SISTEME DE AGRICULTURA

SISTEME DE AGRICULTURĂ

7.1. Ipoteze asupra originii agriculturii

Teoria proximitatii sugereaza ca omul a fost pe rând, vânator, pastor (si în paralel culegator de recolte) si apoi cultivator. Viata în apropierea animalelor si culegerea recoltelor au stat la baza domesticirii.

Mai sunt necesare înca multe cercetari pentru formularea unei teorii fundamentate asupra genezei. agriculturii. Celebrul naturalist francez JEAN HENRY FABRE reflectând 1a preocuparile si cunostintele noastre în acest domeniu, scria:

"Istoricii ridica în slavi câmpurile de batalie în care semenii nostri si-au gasit moartea, dar considera sub demnitatea lor sa vorbeasca despre istoria câmpurilor destelenite care ne aduc belsugul; ei cunosc numele tuturor bastarzilor regali, dar nu ne pot spune nimic despre istoria grâului. Este si acesta un mod de manifestare a nebuniei umane."

7.2. Forme de trecere la 959e42j agricultura

Tranzitia de la vânatoare si culegerea de recolte la practicarea agriculturii incipiente s-a facut prin granocultura si vegecultura.

Granocultura include sistemele de agricultura bazate pe cultivarea plantelor producatoare de seminte comestibile. A aparut în câteva centre ale regiunii temperate si subtropicale. În Orientul Apropiat stadiul final al fazei de culegatori-vânatori s-a încheiat, cel mai probabil, cu 10.000 ani î.Ch., iar agricultura incipienta s-a practicat acolo între 9 mii si 7 mii de ani î. Ch.

Vegecultura include sisteme de agricultura bazate pe cultivarea unor plante ale caror organe comestibile sunt cele vegetative, aici întrând în primul rând radacinile si tuberculii bogati în amidon. Acest tip de agricultura nu necesita un teren lucrat propriu-zis, ci numai plantarea fragmentelor de organe (mai ales tuberculi si radacini) într-un sol umed. Odata cu defrisarea si luarea unui nou teren în cultura se deplaseaza si grupul uman cultivator, de aceea, acest mod primitiv de cultivare a plantelor se întâlneste mult mai strâns legat de agricultura itineranta decât granocultura.

Aceste sisteme de agricultura incipienta se bazau pe o tehnica relativ simpla: defrisarea padurii, mai ales prin incendiere, pentru ca cenusa sa contribuie la fertilizarea solului, o cultivare de 1-2 ani, iar apoi terenul era lasat sa se reîmpadureasca si nu mai reintra în circuitul culturii decât dupa 6-20 de ani. În acest rastimp se refaceau solul si fertilitatea lui.

Granocultura si vegecultura puteau asigura hrana pentru un adult uman pe timp de un an de pe o suprafata de 4 hectare de teren.

7.3. Evolutia sistemelor agricole

7.3.1. Sisteme de agricultura traditionale

Înca din epoca îndepartata a agriculturii exista o legatura strânsa între terenurile cultivate si pasuni, dejectiile animalelor având însusirea de a reface si îmbunatati fertilitatea solului.

Prin confectionarea unor unelte din ce în ce mai mai perfectionate si prin utilizarea pe o scara tot mai larga a animalelor domestice în muncile agricole, s-au putut crea surplusuri de productie. Astfel, în zona temperata s-au instituit sisteme de agricultura suficient de complexe, denumite sintetic sisteme de agricultura traditionala ce se caracterizeaza prin: extinderea suprafetelor cultivate, introducerea rotatiei culturilor, apoi a asolamentelor, selectarea empirica a unor soiuri de plante si rase de animale rase de animale, folosirea animalelor domestice pentru efectuarea lucrarilor agricole, a uneltelor din lemn si apoi metal, utilizarea dejectiilor de la animale ca îngrasamânt organic etc.

Agricultura traditionala nu era conceputa în afara cresterii animalelor domestice. Aceasta legatura a apropiat-o foarte mult de cea a ecosistemelor naturale. Regasim piramida eltoniana cu toti componentii ei: producatori primari, reprezentati de plantele cultivate, consumatorii secundari constituiti din erbivorele domesticite, consumatorul secundar omul si destructorii prezenti în sol.

În agricultura traditionala s-a înregistrat o permanenta reciclare a substantelor si o integrare a proceselor de productie agricola în ciclurile biogeochimice ale biosferei. În acest fel, agricultura traditionala poate fi considerata ca fiind o îndeletnicire umana cu pronuntat caracter ecologic.

