UTILIZAREA DURABILA A CURSURILOR DE APA INTERNATIONALE
Preliminarii 180
De la conceptul dezvoltarii durabile - la principiul folosirii
durabile a cursurilor de apa internationale .... 181
Definitii si delimitari conceptuale 181
Premisele aparitiei conceptului de durabilitate in dreptul
international 184
4.2.3. Tehnici si mecanisme juridice de implementare a principiului
dezvoltarii durabile in domeniul fluvial 187
4.3. Implicatiile juridice ale principiului folosirii durabile a cursurilor
de apa internationale in lumina conventiilor in materie 189
4.3.1. Practica conventionala anterioara momentului Stockholm 189
4.3.2. Perioada dintre cele doua conferinte : Stockholm si Rio 194
4.3.3. Mediul si utilizarea durabila de
4.3.4. Orientari si tendinte noi ale dezvoltarii si folosirii durabile dupa
Johannesburg 218
4.3.5. Impactul Directivei 2000/60/CE asupra utilizarii durabile a
cursurilor de apa internationale 224
4.3.6. Utilizarea durabila in contextul reglementarilor interne romane 236
Utilizarea durabila in lumina Legii nr.107/1996 (modificata in 2004)
OUG nr.195/2005 - critici pro si contra
Canalul Bastroe - punctul nevralgic al durabilitatii de la granita de Est
4.4. Concluzii 246
UTILIZAREA DURABILA A CURSURILOR DE APA INTERNATIONALE
4.1. Preliminarii
Asa cum aratam cu prilejul analizarii principiilor de dreptul mediului care isi gasesc aplicabilitatea in materie fluviala, am ales sa tratam separat acest ultim principiu, in considerarea complexitatii acestuia, care reprezinta intr-un fel, intrunirea la un loc a tuturor principiilor anterioare.
Intr-o prima faza, am analizat strict implementarea conceptului de durabilitate in domeniul dreptului international al mediului, pentru ca, intr-o a doua faza, sa aprofundam tehnicile si mecanismele prin intermediul carora durabilitatea a capatat valoare de principiu de sine statator in privinta cursurilor de apa internationale, in special.
Evident, calea ce am avut-o de urmat nu a fost usoara. Analiza principiului durabilitatii a necesitat studierea in amanunt a numeroase conventii, tratate si documente internationale, doctrina in materie, respectiv lucrari de specialitate si studii, care au trebuit in final puse preponderent in ordine cronologica, pentru a intelege si mai ales, pentru a putea reconstitui si a infatisa cititorilor drumul parcurs si etapele formarii conceptului de durabilitate.
Pentru a avea o imagine de ansamblu, trebuie subliniat ca preocuparea dominanta a dezvoltarii durabile este protectia si conservarea mediului natural. Indiferent de resursa sau factorul de mediu pe care il protejeaza sau domeniul pe care il reglementeaza, in majoritatea conventiilor internationale se regaseste, chiar daca nu expressis verbis, ideea dezvoltarii si utilizarii durabile a factorilor de mediu.
Ca o remarca generala in privinta tratatelor si a documentelor internationale in domeniul protectiei mediului, observam ca pentru a atinge un grad optim al dezvoltarii durabile, este necesara o protectie in plan multilateral si multipla a resurselor si a factorilor de mediu. Este suficient sa existe o singura resursa sau factor de mediu poluat, pentru ca aceasta sa le afecteze si pe celelalte, stiut fiind, ca poluarea nu are frontiere si ca trece cu usurinta de la un factor de mediu la altul.
4.2. De la conceptul dezvoltarii durabile - la principiul folosirii durabile a cursurilor de apa internationale
4.2.1. Definitii si delimitari conceptuale
De-a lungul anilor s-au incercat numeroase definitii ale conceptului dezvoltarii durabile. Printre primele si cele mai reusite de pana la acel moment, a fost cea data de Raportul Brundtland in anul 1987[1]. Acesta era definit ca fiind "capacitatea omenirii de a asigura satisfacerea cerintelor generatiei prezente, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati".
O alta definitie ne este oferita de Conventia privind diversitatea biologica, din 1992, si care se refera la organismele vii. Totusi aceasta trebuie mentionata, intrucat mutatis mutandis, aceasta se potriveste si in privinta apelor : "utilizare durabila inseamna utilizarea [apelor - schimbare facuta de noi] intr-un mod si ritm care sa nu duca la scaderea pe termen lung a acestora, mentinandu-le astfel, potentialul de a raspunde necesitatilor si aspiratiilor generatiilor prezente si viitoare."
In sfarsit, Conventia de la Helsinki din 1992 defineste utilizarea durabila ca fiind "gospodarirea resurselor de apa astfel incat sa raspunda necesitatilor generatiilor prezente fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati." Dupa cum vedem, aceasta din urma definitie nu este decat o preluare a celei din Raportul Brundtland, fapt ce este de natura sa sublinieze inca o data, felul in care acest raport a marcat dezvoltarea conceptului.
Utilizarea durabila mai este definita ca fiind utilizarea armonioasa a resurselor regenerabile in sisteme ecologice capabile sa produca o gama larga de produse si sa suporte standarde optime de viata, sau cu alte cuvinte, o activitate economica in armonie cu sistemele naturale si actionand pentru mentinerea sanatatii si integritatii mediului ambiant[2].
De asemenea, Uniunea Europeana defineste dezvoltarea durabila ca fiind acea dezvoltare care va permite generatiilor viitoare sa se bucure de o calitate mai buna a vietii, nu doar in Europa, ci oriunde in lume[3]. Asadar, pe langa faptul ca intentia U.E. depaseste cadrul continentului, suntem martorii unei inovatii in definirea conceptului durabilitatii, prin aceea ca acea calitate a mediului care trebuie asigurata generatiilor viitoare, nu mai este cel putin de aceeasi calitate cu a generatiilor prezente, ci este de o calitate superioara, aspect demonstrat de utilizarea adjectivului la gradul de comparatie comparativ de superioritate : mai bun. Este laudabila initiativa europeana in definirea acestui concept si avem convingerea ca tot mai multe instrumente juridice internationale vor prelua ideea si o vor pune si in practica .
Literatura juridica straina aduce o noua valenta a principiului durabilitatii, prin faptul ca acesta este identificat a fi nu doar un principiu specific dreptului mediului, ci si un principiu de justitie sociala si interstatala[5]. Se arata in acest sens faptul ca statele au un rol esential in promovarea principiului, acestea avand obligatia de a controla ordinea publica de dreptul mediului si de a adopta un plan strategic propriu pentru dezvoltarea durabila, bazat pe o mai mare transparenta la nivel decizional.
Din analiza cumulata a acestor definitii, reiese in mod clar, asa cum aratam supra ca utilizarea durabila implica respectarea, la un loc si in mod integrat, a tuturor principiilor de dreptul mediului cu aplicabilitate in domeniul cursurilor de apa internationale. A utiliza durabil inseamna a actiona preventiv, a fi precaut, a utiliza in mod echitabil si rational, a plati pentru eventuala poluare, a informa publicul, si in final, a respecta dreptul generatiilor prezente si viitoare la un mediu sanatos, cel putin de aceeasi calitate cu cel in care traim astazi[6].
Esenta dezvoltarii durabile nu este decat armistitiul dintre dezvoltarea economica si conservarea mediului, sau, altfel spus, raspunsul la intrebarea daca poate fi mentinuta cresterea economica, fara a aduce prejudicii naturii[7].
Daca la momentul
Dezvoltarea durabila nu reprezinta o opozitie oarba impotriva progresului, ci mai degraba o opozitie impotriva progresului orb[8].
