Regimul juridic al apelor in romania - masuri legale privind gospodarirea integrata a zonei costiere

Regimul juridic al apelor in Romania - Masuri Legale privind gospodarirea integrata a zonei costiere

Prima lege speciala in domeniul apelor a fost adoptata la 27 iunie 1924, Legea regimului apelor, care a concretizat unele dispozitii in domeniu ale Constitutiei din anul 1923, declarand bunuri publice toate apele ce pot produce forta motrice, ca si cele ce pot fi utilizate in interes obstesc si reglementand folosirea si amenajarea lor[1].

Dupa cel de al doilea razboi mondial, regimul juridic al apelor a fost reglementat de Legea apelor nr. 8/1974, Legea nr. 5/1989 privind gospodarirea rationala, protectia si asigurarea calitatii apelor, precum si de alte prevederi legale, in completare.

In prezent, regimul juridic de folosinta, conservare si protectie a apelor este stabilit prin Legea apelor nr. 107/1996, actualizata, precum si printr-o serie de reglementari care o completeaza.

a) Administrarea si folosinta apelor[2]. Potrivit art. 136 alin. 3 din Constitutie, apele cu potential energetic valorificabil si cele ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala impreuna cu resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, dreptul de proprietate asupra lor fiind, in principiu, inalienabil, insesizabil si imprescriptibil.

In completarea legii fundamentale, art. 3 din Legea apelor nr. 107/1996, actualizata, prevede ca apartin domeniului public al statului, apele de suprafata cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km si cu bazine hidrografice ce depasesc 10 km patrati, malurile si cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza si plaja marii, cu bogatiile lor naturale si potentialul energetic valorificabil, marea teritoriala si fundul apelor maritime.

Apele minore cu lungimi mai mici de 5 km si cu bazine hidrografice ce nu depasesc 10 km patrati, pe care apele nu curg permanent, apartin detinatorilor cu orice titlu ai terenurilor pe care se formeaza sau curg. Proprietarii acestor albii sunt obligati sa foloseasca apele conform conditiilor generale de folosire a apei in bazinul respectiv.

Insulele care nu sunt in legatura cu terenurile cu mal la nivelul mediu al apei, apartin proprietarului albiei apei.

Daca terenurile cu mal sunt inundate pe durata de minimum 3 ani la nivelul mediu al apei, ca urmare a unor influente naturale, atunci proprietatea asupra albiei apei se extinde si asupra suprafetelor inundate.

In ceea ce priveste apele de izvor, conform art. 579 C.civ., cel ce este proprietarul terenului este si proprietarul izvorului, deoarece izvorul face parte integranta din fond. In acest sens, legea prevede ca „cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice intrebuintare cu dansul, fara insa a vatama dreptul ce proprietarul fondului inferior care este dobandit sau prin vreun titlu sau prin prescriptie asupra acestui izvor”,

De la prevederea art. 579 C.civ., exista doua exceptii: 1. proprietarul fondului vecin a dobandit un drept asupra izvorului; 2. apa izvorului este necesara locuitorilor unei localitati rurale. In acest ultim caz, suntem in prezenta unei restrictii aduse dreptului de proprietate.

Proprietarul terenului poate opri apa izvorului, poate desfiinta izvorul sau sa-i schimbe cursul.

Din momentul in care apa trece pe terenul vecin, apa izvorului devine prin accesiune, proprietatea titularului acestui fond.

Indiferent de forma de proprietate, stabilirea regimului de folosire a resurselor de apa, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publica centrala in domeniul apelor, cu exceptia apelor geotermale.

Apele din domeniul public de interes national se dau in administrare Administratiei Nationale „Apele Romane” de catre Ministerul Apelor si Protectiei Mediului.

Bunurile din domeniul public local, constituite din: lacurile care nu sunt declarate de interes public national, digurile de aparare impotriva inundatiilor, care nu se constituie intr-o linie continua de aparare, consolidarile si apararile de maluri si lucrarile de dirijare trec, prin hotarare a Guvernului, in administrarea beneficiarilor care sunt deserviti de acestea[3].

