Relatia sol-planta-animal-om
Integrarea omului în natura constituie una din problemele fierbinti ale lumii contemporane. Omul se defineste ca fiind singurul element care interactioneaza activ cu mediul, în sensul ca îl modifica în folosul sau,, modificarile constituind devieri de la legile naturale. Relatia om-natura devine fundamentala pentru existenta umana, cu nenumarate repercusiuni asupra individului uman, animalelor, plantelor si a naturii în general.
Insuficienta cunoastere sau ignorare a legilor obiective a dus la interventia aleatorie a omului 838e414i în natura, respectiv la alterarea mediului ambiant, dar si a lui însusi ca parte integranta a mediului. S-a creat un dezechilibru între natura biologica a omului si mediul înconjurator, de o asa maniera încât, incriminând în general toate aspectele vietii, a devenit necesara o disciplina - ecologia - care sa preia sarcina optimizarii cooperarii om-natura.
|
Ecologia este stiinta care studiaza relatiile de dependenta si interactiunile dintre mediul abiotic si fiintele vii, sens dat de Haeckel (1866). într-o viziune cuprinzatoare, ecologia semnifica de fapt o gospodarire rationala (conforma legilor vietii) a tuturor resurselor prin care biosistemele, de diverse complexitati, pot sa-si perpetueze existenta în conditiile planetei noastre. |
În acest context putem deosebi o relatie fundamentala, regasita si în activitatea fermelor agroturistice, si anume, raportul dintre viu si ne-viu. Legaturile esentiale dintre aceste forme pot lua doua cai distincte: endosomatica si exosomatica (Puia si .Sora n, 1987). Calea denumita endosomatica este cea de încorporare a neviului în fiintele vii, iar calea exosomatica, prin mijlocirea inteligentei omului, este cea de adaptare sau de alipire a sistemelor nevii la cele vii. În acest din urma caz este vorba mai ales de diversele masini si utilaje, care în ultima analiza pot fi considerate ca niste prelungiri nevii ale organelor vii.
Analizînd ,,viul" în diferitele sale aspecte, de la plante si animale la om, se constata complexitatea si multimea elementelor sale componente. Pentru a putea efectua investigatii eficiente, au fost luate în considerare fie un singur element (individ, populatie, specie), fie o comunitate de vietuitoare diverse (biocenozele), în raport cu mediul biotic si abiotic. Astfel, ecologia a fost divizata în doua ramuri principale: autecologia (grecescul autos - însusi) si sinecologia (grecescul syn = împreuna).
2.1.1. Structurarea si ierarhizarea sistemelor biotice
si abiotice ale Naturii
Dezvoltarea teoriei generale a sistemelor (Bertalanffy, 1932;1960; Needham, 1936 etc.) si ulterior a ciberneticii si a teoriei informatiei, a atras atentia asupra problemelor organizarii si a principiilor de functionare ale materiei vii, a nivelurilor de integrare si organizare, si a permis delimitarea precisa a ecologiei ca studiu al sistemelor supra-individuale: populatie, biocenoza, ecosistem, biosfera (Odum, 1975). Nivelurile de integrare cuprind totalitatea subsistemelor dintr-un sistem, inclusiv sistemele abiotice (nebiologice, ne-vii), iar nivelurile de organizare ale materiei vii reprezinta categorii exclusiv de sisteme biologice, diferite calitativ din punct de vedere al modului lor de organizare si al functiilor lor biologice (Botnariuc, N., 1976, 1982). Ierarhia organizatorica nu este liniara, ci ramificata (fig. 4, adaptata dupa diferiti autori).
Analiza unui sistem ecologic în general, si al unuia agroecologic în special, trebuie facuta în ambele sensuri, atât de la subsisteme catre sistemele integratoare, pentru a întelege mecanismele concrete de functionare a sistemului, cât si invers (de ,,sus în jos") pentru a întelege semnificatia acestor mecanisme în activitatea sistemului integrator. Dar pentru a rezolva problemele ridicate de respectivele analize, este nevoie sa se tina cont de caracteristicile nivelului individual, care prin prisma ecologica sunt semnificative pentru nivelele superioare.
Biosistemele existente la diferite niveluri de organizare trebuie examinate prin prisma relatiilor lor sistemice. Analiza sistemica se impune astfel tot mai mult ca o metodologie primordiala de rezolvare a problemelor, elementul central fiind conceptul de ecosistem, în jurul caruia s-a si construit, de fapt, ecologia moderna.
