Protectia vietii in antarctica

PROTECTIA VIETII IN ANTARCTICA

Cooperarea internationala in adoptarea si aplicarea masurilor de conservare si protectie a faunei si florei din Antarctica[1].

Antarctica este regiunea polara de Sud, in care a fost stimulata cooperarea stiintifica complexa intre state, sub diverse forme, mai ales in urma rezultatelor obtinute in perioada anilor 1882-1883 si 1932-1933, cu prilejul desfasurarii Anilor Internationali Polari.

In anul 1948, Statele Unite ale Americii propun crearea unei comisii, in scopul internationalizarii Antarcticii. Incercarea este reluata in 1950, cand fosta U.R.S.S. cere Statelor Unite, Angliei si altor state, ca regimul Antarcticii sa fie discutat pe plan international pentru a se ajunge la un acord care sa corespunda intereselor legitime ale tuturor statelor interesate.

Cea mai cuprinzatoare actiune stiintifica internationala are loc insa, in anii 1957-1959, fiind continuata in cadrul Anului Geografic International initiat de UNESCO. Cu aceasta ocazie, programele complexe adoptate prevad investigatii in multe discipline stiintifice, fara a omite cercetarea zonelor polare.

Bilantul pozitiv al cooperarii stiintifice din perioada Anului Geografic International este urmat de un eveniment de o deosebita importanta pentru viitorul Antarcticii.

Astfel, la initiativa celei de a 28-a sesiuni a Adunarii Generale O.N.U. problema Antarcticii a fost transmisa spre dezbatere Comitetului International. Numeroase delegatii ale tarilor in curs de dezvoltare au subliniat necesitatea „unui cadru universal aplicabil Antarcticii, care sa garanteze folosirea resurselor continentului in beneficiul intregii umanitati”.

Pentru protectia Antarcticii, au fost initiate mai multe documente internationale dintre care mentionam:

Tratatul cu privire la Antarctica, Washington, 1 decembrie 1959[2], stabileste mijloacele prin care partile contractante pot actiona impreuna, pentru folosirea Antarcticii exclusiv in scopuri pasnice, conferindu-i statutul de teritoriu demilitarizat, denuclearizat si neutru.

Un principiu important al Tratatului este asigurarea libertatii cercetarii stiintifice in cadrul cooperarii internationale la care, in afara partilor din Tratat, pot sa ia parte si organizatiile internationale, indeosebi agentiile specializate ale O.N.U.

Tratatul constituie un instrument programatic care nu incearca sa creeze noi principii de drept international, ci sa stabileasca mijloacele prin care partile contractante pot actiona impreuna, fara a acoperi insa, toate aspectele pe care le implica o cooperare multilaterala.

EI mentine statu-quo-ul, respectiv inghetarea revendicarilor teritoriale (cel putin pana in anul 1991), in scopul de a inlesni accesul in toate regiunile pentru efectuarea de cercetari stiintifice si a impiedica eventualele rivalitati politice, daunatoare acestei cooperari. In conformitate cu art. 6 din Tratat, nu s-ar putea prejudicia sau aduce atingere nici exercitarii drepturilor recunoscute tuturor statelor de catre dreptul international cu privire la partile de mare libera ce se gasesc in regiunea delimitata prin acest instrument.

Din punct de vedere al conservarii mediului, acest Tratat cuprinde doua dispozitii de o importanta exceptionala pentru conservarea mediului Antarcticii: 1. Interzicerea tuturor exploziilor atomice in Antarctica si a depozitarii in aceasta regiune a deseurilor radioactive (art. 5) si 2. institutionalizarea Tratatului in sensul organizarii de reuniuni la intervale apropiate, in vederea schimbului de informatii si a consultarilor asupra chestiunilor de interes comun privind Antarctica si studierea, formularea si recomandarea catre guvernele statelor parti a masurilor destinate sa asigure respectarea principiilor urmarite de obiectivele Tratatului.

In mod deosebit, sunt vizate masurile relative la „protectia faunei si florei” in Antarctica.

