Īn contextul cvadruplei disponibilitati a medicului, si anume īn primul rānd de natura intelectiva (pentru medic competenta fiind prima forma de onestitate), dar si de natura afectiva, etica si temporala, biotica, chiar daca nu va schimba lumea medicala si umana, o va lumina mai bine. Īntr-adevar, prin efortul bioeticii de a gasi caile de p 14114s1813o ermeabilizare ale medicinei la uman, actul medical īsi poate recapata caracterul sau peren de act personalizat, iar bioetica poate deveni un ghid de constiinta si chiar o sursa de drept.
Sub acest aspect, bioetica este o permanenta aspiratie pentru solutiile de constiinta ale fiecarui caz īn parte, fapt pentru care s-a numit "clauza de constiinta" a medicinei cotidiene. Īntr-adevar, īn multe situatii, progresul tehnic aduce aspecte medicale si etice inedite, ce nu vor putea apela totdeauna la "standardele de aur", motiv pentru care constiinta va gasi solutii proprii, eventual apelānd la organismele de bioetica existente īn toata lumea.
Cele doua Rezolutii ale Consiliului si Parlamentului Europei (nr. 818 din 1977 si nr. 83 din 1983) includ prevederi ce trebuie sa stea la baza legislatiei noastre viitoare, si anume:
Anomaliile de comportament privind morala si legea, dificultatile de adaptare la valorile morale, sociale sau politice nu trebuie considerate si asimilate bolilor mintale. Expertii vor trebui sa defineasca criteriile alienarii si periculozitatii psihice, ca si consecintele sale civice si penale, plasarea unui bolnav īntr-un spital de psihiatrie nerestrāngānd aceste drepturi. Plasarea involuntara īn spital nu se poate face decāt daca bolnavul are tulburari mintale si reprezinta un grav pericol pentru el si pentru altii. Decizia o va lua un organ judiciar. Īn aceste conditii de internare, bolnavul pastreaza dreptul de a se adresa Justitiei, de a avea un avocat. Chiar si īn cazul internarii involuntare, bolnavul trebuie tratat īn aceleasi conditii deontologice si stiintifice. Se interzic orice internari clinice fara scop terapeutic.
Necesitatea plasamentului involuntar va fi reexaminata periodic si bolnavul pastreaza, īn acest interval, dreptul de comunicare cu organele sanitare sau cu familia. Īncetarea plasamentului o decide medicul sau justitia.
Īn orice conditii de internare, dosarul medical este secret si demnitatea bolnavului trebuie respectata. Organismele de stat nationale au obligatia de a dezvolta servicii de asistenta deschise si de readaptare profesionala pentru acesti bolnavi.
Structurarea unor astfel de organisme cu reprezentanti din stiintele limitrofe medicinei va putea informa si recomanda, īn mod adecvat, jaloane de conduita, va putea coordona, aviza si ghida planuri de cercetare si, īn sfārsit, va putea raporta opiniei publice si propune legislativului, spre normare, reguli īndeobste acceptate. Domeniul bioeticii se afla īn plina desfasurare īn medicina si īn fiecare specialitate medicala īn parte. Efortul sau este de a sluji, pe orice cale, ideea de om, rezumata de F. Gros si F. Jacob īn Life Sciences and Society din 1979: "contrar a ceea ce suntem condusi a crede, nu exista īn biologie un punct de plecare īn care ideea de om sa poata fi formata. Īn mod contrar īnsa, punctul de plecare al ideii despre om obliga biologia a tine cont de el, īn scopul de a-l servi".
Decretul 313/1980 reglementa asistenta bolnavilor psihici periculosi, considerānd periculosi bolnavii care, prin manifestarile lor, pun īn pericol vita, sanatatea, integritatea corporala a lor si a altora, importante valori materiale sau tulbura īn mod repetat si grav conditiile de viata īn familie si societate.
Acesti bolnavi (art. 3) sunt supusi īn mod obligatoriu tratamentului medical de specialitate īn conditii de spital sau ambulatoriu (prin aplicarea masurilor de siguranta īn situatii penale, conform art. 113, 114 c.p.). Instituirea tratamentului medical obligatoriu se face īn scris la cererea unui membru martor al familiei sau a unei tert ori a autoritatii tutelare daca bolnavul este pus sun interdictie. Cererea se adreseaza medicului din teritoriu, care sesizeaza primaria, ce va obtine informatiile necesare despre bolnav, si toate datele, ca si bolnavul, sunt trimise la medicul psihiatru din policlinica. Acesta se va adresa apoi comisiei din spitalul de psihiatrie, formate din trei psihiatri, care va hotarī si, daca se opineaza pentru tratament obligatoriu, īn termen de 24 de ore va anunta īn scris bolnavul si pe un membru al familiei sale despre aceasta. Bolnavii spitalizati vor fi reexaminati la cel mult doua luni, precum si la cererea familiei sau a oricarei alte persoane, iar īncetarea tratamentului se hotaraste tot de catre comisia psihiatrica desemnata de unitatea sanitara (decizie confirmata de organul sanitar administrativ) si care poate recomanda si modul de īncadrare a bolnavului īn activitate, īncadrare ce devine obligatorie pentru unitatile socio-economice. Ministerul Sanatatii si Ministerul Muncii raspund si controleaza respectarea prevederilor decretului. Toate hotarārile luate de comisia psihiatrica se comunica īn 24 de ore si procuraturii locale pentru a controla respectarea legalitatii. Īmpotriva hotarārii comisiei se poate face contestatie ce va fi judecata de judecatoria locala cu caracter de urgenta.
Judecarea se face cu audierea bolnavului, cu participarea obligatorie a procurorului, hotarārea judecatoriei fiind supusa recursului. Īncalcarea dispozitiilor legii atrage raspunderea disciplinara civila sau penala, dupa caz. Īn caz de nevoie, instantele judiciare pot cere si expertize medico-legale psihiatrice.
|