4.2.2. Premisele aparitiei conceptului de durabilitate in dreptul international
Conceptul de dezvoltare durabila a aparut intr-un moment in care problemele legate de mediu se aflau in prim-planul dezbaterilor politice internationale. Intrucat in anii '60 se declansase deja criza ecologica, se cauta nu numai o sintagma potrivita pentru atragerea suportului, dar si o solutie viabila pentru stoparea degradarii mediului.
Ideea dezvoltarii durabile a fost rampa de lansare pentru formarea unei constiinte ecologice bazate pe utilizare echitabila si rationala, control si reducere a poluarii, precautie si prevenire.
Filosofia care a stat la baza dezvoltarii durabile a pornit de la ipoteza conform careia, calitatea mediului este cu mult mai importanta decat se luase in calcul in trecut. La aceasta concluzie s-a ajuns in momentul in care societatea internationala a inteles ca multe resurse naturale sunt limitate, iar exploatarea nerationala a acestora poate duce la epuizarea lor. Acest fapt ar fi de natura sa compromita dreptul generatiilor viitoare de a avea acces la o calitate si cantitate de resurse necesare satisfacerii nevoilor proprii.
In timp ce toate organismele vii utilizeaza resursele naturale ale mediului, exclusiv pentru satisfacerea necesitatilor vitale, omul utilizeaza resursele intr-un mod specific, nu numai pentru satisfacerea nevoilor sale strict biologice, ci mai ales pentru satisfacerea unor cerinte si nevoi voluptuarii[9], in raport direct cu nivelul de dezvoltare.
La inceput, conceptul de durabilitate a fost unul generic, care viza protectia mediului in ansamblul sau. Fie ca era vorba de ape continentale sau maritime, de diversitate biologica sau fond forestier, de atmosfera, sol sau desertificare, teza dezvoltarii durabile era din ce in ce mai nelipsita. Chiar daca, intr-o prima etapa, conventiile nu prevad expressis verbis conceptul ca atare, din spiritul acestora se degaja idea unei utilizari durabile a factorilor de mediu.
Pe masura implementarii ideologice, conceptul s-a specializat pe diferite domenii, si aproape ca a devenit omniprezent. In privinta fluviilor internationale, dezvoltarea durabila s-a metamorfozat terminologic in principiul utilizarii sau folosirii durabile. Aceasta presupune o gospodarire adecvata a resurselor de apa existente, precum si efortul de a invata sa le folosim intr-un mod mai eficient si mai rational.
Trebuie mentionat, si este de retinut, ca idea unei dezvoltari durabile s-a impus in dreptul international al mediului, in momentul in care statele au constientizat ca natura este in pericol de a fi degradata in mod ireversibil prin actiunile umane. Conceptul s-a dezvoltat de asa maniera, incat, pe de-o parte, a fost ridicat la rangul de principiu, iar pe de alta parte, ne este greu in zilele noastre sa gasim o conventie in care sa nu transpara ideea durabilitatii.
Mai mult, in ultima perioada, incepand cu anul 2000, este in curs de desfasurare un proiect care urmareste sa ofere Uniunii Europene un cadru analitic pentru evaluarea unor sisteme de etichetare si certificare durabila, deoarece conceptul de dezvoltare durabila in evolutia sa, a dus la adoptarea unor sisteme diferite cu privire la etichetarea si certificarea produselor si serviciilor. Problema cu care se confrunta Uniunea Europena consta in faptul ca existenta unor sisteme variate de etichetare si certificare, avand si obiective diferite, pot genera bariere in calea comertului in contextul pietei interne a U.E., dar si in context Nord-Nord, precum si mai ales Nord-Sud. Aceasta cu atat mai mult cu cat desi aceste sisteme sunt menite sa imbunatateasca piata, ele pot deveni in mod gradual instrumente de stabilire standard, fiind amplificate si de faptul ca procesul de dezvoltare a unor asemenea etichete nu este pe deplin transparent[10].
Prin urmare, dezvoltarea durabila patrunde in toate sectoarele, in toate domeniile, dar pentru a fi eficienta evaluarea trebuie facuta cu toata responsabilitatea si cu deplina transparenta[11].
4.2.3. Tehnici si mecanisme juridice de implementare a principiului dezvoltarii durabile in domeniul fluvial
Dupa cum aratam supra, la inceput, durabilitatea a imbracat forma sintagmei "dezvoltare durabila" si a fost conceput ca un panaceu impotriva deteriorarii resurselor naturale in ansamblul lor.
Dupa cum se arata in literatura de specialitate, ideea unei dezvoltari ecologice si, implicit, a unor tehnologii "curate" a fost si este esenta dezvoltarii durabile.
Asa cum pe masura trecerii anilor toate bunurile si serviciile se imbunatatesc si se specializeaza pe diferite categorii de utilizatori, la fel si durabilitatea a capatat noi valente, in functie de resursa naturala pe care o ocroteste. In ceea ce priveste obiectul tezei noastre, si anume fluviile internationale, observam ca problema durabilitatii a fost ridicata in legatura cu utilizarea acestora.
Semnificatia durabilitatii sub aspectul utilizarii, este data de gospodarirea atenta, rationala si echitabila a resurselor acvatice continentale, in asa fel incat atat cantitatea cat si calitatea acestora sa nu fie afectate pe termen lung.
In felul acesta, dezvoltarea durabila s-a specializat, in privinta fluviilor internationale devenind utilizare durabila, diferenta dintre cele doua concepte fiind ca de la genul proxim la diferenta specifica. Utilizarea durabila a fluviilor este, asadar, unul dintre aspectele dezvoltarii durabile.
Ca si conceptul de dezvoltare durabila, problema utilizarii durabile a cursurilor de apa internationale s-a pus in momentul in care gradul de poluare al acestora a atins niveluri ingrijoratoare pentru fauna si flora acvatica, dar mai ales[12] pentru sanatatea oamenilor.
Unul dintre mecanismele specifice ale implementarii principiului folosirii durabile a cursurilor de apa a fost stabilirea pe calea conventiilor internationale a tuturor principiilor a ca 24124l1111y ror respectare asociata si sustinuta, face posibila protectia adecvata a acestora. Este vorba de principiile utilizarii si gospodaririi echitabile si rationale, poluatorul plateste, precautiei, prevenirii, neprejudicierii intereselor statului avalier[13]. Aplicarea si mai ales respectarea in practica, in mod coroborat, a acestor principii face posibila o utilizare durabila, care sa nu afecteze posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi .
Implementarea principiului folosirii durabile a fluviilor internationale, inseamna sfarsitul doctrinei harmoniste, stoparea egoismului si finalul sentintei "dupa noi potopul". Numai respectand toate aspectele folosirii durabile, ne putem respecta urmasii, natura si pe noi, ca specie cu pretentii de superioritate.
4.3. Implicatiile juridice ale principiului folosirii durabile a cursurilor de apa internationale in lumina conventiilor in materie
4.3.1. Practica conventionala anterioara momentului Stockholm
Dupa cum aminteam, problematica unei abordari internationale durabile si-a facut aparitia in momentul in care societatea internationala a devenit constienta ca majoritatea resurselor nu sunt inepuizabile iar exploatarea lor nerationala afecteaza in mod direct calitatea sau cantitatea acestora.
Ideea durabilitatii s-a nascut in anii '60 cand degradarea mediului a depasit limitele suportabilitatii, cand producerea de elemente poluante de catre om, depasise balanta posibilitatii naturii de a le neutraliza[15]. Pe de alta parte, consumurile mari la care se ajunsese, determinasera ingrijorari legate de epuizarea unor resurse.
Toate aceste probleme globale au devenit preocupari ale Organizatiei Natiunilor Unite si ale altor forumuri internationale, precum si a unor organizatii internationale neguvernamentale si a unor asociatii stiintifice, printre care se numara si "Clubul de la Roma" care a initiat o dezbatere si o colaborare internationala multidisciplinarea pentru stimularea studierii sistematice, integrate a acestor probleme.