Primele trei reuniuni consultative ale reprezentantilor statelor parti contractante s-au finalizat cu adoptarea la 2 iunie 1964 a unui numar insemnat de „masuri convenite pentru conservarea florei si faunei din Antarctica”.

Aceste masuri, bazate pe principiile de conservare elaborate de catre Comitetul Stiintific pentru Cercetarea Antarctica al Consiliului International de Uniune Stiintifica se aplica in zona descrisa de Tratat, respectiv in regiunea situata la 60 grade latitudine sudica si cuprinde toate platformele glaciare. Zona la care se refera Tratatul, este considerata zona speciala de conservare, in care statele participante trebuie sa interzica uciderea, capturarea sau conturbarea mamiferelor si pasarilor, fara a avea in prealabil un permis eliberat in acest sens.

Un astfel de permis nu poate fi obtinut decat pentru necesitati legate de studii stiintifice, in scopuri educative sau culturale sau pentru aprovizionarea in cazuri limita a oamenilor si cainilor.

Speciile special protejate sunt prevazute intr-o lista anexa.

Zona de protectie speciala beneficiaza de o protectie foarte stricta. Un numar precis de asemenea zone a fost delimitat dupa criterii stiintifice adoptate la cea de a 7-a reuniune consultativa a partilor originare ale Tratatului asupra Antarcticii.

In problemele de interes comun, se prevede obligatia partilor de a se consulta periodic, putand adopta cu aceasta ocazie, pe baza regulii unanimitatii, printre altele, si masuri de protejare a florei si faunei.

In cadrul mecanismului Tratatului s-au incheiat mai multe acorduri precum si un Protocol privind protectia mediului adoptat la Madrid, la 4 octombrie 1991[3].

Protocolul declara Antarctica rezervatie naturala, destinata pacii si stiintei.

In planificarea si desfasurarea activitatilor in zona Antarcticii, Protocolul arata ca trebuie sa se aiba in vedere protectia mediului Antarctic si a ecosistemelor dependente si asociate, valori intrinseci ale acestei zone, valorile sale estetice, precum si valoarea ca zona destinata cercetarii stiintifice.

Partile se obliga sa planifice si sa conduca activitatile astfel incat[4]: a) sa se limiteze impactul negativ asupra mediului antarctic si asupra ecosistemelor dependente si anume: efectele asupra climei sau vremii, efectele negative importante asupra calitatii aerului sau apei; modificarile semnificative ale atmosferei, ale mediului terestru (inclusiv acvatic), glaciar sau marin; modificarile negative in ceea ce priveste distributia, numarul sau productivitatea speciilor ori a populatiilor din speciile faunei si florei specifice; periclitarea in continuare a speciilor sau populatiilor acestor specii aflate in pericol sau amenintate, sau degradarea ori riscul marit pentru zonele de importanta biologica, stiintifica, istorica, estetica sau pentru regiunile salbatice; b) sa permita evaluarea prealabila sau aprecieri fundamentate in legatura cu posibilele lor impacturi asupra mediului Antarctic si asupra ecosistemelor dependente si asociate, precum si asupra valorii Antarcticii pentru desfasurarea de cercetari stiintifice; c) sfera de activitate, incluzand zona, durata si amploarea; d) sa se efectueze o supraveghere regulata si eficace pentru a permite evaluarea impacturilor activitatilor aflate in curs de desfasurare, incluzand verificarea impacturilor anticipate.

Partile trebuie sa se consulte si sa coopereze in privinta planificarii si desfasurarii activitatilor in Antarctica, scop in care, fiecare parte, trebuie sa incerce sa promoveze programele de cooperare cu valoare stiintifica, tehnica si educativa, referitoare la protectia mediului antarctic si a ecosistemelor dependente si asociate; sa-si asigure reciproc asistenta, sa faca schimb de informatii relevante cu privire la riscurile potentiale asupra mediului si sa ofere asistenta pentru a reduce la minimum efectele accidentelor care ar putea afecta mediul Antarctic si ecosistemele sale.

In baza Protocolului s-a infiintat Comitetul pentru Protectia Mediului, avand rolul de a furniza informatii partilor si de a da recomandari in legatura cu punerea in aplicare a prevederilor Protocolului si a anexelor sale, precum si de a indeplini si alte atributii ce decurg din acesta.