Agricultura traditionala a putut asigura omului o reducere a ariei de alimentare la 0,5-1,5 ha/individ/an. Se considera ca din antichitate si pâna la revolutia industriala, sistemele de cultivare a pamântului au apartinut agriculturii traditionale.

7.3.2. Sisteme de agricultura moderne

Revolutia industriala, tehnica si stiintifica a produs, mai ales în a doua jumatate a secolului XX, profunde schimbari în agricultura (folosirea combustibililor fosili pe scara larga, mecanizarea, chimizarea) care au determinat cresteri substantiale ale productiilor agricole, dar si efecte negative asupra mediului.

Aceste noi sisteme de cultura a plantelor apartin agriculturii moderne, industrializate în care suprafata arabila de alimentatie se reduce la 0,2-0,6 ha/individ/an. Mentionam ca, în momentul de fata suprafata medie de teren arabil per locuitor al planetei este de 0,325 ha.

În cadrul acestor sisteme de agricultura omul a reusit sa controleze într-o mare masura productivitatea ecosistemelor agricole si sa elimine controlul carnivorelor mari asupra populatiilor de erbivore domestice. Agricultura ultimelor trei-patru decenii a înregistrat schimbari radicale. În afara de energia solara, a carei curgere constanta întretinea întregul sistem, omul a introdus în agricultura energia concentrata (culturala), în ultima analiza tot de provenienta solara, a combustibililor fosili folositi direct (tractiunea mecanica) sau indirect (ingrasaminte chimice, pesticide etc.). În aceasta agricultura industrializata s-a separat cultivarea plantelor de cresterea animalelor domestice. Aceasta despartire arbitrara s-a soldat cu perturbarea ciclurilor biogeochimice seculare urmata de o scadere a fer^-tilitatii solului. Astfel, lipsa îngrasamintelor naturale a trebuit sa fie suplinita de industrie prin introducerea într-o proportie crescânda a îngrasamintelor chimice. Aceasta a condus la o artificializare tot mai pronuntata a unor tipuri de agroecosisteme.

Posibilitatea atragerii în agroecosisteme, prin mecanizare-chimizare si alte îmbunatatiri tehnice, a unei energii suplimentare a condus în final la inventarea unor agroecosisteme, reduse ca întindere (culturile din sere, complexele industriale zootehnice) dar cu o eficienta foarte mare în productie. Agroecosistemele industriale, cum se mai numesc, depind de energia suplimentara investita de om si maresc posibilitatea controlului aproape a tuturor factorilor care contribuie la realizarea recoltelor.

Agricultura industrializata (conventionala) a oferit omului posibilitatea îndepartarii sau reducerii diversilor daunatori prin utilizarea pesticidelor.

Acest sistem de agricultura industrializata se înregistreaza o serie de efecte adverse asupra naturii si sanatatii oamenilor. Dintre acestea amintim:

- favorizarea eroziunii solului prin aplicarea îngrasamintelor minerale,irigatii etc.;

- toxicitatea cauzata de pesticide si îngrasaminte. Printre consecintele directe se inscriu incidenta sporita a methemoglobinei (datorata prezentei în exces a nitratilor în furaje, în alimente si în apa potabila) si eutrofizarii (îmbogatirea apelor continentale cu nutrienti). Se mai adauga: volatilizarea amoniacului din îngrasamintele organice si minerale; oxizii de azot degajati în atmosfera ce contribuie la manifestarea efectului de sera;

- scaderea calitatii produselor alimentare datorita tehnolo­giilor moderne de prelucrare. Printre altele, cauzeaza îngrijorare aditivii alimentari (coloranti sintetici, conservanti, condimente etc.) si substante care contamineaza alimentele (reziduurile de îngrasaminte, pesticide, hormoni, antibiotice, metale grele etc.).

multiplicarea numarului de boli si daunatori prin practicarea monoculturii si sca­derea rezistentei fiziologice naturale a plantelor si anima­lelor prin folosirea abundenta a substantelor chimice;

- etologia animalelor (ramura a zoologiei care studiaza modul de viata a animalelor sub aspectul obiceiurilor legate de hranire, reproducere, depunerea oualor etc). Marile complexe industriale de crestere a animalelor reprezinta de fapt izolarea si hipertrofierea unor verigi ale lanturilor trofice naturale în care animalele sunt scoase din sistemul constituit prin evolutia biologica si ecologica sol-planta-animal, care constituie nucleul agroecosistemului.Cresterea sterilitatii în fermele zootehnice ca ur­mare a stresului;

