REGLEMENTARI INTERNATIONALE PRIVIND PROTECTIA SI CONSERVAREA FAUNEI SALBATICE
1. Reglementari cu caracter general
In dreptul international protectia florei si faunei salbatice a dobandit o importanta exceptionala pe masura ce viata salbatica a fost din ce in ce mai amenintata de agresiunea factorilor antropici si de incalcarea regulilor internationale privind normele de vanat si pescuit in ceea ce priveste fauna si cele de exploatare in ceea ce priveste flora.
Consecintele negative ale actiunilor oamenilor au devenit alarmante la putin timp dupa inceputul secolului al XIX-lea. S-a estimat ca timp de doua secole, au disparut 120 de specii de pasari si 95 specii de mamifere.
Prima conventie internationala multilaterala privind protectia unor specii de pasari ce nu sunt supuse exploatarii in scopuri economice a fost Conventia de la Paris din 1902, guvernata insa de o ratiune utilitara privind speciile de pasari “utile agriculturii”, pe baza unei liste limitative.
Ulterior, ca urmare a formarii unei noi conceptiii cu privire la protectia pasarilor, a fost incheiata tot la Paris in 1950, Conventia internationala pentru protectia pasarilor, prevazand principiul general conform caruia toate pasarile trebuie protejate, eliminand exceptiile prevazute de Conventia din 1902.
La 2 februarie 1971, a fost incheiata la Ramsar (Iran), Conventia asupra zonelor umede de importanta internationala, in special cu habitat al pasarilor acvatice.
In sensul Conventiei, zonele umede sunt intinderi de balti, mlastini, turbarii, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este statatoare sau curgatoare, dulce, salmastra, sau sarata, inclusiv intinderile de apa marina a caror adancime la reflux nu depasessc 6 m.
Prin pasari de apa se inteleg, potrivit Conventiei, cele a caror existenta depinde ecologic de zonele umede.
Fiecare parte contractanta se obliga sa identifice zonele umede apartinand teritoriului sau, care sa fie inscrise pe Lista zonelor umede de importanta internationala din punct de vedere ecologic, botanic, zoologic, limnologic sau hidrologic.
In 1973, la Washington s-a incheiat Conventia asupra comertului international cu specii salbatice de flora si fauna amenintate cu disparitia, avand ca procedeu de reglementare tehnica anexelor care se refera la comertul international cu animale amenintate cu disparitia, la speciile vulnerabile si la toate speciile pe care o parte contractanta le declara subsumate limitelor competentelor proprii, potrivit unor reglementari.
Este considerat cel mai complet tratat existent in materie.
In anul 1978, sub auspiciile UNESCO a fost adoptata Declaratia universala a drepturilor animalelor, care a fost revazuta in 1989.
La baza acestui document sta conceptia ca viata este unica, toate fiintele au o origine comuna si s-au diferentiat in cursul evolutiei, speciile.
In consecinta, orice fiinta vie poseda drepturi naturale, specia umana trebuind sa recunoasca dreptul la existenta al altor specii. Respectul omului fata de animale este inseparabil fata de respectul oamenilor intre ei si coexistenta speciilor in lume implica recunoasterea de catre specia umana a dreptului la existenta al celorlalte specii.
Documentul prevede printre altele, urmatoarele drepturi si principii privind animalele:
- dreptul la viata in cadrul ecosistemelor;
- dreptul la respect al oricarei vieti animale;
- interzicerea relelor tratamente si a actelor de cruzime;
- dreptul animalelor salbatice de a trai libere in mediul lor natural si de a se reproduce;
- dreptul la intretinere si la alte ingrijiri al animalelor tinute sub dependenta omului;
- incriminarea actelor care implica fara justificare moartea unui animal s.a.
Toate acestea si-au gasit reflectarea pe planul dreptului in adoptarea unor norme internationale cu privire la protectia animalelor care pot fi de doua categorii:
a) norme cu privire la protectia faunei salbatice;
b) norme cu privire la protectia faunei domestice.