Prima reuniune a acestui grup, in 1968, a initiat o serie de proiecte cu privire la situatia omenirii. Cel de-al patrulea raport, intitulat "Sa iesim din epoca risipei", analizeaza situatia si perspectivele resurselor naturale, precum si influenta activitatii umane asupra mediului.
Ceea ce este esential la acest document, este faptul ca acesta constata o gestiune nerationala[17] a resurselor planetei, printre care si a apei dulci. Documentul nu intra in sfera dreptului pozitiv, ci are caracter de recomandare si se adreseaza tuturor statelor care, prin activitatile care se desfasoara pe teritoriul lor, influenteaza mai mult sau mai putin degradarea mediului si epuizarea resurselor naturale. In acest sens, se recomanda gospodarirea cu atentie sporita a resurselor limitate si gestionarea rationala a acestora.
In fond, ideea care transpare din tot acest document este aceea ca omenirea trebuie sa se gandeasca si la viitor si in acest sens, titularii de activitati nu trebuie sa se lase ghidati de profitul material. De fapt, mesajul textului este optiunea manifesta pentru o utilizare pe termen lung a resurselor, cu alte cuvinte, pentru o utilizare care sa dureze in timp. Concluzia este ca nimic din ceea ce degradeaza mediul nu este durabil.
Importanta acestui document, oarecum izolat, este semnificativa, intrucat a deschis calea si a legitimat actiuni similare ulterioare in aproximativ toate domeniile.
Pe linia gestionarii resurselor de apa dulce, in anul 1968, Consiliul Europei adopta Carta europeana a apei[18], un document cu caracter neobligatoriu, care formuleaza pentru prima data o serie de principii, printre care si acela ca resursele de apa nu sunt inepuizabile, astfel ca utilizarea acestora nu trebuie sa compromita folosintele ulterioare.
Chiar daca viitorul la care se refera textul nu este la fel de indepartat ca cel al raportului Clubului de la Roma, nu putem sa nu observam preocuparea pentru stoparea fenomenului poluarii si al exploatarii nerationale. In fond, ce altceva este utilizarea durabila, decat exploatare rationala si control al gradului de poluare ? Ceea ce dorim sa subliniem este ca ideea utilizarii durabile a cursurilor de apa internationale nu este straina acestui document european, cu atat mai mult cu cat acesta este anterior cu patru ani Conferintei de la Stockholm si cu 24 de ani Conferintei de la Rio.
Mergand mai departe cu investigatia, pe linia cronologica, consideram necesar a supune atentiei momentul semnarii Conventiei de la Ramsar, 1971[19].
Aceasta conventie - ca dealtfel majoritatea instrumentelor juridice si a documentelor internationale adoptate inainte de Raportul Brundtland - se inscrie in sfera actelor in cuprinsul carora nu se prevede expres termenul de dezvoltare sau utilizare durabila, desi ideea este, neindoielnic, prezenta.
Chiar in preambulul conventiei, partile contractante isi afirma convingerea in sensul ca zonele umede reprezinta o resursa de mare valoare, a caror disparitie ar genera daune incomensurabile si ireparabile.[20]
Incheierea acestei conventii
a fost determinata pe de o parte, de constientizarea importantei ecologice a
zonelor umede, iar pe de alta parte, de convingerea ca trebuie gasite solutii
pe termen lung pentru utilizarea durabila a acestora. Conventia precizeaza ca
degradarile progresive trebuie franate, atat in prezent cat si in viitor, in
vederea unei conservari adecvate, iar acest lucru nu poate fi atins decat
conjugand politicile nationale pe termen lung cu o actiune internationala
De aici reiese ca obiectivele urmarite de conventie privesc atat protejarea acestor zone, cat si conservarea lor. Termenul de conservare presupune mentinerea unui lucru in starea in care se afla, pentru mai mult timp. Cu alte cuvinte, aceasta conservare la care se refera conventia nu este decat un precursor al ideii de durabilitate. Cum spuneam, nu ne putem astepta de la acest instrument juridic international sa reglementeze principiul utilizarii durabile, dar in mod cert in cuprinsul sau regasim componentele de baza ale durabilitatii, si anume utilizarea rationala (art.3 pct.1), conservarea (art.4), coordonarea politicilor partilor contractante in vederea optimizarii protectiei (art.5), s.a.
De fapt, una dintre ideile de baza ale conventiei este utilizarea rationala a zonelor umede. Or, ce presupune o utilizare rationala? Presupune utilizarea unui bun determinat de asa maniera, incat substanta acestuia sa fie cat mai putin afectata, sau dupa caz, chiar deloc, iar folosirea sa se desfasoare pe un timp cat mai indelungat. Este exact ceea ce presupune si utilizarea durabila. In felul acesta, este lesne de concluzionat ca ideea durabilitatii este prezenta in Conventia de la Ramsar.
Urmatorul moment important al conturarii conceptului durabilitatii este Conferinta ONU asupra Mediului de la Stockholm, 1972[22].
Trecand peste amanuntele legate de numarul participantilor sau numarul mare de texte adoptate, trebuie subliniat faptul ca adoptarea acestui document a fost necesara pentru ocrotirea si imbunatatirea mediului, ca o datorie pentru toate guvernele (Preambul, pct.2).
Cu toate acestea, obiectivul
primordial al conferintei in general si al Declaratiei in special, este, asa
cum se prevede la pct.6 din Preambul, "ocrotirea si imbunatatirea mediului
pentru generatiile actuale si viitoare". Dupa cum observam, aceasta idee nu
face altceva decat sa lanseze principiul dezvoltarii durabile in stadiu
incipient. Desi sunt numerosi cei care afirma ca nu se putea vorbi de existenta
dezvoltarii durabile la
Importanta de netagaduit a
acestor idei si reguli este cu atat mai mult ilustrata de faptul ca, in
Declaratie, acestea sunt prevazute ca fiind principii in adevaratul sens al
cuvantului. Astfel, Principiul 2 al Declaratiei de la
Ca o concluzie, consideram ca trebuie remarcata imprejurarea in conformitate cu care, la momentul Stockholm 1972, principiul durabilitatii incepuse sa prinda contur, chiar daca acesta inca nu reunea in continutul sau toate aspectele pe care le implica in zilele noastre. Fata de toate acestea contributia Declaratiei de la Stockholm, ca si a celorlalte conventii si documente amintite, la conceptualizarea si formarea principiului, nu este una izolata si lipsita de substanta, ci din contra, una semnificativa, care a facut posibila aparitia unui principiu de o importanta majora in materia cursurilor de apa internationale.
Perioada dintre cele doua conferinte : Stockholm si Rio de Janeiro
Fiind prima conferinta ONU
asupra mediului, atentia statelor participante la
Nu ne este greu sa afirmam ca toate conventiile ce au urmat momentului Stockholm, nu au avut ca origine natura filantropica a omului, ci dimpotriva, dorinta egoista de a trai cat mai bine si cat mai mult posibil. Este jenant sa afirmam ca nu protejarea naturii, in considerarea calitatilor sale deosebite, a fost telul tuturor demersurilor, cum la fel de jenant este sa se incheie zeci de conventii lipsite de finalitate practica. Oare la ce este folositoare teoria, daca nu respectam edictele sale? Ne gandim vreodata la cati bani se cheltuiesc cu organizarea unei conferinte mondiale? Si pentru ce, ne intrebam, daca noi oamenii nu suntem in stare sa ne dam mana pentru punerea in practica a solutiilor identificate, daca nu dorim cu adevarat sa salvam planeta ?