Administratia Nationala „Apele Romane” a fost infiintata in scopul administrarii, pastrarii integritatii si al protectiei patrimoniului public de interes national care constituie infrastructura Sistemului national de gospodarire a apelor si pentru gospodarirea durabila a resurselor de apa, care reprezinta monopol natural de interes strategic.

Administratia Nationala are ca principal obiect de activitate: a) aplicarea strategiei si politicii nationale in domeniul gospodaririi cantitative si calitative a resurselor de apa, precum si a programului national de implementare a prevederilor legislatiei armonizate cu directivele Uniunii Europene, in domeniul gospodaririi durabile a resurselor de apa; b) administrarea si exploatarea infrastructurii Sistemului national de gospodarire a apelor; c) gestionarea si valorificarea resurselor de apa de suprafata si subterane cu potentialele lor naturale si a fondului national de date in domeniu (art. 3 alin. 1).

Potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervatiei Biosferei „Delta Dunarii”, suprafetele terestre si acvatice ce intra in compunerea Rezervatiei, impreuna cu resursele pe care le genereaza, fac parte, in afara exceptiilor prevazute de lege, din domeniul public de interes national si sunt in administrarea directa a Administratiei Rezervatiei „Delta Dunarii”.

Folosinta apelor de suprafata si subterane poate fi libera pentru baut, adapat, udat, spalat si alte trebuinte gospodaresti, daca pentru acestea din urma nu se folosesc instalatii sau se folosesc instalatii de capacitate mica, destinate exclusiv satisfacerii nevoilor gospodaresti proprii, cu respectarea normelor sanitare de protectie a calitatii apelor si pe baza de autorizatie eliberata, potrivit legii, de organul de gospodarire a apelor competent, in cazul alimentarilor cu apa potabila si industriala, irigatii, producerea energiei electrice, pescuit, plutarit, flotaj, stuficultura, navigatie etc.

Folosirea autorizata include si evacuarea, dupa utilizare, in resursele de apa, de ape uzate, ape din descarcari ori drenaje, ape de mina sau zacamant.

In cazul in care debitele de apa nu pot fi asigurate tuturor folosintelor, legea stabileste o serie de prioritati. Astfel, satisfacerea cerintelor de apa ale populatiei are prioritate fata de folosirea apei in alte scopuri. De asemenea, au prioritate, fata de alte folosinte, alimentarea cu apa pentru animale, refacerea rezervei intangibile de apa dupa incendii, precum si debitele necesare mentinerii echilibrului ecologic al habitatelor acvatice.

Se interzice restrangerea utilizarii apei potabile pentru populatie in folosul altor activitati.

Apa potabila distribuita in mod organizat in centrele populate, poate fi utilizata si in alte scopuri, dupa ce s-a asigurat satisfacerea integrala a cerintelor populatiei, animalelor si ale unor activitati ce necesita apa de aceasta calitate.

In folosinta apei se pot aplica restrictii temporare, atunci cand din cauza secetei sau a altor calamitati naturale, debitele de apa autorizate nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor. Aceste restrictii se stabilesc prin planuri speciale, elaborate de Administratia Nationala „Apele Romane”, dupa consultarea utilizatorilor autorizati, cu avizul autoritatii publice centrale in domeniul apelor si aprobarea Comitetului de bazin. Aceste planuri se aduc la cunostinta publicului[4].

b) Gospodarirea durabila a apelor. Capitolul I al Legii apelor nr. 107/1996, actualizata, stabileste principiile, politica si obiectivele generale ale gospodaririi apelor, care urmaresc:

- refacerea si mentinerea integritatii chimice, fizice si biologice a resurselor de apa;

- conservarea si protejarea ecosistemelor acvatice;

- asigurarea, cu prioritate, a alimentarii cu apa potabila a populatiei si a salubritatii publice;

- valorificarea complexa a apelor ca resursa economica si repartitia rationala si echilibrata a acestei rezerve, cu considerarea protectiei si dezvoltarii folosintei piscicole;

- apararea impotriva inundatiilor si a altor fenomene hidro-meteorologice periculoase;

satisfacerea cerintelor de apa ale agriculturii si sporturilor nautice ca si ale oricaror activitati umane;

- valorificarea potentialului piscicol al apelor de suprafata.

