Protectia altor forme de vegetatie terestra - protectia vegetatiei forestiere din afara fondului forestier - protectia pasunilor si a fanetelor naturale

PROTECTIA ALTOR FORME DE VEGETATIE TERESTRA - PROTECTIA VEGETATIEI FORESTIERE DIN AFARA FONDULUI FORESTIER - Protectia pasunilor si a fanetelor naturale

1. PROTECTIA VEGETATIEI FORESTIERE DIN AFARA FONDULUI FORESTIER

In conformitate cu art. 6 din Codul silvic, vegetatia forestiera situata pe terenurile din afara fondului forestier este constituita din[1]:

a) vegetatia forestiera de pe pasunile impadurite;

b) perdelele forestiere de protectie a terenurilor agricole;

c) plantatiile forestiere de pe terenurile degradate;

d) plantatiile forestiere si arborii din zonele de protectie a lucrarilor hidrotehnice si de imbunatatiri funciare, precum si cele situate de-a lungul cursurilor de apa si ale canalelor de irigatii;

e) perdelele forestiere de protectie si arborii situati de-a lungul cailor de comunicatie din extravilan;

f) zonele verzi din jurul oraselor, comunelor, altele decat cele cuprinse in fondul forestier, parcurile din intravilan cu specii forestiere exotice, precum si jnepenisurile din zona alpina;

g)  parcurile dendrologice, altele decat cele cuprinse in fondul forestier national.

Vegetatia forestiera situata pe terenurile din afara fondului forestier se administreaza de catre proprietarii acesteia, persoane fizice si juridice sau de imputernicitii lor legali si se gospodareste in regim silvic.

Proprietarii sau detinatorii de terenuri cu vegetatie forestiera din afara fondului forestier au obligatia de a asigura paza acesteia, fiind raspunzatori de taierea, ruperea sau scoaterea din radacini, fara drept, de arbori, puieti sau lastari, precum si de defrisarea ilegala a acestei vegetatii. De asemenea, ei au obligatia sa mentina in stare normala de sanatate si sa execute la timp lucrarile de igiena, precum si cele de prevenire si combatere a bolilor si daunatorilor, stabilite de organele inspectoratului silvic teritorial, prin mijloace proprii sau contra cost, prin unitati specializate.

Taierea vegetatiei forestiere se poate face la cererea proprietarilor sau a detinatorilor legali, numai dupa marcarea prealabila a arborilor de catre organele silvice abilitate, cu respectarea conditiilor prevazute de lege.

Valorificarea materialului lemnos se face de catre detinatorii terenurilor.

Avand in vedere rolul deosebit pe care aceasta vegetatie il indeplineste, Codul silvic interzice defrisarea ei in zonele in care indeplineste functii speciale de protectie, pe terenurile cu inclinare mai mare de 30 grade, precum si inainte de atingerea varstei de exploatare, stabilita prin norme tehnice.

Detinatorii terenurilor cu vegetatie forestiera din afara fondului forestier sunt obligati sa asigure curatirea vegetatiei de arborii cazuti, uscati, atacati de insecte, pentru ca aceasta sa fie intretinuta intr-o stare de igiena corespunzatoare.

Prin sisteme de supraveghere specifice, Regia Nationala a Padurilor intocmeste anual statistica si prognoza daunatorilor vegetatiei forestiere pentru intregul fond forestier national, inclusiv a celei de pe terenurile situate in afara fondului forestier si ia masuri pentru prevenirea si combaterea acestora.