- restrângerea biodiversitatii ca urmare a procesului de extinctie (disparitie) a unor specii cauzat de concentrarea productiei agricole si extinderea arealului unor specii cultivate. In strânsa corelatie cu restrângerea biodiversitatii este cresterea vulnerabilitatii genetice si ecologice a cultivarurilor;

- despaduriri si desteleniri abuzive pentru extinderea suprafetelor cultivate care, corelata cu eroziunea eoliana si hidrica conduc la extinderea deserturilor si la extinctia unor specii si pe aceasta cale;

- coborârea nivelului apelor freatice (în cazul desecarilor) sau ridicarea lui în cazul irigatiilor sau constituirii acumularilor de apa.

În figura 10 este prezentata o schita a evolutiei agroecosistemelor în care sunt marcate etapele principale ale dezvoltarii agriculturii.

Fig. 10. Geneza si evolutia agroecosistemelor

7.3.3. Sisteme de agricultura durabila

Durabilitatea desemneaza acea dezvoltare în care sunt satisfacute necesitatile prezentului, fara a compromite necesitatile generatiile viitoare. Conceptul de durabil (sustainable) a aparut în ecologie, în sintagma biosfera durabila, apoi s-a raspândit în agronomie, etica si alte domenii.

În momentul de fata exista o multitudine de clasificari legate de agricultura durabila. În spiritul acestui curs, în sistemele de agricultura durabila includem: sistemele agricultura integrata si sistemele de agricultura organica (ecologica, biologica).

7.3.3.1. Sisteme de agricultura integrata

Aceste sisteme se fundamenteaza pe stimularea proceselor naturale, care sa conduca la mentinerea fertilitatii solului la un nivel ridicat si la un control riguros al parazitilor, cu cheltuieli moderate de energie, în conditiile mentinerii productiei la un nivel ridicat, fara a deranja mediul încon­jurator.

Foarte multi oameni de stiinta socotesc deja agricultura conventionala drept o agricultura traditionala, insuficient de rentabila si daunatoare în general biosferei (vezi cap. 9.3.2.) si doresc ca ea sa fie înlocuita.

Elemente componente ale agriculturii integrate

a.) Chimizare-fertilizare

Anual sunt folosite în agricultura lumii aproximativ 100 milioane tone de îngrasaminte, care aduc un spor de productie echivalent cu 40% din productia mondiala de cereale si alte multe milioane tone de substante chimice destinate protectiei plantelor care salveaza cea.30% din recoltele obtinute.

Prin intermediul acestor mijloace juma­tate din populatia lumii are asigurata hrana cotidiana necesara pentru subzistenta. Cifrele acestea sumare si aproximative ilustreaza cu elocventa importanta capitala pe care pro­cesul de chimizare-fertilizare al agriculturii îl are pentru întreaga planeta, pentru dezvoltarea societatii.

Dezavantajele utilizarii substantelor chimice în agricultura constau in epuizarea fertilitatii naturale a solului, determinând un grav dezechilibru în compozitia aces­tuia, în influenta negativa asupra calitatii alimentelor si în modificari nefavorabile în biocenoze si în mediul înconjurator.

Cu toate acestea, disproportia dintre avantajele pe care chimizarea-fertilizarea le-a adus omenirii fac suficient de neînsemnate deficientele reale ale agriculturii contemporane.

În acest domeniu, agricultura integrata pleaca de la con­vingerea ca fertilizarea si chimizarea sunt absolut necesare pentru o agricultura moderna de mare randament dar ca aceste mijloace sunt numai o componenta a fertilitatii solului si a protectiei plantelor împotriva bolilor si daunatorilor.

Alaturi de îngrasaminte chimice, pe care le consideram in­dispensabile într-o agricultura durabila de mare randament, este necesara utilizarea din plin si a altor mijloace care asi­gura fertilitatea solului.

In primul rând trebuie intensificata fertilizarea organica a solului care sa se realizeze cu materii organice compostate, în special cu acele materii organice rezultate de la marile cres­catorii de animale.

Folosirea composturilor provenite din namolurile de la sta­tiile de epurare si din resturile menajere a început de altfel sa fie larg raspândita în acest sistem de reciclare a tuturor reziduurilor rezultate în procesele tehnologice. Namolurile si resturilor provenite din statiile de epurare reprezinta o cale extrem de larg deschisa poluarii, infectiilor si infestarilor, de aceea, pentru obtinerea lor se aplica tehnologii adecvate de compostare si poluare.