La 13 septembrie 1979, la Berna a fost semnata Conventia privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor naturale din Europa.
La 24 ianuarie 1982, s-a incheiat la Khartoum, Protocolul de acord privind conservarea resurselor naturale comune, prin care statele contractante se angajeaza sa acorde o atentie speciala resurselor naturale comune, sa interzica prelevarile de animale apartinand unor specii protejate a caror arie de repartizare ele o impart, sa-i urmareasca pe toti cei care detin obiecte provenind din speciile astfel protejate, fara a avea permis, aplicand legea teritoriala, dar restituind obiectele reclamate statului de origine.
Charta Mondiala a Naturii adoptata la 28 octombrie 1982 de Adunarea Generala O.N.U., reafirma conceptiile asupra patrimoniului natural in care se integreaza speciile salbatice si habitatul lor, fapt pentru care in Preambul se proclama ca “toate formele vietii sunt utile pentru om. Viabilitatea genetica a Terrei nu trebuie compromisa, populatia fiecarei specii - salbatica sau domestica - va trebui mentinuta la un nivel suficient pentru a-i asigura supravietuirea; habitatele necesare acestui scop, trebuie salvate” (principiul 2 din Carta).
Dispozitii extrem de importante cu privire insa la conservarea resurselor biologice ale marii, intalnim si la Conventia asupra dreptului marii de la Montego Bay, din 1982.
La Conferinta Natiunilor Unite pentru Protectia Mediului de la Rio, 1992, a fost semnata Conventia privind diversitatea biologica, in al carui preambul se porneste de la recunoasterea valorii intrinseci a diversitatii biologice, a valorii ecologice, genetice, sociale, economice, stiintifice, educationale, culturale, recreative si estetice a diversitatii biologice si a componenelor sale, pe baza careia se afirma urmatoarele principii:
- conservarea diversitatii biologice este o problema comuna a umanitatii;
- statele au drepturi suverane asupra propriilor resurse biologice;
- statele sunt responsabile de conservarea diversitatii biologice in mod sustinut;
- este vital necesara anticiparea, prevenirea si stoparea cauzelor reducerii semnificative sau pierderii diversitatii biologice;
- necesitatea conservarii diversitatii biologice i -situ a ecosistemelor si habitatelor naturale si mentinerea si refacerea populatiilor de specii in mediul lor natural;
- masurile ex-situ au un rol important, de preferinta in tara de origine.
2. Protectia si conservarea unor specii sau grupe de specii de animale determinate
A. Reglementari internationale referitoare la vanarea balenelor
Dintre toate speciile marine vanate de om, balenele au fost primele care au cunoscut o supraexploatare. Mijloacele tehnice puse la dispozitia vanatorilor de balene, in mod deosebit, balenierele, au accelerat atat de mult acest proces, incat azi majoritatea speciilor de balene sunt amenintate cu disparitia.
O prima Conventie incheiata in 1931 (intrata in vigoare in 1935), a urmarit sa limiteze pagubele prin protejarea a doua specii amenintate in mod deosebit si sa rationalizeze vanatoarea prin interdictia de a omori balenele tinere, precum si mamele care alapteaza si impunerera folosirii mai complete a balenelor ucise.
In anul 1946 s-a incheiat Conventia internationala pentru reglementarea vanarii balenelor. Desi a reprezentat un progres fata de Conventia din 1931, ea nu a constituit un document de conservare in adevaratul inteles al cuvantului, ci un tratat de pescuit care reglementeaza exploatarea balenelor.
B. Protectia internationala a focilor
Ca si balenele, focile au fost exploatate timpuriu si masiv. Inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, unele conflicte au opus diferite state ai caror cetateni vanau foci, din cauza raririi unor specii. In 1893, in afacerea focilor din Marea Behring un arbitraj intre Statele Unite si Columbia Britanica (in prezent Canada), a promulgat o serie de reguli de vanatoare destinate salvarii focilor de la disparitie.