Parte a vegetatiei forestiere din afara fondului forestier sunt si perdelele forestiere de protectie[2], care pot fi:

a) pentru protectia terenurilor agricole contra factorilor climatici daunatori si pentru ameliorarea conditiilor climatice din perimetrul aparat;

b) antierozionale, de protectie a solului impotriva fenomenelor de eroziune;

c)  pentru protectia cailor de comunicatie si de transport, in special impotriva inzapezirilor;

d)  pentru protectia digurilor si a malurilor contra curentilor, viiturilor, ghetii si altele;

e) pentru protectia localitatilor si a diverselor obiective economice si sociale. Legea consacra urmatoarele principii: 1) perdelele forestiere de protectie pot fi, dupa caz, proprietate publica sau privata si constituie bun de interes national; 2) infiintarea perdelelor forestiere de protectie in Romania, reprezinta o cauza de utilitate publica, 3) reteaua de perdele forestiere formeaza Sistemul national al perdelelor forestiere de protectie, 4) exercitarea controlului statului asupra modului de gospodarire a perdelelor forestiere de protectie, prin autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura si prin inspectoratele de regim silvic si cinegetic.

Infiintarea perdelelor forestiere de protectie se fundamenteaza pe baza de studii intocmite de institute si statiuni de cercetare agricola si silvica, sub conducerea Academiei de Stiinte Agricole si Silvice „Gheorghe lonescu Sisesti” si este obligatorie, atat pentru persoanele fizice, cat si pentru cele juridice, in cazurile in care, prin studiile ce au fost intocmite se prevede expres necesitatea realizarii acestora, prin hotarare de Guvern.

Perdelele forestiere de protectie infiintate cu acceptul proprietarilor de terenuri agricole si finantate din sursele prevazute de lege, raman in proprietatea acestora.

Daca persoanele fizice sau juridice care detin terenurile agricole in proprietate privata nu sunt de acord cu executarea lucrarilor de infiintare a perdelelor forestiere de protectie a caror necesitate a rezultat din studiile intocmite in acest scop, la propunerea ministerelor interesate, Guvernul supune Parlamentului propunerea de expropriere prin lege, in regim de urgenta, pentru utilitate publica, a terenurilor respective, dupa o prealabila despagubire, stabilita prin hotarare judecatoreasca, in aceasta situatie, perdelele forestiere astfel infiintate fac parte din domeniul public al statului si vor fi administrate de structuri silvice[3], devenind parte a vegetatiei forestiere din afara fondului forestier, domeniu public al statului.

Detinatorii cu orice titlu de perdele forestiere de protectie au obligatia sa asigure paza acestora impotriva furturilor si pasunatului neautorizat, sa ia masuri de prevenire si stingere a incendiilor, sa respecte dispozitiile cu privire la protectia padurilor si la circulatia materialelor lemnoase, prevazute in Legea nr. 26/1996, actualizata si in alte reglementari specifice domeniului si sa execute lucrari de ingrijire, conform normelor tehnice.

Incalcarea prevederilor legale atrage, dupa caz, raspunderea disciplinara, materiala, civila, contraventionala sau penala a persoanelor vinovate.

Astfel, distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare prin incendiere a perdelelor forestiere de protectie, constituie infractiunea de distrugere calificata care a avut ca urmare un dezastru si se pedepseste potrivit Codului penal (art. 24 din Legea nr.289/2002).

Ocuparea fara drept, in intregime sau in parte, a perdelelor forestiere de protectie, precum si distrugerea, degradarea sau mutarea semnelor de hotar, a imprejmuirilor ori a reperelor de marcare, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda (art. 23 din Legea nr.289/2002) etc.

Aceste prevederi se completeaza cu cele continute in Legea nr. 247/2005, Legea nr. 26/1996, actualizata si Legea nr. 31/2000 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice.

2. Protectia pasunilor si a fanetelor naturale

Un rol important in furajarea animalelor il au pasunile si fanetele naturale.