Gunoiul de grajd si îngrasamintele verzi trebuie folosite intens în agricultura ecologica.

Utilizarea leguminoaselor este, de asemenea, un mijloc important de fertilizare si de menti­nere a echilibrului biologic în natura. O cultura de leguminoase poate fixa în cursul unui an pâna la 200 kg de azot, ceea ce constituie o baza mai mult decât satisfacatoare pentru orice cul­tura care ar urma.

In ceea ce priveste folosirea pesticidelor, se recomanda o mai mare prudenta.Distrugerea bolilor si daunatorilor prin produse chimice trebuie înlocuita cu asa numita "lupta integrata", mijloc care înglobeaza pesticidele dar care recomanda utilizarea lor numai în cazuri absolut necesare

b.) Lucrarile solului si energia cheltuita în meca­nizare

Pentru obtinerea unor mari cantitati de produse alimenta­re agricultura contemporana a sporit constient consumul de energie realizând tehnologii mecanizate care au cuprins toate operatiunile: lucrarile solului, întretinerea culturilor, aplicarea de pesticide, recoltarea si transportul produselor.

Acest consum este determinat de consumul de combustibil implicat în lucra­rile cu tractorul si de energie umana (energie activa directa); de consumul de materie si materiale, cum ar fi samânta, îngrasamintele, erbicidele, insecto-fungicidele (energia activa indirecta) si de uzura masinilor agricole, amortismente, reparatii etc o (energia pasiva.).

Agricultura integrata preconizeaza:

- o redu­cere importanta a consumului de carburanti si implicit o mecanizare mai efici­enta;

- îmbunata­tirea tehnologiei de cultura a plantelor irigate, în sensul economiei de apa;

- alegerea celei mai bune plante premergatoare;

- introducerea de plante ameliorate în rotatia culturii;

- executarea fara întârziere si de calitate a araturilor în vederea acumularii nitratilor;

- administrarea ra­tionala, faziala, a îngrasamintelor, pe masura asimilarii lor de catre plante.

c.) Lupta integrata

Lupta integrata este ansamblul de mijloace si metode (fizice, chimice si biologice) folosite pentru distrugerea parazitilor agricoli atunci când valoarea atacului depaseste pragul economic de daunare (PED).

a.) Necesitatea folosirii pesticidelor

In agroecosisteme produc pagube: 500 de specii de ciuperci; 200 specii de buruieni, 10.000 specii de insecte si acarieni.

Pentru asigurarea alimentelor necesare omenirii, societatea internationala a acceptat folosirea pesticidelor cu un rau necesar.

Poluarea cu pesticide se produce pe doua directii.

- directia impusa de necesitatea contracararii poluarii biologice care poate fi:

- verde: produsa de buruieni

- bruna: produsa de boli si daunatori

- directia impusa de folosirea nerationala a pesticidelor

b.) Principii ecologice în utilizarea pesticidelor

- la acelasi efect biologic sa se utilizeze produsele cele mai putin toxice;

- sa se evite introducerea în ecosistem a pesticidelor greu degradabile biologic (ex. atrazin la grâu), a celor cu rezidualitate ridicata, usor levigabile (ajung mai rapid în apa freatica), a celor care au efecte secundare nedorite, bioacumulari, distrugerea entomofaunei utile (în sol distrug microorganismele care au rol important în procesul de mineralizare), în general a celor care afecteaza echilibrele ecologice;

- nu se mai accepta produse care prin persistenta lor patrund usor în lantul trofic plante-animale-om;

- protectia chimica nu trebuie sa fie singura masura de protectie a plantelor.

c.) Locul pesticidelor in agricultura durabila

Pentru a diminua numarul interventiilor chimice, pentru a evita tratamentele avertizate si aplicate dupa fenologia plantelor trebuie utilizate cunostintele privind biologia si ecologia organismelor daunatoare si unele criterii economice. Dintre metodele curente utilizate amintim:

- prognoza si avertizarea;

- raportul interspecific dintre zoofagi si daunatori

- pragul economic de daunare

Prin PED se întelege nivelul de atac al parazitilor care duce la pierderi de recolta egale cu costul tratamentelor.

PED permite renuntarea la o lucrare de combatere atunci când densitatea bolii sau daunatorului nu atinge valoarea PED

Utilizarea PED are doua avantaje:

- folosirea unei cantitati reduse de pesticide si implicit reducerea poluarii;

- pastrarea mai buna a diversitatii pentru ca pragurile accepta un numar de buruieni, boli si daunatori.