*
Urmatorul act important in
cristalizarea principiului utilizarii durabile, chiar daca acesta nu se refera
in mod exclusiv la fluviile internationale, este Actul Final de la
Din analiza textului, rezulta ca ideea durabilitatii este exprimata in cadrul Actului Final prin expresia "utilizarii rationale" iar aceasta constituie o sarcina de importanta majora pentru bunastarea popoarelor si dezvoltarea economica a tuturor statelor. Nu trebuie sa ne surprinda faptul ca abordarea problemelor de mediu este facuta indeosebi din perspectiva economica, deoarece anul 1975 era inca sub semnul dezvoltarii economice in detrimentul protectiei mediului, iar obiectivul general al conferintei privea securitatea si cooperarea in Europa.
Dupa cum vedem, si acest document preia unele din ideile lansate cu prilejul Conferintei de la Stockholm si contribuie, prin faptul ca este un document regional-european - in realitate cu o arie de extindere mult mai larga - in mod propriu, la conturarea si implementarea ideii de durabilitate.
Teza reprezinta, de asemenea,
si o preocupare a Conferintei ONU de la
Mar del Plata, 1977[26], care, in
Declaratia adoptata, proclama dreptul tuturor de a accede la apa potabila in
cantitate si calitate egala pentru nevoile sale esentiale .
Bineinteles ca aceasta teza este de departe doar un simplu deziderat, o idee
practic imposibila, cel putin din punct de vedere geografic, deoarece niciodata
statele si regiunile globului nu vor putea avea acces la aceeasi cantitate de
apa .
Totusi mesajul transmis de Declaratia Conferintei de la
Un alt document cu preocupari semnificative pe linia durabilitatii este Carta Mondiala a Naturii, 1982. Ideea de la care porneste acest document consta in aprecierea ca umanitatea face parte din natura iar viata depinde in mod indisolubil de functionarea neintrerupta a sistemelor naturale. Avand ca baza aceasta conceptie, documentul dezvolta o serie de principii, printre care si cel al utilizarii resurselor naturale in interesul generatiilor prezente si viitoare. Analizand din punctul de vedere al problematicii lucrarii, aceasta idee inglobeaza atat dreptul generatiilor viitoare la un mediu de calitate, cat si principiul utilizarii durabile. Faptul ca textului nu ii este strain conceptul de durabilitate este evidentiat de insasi utilizarea sintagmei de "beneficii durabile", in contextul unei utilizari adecvate a resurselor naturii.
Interesul generatiilor prezente si viitoare este consfintit, in conditiile in care statele parti se declara constiente ca degradarea sistemelor naturale este rezultatul nemijlocit al consumului excesiv si al abuzului exercitat asupra resurselor naturale, printre care si apa. Or, asa cum se arata in doctrina, nu este indeajuns sa se aplice o teorie a echitatii intergenerationala, adica numai intre generatii, ci trebuie avuta in vedere si dimensiunea intragenerationala, in sensul ca atunci cand viitoarele generatii vor deveni generatii actuale, ele vor avea anumite drepturi si obligatii de a folosi si mentine planeta si mediul sau[29].
Noutatea adusa de Carta Mondiala a Naturii consta in proclamarea valorii intrinseci a tuturor organismelor vii, a resurselor naturale, care trebuie respectate ca atare, spre deosebire de Stockholm, unde se arata ca "omul este tot ceea ce e mai de pret pe lume"[30]. In acest sens, C.I.J., in avizul consultativ privind "Legality of the Threat or use of Nuclear Weapons" arata ca "mediul nu este o abstractie, ci spatiul unde traiesc fiinte umane si de care depinde calitatea vietii si sanatatii lor, precum si a generatiilor viitoare" .
Un alt aspect care este de natura a sublinia ideea de utilizare durabila, este preocuparea pe linia evaluarii impactului si a consecintelor activitatilor umane asupra mediului[32], precum si practicile preventive. Se arata astfel, ca preintampinarea degradarii mediului nu se poate face decat intervenind in timp util si aplicand o politica de conservare , chiar cu mijloace juridice. Or, dupa cum aratam supra, conservarea si utilizarea rationala tine de insasi substanta durabilitatii.
Ca o concluzie, trebuie remarcat ca principiile dreptului mediului sunt rezultatul acordului de vointa al statelor exprimat in plan juridic si ca urmare a experientei, a rationamentelor logice, a practicii si mai ales a dorintei de supravietuire a omului modern.
In continuarea demersului nostru, trebuie sa ne referim la un document de o importanta majora pentru consacrarea intr-o formulare sintetica, dar cuprinzatoare, a principiului dezvoltarii durabile. Este documentul in care se enunta pentru prima oara dezvoltarea durabila ca principiu de sine statator si in acceptia pe care o cunoastem astazi[34]. Este vorba de Raportul Brundtland, 1987, care a pus problema mentinerii cresterii economice fara a prejudicia mediul, sau cum se pot impaca prosperitatea economica cu conservarea naturii .
O latura criticabila a raportului este, in opinia noastra, ideea potrivit careia prosperitatea economica atrage dupa sine conservarea mediului. Consideram ca din aceasta formulare - cel putin asa cum am identificat-o din sursele cercetate, raportul in forma originala neavandu-l la indemana - lipseste verbul "ar trebui", deoarece, intr-adevar, asa ar fi normal sa se intample. Practica ne invata insa ca, dimpotriva, impactul tehnologiilor moderne este nociv pentru mediu in general si pentru cursurile de apa in special. Cu cat cresterea economica este mai mare, cu atat gradul de poluare al mediului este mai ridicat .
Pe de alta parte, reciproca este intotdeauna adevarata, deoarece protejarea mediului nu poate avea decat efecte benefice asupra prosperitatii economice.
Cu toate acestea, meritele Raportului Brundtland sunt de necontestat; acesta considera ca economia si progresul mondial trebuie accelerate, dar numai in contextul respectarii restrictiilor legate de mediu. Cu alte cuvinte, incepe sa se acrediteze ideea potrivit careia nu poate exista dezvoltare durabila in lipsa unui mediu de calitate, deci o abordare integrata a acestor doua obiective.
Impactul inregistrat de acest document a fost atat de mare, incat, 5 ani mai tarziu, in anul 1992, ONU a organizat cea de-a doua Conferinta asupra mediului, cea de la Rio de Janeiro. De fapt Conferinta a fost organizata la recomandarea directa a raportului Brundtland care incuraja realizarea de reuniuni regionale si mondiale.
Obiectivul Conferintei de la Rio de Janeiro a fost semnificativ prin insasi denumirea acesteia[37]. Desi colaborarea internationala incepuse sa isi spuna cuvantul, degradarea mediului a continuat intr-o maniera generala si accentuata.
Unul dintre cele mai importante documente adoptate in cadrul Conferintei, a fost Declaratia asupra Mediului si Dezvoltarii[38] care consacra principiul dezvoltarii durabile .
Declaratia recunoaste si afirma ca, in vederea obtinerii unui grad satisfacator al dezvoltarii durabile, protectia mediului trebuie sa fie privita ca parte integranta a procesului de dezvoltare, iar protectia acestuia trebuie facuta in mod efectiv prin masuri legislative adecvate[40], precum si prin respectarea principiilor in materie .
Inovatia adusa de Declaratia de la Rio consta si in importanta deosebita care se acorda femeilor, tinerilor si populatiilor indigene in privinta dezvoltarii durabile si a asigurarii unui viitor mai bun pentru toti. De asemenea, sunt infierate efectele razboiului (principiul 24), care este considerat a fi principalul inamic al dezvoltarii durabile, apreciind totodata ca Pamantul este caminul nostru, al oamenilor.