Potrivit Legii zootehniei nr. 72 din 16 ianuarie 2002, sunt supuse regimului de exploatare stabilit de lege, urmatoarele categorii de terenuri:

a) pajistile comunale care fac parte din domeniul privat al statului si se afla in administrarea consiliilor locale respective;

b) pajistile aflate in indiviziune, care, prin lege, fie prin efectul actelor de proprietate sau acordul ulterior al coproprietarilor, se folosesc in comun in cadrul asociatiilor de pasunat[4];

c) pajistile situate pe orice fel de terenuri din zonele montane, inclusiv golurile alpine sau cele situate in zone inundabile ale raurilor si in Lunca Dunarii, care nu intra in primele doua categorii si sunt folosite numai in timpul prielnic pasunatului, apartin domeniului public al statului;

d) pajistile cu regim special, cu exceptia perimetrelor de protectie ecologica, a rezervatiilor naturale, a parcurilor naturale si nationale;

e) terenurile arabile si cele provenite din pajistile comunale destinate producerii de furaje si seminte de culturi furajere, inclusiv terenurile folosite pentru lucrari de imbunatatire a pajistilor (art. 17).

Terenurile evidentiate ca pajisti, apartinand consiliilor locale comunale, obstilor sau unor asociatii de crescatori, se folosesc in exclusivitate pentru pasunat, faneata, cultivarea plantelor de nutret, in vederea obtinerii de masa verde, fan sau seminte, perdele de protectie a pajistilor, constructii zoopastorale, lucrari de imbunatatiri funciare, pentru cresterea potentialului de productie al animalelor.

Potrivit legii[5], administrarea pajistilor comunale, orasenesti si municipale intra in atributiile consiliilor locale, care vor stabili in raspunderea directa nemijlocita a primarilor, executarea prevederilor cuprinse in amenajamentele pastorale si in planurile anuale de exploatare a pajistilor de pe raza unitatii administrativ-teritoriale respective.

Gospodarirea acestor suprafete se face cu consultarea crescatorilor de animale si cu asistenta tehnica a specialistilor din unitatile subordonate Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor.

Pasunile impadurite pot fi readuse in circuitul pastoral, cu aprobarea directiilor generale pentru agricultura si industrie alimentara judetene, pe baza unor studii de transformare si a unor programe de imbunatatire si exploatare a acestora, intocmite de unitati specializate autorizate.

Terenurile ocupate de pajisti care, prin degradare sau poluare, si-au pierdut total sau partial capacitatea de productie, se constituie in perimetre ameliorative de interes national, pe care se vor executa lucrari de punere in valoare si amenajare, corespunzator reglementarilor legale in vigoare, fara schimbarea proprietarului. Pentru executarea acestor lucrari, detinatorii de pajisti sunt obligati sa puna la dispozitie terenurile respective pe perioada realizarii proiectelor si sa aplice prevederile acestora.

Lucrarile de protectie si ameliorare a pajistilor naturale se realizeaza din Fondul de ameliorare a fondului funciar oferit sectorului agricol, aflat la dispozitia Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor.

Sunt considerate infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare, printre altele, schimbarea destinatiei suprafetelor de pajisti in alte categorii de folosinta, fara aprobare legala; distrugerea unor loturi semincerii prin pasunat, cosit sau pe alta cale.

Constituie contraventii: pasunatul neautorizat sau introducerea animalelor pe pajisti in afara perioadei stabilite pentru pasunat[6]; refuzul de catre titularii de pajisti de a participa la intocmirea planurilor de exploatare a pajistilor, impiedicarea sau interzicerea punerii in aplicare a lucrarilor prevazute in acestea; neindeplinirea de catre detinatorii sau utilizatorii de pajisti a obligatiilor prevazute in contract; circulatia pe pajisti cu orice mijloc de transport, inclusiv cu atelajele, care cauzeaza deteriorarea acestora etc.

Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre persoanele imputernicite de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, de Ministerul Apelor si Protectiei Mediului, de prefectii si personalul abilitat de Ministerul de Interne.

3. ProtecTia plantelor cultivate

Protectia plantelor cultivate, a padurilor, pasunilor si fanetelor naturale si a altor forme de vegetatie utila, precum si a produselor vegetale depozitate impotriva bolilor, daunatorilor si buruienilor este o problema de interes national si constituie o obligatie pentru autoritatile publice, producatorii agricoli si pentru toti cetatenii Romaniei[7].

