Solul si subsolul - consideratii generale privind degradarea solului

solul si subsolul consideratii generale privind degradarea solului

Una din componentele deosebit de importante ale biosferei este solul.

Ca suport si mediu de viata pentru plantele superioare, solul este unul din principalii depozitari ai substantei vii a uscatului si ai energiei potentiale biotice captate prin fotosinteza, ca si al celor mai importante elemente vitale (carbon, azot, calciu, fosfor, potasiu, sulf etc)[1].

Pamantul este principalul mijloc de productie in agricultura si silvicultura. Spre deosebire de celelalte resurse naturale, solul este limitat ca intindere si are caracter de fixitate; odata distrus, el nu se va mai putea reface asa cum a fost, pentru ca nu se pot reproduce conditiile si istoria formarii lui. Nu este vorba numai de epuizarea continutului sau de substante nutritive care poate fi compensat prin fertilizanti si nici de lipsa sau excesul de apa, ci de intinderea limitata a solului in calitatea sa de suport permanent pentru culturile vegetale. Dezafectarea in mari proportii a terenurilor agricole si silvice pentru constructii, industrie, mine, depozitarea deseurilor, cai de comunicatii etc. ca si procesele de eroziune reduc posibilitatile de folosire a solului, pentru dezvoltarea productiei agricole si silvice.

Datele experimentale atesta ca pentru formarea unui strat de sol gros de 3 cm este nevoie de 300-1000 de ani, iar geneza unui strat gros de 20 cm dureaza 2000-7000 de ani. In schimb, denaturarea lui sub influenta eroziunii sau a diversilor factori nocivi poate avea loc foarte repede, timp de cativa ani cand este slab gospodarit sau foarte incet, cand este bine intretinut.

Degradarea si epuizarea solurilor prin eroziune si poluare are consecinte multiple asupra productiei agricole, a preturilor si a productivitatii muncii. Inca din anul 1968, Aheldon Judson estima ca volumul sedimentelor transportate de rauri in ocean a crescut de la 9 miliarde tone pe an, inainte de introducerea cultivarii pamantului, pasunatului si a altor activitati agricole, la 24 miliarde tone, cifre care azi sunt si mai alarmante. Omul a devenit astfel un important factor geologic care accelereaza scurgerea solurilor fertile in oceane.

Ne aflam intr-o situatie aparent paradoxala: cresterea populatiei globului impune cultivarea unor suprafete din ce in ce mai mari de sol, ceea ce antreneaza, la randul sau, o degradare din ce in ce mai accentuata a acestuia, deci o scadere considerabila a productiei agricole.

Pe masura epuizarii solului, tarile se vad obligate sa importe alimente pentru satisfacerea chiar si a nevoilor minime ale populatiei. Zeci de tari slab dezvoltate constata ca problemele legate de datoria lor externa se agraveaza in continuare, din cauza dependentei cronice de importul de alimente.

Pe de alta parte, industrializarea masiva a dus la patrunderea in atmosfera a unor cantitati tot mai mari de metale toxice. Din aer, ploaia si zapada aduc metalele pe sol, unde ele se acumuleaza. Ecologia solului este foarte vulnerabila la efectele toxice ale unor asemenea metale (mercur, plumb, nichel, cadmiu etc.) caci ele pot inhiba cresterea plantelor si a bacteriilor folositoare din pamant. Mai mult, pot lua nastere complecsi noi, nenaturali formati din aceste metale si compusi organici din sol. In acelasi timp, este posibil ca unii complecsi metal-organici care sunt inofensivi pentru culturi, sa ajunga prin intermediul hranei in organismul uman, unde se pot dovedi daunatori[2].

Poluantii care se acumuleaza in sol pot tulbura puternic echilibrul ecologic vital al acestuia. Cei care nu-si termina cursa in sol ajung sa se depuna in mari si oceane, unde au inceput sa se acumuleze pesticide persistente si alte impuritati organice de sinteza.

In Romania, sunt considerate terenuri degradate acele terenurile care, prin eroziune, poluare sau actiunea distructiva a unor factori antropici, si-au pierdut definitiv capacitatea de productie agricola, dar care pot fi amenajate prin impaduriri.

Putem spune ca, poluarea solului este rezultatul oricarei actiuni care produce dereglarea functionarii normale a solului, ca mediu de viata, in cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau create de om, dereglare manifestata prin degradarea fizica, chimica, biologica a solului, care afecteaza negativ fertilitatea sa, respectiv capacitatea sa bioproductiva, din punct de vedere cantitativ si calitativ.

Indicele sintetic al efectului rezultant al poluarii solului este reprezentat fie prin reducerea cantitativa si/sau calitativa a productiei vegetale, fie prin cheltuielile necesare mentinerii capacitatii bioproductive la parametrii cantitativi si calitativi anterior manifestarii poluarii.

Poluarea solului este cauzata de pulberile si gazele nocive din aer, din apele reziduale, de deseurile de natura industriala sau menajera, dar mai ales de pesticidele si ingrasamintele chimice folosite in agricultura.

In afara de poluarea naturala, de poluarea fizica si chimica, in vecinatatea imediata a unitatilor miniere si in locurile de depozitare a minereurilor radioactive se constata si poluarea radioactiva a solului. La aceasta mai poate contribui si depozitarea in sol a deseurilor nucleare care emit radiatii timp indelungat si care scot din circuit numeroase terenuri.

Pentru toate aceste motive si inca multe altele, protectia solului si a subsolului constituie obiect de preocupare majora, reflectata in masurile juridice de protectie promovate in legislatia tuturor tarilor lumii.