Raspunderea pentru prejudiciu in sistemul Codului Civil

Raspunderea pentru prejudiciu in sistemul Codului Civil

Inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.137/1995, sub imperiul reglementarilor generale privind raspunderea civila delictuala s-au invocat mai multe fundamente ale raspunderii civile pentru pagubele aduse mediului: culpa, raspunderea comitentului pentru fapta prepusului, abuzul de drept, tulburarile anormale de vecinatate si mai ales raspunderea fara culpa pentru fapta lucrului In privinta acesteia din urma s-a considerat in literatura juridica din tara noastra ca, in lipsa unei reglementari speciale in domeniul protectiei mediului, raspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri era dreptul comun in materie.

In consecinta, in acele ipoteze in care poluarea mediului se producea, iar in cazul prejudiciului rezultat nu se putea identifica printr-o incalcare a dispozitiilor din reglementarea speciala[2] cu privire la temeiul juridic al raspunderii, acesta trebuia gasit in Codul Civil “suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza noastra”. In conceptia devenita clasica, raspunderea obiectiv 353f51d 59; se fondeaza pe ideea de risc, orice activitate care creeaza pentru altul un risc, face pe autorul sau responsabil pentru prejudiciul pe care il poate cauza,fara a fi necesar a se dovedi o atitudine culpabila.

Poluarea reprezinta de cele mai multe ori un pericol latent, de o gravitate deosebita. Ea nu constituie de regula un eveniment brusc, ci este rezultatul unor acumulari lente a unor efecte negative, care, necontrolate si neremediate in timp ating anumite limite, care depasesc pragurile naturale de echilibru, producand consecinte deosebit de periculoase pentru existenta si functionarea sistemului natural.

Regimul raspunderii civile pentru risc prezinta o serie de avantaje, mai ales in materie ecologica, in raport cu raspunderea bazata pe culpa. Mai intai, indemnizarea victimei va avea loc intotdeauna, contrar teoriei raspunderii pentru culpa, cand, uneori, se intalnesc cazuri in care nu se poate antrena raspunderea, si repararea prejudiciului produs. Chiar cazurile de exonerare de raspundere sunt reglementate restrictiv la forta majora, acesteia recunoscandu-i-se efectele absolvirii in anumite conditii. In domeniul ecologic este deosebit de important a se asigura in toate cazurile o reparare a prejudiciului, datorita specificului si a consecintelor deosebit de grave pe care le pot genera pagubele. Sunt unele situatii in care stabilirea exacta a autorului prejudiciului este imposibila, iar consecintele produse nu pot ramane neacoperite, mai mult, pot sa se agraveze daca nu sunt remediate in timp util. De aceea a fost necesar ca dispozitiile legale in materie sa asigure o reparare completa, eficienta, oportuna a oricarui prejudiciu adus mediului ambiant, instituirea regulii unui regim de raspundere civila pentru risc permite, pe baza stimularii atitudinii diligente si prudente, a folosirii rationale a factorilor de mediu, instituirea si perfectionarea unui sistem de asigurari adaptat noilor cerinte ale vietii economico-sociale.

Raspunderea directa pentru culpa

Raspunderea subiectiva pentru pagublele aduse mediului se aplica rar, reclamantului
(victima) fiind obligat a dovedi ca i s-a cauzat un prejudiciu real, direct si personal, culpa autorului faptei, cuantumul prejudiciului, precum si raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu. Proba culpei este greu de trecut in cazul prejudiciilor cauzate prin poluare, datorita naturii diverse a poluantilor, a modului de raapandire si remanenta, a naturii contaminarii etc.

In situatia in care paguba este produsa prin nerespectarea unor dispozitii legale, simpla incalcare constituie o culpa care angajeaza responsabilitatea autorului sau si cum dreptul mediului cuprinde multe reglementari de politie administrativa, este suficienta incalcarea unei obligatii de acest gen pentru stabilirea culpei. Totodata este posibil sa existe culpa si in cazul in care poluatorul a respectat reglementarile administritative, dar prin culpa (neglijenta sau imprudenta sa) a cauzat o paguba care trebuie reparata. Pagube ecologice pot sa existe si ca urmare a viciului ascuns al lucrului, fie ca acesta este un mijloc de productie sau chiar o instalatie speciala de prevenire a poluarii de care persoana juridica ce le foloseste nu are cunostiinta si, ca atare, va fi o raspundere obiectiva si nu subiectiva.

Raspunderea proprie a persoanei juridice

Raspunderea proprie a persoanei juridice¸ pentru fapta proprie, are loc in cazurile in care organul de conducere, cu prilejul exercitarii functiei ce ii revine, a savarsit o fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu. Faptele licite sau ilicite savarsite de organele de conducere obliga insasi persoana juridica, daca au fost savarsite cu prilejul indeplinirii functiei lor in calitatea de organ de conducere si atributiile acestuia rezulta si din actele de constituire, din contract si statut.

In legatura cu acesta se impun unele precizari:

organul de conducere a persoanei juridice face parte din insasi persoana juridica, astfel ca faptele savarsite cu prilejul exercitarii functiei sunt constituite ca fiind savarsite de insasi persoana juridica,

fapta ilicita este considerata ca fiind savarsita de organul de conducere cu prilejul exercitarii functiei sale, chiar daca se depasesc limitele legale ale functiei respective,

fapta ilicita poate sa depasesca limitele capacitatii de folosinta a persoanei juridice, sau sa rezulte din folosirea unor mijloace ilicite, utilizate pentru realizarea scopurilor persoanei juridice,

persoana fizica ce alcatuieste organul de conducere al persoanei juridice isi angajeaza si propria raspundere, adica o raspundere civila delictuala pentru fapta proprie (Art. 998-999 Cod civil), atat fata de victima, cat si fata de persoana juridica.

