Metodele de curatare folosite in cazul
revarsarii titeiului in mari si oceane au evoluat in timp, dar, de cele mai
multe ori, furtunile au impiedicat operatiunile de salvare.
Deversarile de petrol au efecte dramatice asupra ecosistemelor marine, ca
urmare a expunerii organismelor vii la compusii chimici. Poluarea cu petrol
afecteaza in mod deosebit specii ca
pasarile mari si mamiferele acvatice, care traiesc la suprafata apei.
Petrolul deversat contine hidrocarburi, care sunt substante poluante ce afecteaza si pe termen lung comunitatile marine. Unele studii au demonstrat faptul ca, in timp, mor mai multe animale si pasari decat in momentul in care se produc catastrofele ecologice, provocate de scurgerea petrolului din vasele avariate.
Cercetatorii spanioli au efectuat teste biochimice asupra pescarusilor care traiesc pe malurile din Galicia, care au fost expuse deversarii de petrol in anul 2002, cand a naufragiat nava „Prestige”. Ei au masurat 16 concentratii de hidrocarburi din tesuturile pasarilor, pe care le-au comparat ulterior cu rezultatele testelor care au fost efectuate pe colonii de pescarusi care nu au fost supusi dezastrului.
La 17 luni dupa accidentul ecologic, au fost obtinute rezultate ingrijoratoare. Testele biochimice au relevat leziuni ale organelor interne vitale, rinichi si ficat, in randul pasarilor adulte. Puii au fost afectati intr-o mai mica masura, efectele grave survenite in randul adultilor fiind justificate prin faptul ca acestia au fost expusi contaminarii o perioada mai lunga dupa deversare.
Asupra alimentatiei nu a fost sesizat niciun efect, principalele consecinte ale infestarii cu petrol facandu-se simtite prin disfunctiile organelor vitale ale pasarilor. Hidrocarburile pot afecta insa in intregime componenta lanturilor trofice. Oamenii de stiinta sustin ca, deocamdata, exista prea putine cercetari asupra expunerii mediului inconjurator la poluarea cu petrol. O cunoastere mai buna a impactului pe termen lung a deversarilor de petrol poate aduce un avantaj major in gestionarea si combaterea efectelor asupra mediului si vietii marine.
Titeiul lasa urme care nu pot fi
sterse ani in sir
De-a lungul timpului, catastrofele ecologice provocate de deversarile masive de
petrol au fost mai mult decat numeroase. Surprinse pe mare de futuna,
petrolierele si-au pierdut busola ori au fost avariate, prin ciocnire
accidentala, de alte vase aflate pe mare, lasand in urma lor pete imense, care
nu au mai putut fi sterse, uneori, ani in sir.
Petrolul, care este insolubil in apa si mult mai usor decat aceasta, nu a putut fi strans, uneori, din cauza furtunilor puternice, care nu au permis accesul barjelor de salvare la vasele avariate sau, pur si simplu, statele riverane zonelor maritime in care s-au produs accidentele nu au fost pregatite pentru a face fata catastrofelor.
In cazurile fericite, petrolul a putut fi impiedicat sa nu ajunga la mal prin iscusinta marinarilor care au reusit, in timp util, sa recupereze si sa stocheze in rezervoarele neafectate, aflate pe vas, o mare parte din combustibilul scurs in momentul accidentarii. Cu toate acestea, titeiul nerecuperat, ramas la suprafata apei, se intinde rapid si formeaza o patura uleioasa, destul de groasa, care pluteste multa vreme in larg, afectand fauna si flora din preajma.
Ecosistemele marine, poluate dublu
Pentru a curata apele de petrolul deversat in urma accidentelor, prima masura
care poate fi luata este izolarea zonei cu ajutorul ambarcatiunilor de salvare.
Daca pompele aflate pe vas sunt in stare de functionare si exista rezervoare
neavariate, petrolul poate fi recuperat din apa prin pompare si restocat.
Aceasta operatiune, daca nu este impiedicata de furtuna, nu poate sterge
definitiv urmele catastrofei.
