Teritoriul Judetului Prahova a fost locuit din 616e43g vremuri imemoriale, acest lucru fiind atestat si de descoperirile arheologice din localitatile Ploiesti, Ciorani si Mizil.
Istoricii si arheologii, studiind evolutia comunitatilor umane ce s-au succedat în vatra actualului municipiu Ploiesti, au scos la iveala o serie de marturii semnificative care atesta o locuire neîntrerupta a acestor meleaguri, strâns legate de întreaga arie a civilizatiilor traco-geto-dace si romanesti.
Sapaturile arheologice sau descoperiri întâmplatoare au pus în evidenta unele vestigii mezolitice în zona cartierului Ploiesti-Vest, anterioare cu circa 10.000 de ani erei noastre, precum si întemeierea, în aria actualelor cartiere Ploiesti-Nord si Bereasca a unor asezari neolitice de tip Cris, cu 6.000 - 2.500 de ani i.Hr.
Din epoca bronzului (cca. 2500 - 2000 i.Hr.) dateaza unele vestigii de la Ploiesti-Triaj, Ploiesti-Nord si Bereasca indicând o dezvoltare neîntrerupta a agriculturii, cresterii animalelor, mestesugurilor, transporturilor si a relatiilor de schimb. Din perioada getica ne parvin dovezi privind mestesugul confectionarii uneltelor agricole.
Cu privire la data înfiintarii si la primii locuitori ai localitatii cu numele Ploiesti exista putine marturii scrise. Din pacate, nici lucrarile monografice aparute, în special dupa primul razboi mondial nu aduc lamuririle necesare. Nici chiar lucrarea "Monografie a orasului Ploiesti" a lui M. Sevastos (Cartea Româneasca, Bucuresti, 1937), unica prin proportii în întreaga tara, nu ofera date si informatii substantiale despre perioada de dinainte de Mihai Viteazul. Cercetatorii retin mentiunea lui Nicolae Balcescu din lucrarea "Puterea armata si arma militara de la întemeierea principatului Valahiei pâna acum" conform careia Mircea cel Mare, împartind tara în judete si dând fiecaruia "numire dupa râul cel mare ce trece printr-însul" si dreptul de a organiza capitanii de cate o mie de oameni, numea si "Capitania Ploiestiului". Or, Mircea cel Mare (cel Batrân), având curte domneasca la Târgsor, vechi punct de vama, mentinut înca de la 1413, si deci aflându-se în apropierea Ploiestilor, cunostea bine aceasta asezare, ceea ce ar justifica afirmatia lui Balcescu.
Un moment crucial, care a marcat definitiv destinul Ploiestilor, a fost alegerea sa, în 1597, de catre marele si eroicul domn al unirii, Mihai Viteazul, pentru a-i servi ca baza logistica si strategica în vederea pregatirii temerarelor sale înfaptuiri de la 1600. Multi dintre cei care studiaza aceasta optiune nu reusesc sa-si raspunda la întrebarea de ce nu s-a îndreptat domnitorul catre orasul Târgsor, care era pamânt domnesc si cunostea o dezvoltare net superioara. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât a avut de rezolvat un serios diferend cu ploiestenii, care refuzau sa-i ofere mosia lor, pâna când au acceptat sa le-o dea în schimb pe aceea a Baicoiului:
"... Îmi trebuie totusi, mosia voastra, ma întelegi, pârcalabe!
- Pai, nu ti-om da-o, maria-ta!... Mare si puternic esti, marite doamne, dar dreptatea este puterea mariei-tale.
si dreptatea este sa ne lasi noua ce este al nostru... Noi iobagi nu vrem sa fim si mosneanul ce se leapada de ogorul sau stramosesc nu mai e om, ci rob... Noi vom ramâne oameni slobozi, cu voia mariei-tale!... (...)
La o luna dupa aceea, Mihai-Voda chema iar pe jupân pârcalabul din Ploiesti: "Va dau pamânt îndoit...
va dau Baicoiul în schimb...si ramâneti oameni slobozi si credinciosi... Da mâna-ntr-a mea, jupân pârcalabe! Batem târgul?...
... si târgul se facu de atunci si -si pastra numele de mosnenie, numele de Ploiesti"...
"Mosnenii din Ploiesti si Mihai-Voda"
(Dupa V.A. Urechia: "Legende romane", 1904)
Mihai Viteazul era însa un mare strateg, un comandant abil, un om de o larga viziune politica, istorica si diplomatica (Ion C. Petrescu, "Mihai Viteazul si arta diplomatiei", Ploiesti, 1997), iar pregatirea si miscarea unor întregi ostiri în vazul lumii nu i s-a parut, desigur, cea mai buna idee în contextul unor vremuri atât de tulburi pentru tarile române, ce presupuneau prezenta sa permanenta la fruntarii. Analizând situatia tarii si a domnitorului dupa stralucita victorie de la Calugareni din 13/23 august 1595, se considera ca acesta a optat pentru Ploiesti, în faza finala a pregatirilor pentru marea unire a tarilor române, mai ales din ratiuni militare. Modesta localitate ascunsa în inima unor codri seculari, asezata în afara drumurilor principale, dar în imediata apropiere a teatrelor de conflicte si interese straine, ferit de ochii neprietenosi ai iscoadelor, oferea conditii propice pentru instalarea unei curti domnesti si a taberelor de pregatire finala a trupelor. Astfel, în vara anului 1597, el a transformat satul de mosneni în târg domnesc, ce se tinea, saptamânal, miercurea, a construit curti domnesti în partea de est a orasului, pe actuala strada Mihai Bravu (in zona stadionului si a maternitatii), având o prezenta destul de statornica aici, în urmatorii ani, ceea ce i-a permis ca în scrisorile sale sa numeasca localitatea "curtea noastra" ("ex: curia nostra Ploiest), pentru multi nemaiexistând îndoiala ca acesta era "locul lui iubit".