Documentul mentine punctul de vedere al Declaratiei de la Stockholm, in sensul ca oamenii se afla in centrul preocuparilor[42]. Aceasta inseamna ca toate eforturile facute pe linia dezvoltarii durabile au ca scop final bunastarea omului si nevoile generatiilor prezente si viitoare (principiul 3). Cu toate acestea, observam totusi o diminuare a rolului persoanei: daca la Stockholm omul era considerat ca fiind tot ceea ce este mai de pret pe lume, la Rio, acesta se afla doar in centrul preocuparilor .
Aceleasi idei, precum si altele noi, de semnificatie deosebita, au fost inserate si in cuprinsul Conventiei privind diversitatea biologica[44] precum si in Agenda 21. In ceea ce priveste conventia, problema durabilitatii se pune in legatura cu utilizarea durabila a resurselor biologice. Aceasta conventie se remarca si prin faptul ca ofera si definitia utilizarii durabile, definitie care se potriveste, mutatis mutandis, si cursurilor de apa internationale . Totodata, subliniem faptul ca cerinta fundamentala pentru conservarea resurselor naturale in general si a celor biologice, in special, este conservarea "in situ" a ecosistemelor si a habitatelor naturale, precum si mentinerea si refacerea acestora (Preambulul Conventiei).
Agenda 21, adoptata tot in cadrul Conferintei de la Rio de Janeiro instituie, intre alte concepte de interes universal, conceptul responsabilitatii globale a statelor pentru starea mediului si pentru masurile ce vor fi intreprinse in viitor in aceasta directie. De asemenea, Planul de actiune promoveaza conceptia unei dezvoltari durabile in sensul unei optime valorificari a resurselor biosferei (inclusiv a apei) de catre generatiile actuale, in asa fel incat sa ofere aceleasi beneficii generatiilor viitoare.
Dupa cum vom vedea, incepand
cu
Inca din anul 1985 cand a fost semnata Declaratia de la Bucuresti[46], si cu atat mai mult in anul 1991 la Sofia cand a fost semnata Conventia romano-bulgara privind colaborarea in domeniul protectiei mediului inconjurator, cele doua state isi exprimau convingerea ca protectia si ameliorarea mediului sunt in interesul generatiilor prezente si viitoare.
Un alt merit al conventiei romano-bulgare este definitia data poluarii apelor[47], definitie care figura in legislatia romana, de exemplu in Legea nr.8/1974, definitie care a fost imbunatatita de actuala lege romana in materie, si anume Legea apelor nr.107/1996 , care dealtfel se refera si la repartitia rationala si echilibrata a apelor (art.2, lit.f). Putem afirma, asadar, ca domeniul fluvial a fost printre primele in care principiul durabilitatii a fost implementat.
Solutia este rationala, pentru ca din punctul de vedere al resurselor indispensabile, apa ocupa locul secund dupa aer, dar din punctul de vedere al limitei de cantitate, primul loc este ocupat indiscutabil de apa, deoarece aceasta este mai limitata decat aerul. Desi aerul este mult mai important pentru mentinerea vietii pe pamant, apa dulce si de calitate este mult mai limitata ca resursa.
Mediul si utilizarea durabila - de la Rio la Johannesburg
Conferinta de la Rio si documentele adoptate cu aceasta ocazie s-au remarcat atat prin consacrarea unor reguli proclamate anterior, cat si prin confirmarea altora, rezultate din practica internationala.
Una dintre remarcabilele realizari ale Conferintei a fost si afirmarea conceptului durabilitatii in contextul protectiei si conservarii mediului. Impactul pe care dezvoltarea durabila l-a avut asupra societatii internationale s-a facut simtit prin numarul impresionant de conventii si tratate internationale in care acesta a fost consacrat si dezvoltat. Una dintre aceste conventii, care a facut aplicabila teza utilizarii durabile la categoria apelor dulci, a fost Conventia de la Helsinki privind protectia si utilizarea cursurilor de apa transfrontiera si a lacurilor internationale, 1992.
Fiind semnata atat de aproape
de momentul
Teza utilizarii durabile este subliniata si mai pregnant de multitudinea de sintagme care sugereaza acelasi concept: gospodarire durabila, utilizare rationala, utilizare rezonabila si echitabila, gospodarire rationala, s.a.m.d. Acest fapt este de natura sa marcheze importanta acordata acestei teme. Este exact ca si cand conventia ar dori sa spuna de mai multe ori, pentru ca statele sa inteleaga cel putin o data.
Ceea ce este remarcabil, si totodata logic, este ca principiul utilizarii durabile implica respectarea cu strictete si in mod cumulativ a tuturor principiilor dreptului mediului, respectiv, prevenirea, precautia, poluatorul plateste, participarea publicului, cooperarea si buna vecinatate, asa cum, dealtfel se pune problema pentru principiile fundamentale ale dreptului international public. In opinia noastra, durabilitatea are mai multe componente, iar nerespectarea uneia dintre acestea, duce la o falsa aparenta de respectare a principiului durabilitatii. Este exact ca si cum ar lipsi o piesa din puzzle. Nu exista utilizare durabila decat daca sunt puse la un loc toate piesele.
La art.2 pct.2 lit.c si la pct.5 lit.c din conventie se regaseste si definitia, de acum bine cunoscuta, a utilizarii durabile, si anume utilizarea in mod rezonabil si echitabil, precum si gospodarirea de asa maniera incat resursele de apa sa corespunda cerintelor generatiilor prezente, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati. Prin definitie se stabilesc doua conditii care trebuie indeplinite cumulativ pentru a fi in prezenta unei utilizari durabile: pe de o parte, gospodarirea sa satisfaca in mod adecvat cerintele generatiilor prezente, iar pe de alta parte, utilizarea sa nu fie de natura a impieta utilizarea calitativa si cantitativa a generatiilor viitoare. Durabilitatea inseamna, in fond, egalizarea sanselor noastre si ale urmasilor nostri sau altfel spus, "solidaritatea intergeneratii".[52]
Doua dintre laturile noi ale conceptului durabilitatii sunt introduse si definite in Conventia de la Helsinki. Este vorba de "cea mai buna tehnologie disponibila" si "cea mai buna practica de mediu". Aceste doua aspecte reprezinta laturi practice ale implementarii principiului folosirii durabile. Prin utilizarea celei mai bune tehnologii posibile[53] si prin aplicarea celei mai bune practici de mediu, statele reusesc sa combata, sa protejeze si sa gestioneze in mod durabil mediul in general, si cursurile de apa in special .
Problematica gospodaririi durabile este abordata si de Protocolul privind apa si sanatatea, Londra, 1999, care reafirma insemnatatea apei pentru satisfacerea cerintelor umane si pentru protectia intrinseca a mediului.
Accentul este pus pe protectia mediului acvatic, in contextul atingerii unui nivel superior al sanatatii umane. In acest sens, se subliniaza importanta unei gospodariri durabile a ciclului hidrologic, stimularea imbunatatirii gospodaririi apelor, precum si prevenirea, controlul si reducerea bolilor asociate apei.
Protocolul are importanta sa particulara, prin aceea ca folosirea si dezvoltarea durabila a apelor dulci sunt puse nu numai in slujba protectiei sanatatii omului, dar si a protectiei mediului si a ecosistemelor acvatice, ca atare. Acesta este, intr-adevar, un exemplu graitor pe linia promovarii efective a principiului folosirii durabile[55].