De cele mai multe ori, specialistii apeleaza tot la substante chimice, denumite solventi, care sunt imprastiate din elicopter pe suprafetele afectate. Acesti solventi sunt destinati spalarii apelor, dar, la randul lor, maresc efectele poluarii si nici nu pot fi imprastiati uniform pe suprafetele afectate de deversarile accidentale de petrol. In consecinta, ecosistemele marine sunt expuse, astfel, unei duble poluari. Un litru de petrol, odata ajuns pe suprafata apei, formeaza o pata a carei marime poate atinge dimensiunile unei jumatati dintr-un teren de fotbal. Grosimea acestor pete este variabila, in functie de cantitatea de combustibil deversata.
Bacterii care inlatura petrolul
deversat
O echipa de cercetatori de la Institutul de Cercetari Stiintifice din Spania a
descoperit ca anumite bacterii de pe coasta Galitiei sunt capabile sa elimine
in mod natural petrolul deversat in timpul naufragiilor. Expertii in domeniu au
observat ca aceste vietuitoare minuscule, aflate in ecosistemul marin, pot
degrada in mod natural compusii petrolului.
Odata deversate in mare, hidrocarburile suporta diverse transformari, printre care cea mai importanta este biodegradarea. Cu toate ca numerosi compusi ai petrolului sunt in mare parte biodegradabili, exista totusi elemente chimice, ce intra in componenta acestui combustibil, care sunt dificil de eliminat. Pentru studiul lor, oamenii de stiinta au luat probe dintr-o zona afectata si le-au analizat in laborator.
In paralel, au reconstituit artificial conditiile de poluare cu petrol si au comparat ambele situatii. Rezultatele obtinute in primul caz au confirmat existenta bacteriilor si contributia acestora la degradarea titeiului. In al doilea caz, procesul degradarii, desi existent, a fost mult mai lent, nereusindu-se decat partial curatarea apei in care a fost varsat petrolul in conditii de laborator.
Stelele pot fi de mai multe tipuri . Aparitia si stingerea lor se masoara in milioane de ani . Soarele nostru are circa 5 miliarde de ani , si dupa parerea astronomilor , mai are de trait inca pana sa inceapa sa moara . Soarele este o stea singulara , dar exista stele duble , formate din doua stele ce se invart una in jurul celeilalte . Exista si stele triple sau multiple .
Cele mai mari stele se numesc super - uriase . De exemplu , diametrul Antares - ului este de 330 de ori mai mare decat diametrul Sorelui . Super - uriasele au densitati foarte reduse .Urmeaza , ca ordine de marime , stelele uriase , care au diametrul de 10 sau 100 de ori mai mare decat cel a Soarelui . Si acestea au densitati reduse , dar nu ca super - uriasele . Majoritatea stelelor vizibile sunt de categorie mijlocie , cum este si Soarele . aestea se mai numesc stele de serie prinipala . Marimea lor poate fi de zece ori mai mare sau mai mica decat cea a Soarelui.
Cele mai mici stele din seria principala sunt piticii rosii . Piticii albi , care reprezinta a doua categorie a stelelor mici , nu mai fac parte din seria principala . Acestia sunt de marimea Pamantului si au lumini foarte palide . Densitatea lor extrem de mare - de la 100000 la 20 milioane de ori mai dese dacat apa . Astronoimii sunt de parere ca numarul lor poate atinge 5 milioane numai in Calea Lactee . S-au identificat pana in prezent doar cateva sute dintre acestia .
Fiecare stea isi incepe viata ca un nor de praf si hidrogen . Exista un numar foarte mare de astfel de nori in Univers . Formarea unei stele incepe , cand , dintr-o oare cauza ( nu se stie exact care ) , acest nor incepe sa se contracte datorita gravitatiei . In timp ce norul se contracta , incepe sa se invarta in centrul lui si se incalzeste . Cand temperatura nucleului central se incalzeste suficient - vorbim de ordinul milioanelor e grade - , iau nastere reactii nucleare . 43718lzo53euz9m
Noua stea este inconjurata cu ramasitile de gaze si praf . In cazul Soarelui , din aceste ramasite s - au format planetele . Este aproape sigur ca si in jurul altor stele s - au format planete pe care s-ar putea sa existe o oarecare forma de viata . Aceasta in sine reprezinta o posibilitate extraordinara .