Nu este greu sa ne imaginam cum arata târgul Ploiestilor în 1599, acel an magnific în care sperantele românilor în justetea cauzei si capacitatea domnului Mihai de a înfaptui cele doua mari deziderate nationale - independenta si unitatea - se aflau la cele mai înalte cote. Prezenta a zeci de mii de militari, organizati exemplar, a domnului însusi si a familiei sale, nu putea decât sa le inspire încredere si forta ploiestenilor.
Din pacate, vitregiile celor peste patru secole ce au trecut de atunci, dar, mai ales înversunarea distructiva a dusmanilor, au grabit disparitia fizica a acestei resedinte domnesti, legata atât de puternic de împlinirea visurilor de unitate statala a românilor, carora, vremelnic, dar cu adânci urmari în evolutia ulterioara a neamului nostru, le-a dat pentru prima data viata, legitimitate institutionala si perenitate, marele voievod.
Ulterior, dezvoltarea administrativa si economica a judetului Prahova fost determinata de pozitia sa geografica, fiind situat la intersectia drumurilor principale care faceau legatura dintre Ţara Româneasca, Transilvania si Moldova, cât si de bogatia subsolului si de diversitatea si frumusetea reliefului. Evenimentele care au marcat istoria judetului sunt dezvoltarea comertului si prelucrarea resurselor naturale. În 1857, aici s-a dat în exploatare prima rafinarie din lume - Rafinaria Mehedinteanu, prin urmare România devenind prima tara din lume, care în 1857, a avut o productie de 275 tone de petrol, dupa cum consemneaza Enciclopedia Britanica a Petrolului din 1938.
Judetul Prahova este situat pe pantele sudice ale Carpatilor Meridionali, având o suprafata de 4694 kmp ocupând 2% din suprafata României. Are forma unui paralelogram ce include în el toate formele de relief (munti, dealuri si câmpii), ceea ce a condus la multitudinea sistemelor de exploatare a solului si subsolului, precum si o paleta larga a activitatilor economice.
In partea nordica se afla siruri de munti având în general orientarea N-S, cei mai înalti fiind Muntii Bucegi cu Vârful Omu de 2507 m.
Pe o suprafata nu prea întinsa, 300 km2, Bucegii prezinta variate forme de relief: vai glaciare, chei sapate în calcare, pereti din conglomerate pe care se practica alpinismul acrobatic, brâne aeriene care fac posibila parcurgerea unor pereti abrupti, forme datorate eroziunii diferentiate asa cum sunt Babele sau celebrul Sfinx.
Muntii Baiului situati pe partea stânga
a Vaii Prahovei au înaltimi mult mai mici decât ale Bucegilor.
Altitudinea maxima o atinge Vârful Neamtu (1923 m). Înspre est acestia
sunt marginiti de minunata Vale a Doftanei
Judetul este strabatut în lung
de meridianul 26o care trece prin Ploiesti si comuna Mâneciu si paralela 45o, care intersecteaza
localitatile Filipestii de Padure si orasul Mizil. Cele doua linii geografice
se întretaie pe raza comunei Blejoi.
Din punct de vedere al organizarii administrative, judetul Prahova are 104 de unitati administrativ teritoriale, din care 14 urbane (2 municipii si 12 orase) si 90 de comune, urbanizarea judetului fiind de 52,4%. Populatia activa are urmatoarea distributie în ramurile economiei judetului: 54,3% industrie, 26,1% agricultura, 7,1% constructii si 12,5% servicii.
Daca în ceea ce priveste suprafata, judetul Prahova se claseaza în grupa judetelor mici ale tarii, numarul mare de locuitori a condus la o densitate dubla fata de media pe tara, respectiv 186 de locuitori pe kilometru patrat.
Dispunând de o mare varietate a reliefului,
cu un cadru natural de exceptie, teritoriul judetului asigura conditii
favorabile culturii cerealelor, pomiculturii, zootehniei si silviculturii.
Subsolul a asigurat de-a lungul anilor însemnate resurse de titei,
gaze naturale, carbune, sare si alte roci utile, a caror extractie
si prelucrare au marcat, începând
cu mijlocul secolului al XIX-lea, evolutia economica a acestei
regiuni.
Productia industriala a judetului Prahova reprezinta 7,2 % din totalul productiei industriale în România. Din punct de vedere al importantei economice, judetul se situeaza pe locul doi în cadrul economiei nationale, dupa Bucuresti.
Judetul Prahova este cea mai veche zona petroliera a tarii, cu numeroase schele de extractie si rafinarii de prelucrare a titeiului, reprezentând si principalul centru de distributie prin conducte a produselor petroliere. În acest context cel mai bine este reprezentata industria extractiva, de prelucrare si transport a titeiului si produselor petroliere. De asemeni sunt bine reprezentate si industrii ca: industria chimica, mecanica, industria extractiva (carbune, sare, nisip), industria materialelor de constructie, cauciuc, prelucrarea lemnului, hârtiei sau sticlei.
Clima temperat continentala face ca pe suprafata agricola a judetului de 279.053 ha sa fie destinata culturilor de cereale, pasuni, vii si livezi.
|