Revenind la Conventia de la
Helsinki, astfel cum a fost completata ulterior, ea reprezinta o
conventie-cadru, de aplicabilitate regional-europeana si care a avut un rol
semnificativ de orientare pentru tratatele ulterioare, specializate pe fiecare
fluviu in parte. Unul dintre primele fluvii internationale ai carui riverani au
inteles avantajele si necesitatea durabilitatii si au adaptat prevederile
Conventiei de la
Prin intermediul Conventiei de la Sofia, 1994[56], statele dunarene
au facut aplicabil Dunarii, principiul folosirii durabile, sub toate aspectele
sale. Insemnatatea acestei conventii rezida nu doar in abordarea durabila a
utilizarii apelor Dunarii, dar si in impulsionarea celorlalte state europene,
riverane altor fluvii internationale, in directia semnarii unor astfel de
conventii. Este cazul Rinului, pentru care a fost incheiata Conventia de la Berna, 1999, sau cazul
fluviilor
Revenind la Dunare si la Conventia de la Sofia, observam un sistem minutios de obiective avand ca scop final gospodarirea durabila si echitabila, utilizarea rationala a apelor, protectia, conservarea, controlul si reducerea poluarii. Abundenta termenilor si a expresiilor care subliniaza necesitatea unei folosiri durabile, nu este straina nici acestei conventii. Sintagme ca gospodarire durabila sau echitabila, utilizare sau dezvoltare durabila si rationala, le intalnim frecvent in textul conventiei.
In felul acesta, Conventia de la Sofia instituie o serie de mijloace a caror respectare, conduc la o folosire rationala si durabila a Dunarii. Printre acestea se numara :
abordarea preventiva si precauta de catre riverani;
cooperarea intre statele riverane;
limitarea emisiilor de substante toxice si nutrienti;
programe de evaluare si monitoring;
consultari intre state, schimb de informatii si asistenta mutuala;
cercetare si dezvoltare;
sisteme de comunicatii, avertizare si alarma;
Accesul publicului la informatie privind calitatea mediului acvatic.
Una dintre modalitatile de implementare a principiului utilizarii durabile este reglementarea si aplicarea corespunzatoare a masurilor legislative si administrative, care asigura premisele si bazele necesare pentru protectia eficienta a calitatii apei. Nu este prima data cand in cuprinsul unei conventii internationale se prevede protectia mediului prin intermediul mijloacelor juridice. De fapt, aceasta metoda ar trebui sa fie cea mai uzitata in societatea internationala si pe plan national mai ales. Dupa cum observam din practica internationala si din experienta in plan intern, putine norme sunt respectate de buna voie, fara interventia coercitiva a unei autoritati.
Un alt aspect sesizat este cel al lipsei definitiei folosirii durabile, in sensul dat de Raportul Brundtland. In Conventia de la Sofia nu mai este reluat dreptul generatiilor viitoare la un mediu de calitate, desi toate obligatiile asumate de statele parti sugereaza un astfel de obiectiv.
Una dintre cele mai notabile realizari ale Conventiei de la Sofia este instituirea Comisiei Internationale pentru protectia fluviului Dunarea[57]. Aceasta are atributii in domeniul protectiei Dunarii, elaborand propuneri si recomandari care directioneaza activitatea statelor riverane spre o utilizare durabila, controland totodata, actiunile cu impact asupra fluviului. Se pare totusi ca aceasta entitate este departe de a lua vreo masura, cand aceasta se impune, referindu-ne aici la impacul construirii Canalului Bastroe asupra mediului acvatic din Delta Dunarii.
O alta conventie in materie, care instituie o astfel de comisie, este, asa cum subliniam, si Conventia de la Berna, 1999[58], care instituie Comisia Internationala pentru protectia Rinului. Aceasta prezinta periodic rapoarte asupra masurilor intreprinse pentru aducerea la indeplinire a principiilor conventiei si asupra felului in care statele parti dau curs dezvoltarii durabile.
Si in cazul fluviilor Escaut
si
Dupa cum se poate observa, nu are importanta nici marimea unui fluviu, nici pozitia sa geografica, pentru ca principiul folosirii durabile sa fie reglementat, dar mai ales aplicat si respectat. Indiferent de gradul de poluare al unui curs de apa, nici o masura de protectie suplimentara a acestuia nu este de prisos. Oare va ajunge societatea internationala sa constate si sa afirme vreodata, prin mecanismele create de catre state, ca mediul nu mai este deloc poluat? Se pare totusi ca ratiunile care ne fac sa gandim in felul acesta nu au la baza pesimism, ci mai degraba realitatea, intrucat la nivelul tehnologic din zilele noastre, si in conditiile unui progres exponential, este, in opinia subsemnatei, practic imposibil ca toti factorii de mediu sa fie protejati. Acesta este motivul pentru care societatea se lupta pentru implementarea cat mai eficace a principiului dezvoltarii si utilizarii durabile. Pentru ca mediul, si apele in general sa atinga un grad calificat ca fiind cel putin "bun", este nevoie de cooperarea stransa a statelor, in directia respectarii tuturor laturilor utilizarii durabile. Din pacate, reticenta statelor de a incheia astfel de conventii, inca exista. Ezitarea are ca motivatie de iure, nerespectarea anumitor norme, cerinte sau realitati, motivatia de facto fiind inconstienta si nepasarea statelor.
Un exemplu al necooperarii si
reticentei statelor, il demonstreaza graitor si Conventia de la New York, care desi a fost incheiata in anul 1997, nici pana la acest moment nu a
intrunit cele 35 de instrumente de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare
pentru a intra in vigoare. Cu alte cuvinte, inca nu exista 35 de state care sa
fie de acord cu prevederile conventiei. Spre regretul nostru, precum si a
celorlalte state dunarene,
Esenta Conventiei de la
In legatura cu problema care s-a ridicat in sensul ca formularea unor dispozitii din Conventie ar fi de natura a genera conflicte intre principiul utilizarii echitabile si rationale si obligatia de a nu cauza daune semnificative mediului acvatic, in literatura de specialitate s-a exprimat opinia ca un astfel de conflict nu ar putea exista[60], opinie cu care nu suntem intrutotul de acord. Aceasta deoarece practica, realitatea demonstreaza ca statele nu tin intotdeauna seama in procesul aplicarii dispozitiilor tratatelor, de regulile de interpretare si mai ales de regula bunei credinte, astfel cum acestea sunt stabilite in Conventia de la Viena (1969) privind dreptul tratatelor (art.31), ceea ce face ca tocmai ce ar constitui pentru un stat "utilizare echitabila si rezonabila", pentru alt stat sa fie generator de daune semnificative.
Desi conventia nu a intrat in vigoare nici pana la acest moment, acest lucru nu a impiedicat Curtea Internationala de Justitie (CIJ) sa faca referire la ea cu ocazia dezlegarii spetei Gabcikovo-Nagymaros , in conditiile in care Curtea a insistat asupra necesitatii concilierii dezvoltarii economice si protectia mediului, necesitate exprimata de conceptul utilizarii durabile.
In plus fata de toate acestea, prevederile sale au fost preluate si adaptate si pe continentul asiatic, in ce priveste fluviul Mekong, astfel cum acest lucru rezulta din semnarea in 1995 a Conventiei de la Chiang Rai (Tailanda) privind cooperarea si dezvoltarea durabila a acestuia[62].
Remarcam, deci, ca nu numai conventiile, tratatele si doctrina in materie fluviala ne indeamna la respectarea principiului folosirii durabile, ci chiar jurisprudenta internationala. Aceasta din urma, chiar in cazurile cele mai diverse, pune un accent deosebit pe protectia si utilizarea durabila a mediului. Este si cazul avizului consultativ al CIJ, cu privire la legalitatea amenintarii cu armele nucleare sau a utilizarii acestora[63], in care a afirmat ca "mediul nu este o abstractie, ci spatiul unde traiesc fiinte omenesti, de care depinde calitatea vietii si a sanatatii lor, precum si a generatiilor viitoare". Nu trebuie sa ne mire daca si dezlegarii ce se va da spetei Platoului Continental dintre Romania si Ucraina , speta cu care Romania a sesizat Curtea Internationala de Justitie, vor fi avute in vedere - pe langa delimitarile maritime, respectiv a platoului continental - si aspectele folosirii echitabile a apelor Marii Negre. Situatia ar fi si mai spectaculoasa in cazul privind Canalul Bastroe, care priveste in mod direct si alarmant Delta Dunarii.
