea accesului publicului la informatia de sanatate in relatie cu mediul.

Potrivit Legii nr. 22/2001, Ministerul Sanatatii si Familiei asigura, raspunde, coordoneaza si controleaza, dupa caz, organizarea activitatii de asistenta publica, promovarea sanatatii si medicinii preventive, asistenta de urgenta, curativa, de recuperare medicala, asistenta medicala la domiciliu, care se acorda prin unitati sanitare publice sau private, precum si asistenta de medicina legala.

Ca autoritate centrala in domeniul asistentei de sanatate publica, Ministerul Sanatatii si Familiei, elaboreaza norme de organizare si functionare a unitatilor care asigura asistenta de sanatate publica; organizeaza si finanteaza programele nationale de sanatate publica; elaboreaza norme privind organizarea si functionarea inspectiei sanitare de stat; colaboreaza la utilizarea rationala a factorilor naturali de mediu, coordoneaza si controleaza activitatea de asistenta medicala in statiunile balneoclimaterice; emite avize si autorizatii sanitare de functionare, abilitari si acorduri scrise pentru importul deseurilor si reziduurilor de orice natura, precum si a altor marfuri periculoase pentru sanatatea populatiei si a mediului inconjurator, in conformitate cu prevederile legale in vigoare; emite reglementari privind regimul substantelor stupefiante si toxice, precum si autorizatii pentru culturile de mac; organizeaza in situatii deosebite asistenta medicala, asigurand rezerva de mobilizare cu medicamente, aparatura medicala, dispozitive medicale si materiale sanitare, etc.

La nivel teritorial, atributii importante revin directiilor de sanatate publica judetene si a Municipiului Bucuresti, dintre care mentionam: intocmesc si reactualizeaza in cooperarea cu autoritatile teritoriale de protectie a mediului, planurile locale de actiune pentru sanatate in relatie cu mediul; cerceteaza si evalueaza starea de sanatate a populatiei, studiaza calitatea factorilor de mediu si stilul de viata, in vederea prevenirii imbolnavirilor si promovarii sanatatii; informeaza populatia si autoritatile administratiei publice locale despre factorii de risc asupra sanatatii din mediul inconjurator si despre masurile ce vor fi aplicate pentru reducerea riscurilor de imbolnavire si de prevenire a unor imbolnaviri cauzate de factorii de mediu; emite avize si autorizatii sanitare, solicitate, potrivit legii, pentru obiective economice sau social-culturale care urmeaza a fi amplasate, construite sau amenajate in teritoriu; efectueaza determinari pentru supravegherea poluarii aerului, apei, solului, a poluarii sonore a zonelor de locuit si a locurilor de munca s.a.

Pentru realizarea actiunilor destinate imbunatatirii starii de sanatate a populatiei, pe baza Planului national de actiune pentru sanatate in relatie cu mediul inconjurator, directiile judetene de sanatate publica, impreuna cu inspectoratele de protectie a mediului teritoriale, intocmesc sau reactualizeaza, dupa caz, planuri locale de actiune pentru sanatate in relatie cu mediul, prin crearea unei comisii din care fac parte reprezentanti ai autoritatilor mentionate mai sus, ai principalilor poluatori, ai administratiei publice locale si ai societatii civile.

Comisia monitorizeaza trimestrial, implementarea planurilor locale de actiune pentru sanatate in relatie cu mediul.

In mentinerea starii de sanatate a populatiei, un rol deosebit revine si apei potabile[7], care trebuie sa fie sanogena si curata, indeplinind conditiile prevazute de lege.

Monitorizarea calitatii apei potabile se asigura de catre producator, distribuitor si de autoritatea de sanatate publica judeteana, respectiv a Municipiului Bucuresti.

Daca apa potabila constituie un pericol pentru sanatatea umana, autoritatea de sanatate publica judeteana, respectiv a Municipiului Bucuresti, are obligatia sa dispuna interzicerea sau restrictionarea utilizarii ei, verificand in acelasi timp daca au fost luate toate masurile pentru protectia sanatatii umane. In astfel de cazuri, consumatorii sunt informati imediat si primesc toate recomandarile ce se impun.

4. Dreptul fundamental al omului la un mediu sanatos

a) De la drepturile omului la drepturile popoarelor. Instrumentele[8] cu caracter universal care proclama drepturile omului sunt: Carta O.N.U[9] si Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Pentru solutionarea problemelor internationale cu caracter economic, social, cultural si umanitar, Carta stipuleaza in art. 1, punctul 3, „respectarea drepturilor omului si libertati fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie”[10].

Instrumentele cu caracter general vizeaza patru categorii de drepturi fundamentale ale omului: drepturi economice si sociale (dreptul la munca, la securitate sociala, la sanatate s.a.); drepturi culturale (dreptul la educatie, la viata culturala etc.); drepturi civile (dreptul la egala ocrotire in fata legii, dreptul la cetatenie, la libertate si inviolabilitate s.a.); drepturi politice (dreptul la libertatea gandirii si constiintei, dreptul de a alege si a fi ales etc.).

