Raporturile juridice privind protectia factorilor creati prin activitatea umana - conceptul de asezare umana din perspectiva ecologiei sociale

RAPORTURILE JURIDICE PRIVIND PROTECTIA FACTORILOR CREATI PRIN ACTIVITATEA UMANA - Conceptul de asezare umana din perspectiva ecologiei sociale

PROTECTIA ASEZARILOR UMANE

1. CONSIDERATII GENERALE

Este unanim recunoscut faptul ca ne aflam intr-o criza a mediului care pune in primejdie din ce in ce mai mult posibilitatea de locuire a planetei si supravietuirea speciei umane[1].

Sansa pe care o are fiecare popor de a se dezvolta si de a crea, se poate materializa numai daca o face in felul sau propriu, specific si unic, in spatiul sau geografic si potrivit traditiilor originale pe care le are, cu respectarea severa a legilor naturii, ale biologiei si ecologiei.

In conformitate cu lucrarile si documentele Conferintelor O.N.U. de la Stockholm, Rio de Janeiro si lohanesburg, cat si cu deciziile si rezolutiile adoptate in cadrul O.N.U. si a organismelor sale specializate, s-au avut in vedere trei componente ale mediului uman: 1. mediul natural, modificat si amenajat; 2. mediul construit; 3. mediul social.

Atat in cadrul Conferintelor O.N.U. cat si in cadrul Programului Natiunilor Unite pentru Mediu, dezbatandu-se problemele referitoare la asezarile umane, la habitat, in stransa legatura cu procesul de urbanizare si sistematizare, s-a aratat ca aceasta problema poate fi abordata numai ca parte integranta a dezvoltarii social-economice, fiind necesara elaborarea conceptului de asezare umana, ca ecosistem, fapt pentru care in fiecare tara trebuie sa existe o strategie privind asezarile omenesti si constructiile.

Asezarile umane reprezinta leaganul traditional al comunitatilor umane si abordarea dezvoltarii durabile, ecologice a acestora, trebuie realizata cu prioritate.

In asezarile omenesti, rezolvarea problemelor ecologice depinde, in mare masura, de reteaua localitatilor si marimea lor, de raporturile cu teritoriul liber, de marimea, natura si modul de exploatare a acestui teritoriu, de resursele existente, de modul de prelucrare industriala, de reteaua de cai de comunicatii etc.

Din aceste considerente, in cazul studierii habitatului in asezarile umane trebuie luati in considerare mai multi parametri decat cei folositi in ecosistemele naturale.

Dezvoltarea durabila, asa cum este apreciata in cadrul Comunitatii Europene - ca fiind un complex de masuri cu actiune benefica pentru asezarile umane - daca nu este inteleasa doar ca o latura aplicativa a problematicii ecologiei urbane, nu va solutiona cauzele factorilor perturbanti si poate genera conflicte viitoare.

De aceea, in cadrul ecologiei asezarilor umane s-a generalizat termenul de „ecodezvoltare” care necesita: cunoasterea, intelegerea si aplicarea practica a principiilor si legilor ecologice Ia nivelul asezarilor umane; imbinarea diferitelor aspecte ale mediului inconjurator cu realitatile economice si specificul psihosocial si cultural al populatiei care traieste pe teritoriul respectiv; realizarea unor corelatii intre potentialul resurselor naturale exploatabile din zona, resursele energetice disponibile, gradul de dezvoltare economica, nivelul tehnologiilor existente; reutilizarea si reciclarea produselor si deseurilor, in conditiile asigurarii unei protectii eficiente a mediului; realizarea unui echilibru de lunga durata intre activitatile umane si mediul ambiental s.a.

Ecologia asezarilor umane este o stiinta de avangarda care trebuie sa aiba in vedere si sa armonizeze datele stiintelor naturii cu cele ale stiintelor sociale si ale celor tehnice.

Comparativ cu celelalte domenii ale ecologiei, ecologia asezarilor umane are o complexitate deosebita, ea punand in centrul atentiei habitatul si conditiile de existenta ale fiintei umane[2].

2. Conceptul de asezare umana din perspectiva ecologiei sociale

Una din situatiile interferentei stiintelor sociale si umaniste cu cele ale naturii o constituie ecologia sociala, influenta sociologiei si a ecologiei asupra stiintelor juridice[3].