Revenind la Conventia de la
Una dintre bilele negre ale Conventiei este lipsa clauzelor referitoare la raspunderea statelor pentru nerespectarea principiului utilizarii durabile. Acest aspect a fost "uitat" in mod voit de catre Comisia de Drept International, tocmai in ideea intrunirii unui numar cat mai mare de adepti ca state parti.
Rezultatul insa, nu a fost cel scontat: nici cadrul juridic de protectie a mediului nu este in mod adecvat elaborat, nici statele nu s-au aratat interesate sa devina parte.
Un alt instrument juridic semnificativ este Conventia pentru combaterea desertificarii, Paris, 1994. Necesitatea mentionarii acestui instrument juridic rezida in obiectul acestuia: combaterea desertificarii si reducerea efectelor secetei in scopul de a contribui la realizarea unei dezvoltari durabile in zonele afectate. Observam si aici tendinta de protejare a mediului prin perspectiva unui trai mai bun pentru oameni. Cu toate ca aceasta conventie nu se refera la utilizarea durabila a cursurilor de apa, importanta sa consta in aceea ca se incearca implementarea principiului dezvoltarii durabile in toate domeniile si asupra tuturor factorilor de mediu.
Un alt exemplu il constituie Tratatul Cartei energiei, Lisabona, 1994, care stabileste ca scopul statelor parti este dezvoltarea durabila si minimizarea impactului negativ asupra mediului, sens in care se obliga sa adopte masuri de precautie si prevenire si sa aplice principiul poluatorul plateste (art19/1). Dupa cum se afirma intr-un recent studiu[65], energia se indreapta cu pasi repezi catre centrul discutiilor asupra dezvoltarii durabile, si acest lucru se datoreaza potentialului sau rol major in eradicarea saraciei , asa cum acest rol a fost sesizat si de summit-ul de la Johannesburg .
Conventia acorda o atentie deosebita respectarii naturii si a standardelor de mediu in formularea si aplicarea politicilor energetice. Sunt avute in vedere sursele de energie regenerabile, nepoluante, curate, care au un impact nesemnificativ asupra mediului, si care contribuie la o dezvoltare durabila. Ca si conventia asupra desertificarii, nici aceasta conventie nu se refera in mod direct la cursurile de apa, si cu toate acestea, fluviile sunt principalele producatoare de energie, astfel ca protectia acestora se subsumeaza ideii de durabilitate in sensul in care este stabilit de conventie.
Un caz exemplificativ il constituie chiar preocuparile Uniunii Europene, in contextul tratatelor modificatoare. Tratatul de la Amsterdam, 1997, a adus dezvoltari semnificative in privinta dreptului mediului. Acesta promoveaza dezvoltarea armonioasa, echilibrata si durabila a activitatilor economice[68]. Pe langa faptul ca introducerea conceptului de durabilitate cuprinde o referire explicita si semnificativa la protectia mediului in context comunitar, mai observam existenta unei asocieri de termeni (dezvoltare armonioasa, echilibrata si durabila) care subliniaza inca o data principiul durabilitatii. Asadar, dezvoltarea durabila incepe sa devina un obiectiv din ce in ce mai important pentru Uniunea Europeana .
Impactul semnificativ al principiului durabilitatii s-a materializat la nivel comunitar, cu precadere in privinta resurselor acvatice. In anul 2000 a fost adoptata Directiva-cadru privind actiunea comunitara in domeniul apelor[71], care introduce un concept cu totul nou din punct de vedere terminologic, si anume acela de "consum de apa viabil din punct de vedere ecologic pentru un termen lung". Observam ca termenul de "durabil" este inlocuit cu termenul de "viabil", fara ca esenta sa fie catusi de putin afectata. Este interesant totusi de analizat ratiunea pentru care s-a introdus aceasta schimbare de termeni, care nu a fost preluata decat de un singur document, astfel cum vom vedea infra. Aceasta in conditiile in care semnificatia celor doi termeni este aceeasi, si anume obligatia generala de a proteja si conserva mediul in scopul transmiterii sale generatiilor viitoare . Oare folosirea acestui termen a avut ca scop o abordare mai aproape de intelesul oamenilor, pentru o constientizare mai profunda a semnificatiei si a implicatiilor respectarii principiului durabilitatii ?
Cert este ca aceasta directiva consacra o legatura indisolubila intre protectia cantitativa si cea calitativa a apelor, sens in care gestiunea se face pe bazine hidrografice iar acest gen de abordare se pare ca este cea mai viabila. Obiectivul final al directivei consta in protectia efectiva a apelor si utilizarea durabila a acestora, indiferent de termenii folositi. Asupra acestui aspect ne ingaduim sa mai zabovim si infra, la finele acestui capitol
Si pentru ca tot am ajuns cu analiza in pragul mileniului, consideram oportun sa facem referire si la Declaratia Mileniului, 2000[73], care are inscris pe lista celor 6 prioritati, si ideea respectului pentru natura. Declaratia promoveaza gestionarea cu prudenta a tuturor speciilor vii si a resurselor naturale, in conformitate cu cerintele dezvoltarii durabile. Se apreciaza ca doar in felul acesta, bogatiile inestimabile ale naturii vor putea fi conservate si transmise generatiilor viitoare iar modelele actuale neviabile de productie si consum trebuie schimbate in interesul bunastarii viitoare.
Dupa cum se observa, din punct de vedere teoretic, statele apreciaza resursele naturale si biologice ca fiind inestimabile. Experienta ne demonstreaza insa, ca idealismul din teorie nu se regaseste si in practica, asa cum ar fi normal. Daca prevederile acestui document, si nu numai, ar deveni efective si sub aspect practic, cazuri precum construirea canalului Bastroe ar trebui sa existe doar in imaginatia celor care nu iubesc natura si care nu se preocupa de viitorul sanatos din punct de vedere ecologic al urmasilor nostri. Ne intrebam atunci, unde este Comisia Internationala pentru protectia Dunarii sau ce semnificatie acorda Ucraina prevederilor Conventiei de la Ramsar, Conventiei cu privire la protectia si utilizarea durabila a Dunarii, Conventiei de la Espoo, si altora?
Desi in Declaratia Mileniului statele isi recunosc responsabilitatea fata de copiii lumii carora le apartine viitorul, probabil ca acestea nu au avut in vedere un viitor de calitate, ci unul oarecare. Intrebarea pe care ne-o punem este: oare va exista un viitor, in conditiile exploatarii resurselor naturale in contradictie cu principiul durabilitatii ? Raspunsul la intrebare depinde in totalitate de atitudinea practica a societatii internationale, a statelor in special, de felul in care acestea inteleg sa gospodareasca echitabil si rational resursele naturale, de felul cum facem aplicabil fiecarui caz in parte, principiul utilizarii durabile.
Trebuie precizat ca statele s-au angajat sa depuna toate eforturile pentru a scuti generatiile viitoare de pericolul de a trai pe o planeta ruinata in mod iremediabil de activitatile oamenilor, si ale carei resurse nu vor mai fi suficiente pentru nevoile lor. In acest scop, statele se obliga in mod solemn sa opreasca utilizarea irationala a resurselor de apa, prin dezvoltarea unor strategii de administrare a apei la nivel regional si local, care sa permita atat o distribuire echitabila, cat si resurse adecvate.