2.1.2. Conceptul de ecosistem
Notiunea de ecosistem a fost elaborata si introdusa ca notiune stiintifica de botanistul Tansl ey A. G. (1935). în urma studierii "asociatiilor vegetale" din Anglia el a constatat ca în natura exista sisteme mai cuprinzatoare decât comunitatile formate numai de vietuitoare. Astfel, el .arata ca organismul nu poate fi separat de mediul sau, în asociere cu care formeaza un anumit sistem fizic, sistem care reprezinta unitatea de baza a naturii pe suprafata pamântului si pe care l-a denumit ecosistem.
Ecosistemele formeaza o categorie din multimea sistemelor fizice ale universului, ele fiind de cele mai variate forme si dimensiuni.
În evolutia conceptului de ecosistem remarcam o definitie cuprinzatoare, relativ recent elaborata de Odum, E. P. (1971), citat de Puia si Soran (1987) :
|
,Orice unitate care include toate organismele (comunitatea) de pe un teritoriu dat si care interactioneaza cu mediul fizic în asa fel încât curentul de energie creeaza o anumita structura trofica, o diversitate de specii si un circuit de substante în teritoriul sistemului (schimbul dintre partea biotica si abiotica) reprezinta un sistem ecologic sau ecosistem. |
Ecosistemul reprezinta deci un sistem complex din natura format dintr-o parte nevie (abiota sau biotopul, cadrul natural cu conditiile sale fizice) si una vie (biota sau biocenoza). Desigur ca elementele acestor doua parti nu sunt separate fizic, ci sunt într-o permanenta interactiune. Este constituita de fapt o unitate functionala a biosferei, care sub raport structural, si mai ales dinamic, foloseste curentul de energie care se scurge prin ea.
|
|
Fig. 4 - Structuri si relatii ierarhice ale materiei (vii si nevii), din care rezulta locul si
rolul ecosistemelor
Cu alte cuvinte, toate componentele unui ecosistem trebuie sa gaseasca, în mediu hrana suficienta pentru a creste si a se mentine în viata, în ultima instanta, energia si toate elementele care sunt necesare provin, din mediul fizic. Într-un ecosistem fiintele absorb, transforma si fac sa circule energia si diversele materii, pe care le restituie apoi mediului. Interactiunile permanente între plantele si animalele care fac parte din acelasi ecosistem reprezinta de fapt caile prin care energia si respectivele elemente sunt distribuite. Ecosistemele fermelor agroturistice sunt un exemplu extrem de elocvent în acest sens, exprimat în ultima analiza prin lantul alimentar.
Diversitatea si numarul fiintelor care constituie un ecosistem influenteaza, de asemenea, ciclul energiei si al materiilor (sau al elementelor).. Mecanismele reglatoare, situate în interiorul acestor organisme si al partii abiotice a ecosistemului, actioneaza retroactiv asupra materiei si energiei (Alexander T. R. si Fichter G. S., 1973). Cresterea, reproductia,, moartea, imigratia sau emigratia sunt câteva exemple. Ele influenteaza comportamentul, fiziologia, densitatea populatiilor s.a.
Complexitatea naturii, privita sistemic si ecologic, demonstreaza integralitatea sa, prin interdependenta ecosistemelor (de marimi diferite) în. ceea ce priveste energia si substanta, relatie care duce la considerarea biosferei terestre ca un singur si specific ecosistem. Exemplul clasic ce se da îl constituie despadurirea masiva a unei regiuni, fapt care, având repercusiuni asupra debitului apelor si, implicit, asupra faunei, poate antrena modificarea climatului.
Pentru a putea caracteriza corect unul din ecosistemele existente pe planeta noastra, frecvent întâlnit, dar modificat sau nou creat si întretinut de om - ne referim inclusiv la ecosistemele fermelor agroturistice - va trebui sa analizam structura, energia, lanturile alimentare, interactiunile dintre specii etc., ca elemente legate direct de conceptul de ecosistem. Toate acestea sunt necesare în intentia de a putea, compara si a analiza diferentele între ecosistemele naturale si cele artificiale si a putea concluziona în mod special în legatura cu diversele biosisteme în cadrul general al raporturilor sol - planta - animal - om.
|