Supernovele stralucesc o vreme de miliarde de ori mai puternic decat Soarele . In februarie 1987 , pe Pamant a fost vizibila si fara telescop o supernova dintr-o galaxie vecina . De 383 de ani nu se mai vazuse un fenomen asemanator . Dupa starea de supernova , in functie de masa initiala , ramane un corp ceresc de dimensiuni reduse , numit ' stea de neutron ' . Diametru sau este de ordinul zecilor de kilometri , si se compune dintr-o masa compacta de neutroni .
In Univers exista si alte corpuri ceresti misterioase : cuasarii . Acestia par a fi centrii foarte luminosi ai unor galaxii . Lumina lor a pornit spre noi cu putin timp dupa nasterea lumii . Se crede ca energia emisa de ei ar putea proveni numai de la gaurile negre .
Pulsarii sunt la fel de fascinanti ei emit periodic impulsuri de energie la intervale regulate . zu718l3453euuz
Nimeni nu stie care va fi soarta finala a Universului . Dupa teoria Universului deschis expansiunea va continua pana cand toate stelele vor muri si toata energia va fi imprastiata in spatiu .
Teoria Universului inchis presupune ca la un moment dat Universul va incepe sa se contacte si pana la urma o sa dispara . Aceasta stare poate provoca o noua explozie ce ar putea crea un Univers nou si astfel se poate genera un sir infinit de explozii si contractii - un Univers oscilant .
Apele Terrei
In mod obisnuit apa este un lichid, un compus hidrogenat al oxigenului (H2O). Ea insa poate exista in trei stari diferite de agregare, trecand cu relativa usurinta (pe Terra) dintr-una in alta: lichida, gazoasa (vapori) si solida (gheata).
Apa are cateva caracteristici (geografice) specifice:
Ocupa volume intense la exteriorul Pamantului;
Realizeaza un circuit continuu intre oceane, atmosfera si uscat; 37579otp25qkc9h
Reprezinta cel mai raspandit solvent;
Are o mare capacitate de absorbtie a caldurii, se incalzeste si se raceste mai incet decat orice alt lichid, avand o influenta reglatoare asupra temperaturii Pamantului;
Fierbe la 100 grade C si ingheata la 0 grade C;
Densitatea maxima este la temperatura de +4 grade C, iar la 0 grade C devine cu 10%mai voluminoasa decat la +4 grade C, ceea ce face ca gheata sa pluteasca. Apa din roci, inghetand le dezagrega. tk579o7325qkkc
Unitatile geografice ale hidrosferei, respectiv sistemele teritoriale in care e organizeaza apa sunt: oceanele, marile, apele curgatoare, lacurile si apele subterane, ghetarii. Apa intra insa in componenta altor invelisuri ale Pamantului, cu care hidrosfera propriu-zisa se gaseste intr-un permanent schimb (circuit). Este vorba de apa din atmosfera (sub forma de vapori), din biosfera (80% din materia vie este compusa din apa), din rocile scoartei (ca apa libera sau legata chimic) si din sol.
Limitele hidrosferei propriu-zise sunt date de limitele spatiului cu apa lichida libera. In scoarta coboara pana la 5-10km, iar in atmosfera, de asemenea, 90% din apa se localizeaza pana la 5km altitudine. Limitele mai largi merg insa pana la discontinuitatea Moho (ca si in cazul reliefosferei ), iar in atmosfera urca pana la circa 80km.
Volumul total este de aproape 1,4 miliarde km cubi, din care 96,5%in oceane, 2,46% reprezinta apele subterane, numai 0.0002% se afla in rauri si 0,017% in lacuri, etc.
Circuitul apei pe Terra
Apa are o mobilitate mult mai mare decat litosfera, dar mai mica decat atmosfera. Aceasta mobilitate consta atat in transformari fizice sau chiar chimice (trece in stare de vapori sau de gheata si invers, se combina cu alte elemente si devine o solutie ), dar mai ales se deplaseaza cu usurinta in baza unor legi fizice.