Pentru a promova protectia mediului Antarctic si a ecosistemelor dependente si asociate si pentru a asigura conformitatea cu prevederile Protocolului, partile consultative ale Tratatului asupra Antarcticii trebuie sa organizeze, individual sau impreuna, inspectii efectuate de observatori desemnati de una din partile consultative (care trebuie sa fie cetateni ai acesteia) si cu care partile la Tratat trebuie sa coopereze oferindu-le acces la toate partile statiilor, instalatiilor, echipamentelor, navelor si avioanelor deschise inspectiei, precum si la toate inregistrarile pastrate de catre acestea si solicitate pentru inspectie.

Daca in cursul desfasurarii programelor de cercetare stiintifica, a activitatilor de turism sau a activitatilor guvernamentale si neguvernamentale din zona Tratatului asupra Antarcticii apar situatii de urgenta, partile sunt obligate sa adopte masuri prompte si eficace, sa coopereze pentru punerea in aplicare a masurilor de urgenta si sa elaboreze proceduri pentru instiintarea rapida despre accidentele de mediu si reactia colectiva la aceste accidente.

Ca document de o deosebita importanta, care se refera la protectia unor componente importante ale mediului Antarcticii, Protocolul cuprinde cinci anexe, ca parte integranta, referitoare la: evaluarea impactului asupra mediului, conservarea faunei si florei Antarctice, distrugerea si managementul deseurilor; prevenirea poluarii marine; zone protejate si managementul acestora.

In legatura cu evaluarea impactului asupra mediului (Anexa I), se prevede ca inainte de a fi demarate activitatile prevazute de Protocol (cercetare stiintifica, turism, activitati guvernamentale si neguvernamentale), ele trebuie sa fie analizate in conformitate cu procedurile nationale corespunzatoare.

Sunt supuse evaluarii impactului asupra mediului Antarctic sau asupra ecosistemelor dependente sau asociate, daca se identifica ca activitatile respective au: a) un impact mai redus decat unul minor sau tranzitoriu; b) un impact minor sau tranzitoriu; c) un impact mai mare decat unul minor sau tranzitoriu.

O evaluare cuprinzatoare asupra mediului are loc atunci cand evaluarea initiala indica faptul ca este posibil ca o activitate propusa sa aiba mai mult decat un impact minor sau tranzitoriu. Aceasta include descrierea activitatii propuse, descrierea starii initiale de referinta a mediului cu care urmeaza a se compara schimbarile prognozate, precum si o predictie a starii viitoare de referinta a mediului in absenta activitatii propuse, estimarea naturii, amploarei si duratei impactului; identificarea unor impacturi inevitabile ale respectivei activitati etc.

Acest proiect se pune la dispozitia publicului, dupa care se supune discutiei in cadrul intrunirii consultative a Tratatului asupra Antarcticii, la initiativa Comitetului, urmand ca decizia in legatura cu continuarea activitatii sa nu se amane mai mult de 15 luni de la data circularii proiectului de evaluare.

Pentru protectia faunei si florei indigene (Anexa II), se interzic capturarea sau interventia daunatoare, cu exceptia cazului cand acestea se fac pe baza unui permis, precum si introducerea in Antarctica a speciilor de animale si plante straine, exceptand cazul cand exista permisiunea de a face acest lucru.

Permisul trebuie sa precizeze activitatea autorizata si se emite doar in urmatoarele situatii: pentru furnizarea de probe pentru un studiu stiintific sau o informare stiintifica; pentru furnizarea de specimene pentru muzee, ierbare, gradini zoologice si botanice sau pentru alte institutii de invatamant ori de cultura sau pentru alte utilizari.

In ceea ce priveste deseurile (Anexa III), in planificarea desfasurarii activitatilor din Antarctica, trebuie sa se aiba in vedere depozitarea, distrugerea, indepartarea, reciclarea si reducerea surselor de deseuri, precum si diminuarea cantitatilor produse, pentru a reduce la minimum impactul asupra mediului.