Ca autoritate de reglementare in domeniul protectiei plantelor, carantinei fitosanitare si al produselor de uz fitosanitar, Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor coordoneaza si controleaza aplicarea masurilor legale specifice, prin Agentia Nationala Fitosanitara si directiile fitosanitare care au, conform legii[8], importante atributii, dintre care mentionam: organizarea activitatii de protectie a plantelor si carantina fitosanitara pe intregul teritoriu al tarii dupa o conceptie unitara, care sa asigure sanatatea plantelor cultivate, a padurilor, pasunilor si fanetelor naturale si a altor forme de vegetatie utila si a produselor agricole depozitate; coordonarea, indrumarea tehnica si controlul activitatii in domeniul fitosanitar si al omologarii si utilizarii produselor de uz fitosanitar s.a.

La nivel teritorial, in subordinea consiliilor judetene si al Consiliului General al Municipiului Bucuresti sunt organizate servicii publice de protectie a plantelor, unitati cu personalitate juridica, care indeplinesc urmatoarele activitati: a) combaterea bolilor, daunatorilor si buruienilor la toate culturile agricole, pentru toti producatorii agricoli; b) tratamentul chimic al semintelor destinate insamantarii; c) dezinsectia si deratizarea depozitelor de cereale si a produselor agricole depozitate; d) aprovizionarea cu produse de uz fitosanitar, depozitarea si comercializarea acestora; e) dezinsectia materialului saditor si de plantare; f) alte activitati specifice.

Protectia plantelor cultivate incepe cu producerea, prelucrarea si/sau comercializarea semintelor si a materialului saditor, care se realizeaza de catre agentii economici, persoane fizice sau juridice, inregistrati in acest scop si care au primit autorizatie eliberata de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, prin autoritatile teritoriale de control si certificare a semintelor.

Agentii economici inregistrati pentru producerea, prelucrarea si/sau comercializarea semintelor raspund pentru calitatea si identitatea acestora, suportand daunele provocate beneficiarilor pentru comercializarea de seminte necorespunzatoare[9]. Ei sunt obligati, de asemenea, sa respecte regulile si normele in vigoare privind producerea, prelucrarea si comercializarea semintelor, inclusiv cele privind carantina fitosanitara, dupa caz; sa tina la zi evidenta productiei, a tranzactiilor si a stocurilor de seminte; sa respecte prevederile legale privind protectia soiurilor s.a.

Legea interzice comercializarea semintelor care nu respecta regulile si normele tehnice in vigoare, inclusiv a celor de ambalare, inchidere si etichetare, prevazute de lege.

Controlul, certificarea identitatii si a calitatii semintelor, inregistrarea, monitorizarea si acreditarea agentilor economici furnizori de seminte in toate etapele producerii, prelucrarii si comercializarii se fac de catre Inspectia Nationala pentru Calitatea Semintelor, din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor.

Intreaga activitate de protectie a plantelor cultivate se realizeaza pe baza unui sistem integrat de prevenire si combatere a daunatorilor, bolilor si buruienilor, sistem care, printre altele, cuprinde: extinderea si generalizarea cultivarii unor soiuri si hibrizi rezistenti la atacul bolilor si al daunatorilor; generalizarea tratarii semintelor si a materialului saditor pentru toate culturile; administrarea uniforma si echilibrata a ingrasamintelor naturale si chimice; limitarea utilizarii produselor chimice si excluderea celor daunatoare pentru om sau care ar putea avea efecte negative pentru mediul inconjurator si echilibrul ecologic din natura, prin acumularea de reziduuri in sol, in produse agroalimentare si in organismul uman; perfectionarea si generalizarea sistemelor de prognoza a atacurilor si de avertizare a tratamentelor impotriva bolilor si daunatorilor s.a.

Toti detinatorii de terenuri si culturi sunt obligati sa aplice masurile de depistare, prevenire si combatere a daunatorilor, bolilor si buruienilor pe terenuri si culturi agricole, in conformitate cu programele de actiuni elaborate.