In conformitate cu prevederile Legii apelor, Ministerul Apelor si Protectiei Mediului este autorizat sa elaboreze strategia si politica nationala in domeniul gospodaririi apelor, sa stabileasca regimul de folosire a resurselor de apa, indiferent de forma de proprietate, sa organizeze si sa desfasoare pe bazine hidrografice activitatea de gospodarire unitara, rationala si complexa a apelor si sa asigure coordonarea si controlul reglementarilor legale in acest domeniu.

Obiectivul general al strategiei in domeniul gospodaririi apelor il constituie gospodarirea rationala a resurselor de apa si protectia acestora impotriva epuizarii si poluarii, in interdependenta cu principiile protectiei mediului si asigurarii unei dezvoltari durabile.

Masuri Legale privind gospodarirea integrata a zonei costiere[5]

a) Obiective si principii. Reglementarea data prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 202/2002, actualizata, privind gospodarirea integrata a zonei costiere, are ca scop[6]:

- stabilirea zonei costiere si a masurilor ce se impun pentru asigurarea integritatii acesteia;

- garantarea utilizarii publice a zonei costiere romanesti, cu exceptia situatiilor privind siguranta nationala;

- reglementarea utilizarii durabile a zonei costiere, pe baza principiilor care sa asigure protectia mediului, a peisajului, mostenirii culturale istorice si arheologice;

- reconstructia si conservarea zonei costiere prin adoptarea masurilor adecvate;

- integrarea in cadrul zonei costiere a politicilor de mediu in politicile sectoriale privind agricultura si silvicultura, energia, resursele minerale, industria, turismul, pescuitul si acvacultura, transporturile si dezvoltarea zonelor locuite, precum si a politicilor de gospodarire a apelor;

- asigurarea accesului publicului la informatie si a participarii acestuia la luarea deciziilor in domeniul gospodaririi integrate a zonei costiere romanesti (art. 2).

Protectia zonei costiere presupune apararea integritatii si a scopurilor generale de utilizare ale acesteia, conservarea trasaturilor si elementelor sale naturale si prevenirea efectelor negative generate de lucrarile si instalatiile existente sau care urmeaza a fi executate.

Potrivit legii (art. 5 alin.1), gospodarirea integrata a zonei costiere si dezvoltarea sa durabila se bazeaza pe respectarea unor principii generale ale dreptului mediului, adaptate particularitatilor acestei zone, precum si a unor principii specifice aplicabile in domeniu.

Principiile generale sunt:

a) principiul dezvoltarii durabile: gospodarirea integrata a zonei costiere astfel incat sa satisfaca atat necesitatile generatiilor prezente, cat si ale celor viitoare, toate cu garantarea mentinerii caracteristicilor ecologice esentiale si a diversitatii biologice, peisagistice si culturale;

b)  principiul prevenirii: activitatile economice din zona costiera se vor desfasura numai in baza unui act tehnico-juridic emis de autoritatile competente, in conditiile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului, in scopul impiedicarii degradarii conditiilor ambientale, bunurile naturale, a ecosistemelor si a conditiilor de viata a locuitorilor;

c) principiul precautiei: in lipsa certitudinilor stiintifice, autoritatile competente vor interzice sau vor autoriza temporar, activitatile care ar putea avea drept consecinta producerea de pagube majore sau ireversibile in zonele de coasta;

d) principiul previziunii: previziunea trebuie facuta avandu-se in vedere in special schimbarile si tendintele pe termen scurt si lung in materie de meteorologie si oceanografie;

e)  principiul restaurarii: bunurile naturale degradate vor face obiectul unei restabiliri si restaurari in vederea regenerarii ecosistemelor naturale;

f) principiul „poluatorul plateste”: degradarile mediului din zona costiera fac obiectul unor remedieri din partea celor care le-au cauzat;

g) principiul utilizarii celor mai bune tehnici disponibile si a celor mai bune practici in domeniul mediului, pentru atingerea unui nivel general ridicat de protectie a mediului in zona costiera;

h) principiul asigurarii accesului publicului la informatia de mediu si a participarii la luarea deciziilor;

i) principiul cooperarii internationale pentru a asigura gestionarea si protectia zonei costiere.