Socio-ecosistemul care cuprinde ecosisteme naturale si umane, la care se adauga sistemul mediului social este unitatea rezultata ca urmare a integrarii omului in natura.

Spre deosebire de ecosistemele naturale, ecosistemul uman prezinta o ordine mult mai mare, ca urmare a controlului exercitat de un centru integrator ad-hoc (polisul la nivelul unei asezari umane).

Asezarile umane pot fi considerate sisteme ecologice complexe (ecosisteme) create de populatiile umane, alcatuiri antropice in care majoritatea transformarilor de materie, energie si informatie este realizata de om. In acest context, asezarea trebuie privita ca un organism viu, nu ca o structura, ce formeaza in teritoriu o structura interdependenta, de a carui organizare se ocupa urbanismul si amenajarea teritoriului.

Asezarile umane exista sub forme extrem de diverse, de la satele cele mai primitive, pana la megalopolisurile lumii superindustrializate. Fiecare din acest lung sir de tipuri de ecosisteme are un optim de structurare, organizare si functionare care este in concordanta cu psihologia, cultura si aspiratiile locuitorilor sai, avand nevoi si posibilitati financiare specifice, grade diferite de agresivitate asupra mediului si capacitati specifice ale acestuia de a rezista la impacturile umane pe termen indelungat.

De aceea, conditiile concrete difera fundamental de la o tara la alta si in cadrul fiecareia, de la o zona geografica la alta.

Avand un specific determinat de prezenta populatiei, asezarile umane trebuie sa devina sisteme ecologice care sa intruneasca trasaturile de echilibru menite sa le asigure stabilitate si viabilitate.

Asezarile umane trebuie astfel concepute incat sa duca la crearea unui cadru de viata in care sa fie prezervata identitatea indivizilor, a familiilor si a societatilor si sa existe mijloace menite sa permita desfasurarea vietii particulare, contactele personale si participarea populatiei la luarea hotararilor.

3. Obiectivele protectiei mediului In asezarile umane

Principiile generale, cadrul de actiune si obiectivele protectiei asezarilor umane au fost stabilite in cadrul Conferintei de la Vancouver din 1976[4].

Cu acest prilej, s-a aratat in Declaratia adoptata, ca in conditiile in care o mare parte a populatiei, indeosebi din tarile subdezvoltate, traieste in asezaminte necorespunzatoare, daca nu se intreprind masuri pozitive si concrete la nivel national si international, aceste conditii se vor agrava datorita:

- unei cresteri economice inechitabile, pusa in evidenta de marile discrepante intre tari si intre fiintele umane, privind bogatiile existente, care condamna milioane de oameni sa traiasca in saracie, fara a-si putea satisface nici cele mai elementare nevoi de hrana, locuinte, educatie, servicii de sanatate, igiena mediului, energie si apa;

- conditiilor economico-sociale si ecologice care transpun la nivel national si international, inegalitatea conditiilor de viata, segregatia rasiala, somajul, analfabetismul, bolile si saracia, degradarea din ce in ce mai mare a resurselor indispensabile vietii si anume: aerul, apa si pamantul;

- cresterii populatiei astfel incat nevoile alimentare, de locuinte si alte elemente necesare vietii, vor creste;

- urbanizarii necontrolate, o cauza a suprapopularii oraselor si a dispersiunii rurale.

Se pare ca de la adoptarea acestui document si pana in prezent, masurile ce au fost luate s-au dovedit a fi extrem de putine si aproape ineficiente fata de realitatile existente.

Este deosebit de important, ca guvernele si comunitatea internationala sa actioneze pentru adoptarea in materie de asezari umane, de politici si strategii eficace, luandu-se in considerare nevoile deosebite ale grupurilor defavorizate si, in special, ale copiilor, femeilor si infirmilor, pentru a li se asigura ingrijiri medicale, servicii, educatia, hrana si locul de munca, in contextul justitiei sociale. Aceste politici trebuie sa duca la imbunatatirea rapida si continua a calitatii vietii tuturor oamenilor, fara nici o discriminare.

Actiunile privind asezarile umane trebuie sa urmareasca realizarea integrarii sau coordonarea armonioasa a mai multor elemente intre care, de exemplu, cresterea si repartitia populatiei, folosirea fortei de munca, locuintele, folosirea pamantului, serviciile, atenuarea diferentelor intre regiuni si in interiorul zonelor urbane s.a.