Aceasta ierarhizare presupune o abordare unitara a conceptului drepturilor omului, determinata de realitatea vietii social-economice si politice nationale a statelor si de evolutia relatiilor internationale. La baza acestui concept general, stau dreptul la pace, dreptul la viata, dreptul la dezvoltare si dreptul la un mediu sanatos.

Pe langa instrumentele universale si regionale, o serie de instrumente speciale privesc anumite drepturi sau anumite categorii de persoane (copii, tineri, femei etc.), fiind adoptate fie in cadrul O.N.U., fie in cadrul unor organizatii specializate (UNESCO, O.I.M., FAO. s.a.).

Pe de alta parte, dreptul international umanitar aplicabil in caz de conflict armat si incorporat intr-un mare numar de instrumente juridice specifice, intre care un loc important detin Conventia de la Haga din 1907 si Conventia de la Geneva, 1949, recunoaste o serie de drepturi fundamentale omului in astfel de situatii. De-a lungul timpului s-a produs o evolutie, de la o conceptie a drepturilor omului axata pe individ, la o conceptie axata pe colectivitate. Astfel, in timp ce in Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948, individul apare ca entitate centrala intr-o varietate de raporturi sociale, in Actul Final al Conferintei de la Teheran din 1968, entitatea centrala o reprezinta mai mult grupul de indivizi, considerat victima a negarii masive a drepturilor omului.

Dezbaterile ce au avut loc in cadrul O.N.U. au adus o contributie deosebita in legatura cu modul in care relationeaza interesele individului, ale popoarelor cu interesele generale ale comunitatii umane, in ansamblu, privind protejarea unor valori vitale, cum sunt: pacea, dezarmarea, mediul uman s.a. Reuniunile internationale organizate sub egida UNESCO au condus treptat, la formarea conceptului de „drepturi ale popoarelor”. Dupa Conferinta Organizatiei Unitatii Africane din 1981, care a adoptat la nivel regional, Carta Africana a drepturilor omului si ale popoarelor, Conferinta generala UNESCO din 1983 a adoptat, la nivel international, o rezolutie privind drepturile omului si drepturile popoarelor.

Drepturile omului cuprind drepturi civile si politice, drepturi sociale, economice si culturale, dreptul la pace, dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu sanatos, dreptul la patrimoniu comun, dreptul la comunicare. Toate aceste drepturi sunt asociate cu notiunile de solidaritate si responsabilitate comuna. In sfera drepturilor popoarelor, putem remarca unele drepturi corespunzatoare celor de „solidaritate”: dreptul la pace, dreptul la dezvoltare economica si sociala, dreptul la un mediu satisfacator, dreptul la comunicare s.a.[11]. Inteles ca un ecosistem complex in stransa interactiune cu natura, omul reprezinta valoarea suprema ce trebuie ocrotita. Sub acest aspect, este necesara recunoasterea unanima si garantarea dreptului fundamental al omului la un mediu sanatos si echilibrat. Realitatea acestui drept reprezinta nu numai o premisa a existentei celorlalte drepturi, dar el poate determina si o imbogatire a acestora, precum si aparitia altor drepturi noi.

b) Consacrarea internationala si continutul dreptului fundamental al omului la un mediu sanatos si echilibrat in legatura cu consacrarea internationala a dreptului fundamental al omului la un mediu sanatos, Conferinta O.N.U. asupra mediului din 1972, il formuleaza ca un prim principiu al Declaratiei asupra mediului, avand in vedere totodata si obligatia societatii de a conserva, apara si imbunatati mediul pentru generatiile prezente si viitoare.

Ulterior, art. 24 din Carta Africana a drepturilor omului si ale popoarelor prevede ca „toate popoarele au dreptul la un mediu general satisfacator, favorabil dezvoltarii lor”.

Asa cum s-a aratat in literatura juridica, importanta acestui text este dubla: pe de o parte, constituie prima stipulare conventionala, obligatorie, a dreptului la mediu, iar, pe de alta parte, provine din partea unei structuri de cooperare apartinand tarilor lumii a treia care, datorita dificultatilor economico-sociale, nu acorda, in general, un loc prioritar preocuparilor ecologice.

Un alt document regional, este „Protocolul aditional” din 14 noiembrie 1998, privind drepturile economice, sociale si culturale al Conventiei americane a drepturilor omului care a recunoscut „dreptul la un mediu sanatos”, stipuland ca „fiecare are dreptul de a trai intr-un mediu sanatos si de a beneficia de serviciile publice esentiale”, precum si obligatia statelor de a „promova protectia, prezervarea si ameliorarea mediului” (art. 11).[12]