Principalele forme de apa
In cazul apelor poluare este
crestearea temperaturii apei, fara nicio modificare a compozitiei acesteia (poluare
termica) sau introducerea
unor suspensii insolubile, inerte din punct de vedere chimic, alaturi de
schimbarea compozitiei chimice prin cresterea concentratiei unor componenti
minerali sau compusi organici.
Forma de poluare cea mai des
intalnita o constituie impurificarea apelor cu compusi organici biodegradabili,
cea mai grava fiind impurificarea cu compusi toxici, nebiodegradabili (organici
si minerali).
Apa reziduala reprezinta apa care a
rezultat in urma utilizarii in diferite scopuri, in unitati casnice, unutati
industriale, institutii publice si ale entitati similare. Termenul de apa
reziduala este sinonim cu termenul de apa uzata cu toate ca apa uzata este un
termen mult mai general care se refera la orice apa poluata (incluzand apa reziduala)
care contine substante organice si anorganice, deseuri industriale, ape
subterane care pot fi poluate in momentul in care au loc infiltratiicu ape
cintaminate, cu ape de precipitatie sau cu diverse lichide. Anumite ape
reziduale nu pot fii ape uzate. In definitia “apelor reziduale” termenii cheie
sunt <<uzata>> sau <folosita>> ceea ce inseamna ca apa
care a fost utilizata devine apa reziduala. Pe de alta parte pentru a devenii
apa uzata este necesar ca apa sa fie poluata, chiar daca nu a fost utilizata.
Dupa origine poluarea apei
este:naturala sau artificiala, iar in functie de dinamica de realizare:continua,
periodica si accidentala.
Poluarea naturala poate fii periodica
sau accidentala si se exercita asupra tuturor surselor de apa:meteorice, de
suprafata si subterane.
Cele mai importante surse artificiale
de poluare sunt reprezentate de reziduurile menajere, indusriale si
agrozootehnice.
Dupa natura poluantilor, poluarea poate
fii fizica, chimica si biologica.
Sursele de poluare a apei sunt
clasificate in surse “punctiforme” si surse “difuze”. Sursele punctiforme
elimina poluanti la suprafata apei sau in apele subterane printr-un punct
detectabil, cum ar fii conductele de la unitatile industriale, instalatiile de
tratare si canale colectoare. Cele mai multe puncte de golire sunt strict
controlate prin autorizatii speciale si se supun actiunilor de constrangere. Desii
sursele punctiforme inca mai contribuie la poluarea apei, masurile de control
au redus simtitor impactul acestora.
Sursele difuze sunt, totusi, mult mai
greu de identificat si deverseaza marea majoritate poluantilor in apa. Sursele
difuze include depunerile atmosferice, sedimentele contaminate si practicile
agrochimice efectuate necorespunzator care genereaza scurgeri poluante ca cele
din agricultura, constructii si depozite de deseuri menajere.
Efectul surselor de poluare asupra
calitatii emisariilor in care acestea ajung depinde in principal de tipul si
concentratia poluantilor. Compusii organici solubili exprimati prin valorile
mari ale consumului biochimic de oxigen consuma oxigenul in apele de suprafata.
Aceasta conduce la moartea pestilor din ecosistemele acvatice la dezvoltarea
(cresterea) speciilor acvatice nedorite si la aparitia mirosului neplacut al apei.
Compusii organici inurme determina gustul si mirosul neplacut al apel. Concentratia
unor compusi organici creste de-a lungul lantului trofic din sistemele acvatice
(biocrestere).
Poluarea cu substante chimice
modifica proprietatile organoleptice si fizice ale apei. Deasemenea, poluarea
apei poate avea efecte ecologice si economice.
Efectele ecologice se refera la
perturbarile pe care le inregistreaza dezvoltarea unei biocenoze in apa poluata.
Se poate inregistra fie distrugerea sau intarzierea dezvoltarii
microorganismelor, fie dezvoltarea excesiva a unor specii cu valenta ecologica
mare (in special a unor specii vegetale).
Efectele economice se refera la
limitarea sferei de folosire a apei, ca urmare a dificultatilor legate de
epurarea acesteia.
Particulele solide in suspensie
determina scaderea claritatii apei si impiedica procesele de fotosinteza. Daca
particulele solide se depun se formeaza depozite de namoluri care conduc la
modificari ale ecosistemelor din bentos.
Continutul excesiv de azot si fosfor
conduc la cresterea excesiva a continutului de alge si in consecinta la
aparitia fenomenului de eutrofizare a apelor.
Clorurile determina gustul sarat al
apei. La concentratii mari de cloruri utilizarea apei este limitata. Acizii, bazele
si substantele toxice pot determina moartea pestilor si aparitia de
dezechilibre in ecosistemele acvatice.
Deversarea apelor calde determona dezechilibre si
reducerea capacitatii de ultilizarea apei autoepurarea a emisarilor in care
apele calde ajung.
In urma efluentilor calzi, creste
temperatura apelor de suprafata ceea ce modifica proprietatile fizice ale
apei:presiunea de vapori, vascozitatea, densitatea, tensiunea superficiala, solubilitatea
si difuzivitatea oxigenului.
Principalele caracteristici fizice , chimice si
biologice ale apelor reziduale si sursele din care acestea provin sunt
prezentate in tabelui 1.
|
