Structura si subdiviziunile ecologiei
Se considera ulterior ca o a treia ramura este la fel de importanta ☼ - demecologia
Dupa conceptia lui Noica referitor la relatia om si stiinta, se considera ca ecologia se afla la granita dintre stiintele naturii (stiinte de cunoastere) si stiintele omului (ş 15315w2219p ;tiinte de recunoastere). Extrem de sugestiv, īn stil metaforic, sunt redate conceptele ecologice sub forma unui "pom al cunoasterii" (Fig. 2-1) (Soran si colab. 1998; Puia si colab. 2001)
O reprezentare sugestiva a ramurilor ecologiei, structura si raporturile cu alte stiinte este sugestiv redata īn literatura ecologica de la noi (Puia si colab. 1998, 1999, 2001)(Fig. 2-1). Daca se admite ca pomul cunoasterii ecologice īsi trage seva prin radacinile sale, "substantelet nutritive" fiind furnizate de un numar mare de discipline (ceea ce marcheaza caracterul de multidisciplinaritate), deosebit de importante sunt ramurile care se desprind din trunchiul ecologiei generale, teoretice, fundamentale.
Exista 3 categorii de asemenea ramuri: autecologia, demecologia si sinecologia. Initial ecologia generala a avut doua ramuri (autecologie si sinecologie) (Warming 1895; Schröter 1896, 1902). Ulterior a aparut cea de-a treia ramura, considerata la fel de importanta - demecologie (Gause 1932; Dajoz 1972; Pianka 1978; Remmert 1978):
autecologia = ecologia organismului, individului [gr. autos = īnsusi; logos = stiinta] (Fedorov si Ghilmanov 1980; Allaby si colab. 1994; Begon si colab. 1996); se ocupa cu studul organismului, sau individului īn raportul sau cu mediul; au luat fiinta subramuri ca ecofiziologia, ecoetologia); De retinut: unii specialisti considera ca autecologia este ecofiziologie si doar sinecologia este ecologie adevarata, adica ecologia ecosistemelor (Ionescu 1998). Cu siguranta īnsa, autecologia este ostiinta sistemica si trebuie avut īn vedere faptul ca organismele, indivizii, sunt receptori pentru toate informatiile din mediu si tot ei sunt cei care dau raspuns la actiunea factorilor din mediu. Ca subramuri s-au afirmat: ecofiziologia vegetala, ecofiziologia animala, eco-etologia.
sinecologia = ecologia comunitatilor, a ecosistemului [gr. syn = cu, īmpreuna etc; logos = stiinta] (studiul ecosistemelor, a proceselor ecologice din ecosisteme, ralatiile intra- si inter specifice din si īntre biocenoze si dintre acestea si mediu, sub influenta factorilor ecologici). Studii precum: structura, fiziologia si comportamentul comunitatilor, structura trofica a biocenozelor, evolutia ecosistemelor, biodiversitatea, ciclurile biogeochimice din ecosisteme - sunt studii sinecologice.
☼ - demecologia = ecologia populatiilor [gr. demos = popor, multime, populatie; logos = stiinta] (studiaza relatiile si procesele ecologice la nivelul populatiilor unei specii, precum si relatiile dintre populatie si factorii de mediu abiogeni si biogeni). De retinut: daca studiem urmatoarele aspecte - potential biotic, cresterea populatiilor, rata natalitatii si mortalitatii, structura pe vārste, fluctuatiile popultiilor, modelul de distributie a populatiilor etc - spunem ca facem un studiu demecologic (Kormondy 1996; Botnariuc 1999; Teodorescu si Vadineanu 1999).
Cele 3 ramuri de mai sus constituie bioecologia.
In ultimii ani a aparut un nou concept - metaecologia [gr. meta =prepozitie cu sensul de - dupa, relativ la, dincolo de; oikologikon = casa cu toate sensurile citate la īnceput; logos = stiinta]. Este o stiinta (disciplina) impusa ca evolutie a noosferei si care include gāndurile, impresiile, reflectiile noastre despre relatiile dintre biota si mediul īnconjurator.
|