In cazul in care detinatorii terenurilor sau culturilor agricole nu executa in timp util lucrarile la care, potrivit legii, sunt obligati, acestea se executa prin grija organelor de protectie a plantelor cultivate, detinatorii fiind obligati la plata integrala a materialului folosit si a prestatiilor efectuate, in afara sanctiunilor ce li se aplica conform legii.

Protectia plantelor si a altor forme de vegetatie a impus reglementarea unor masuri de prevenire si combatere a introducerii si raspandirii in tara a unor organisme daunatoare, a plantelor si produselor vegetale contaminate si instituirea unei proceduri specifice.

4. PROTECTIA PLANTELOR CULTIVATE PE PLAN INTERNATIONAL

In afara masurilor legislative adoptate pe plan national, statele au fost preocupate de protectia plantelor cultivate si a produselor obtinute din acestea, mai ales incepand cu cea de a doua jumatate a secolului XIX, cand datorita revolutiei tehnico-stiintifice si a cresterii preocuparilor pentru dezvoltarea agriculturii si a exportului de produse agricole, au aparut si situatii de raspandire transfrontiera a bolilor si daunatorilor acestora, precum si a comertului cu produse contaminate.

Pot fi mentionate in acest sens, Conventia internationala privind Phylloxera Vastatrix din 1881,Conventia aditionala de la Berna din 1889 si Conventia Internationala pentru Protectia Plantelor de la Roma, 1929, reinnoita in 1951.

Scopul Conventiei de la Roma a fost stabilirea principiilor privind: prevenirea contaminarii si a raspandirii bolilor si daunatorilor plantelor si produselor vegetale; instituirea unor masuri de control; adoptarea de catre fiecare parte contractanta a unor masuri tehnice, legislative si administrative in domeniu.

Conventia instituie cooperarea internationala pe baza urmatoarelor principii, fiecare stat parte va coopera cu F.A.O. in cadrul sistemului unitar de control fitosanitar; fiecare stat va participa la campaniile de combatere a bolilor si daunatorilor care necesita cooperarea internationala.

Pentru facilitarea realizarii scopurilor Conventiei, se instituie sistemul organizatiilor regionale de protectie a plantelor. Astfel de organizatii au fost constituite prin:

a) Conventia de constituire a Organizatiei Europene si Mediteraneene de Protectia Plantelor  (O.E.P.P.), 1951.

Este o organizatie regionala de protectie a plantelor constituita in baza art. VIII din Conventia Internationala de Protectie a Plantelor, in scopul acordarii asistentei tehnice guvernelor statelor membre, in vederea prevenirii si combaterii bolilor si daunatorilor plantelor si produselor vegetale, a acordarii si stimularii campaniilor internationale de combatere a bolilor si daunatorilor acestora, pentru asigurarea schimbului de informatii privind legislatia fitosanitara si a altor masuri privind libera circulatie a plantelor si produselor vegetale, precum si pentru facilitarea cooperarii stiintifice in domeniu.

b) Conventia de Protectie a Plantelor pentru Asia de Sud-Est si Regiunea Pacificului, incheiata la Roma, 1956.

Are ca scop principal, reglementarea importului de plante din exteriorul regiunii (in special al celor la care exista riscul de a fi purtatoare de boli si daunatori, expres prevazuti intr-o anexa) in care scop, guvernele tarilor membre se obliga sa ia toate masurile de protectie fitosanitara, pentru orice produse de origine vegetala. Aceleasi masuri se vor aplica si plantelor si produselor vegetale provenind din interiorul zonei de aplicare a Conventiei, in scopul prevenirii raspandirii de boli si daunatori.

Se instituie un comitet regional pentru determinarea procedurilor de implementare a masurilor prevazute in Conventie, precum si pentru supravegherea aplicarii acestora.

c) Conventia de constituire a Organizatiei de Protectie a Plantelor din Orientul Mijlociu, Maroc, 1993.