7.3.3.2. Sisteme de agricultura organica

Exploatarea intensa a pamântului folosind produsele chimice de sinteza, a condus la intoxicarea permanenta a populatiei tuturor tarilor industriale, cu o crestere alarmanta a frecventei bolilor degenerative (cancer, alergii, boli de piele grave etc.), mai ales la fermierii care întrebuinteaza aceste substante. In plus, au aparut epidernii si chiar endemii la animalele crescute în sistem intensiv, cum ar fi salmoneloza si tuberculoza aviara, aparitia canibalismului, precum si cresterea extrema a agresivitatii. Tot astfel, remarcam aparitia unor noi virusuri si bacterii datorita hranei nenaturale (pulberi din oase si resturi organice din abatoare, în completarea furajelor "combinate"). Un astfel de virus este cel care produce boala vacilor nebune

S-au facut experiente cu porci crescuti în sistem intensiv: au fost lasati în libertate, sa moara de batrânete. In afara fenomenului de agresivitate extrema, în scurt timp toti s-au imbolnavit de diferite boli infectioase si degenerative, cu preponderenta cancer. La control,  s-a constatat degenerarea sistemului imunitar. Aceste animale au devenit rezervorul multor boli infectioase si paraziti, posibil de a fi transmise si la om.

Toti mai multi oameni de stiinta cred ca, atunci când pamântul este îngrasat chimic, omorând toata viata din el, iar plantele sunt stropite cu substante toxice contra daunatorilor, o astfel de hrana nu poate sa mai contribuie la sanatatea noastra. De aceea, agricultura organica nu utilizeaza produse organice de sinteza (pesticide, îngrasaminte).

De aceea majoritatea tarilor vestice subventioneaza de la stat doar agricultura biologica, întelegând prin aceasta si cresterea naturala a animalelor. Au aparut legi drastice, institutii specializate, care asigura controlul permanent al calitatii produselor, al solului în care se cultiva plantele si al adaposturilor unde se cresc animalele. Au luat fiinta în domeniu multe asociatii, uniuni, cooperative etc.

Produsele agriculturii curate, biologice, se distribuie azi în toata lumea prin magazinele biologice. Preturile acestor produse sunt cu 140% - 200% mai mari decât cele ale produselor agriculturii conventionale, ceea ce face ca întreprinderile agricole biologice sa fie rentabile. La aceasta se mai adauga subventiile de la stat.

Productiile obtinute în agricultura biologica sunt cu 10-15% mai mici decât in agricultura conventionala, ceea ce corespunde recomandarilor Consiliului Europei pentru extensivizarea agriculturii cu minimum 20%.

Sondajele de opinie arata ca, în Occident, consumatorii prefera aceste produse, iar suprafetele cultivate în sistem biologic cresc în progresie geometrica. Tot mai multi medici sustin ca nu se poate concepe sanatatea unei natiuni în afara sistemului de agricultura biologica.

scolile de agricultura biologica au aparut, pentru prima data în lume, în Europa, la începutul secolului XX. Este demn de mentionat faptul ca în tarile cu o agricultura biologica semnificativa s-a dezvoltat mai întâi agricultura integrata, care a functionat si functioneaza ca o scoala de pregatire a agricultorilor pentru trecerea la agricultura biologica. Agricultura integrata, asa dupa cum a fost numita, integreaza metodele si procedeele agrotehnice blânde, ocrotitoare de mediu (combaterea biologica a bolilor si daunatorilor, folosirea intensiva a masurilor preventive de combatere, folosirea pesticidelor cel mai putin toxice, fertilizarea organo-minerala etc.) cu metodele si procedeele intensive, dar aplicate la nivelul minimului necesar (îngrasaminte chimice, pesticide, erbicide, mecanizare, irigare). Agricultura integrata este un mare pas înainte spre ecologizarea agriculturii.

Trecerea de la agricultura conventionala, intens chimizata, la agricultura organica se realizeaza într-o perioada de timp mai lunga sau mai scurta (2-5 ani), în functie de o serie de factori. Pentru aceasta, bioagricultorul trebuie sa încheie contracte cu autoritatea specializata din cadrul Ministerului Agriculturii. Activitatea, în aceste unitati de productie se va face sub îndrumarea si sub controlul permanent al consultantilor si controlorilor autoritatilor competente.