De asemenea, trebuie respectata diversitatea caracteristicilor pe care le au asezarile umane si care reflecta valori culturale si estetice, iar zonele care au o importanta istorica, religioasa sau arheologica, ca si zonele naturale cu valoare deosebita, trebuie pastrate pentru posteritate.

Referitor la mediu, principalele probleme ale asezarilor umane sunt: poluarea apei, aerului si solului; zgomotul, radiatiile; locul de munca; estetica mediului exterior; accidentele; serviciile de igiena a muncii; asistenta sociala s.a.

4. Protectia factorilor naturali de mediu in asezarile umane

Protectia mediului in asezarile umane se realizeaza in mod specializat[5] dupa factorii de mediu: aer, apa, sol, subsol etc. prin metode de combatere a poluarii cu ajutorul unor masuri si procedee tehnice, cum sunt: amplasarea industriilor poluante la distanta fata de localitati; folosirea de metode tehnologice care produc cat mai putini poluanti; reducerea poluarii determinate de mijloacele de transport; neutralizarea deseurilor nerecuperabile; desfasurarea in conditii de siguranta a unor activitati periculoase pentru om si pentru mediul inconjurator; reducerea poluarii fonice etc.

Aerul constituie o componenta de baza a mediului inconjurator, care prin proprietatile fizice, chimice si termice intretine viata pe planeta noastra. Efectele poluarii privesc nu numai starea de calitate a aerului, ci si o serie de procese si fenomene atmosferice, cu efecte meteorologice si climatologice negative din ce in ce mai evidentiate si mai greu de controlat (efectul de sera, ploile acide, distrugerea stratului de ozon).

Un rol insemnat in protectia aerului in cadrul centrelor populate, il are amplasarea industriilor poluante departe de acestea si monitorizarea calitatii aerului in zonele cu emisii puternice de poluanti si in marile orase.

In tara noastra, potrivit O.U.G. nr.195/2005, actualizata, privind protectia mediului autoritatea publica centrala pentru protectia mediului are urmatoarele atributii si responsabilitati:

a) elaboreaza politica nationala si coordoneaza actiunile la nivel national, regional si local privind protectia atmosferei, schimbarile climatice, precum si  pentru protectia populatiei fata de nivelurile de expunere la zgomotul ambiental ce poate avea efecte negative asupra sanatatii umane, in conformitate cu politicile europene si internationale specifice;

b) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala in domeniul protectiei atmosferei si Planul national de actiune in domeniul protectiei atmosferei;

c) elaboreaza, promoveaza si, dupa caz, actualizeaza Programul national de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot si pulberi provenite din instalatii mari de ardere;

d) coordoneaza elaborarea Programului national de reducere progresiva a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, compusi organici volatili si amoniac;

e) elaboreaza, promoveaza si actualizeaza Strategia nationala privind schimbarile climatice, Planul national de actiune privind schimbarile climatice;

f)asigura integrarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera si adaptarea la efectele schimbarilor climatice in strategiile sectoriale;

g)   administreaza Registrul national al emisiilor de gaze cu efect de sera;

i)   coordoneaza implementarea mecanismelor flexibile prevazute de Protocolul de la Kyoto la Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice;

j)   aproba si promoveaza Planul National de Actiune pentru reducerea nivelurilor de zgomot;

k)  organizeaza activitatea de monitoring privind calitatea aerului la nivelul intregii tari;

l)  stabileste, dupa caz, prin actele de reglementare, valori limita de emisie mai restrictive si masurile necesare in vederea respectarii plafoanelor nationale de emisii, respectiv a incarcarilor si nivelelor critice[6].

Existenta asezarilor umane a fost dintotdeauna dependenta de aprovizionarea cu apa.

Multa vreme, consumul de apa salubra, obtinuta prin tehnologii moderne si distribuita la discretie, a fost considerat ca un indicator de baza al civilizatiei.

Daca in tarile dezvoltate cantitatile de apa consumata au depasit uneori in orase 1000 l/locuitor, in multe tari slab dezvoltate, din cauze economice sau geografice, apa salubra aproape lipseste, ele neputand asigura nevoile de apa nici pentru 10% din populatie.

De aceea, pentru ecologia umana rezolvarea problemelor de asigurare a apei, este una dintre cele mai stringente.