Protocolul cere partilor indepartarea din zona Tratatului asupra Antarcticii a deseurilor de materiale radioactive, combustibil, deseuri continand niveluri daunatoare de metale grele sau compusi persistenti foarte toxici sau periculosi, deseuri din plastic, culturile de laborator ale microorganismelor si agentilor patogeni ai plantelor s.a. Deseurile indepartate, trebuie, pe cat este posibil, sa fie returnate in tara care organizeaza activitatile generatoare de deseuri sau in orice alta tara in care s-au luat masurile pentru distrugerea lor, in conformitate cu acordurile internationale relevante[5].

Sunt cuprinse reguli cu privire la evacuarea deseurilor in mare, depozitarea deseurilor, planificarea si practici de management al deseurilor.

Pentru prevenirea poluarii marine (Anexa IV), se recomanda statelor sa interzica deversarea in mare a petrolului sau amestecurilor petroliere, exceptand cazurile permise conform Anexei I Ia MARPOL 73/78; deversarea in mare a oricaror substante lichide toxice si a oricaror chimicale in concentratii sau cantitati daunatoare pentru mediul marin; evacuarea in mare a tuturor articolelor din material plastic, a tuturor tipurilor de gunoaie etc.

Se prevede obligatia partilor de a garanta, ca toate navele cu drept de arborare a pavilionului national, precum si orice alta nava angrenata in operatiuni in Antarctica, inainte de a patrunde in zona Tratatului, sa fie prevazute la bord cu rezervoare cu o capacitate suficient de mare, destinate retentiei reziduurilor, a apei de spalare a tancului si a altor reziduuri de amestecuri petroliere.

Anexa V priveste zonele protejate si managementul acestora.

Orice zona, inclusiv orice zona marina poate fi desemnata ca zona Antarctica de protectie speciala sau zona Antarctica de administrare speciala.

In zonele respective, activitatile trebuie sa fie interzise, limitate sau conduse in conformitate cu planul de management adoptat conform Protocolului.

Zonele de protectie speciala se refera la valorile remarcabile de mediu, stiintifice, istorice, estetice sau de salbaticie, orice combinatie de astfel de valori sau cercetarile stiintifice planificate ori aflate in curs de desfasurare[6]. Patrunderea in aceste zone este interzisa, exceptand cazul unei permisiuni acordate conform prevederilor Protocolului.

Zonele Antarctice de administrare speciala includ; a) zone in care activitatile comporta riscuri de interferenta reciproca sau impacturi cumulate asupra mediului; b) locuri sau monumente de valoare istorica recunoscute. Patrunderea in aceste zone necesita permis.

O preocupare majora a oamenilor de stiinta si a ecologilor o constituie protejarea Antarcticii impotriva poluarii atmosferei.

Studii ample in aceasta directie au fost intreprinse incepand cu anul 1984 de cercetatori din Australia, Franta, Marea Britanie si S.U.A. care au urmarit identificarea traseelor curentilor aerieni proveniti din alte zone ale atmosferei Terrei, principalii purtatori ai agentilor poluanti.

In prezent, in legatura cu protectia Antarcticii, se pune problema adoptarii unor masuri urgente pentru protejarea stratului de ozon. Dupa cum se arata in documentele Programului Natiunilor Unite pentru Mediu, in Antarctica este deschisa in stratul de ozon „o gaura la fel de mare precum teritoriul S.U.A. si la fel de adanca, precum Muntele Everest”.

Alarmat de acest dezastru, Programul Natiunilor Unite pentru Mediu a inceput inca din 1981, lucrarile pentru incheierea unei conventii privind protectia stratului de ozon. Conventia a fost adoptata in 1985, fiind semnata de 20 de state si Comunitatea Europeana.

Incalcarea prevederilor Tratatului Antarcticii, exploatarea chiar in scopuri de prospectare a resurselor naturale ale acestui continent, fara asigurarea masurilor necesare de protectie a mediului pot duce la grave consecinte ecologice.

In continuare, paralel cu masurile luate pe plan stiintific si economic, se impun masuri juridice riguroase, mai ales, cand va incepe exploatarea resurselor existente in Antarctica, impunandu-se stabilirea unui sistem de raspundere si sanctionare.