La nivel planetar, hidrosfera reprezinta un sistem functional, in care patrunde energie solara sau/si terestra. Aceasta energie determina o miscare continua a apei, formand anumite circuite, cu caracter regulat sau periodic.
S-a incetatenit formularea circuitului apei in natura. La modul cel mai general, aceasta consta in evaporarea apei de la suprafata oceanelor si a continentelor, ridicarea ei i atmosfera, precipitarea sub forma de ploaie sau zapada si reintoarcerea ei in ocean, fie in mod direct, fie prin intermediul apelor curgatoare sau pin ghetari.
Exista un circuit mare (sau lung) si altele mici. Acestea se refera la situatia cand ploua direct pe ocean sau cand apa se evapora de pe continent si se intoarce, prin ploaie, tot pe continent.
De subliniat este si faptul ca oceanele as si alte circuite, de suprafata sau de adanc, si faptul ca o parte din apa se blocheaza in ghetari.
Apele oceanice si continentale
Oceanul planetar
Din clasa a VII-a se cunoaste ca oceanele ocupa aproximativ 362milioane km patrati, ceea ce reprezinta 71% din suprafata Terrei (de 510 milioane km patrati), in timp ce continentele detin doar 29%.Oceanul Planetar se compune din patru oceane dintre care cel Arctic are mai mult caractere de mare mediterana.
Oceanele sunt insa mult mai mari decat oricare continent. De fapt, ele inconjoara suprafetele de uscat si nu invers. O singura exceptie o formeaza Oceanul Arctic care, conform definitiei generale, este o mare mediterana.
Repartitia apei oceanice pe glob este inegala. Circa noua zecimi se grupeaza pe o jumatate din sfera Terrei, avand polul situat in SE-ul Insulei Noua Zeelanda (langa Insula Antipodes). Aceasta se numeste emisfera oceanica (90% apa). Opusul ei este emisfera continentala, cu polul la gura fluviului Loire (pe insula Dumet) si in care apa ocupa totusi 53%.
Marile sunt intinderi de apa oceanica, mai mici sau mai putin adanci decat oceanele. Ele se clasifica dupa raporturile lor cu oceanele si continentele in mari marginase (comunica larg cu oceanul, fiind un fel de golfuri ale acestora), continentale (inconjurate de uscat, comunicand cu oceanul sau cu o alta mare, prin stramtori), mediterane (situate intre 2-3 continente si/sau ghirlande insulare: Mediterana, Mediterana Asiatica, Mediterana Americana si „Oceanul” Arctic).
Raurile si fluviile sunt organisme care colecteaza apele superficiale continentale. Uneori se generalizeaza sub un singur nume, ca de exemplu: parau, rau, fluviu, avand la baza o delimitare dupa marime. Raurile si fluviile au un regim de curgere permanent, deoarece se alimenteaza nu numai din ploi ci si din ape subterane.
Lacurile reprezinta mase de apa care stagneaza in excavatiuni ale continentului. Dimensiunile lor sunt variabile; adancimea incepe de la cativa metri si pana la 1620m cat are Lacul Baikal, iar suprafata de la foarte mica la 37 000km patrati, cat are Marea Caspica. Lacurile formate prin actiunea omului (antropice), spre deosebire de cele naturale, sunt artificiale. Din aceasta categorie fac parte lacurile de acumulare pentru hidrocentrale, pentru alimentarea cu apa a localitatilor, pentru irigatii, etc. In tara noastra sunt numeroase asemenea lacuri, amenajate pe Dunare, Bistrita, Arges, Olt, Siret etc. Pe Glob, mari lacuri de acumulare au fost amenajate pe fluviile Nil, Volga, Zambezi, Colorado, Enisei etc.
POLUAREA SI PROTECTIA APEI
Prin poluarea apelor se intelege degradarea proprietatilor fizice si chimice ale acestora. Poluarea apelor este un fenomen de mare actualitate, cu efecte nocive asupra vietii oamenilor si organismelor acvatice. De aceea o serie de organisme internationale prevad o serie de legi pentru prevenirea pericolelor de poluare. Se interzice in primul rand deversarea oricaror reziduuri petroliere si radioactive in apele internationale si ale raurilor.
|