Au urmat o serie de tratate multilaterale, intre puterile interesate, semnandu-se ceva mai tarziu, in 1918, primul tratat referitor la acest domeniu, intre Japonia, S.U.A., Regatul Unit si Rusia.
Nu se poate spune insa, ca aceste instrumente vizau in mod efectiv conservarea speciei pentru alte motive decat cele comerciale. Totusi, ele si-au dovedit eficacitatea, mai ales prin prisma interzicerii vanarii in scopul folosirii pieilor, care presupunea, un mare procentaj de animale omorate sau ranite si pierdute in mare, precum si capturarea a numeroase femele reproducatoare.
Tratatul din 1918 a expirat in 1941, fiind inlocuit abia in 1957 cu Conventia interimara referitoare la conservarea focilor cu blana din Pacificul de Nord, adoptata la Washington si incheiata initial pe o perioada de 6 ani, dar care s-a reconfirmat succesiv pana in 1984.
Protectia focilor vii de la Poli face obiectul Conventiei pentru protectia focilor din Antartica, 1972.
Un alt document juridic, specific, referitor la “unii pui de foca” a fost elaborat in cadrul Comunitatii Europene. Masacrarea focilor tinere, in special de vanatorii canadieni, a caror cruzime a fost dovedita prin imagini, a dat nastere unei miscari de opinie in tarile europene, care a determinat guvernele sa actioneze.
Astfel, a fost adoptata mai intai o rezolutie de catre Consiliul Comunitatilor Europene (5.01.1983), apoi Directivele referitoare la importarea in statele membre a pieilor de foca si a produselor derivate.
C. Protectia ursilor polari
Printre speciile faunei salbatice putin cunoscute este ursul polar care traieste in regiunea artica. Se crede ca populatia ursilor polari a scazut vertiginos incepand cu anul 1950, in prezent, numarul indivizilor fiind aproximativ 10-20 de mii.
In anul 1973 s-a semnat un Acord intre Canada, Danemarca, S.U.A., Norvegia si fosta U.R.S.S. privind conservarea ursilor albi (intrat in vigoare la 26 mai 1976), care interzice prinderea, doborarea si capturarea ursilor albi. Totusi, o asemenea prindere poate fi autorizata atunci cand este efectuata cu buna-credinta, in scopuri stiintifice, de catre autohtoni care folosesc metode traditionale.
D. Protejarea unor specii de vigonii (lame)
La 16 august 1969, cele cinci tari andine (Argentina, Bolivia, Chile, Peru si Ecuador) au semnat la La Paz, un Acord care vizeaza protejarea vigoniilor, vanate mai ales pentru lana lor si amenintate cu disparitia.
Prin acest Acord, statele contractante se angajeaza sa interzica reprimarea lamei, precum si comercializarea lanii, a firelor de par, a pieilor si a altor articole fabricate cu aceste materiale, atat in interiorul statelor, cat si in relatiile lor internationale.
In urma aplicarii Acordului, populatia de lame s-a reconstituit atat de bine, incat a fost incheiat un alt tratat care permite o anumita exploatare. Guvernul argentinian a estimat insa, ca noul document nu este suficient de protector si a preferat mentinerea interdictiei absolute de prelevare a speciilor de lama.
Bolivia, Chile, Ecuador si Peru au semnat la Lima, la 20 decembrie 1979 o noua Conventie care are ca obiectiv continuarea promovarii, conservarii si gestionarii numarului de lame. Se interzice vanarea si comertul interior si exterior cu acest animal si produsele sale, pe teritoriul partilor contractante.
Daca pe teritoriul unei parti contractante populatia de lame atinge un nivel care permite sa creasca productia de carne, oase si transformarea pieilor si a lanii in tesaturi, aceasta parte poate sa faca comert, cu conditia sa stabileasca un control foarte strict.
|