In aceste conditii, se cere schimbarea atitudinii fata de consumul excesiv de apa, cu o atitudine ecologica, de consum economic si poluare minima, astfel incat sa se redea mediului inconjurator cantitatea de apa consumata cu insusiri mai apropiate de cele naturale, conservandu-se resursele existente.

Concomitent trebuie asigurata protectia calitatii apelor, ceea ce presupune cunoasterea surselor de poluare si a compozitiei apelor uzate, pentru a se aplica corect procedeele de epurare si de evacuare in retelele de canalizare ale localitatilor.

La fel de important pentru asezarile umane este si solul. Degradarea sa, se datoreaza nu numai eroziunii produsa de apa si vant, ci mai ales practicarii unei agriculturi intensive, a pasunatului excesiv, a chimizarii nerationale si a irigatiilor prost concepute si aplicate.

5. Planurile de amenajare a teritoriului si de urbanism si rolul lor in protectia mediului din asezarile umane

In Romania, potrivit Legii protectiei mediului, in procesul de dezvoltare social-economica a localitatilor este obligatorie respectarea principiilor[7] ecologice, pentru asigurarea unui mediu de viata sanatos. In acest scop, autoritatile administratiei publice locale, precum si, dupa caz, persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii: a) sa imbunatateasca microclimatul urban, prin amenajarea si intretinerea izvoarelor si a luciilor de apa din interiorul localitatilor si din zonele limitrofe acestora, sa infrumuseteze si sa protejeze peisajul, sa mentina curatenia stradala; b) sa respecte prevederile din planurile de urbanism si amenajare a teritoriului privind amplasarea obiectivelor industriale, a cailor si mijloacelor de transport, a retelelor de canalizare, a statiilor de epurare, a depozitelor de deseuri menajere, stradale si industriale si a altor obiective si activitati, fara a prejudicia ambientul, spatiile de odihna, tratament si recreare, salubritatea, starea de sanatate si confort a populatiei; c) sa informeze publicul privind riscurile generate de functionarea sau existenta obiectivelor cu risc pentru mediu si sanatatea populatiei; d) sa respecte regimul de protectie speciala a localitatilor balneoclimaterice, a zonelor de interes turistic si de agrement, a monumentelor istorice, a ariilor protejate si a monumentelor naturii s.a.

La elaborarea planurilor de urbanism si amenajare a teritoriului trebuie sa se respecte prevederile Legii protectiei mediului si sa se prevada in mod obligatoriu masuri de mentinere si ameliorare a fondului peisagistic natural si antropic al fiecarei zone si localitati, conditii de refacere peisagistica si ecologica a zonelor deteriorate, masuri de captare a apelor potabile si lucrari de aparare impotriva inundatiilor[8].

6. ATRIBUTII SI RASPUNDERI ALE AUTORITATILOR PUBLICE CENTRALE SI LOCALE CU PRIVIRE LA TERITORIUL ASEZARILOR UMANE. ROLUL ACTIVITATILOR DE GOSPODARIE COMUNALA IN DEZVOLTAREA PE PRINCIPII ECOLOGICE A LOCALITATILOR

In anul 1991, a fost infiintat Centrul National pentru Asezari Umane, care are ca atributii principale elaborarea si aplicarea strategiei nationale a locuirii.

Centrul reprezinta Romania in relatiile internationale si prin Secretariatul sau,  asigura legatura cu Comisia O.N.U. pentru Asezari Umane si Centrul Natiunilor Unite pentru Asezari Umane de la Nairobi, cu tarile membre din Comisie si cu celelalte organizatii internationale.

Ca organ central al puterii executive care exercita administratia publica in domeniile amenajarii teritoriului, urbanismului, lucrarilor publice si a constructiilor a fost infiintat Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, care indeplineste in acelasi timp functia de organ de directive pentru domeniile sale de activitate.

Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei are o serie de atributii comune cu celelalte ministere si atributii specifice, dintre care mentionam: asigura coordonarea amplasarii in teritoriu a activitatilor umane; stabileste masuri pentru protejarea zonelor cu valoare istorica si arhitecturala si integrarea acestora in actiunile de modernizare a localitatilor; exercita controlul de stat in domeniul constructiilor, lucrarilor publice, urbanismului si amenajarii teritoriului; elaboreaza studii referitoare la dezvoltarea rurala si urbana, constructia de locuinte, lucrari tehnico-edilitare.