Daca victima a fost despagubita de persoana juridica, aceasta are dreptul si obligatia sa se intoarca prin actiune in regres impotriva persoanei fizice din organul de conducere care a savarsit fapta prejudiciabila. Codul civil reglementeaza si institutia raspunderii indirecte, pentru fapta altora, instituind – cu titlu de exceptie – o prezumptie legala de culpa in sarcina anumitor persoane considerate raspunzatoare pentru pagubele pricinuite de cei aflati sub supravegherea lor, ori de lucrurile pe care le au in paza.

3. Raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor

Notiunea de „comitent” si cea de „prepus” nu apar definite explicit in Codul Civil, dar pot fi deduse foarte usor, pornind de la caracteristicile lor, astfel aceste calitati presupun existenta unui raport de prepusenie (subordonare) intre comitent si prepus. Raportul intre comitent si prepus exista in situatia in care, comitentul are dreptul de a da intructiuni si directive, de a indruma, supreveghea si controla activitatea prepusului, in vederea exercitarii functiilor ce i le-a incredintat, fara posibilitatea pentru acestea de a le discuta ori de a le refuza aducerea la implinire. Comitentii raspund pentru pagubele cauzate de presupusii lor.

Pentru angajarea raspunderii comitentului este necesar ca, presupusului sa i se intruneasca toate conditiile raspunderii pentru fapta proprie:

- Fapta sa fie ilicita si pagubitoare

- Sa existe un prejudiciu

- Sa existe raportul de cauzalitate intre acestea

- Sa existe culpa presupusului in savarsirea faptei

- Raportul de prepusenie sa existe in momentul savarsirii faptei de catre prepus

- Fapta ilicita a prepusului sa fi fost savarsita in exercitarea functiilor incredin

tate

Mai nou se considera ca raspunderea comitentului pentru fapta prepusului trebuie sa aibe la baza ideea de risc, comitentul fiind cel ce trage foloasele de pe urma activitatii depuse de prepus si ca urmare trebuie sa suporte, mai ales intr-o economie de piata, consecintele defavorabile pentru mediu ale acestei activitati.

3. Raspunderea pentru fapta lucrului

Art. 1000 alin. 1 din Codul Civil dispune „suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat de lucurile ce sunt sub paza noastra”. Notiunea de lucru se refera la lucrurile neinsufletite, mobile sau imobile, fara distinctie daca sunt sau nu potential periculoase, fie ca au sau nu dinamismul propriu, ori daca au produs prejudiciul in miscare, sau fiind stationate.

Notiunea de „paza” si „paznic” se refera la paza juridica, nu la paza materiala. Pentru definirea pazei juridice s-a ales criteriul potrivit caruia paza juridica apartine aceluia care are in fapt puterea de comanda, de directiune asupra lucrului, desi aceasta nu decurge dintr-un dept asupra lucrului (cum este situatia in care lucrul a fost furat sau in cazul altei forme de uzurpare). Conform acestui criteriu, pentru a sti cine are paza juridica, au fost stabilite unele principii:

• Proprietarul lucrului este prezumat (pana la proba contrarie) ca este paznicul juridic al acestuia;
• Daca lucrul apartine – in conformitate sau in devalmasie – mai multor persoane, paza juridica se prezuma ca apartine, solidar, tuturor proprietarilor comuni;
• Titularul dreptului de administrare sau al dreptului de folosinta (drepturi reale) asupra lucrului are paza juridica asupra acestuia;
• Titularii unor dezmembrari ale dreptului de proprietate (uz, usufruct, abitatie, superficie, servitute) sunt prezumati ca au paza juridica asupra lucrului;
• Posesorul lucrului, bucurandu-se de prezumtia de proprietate, are calitatea de paznic juridic al lucrului;
• Proprietarul poate sa transmita altuia paza juridica asupra lucrului printr-un act juridic, spre exemplu prin inchiriere sau imprumut de folosinta (comodat);
• Cel care isi insuseste lucrul impotriva vointei proprietarului, de exemplu prin furt, are paza juridica asupra lucrului;
• Prepusul unui comitet care, abuzand de functiile incredintate, isi insuseste in fapt puterea de comanda, de control si de folosinta a lucrului, isi insuseste astfel si paza juridica a lucrului;

Notiunea de „cauzare de catre lucru” a prejudiciului. Avand in vedere ca prejudiciul este produs de lucru, dar de cele mai multe ori este prezenta si fapta omului, sau este vorba de fapta omului prin intermediul lucrului, aceasta nefiind decat un instrument prin care omul a cauzat paguba, s-au propus mai multe criterii de determinare a notiunii:

• Fapta autonoma a lucrului, independenta de participarea omului
• Viciul propriu al lucrului, care a determinat producerea prejudiciului
• Iesirea lucrului de sub conducerea, controlul, directiunea si autoritatea omului
• Lucrul, in miscare sau in stationare, a ocupat un loc preponderant fata de fapta omului, in producerea prejudiciului nefiind o simpla prelungire a gestului omului.

Victima prejudiciului trebuie sa faca dovada prejudiciului si a raportului de cauzalitate dintre”fapta lucrului” (nu fapta paznicului juridic) si prejudiciul suferit. Din aceasta dovada se prezuma celelalte elemente ale raspunderii.

Fig. Poluarea reprezinta de cele mai multe ori un pericol latent, de o gravitate deosebita.

Fig. 7. Interventia noastra elimina consecinte deosebit de periculoase pentru existenta si functionarea sistemului natural.