Cu toate ca aceste prevederi sunt de natura sa emotioneze orice persoana care le citeste, trebuie sa mentionam ca, pe de o parte, nu s-au stabilit modalitati practice de punere in aplicare a acestor idei, iar pe de alta parte, nu s-au prevazut prin conventiile internationale masuri sanctionatorii pentru nerespectarea lor, dupa cum, nici cel putin nu se consacra practica obisnuita de a face trimitere la introducerea unor astfel de sanctiuni in legile interne.
In concluzie, desi acest document s-a dorit a fi o noua impulsionare pe linia utilizarii durabile, si cu toate ca a reusit sa transmita acest mesaj, practica internationala a statelor nu a inregistrat nici o imbunatatire in aceasta directie.
Impactul acestui document, ca dealtfel si a altora in domeniu, s-a materializat in Declaratia asupra mediului si dezvoltarii durabile in regiunea Carpato-Danubiana, 2001, care are meritul de a fi reafirmat principiul utilizarii durabile, particularizat la zona Carpatilor si a Dunarii, unde se afla concentrate cele mai importante fluvii ale Europei. Este interesant de observat ca statele semnatare constientizeaza importanta cardinala a cooperarii internationale, deoarece nu se poate atinge un grad satisfacator de gospodarire durabila prin contributia unui singur stat, ci doar printr-o cooperare in plan regional. Se prevede in acest sens, intentia statelor de a adopta masuri concrete de implementare a ideii de durabilitate, compatibile cu politicile europene si internationale[74], precum si mobilizarea resurselor financiare adecvate.
Ceea ce trebuie retinut este accentul care se pune pe viabilizarea strategiilor de conservare si protectie a mediului, idee care este de natura sa sublinieze si sa evidentieze importanta principiului utilizarii durabile in spatiul carpato-dunarean.
Ca o concluzie generala, se desprinde faptul ca reglementarile cuprinse intre Rio de Janeiro si Johannesburg au relansat si respectiv promovat in mod constant in plan international, preocuparile vizand protectia mediului prin intermediul implementarii conventionale si de ordin doctrinar a principiului dezvoltarii durabile. Constatam cu satisfactie ca demersurile statelor nu au fost in zadar, cel putin teoretic, deoarece aproape toate conventiile si tratatele internationale, indiferent de sfera de reglementare, contin clauze care vizeaza protectia factorilor de mediu si dezvoltarea durabila[75].
Orientari si tendinte noi ale dezvoltarii si folosirii durabile in contextul Conferintei de la Johannesburg si al conventiilor ulterioare
Daca ar fi sa comparam cele trei conferinte ONU asupra mediului, cu stadiile dezvoltarii umane, ar trebui sa spunem ca Stockholm semnifica nasterea, Rio de Janeiro reprezinta sfarsitul adolescentei, iar Johannesburg maturitatea si plenitudinea capacitatilor intelectuale. Daca la Stockholm abia se intrezarea dreptul generatiilor viitoare la un mediu de calitate, daca la Rio abordarea problemelor de mediu se face din perspectiva dezvoltarii durabile, la Johannesburg, dezvoltarea durabila reprezinta centrul preocuparilor si finalitatea oricarei activitati umane.
Obiectivul principal al conferintei l-a constituit continuarea si amplificarea implementarii ideilor adoptate la Rio, sens in care au fost adoptate doua noi documente[76] care au confirmat principiul dezvoltarii durabile, ca element central al preocuparilor internationale si incurajarea actiunii globale de lupta impotriva saraciei si de protectie a mediului.
Trebuie aminitit ca summit-ul
de la
Impresia care ne este totusi lasata dupa lecturarea textului declaratiei este aceea de dezamagire, datorata vorbelor goale regasite. Expresii precum "let's make things happen" ni se par mai degraba desprinse dintr-un spot publicitar, decat din textul unui document international care a avut ca scop declarat salvarea mediului. Este exact cazul unei carti cu coperti frumoase, care nu transmite nici un mesaj.
Ca atare, dupa cum se arata in doctrina[77], cercurile ecologiste radicale invoca chiar o anumita deturnare a conceptului dezvoltarii durabile de la scopurile afisate, in sensul ca este folosit mai mult ca un alibi pentru mentinerea unei cresteri economice, prin natura sa, distructive pentru mediu.
Ar trebui ca societatea internationala - prin ONU si institutiile sale specializate, ca si alte organizatii internationale interguvernamentale al caror numar este impresionant, dealtfel (peste 900) - sa fie preocupate mai mult de fond, si mai putin de forma. Este timpul ca principiile subsidiare utilizarii durabile sa capete contur practic si sa se regaseasca in activitatea zilnica a statelor. A venit vremea sa ne gandim mai putin la noi si mai mult la natura. De fapt, a venit vremea sa ne gandim cu seriozitate la viitorul omenirii. Nerespectarea de facto a principiului folosirii durabile a factorilor de mediu, poate arunca omenirea in pragul ireversibilitatii[78]. Ne exprimam speranta ca urmatoarea Conferinta internationala "Mediu pentru Europa", care va avea loc in septembrie 2007, va da nastere la noi oportunitati de implementare reala a principiilor de dreptul mediului.
Bineinteles ca exista
numeroase incercari de a gasi metode adecvate de protectie a mediului; s-a pus
chiar problema sanctiunilor de drept penal pentru daune aduse mediului[79].
A fost adoptata in acest sens, Conventia
Europeana privind protectia mediului prin dreptul penal,
O alta tendinta actuala este promovarea educatiei ecologice, constientizarea si participarea publicului la luarea deciziilor si la informatia de mediu. De asemenea, accesul la justitie in probleme de mediu, astfel cum acest drept a fost recunoscut prin Conventia de la Aarhus, 1998[81], este urmarea directa a unei educatii ecologice. Din pacate, in plan international, spetele in materie se pot numara pe degete, iar in plan intern, cel putin pentru multe dintre state, cazurile in care persoanele fizice s-au adresat justitiei pentru probleme de mediu sunt, de asemenea, destul de reduse.
Importanta unor astfel de reglementari consta in incercarea de imbunatatire a mediului in beneficiul generatiilor prezente si viitoare. Chiar daca aceste conventii si tratate, in stadiul in care se prezinta astazi, nu fac altceva decat sa traga cate un semnal de alarma razlet, sau sa recomande o anumita conduita, suntem convinsi ca tot mai multe state vor deveni parti la tratate si vor face aplicabil in mod practic si efectiv, principiul utilizarii durabile.
Unul dintre cele mai recente dar si importante instrumente juridice cu preocupari in domeniul protectiei mediului este Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa, 2003[82] care a fost semnat la 29 octombrie 2004 la Roma. In art.I 3, pct.1 alin.3 al Tratatului, referitor la obiectivele UE, se arata ca Uniunea actioneaza pentru dezvoltarea durabila a Europei si a intregii planete si pentru un inalt nivel de protectie si de imbunatatire a calitatiii mediului.
Ideea este reluata si in Preambulul Partii a II-a, unde se prevede ca Uniunea cauta sa promoveze o dezvoltare echilibrata si durabila iar drepturile decurgand din tratat, implica responsabilitati si indatoriri atat fata de comunitatea umana, cat si fata de generatiile viitoare. Dupa cum observam, cerintele de protectie a mediului reprezinta parte integrata si importanta a politicilor si actiunilor Uniunii[83].
In capitolul II, Sectiunea 5, intitulata "Mediu", tratatul realizeaza o trecere in revista a principiilor care contribuie la atingerea obiectivelor de mediu, si anume: utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale, principiul precautiei si prevenirii, principiul corectarii cu prioritate la sursa a daunelor aduse mediului, precum si principiul poluatorul plateste. Astfel cum aratam si mai sus, aceste principii reprezinta elemente de esenta durabilitatii, a caror respectare conduce in mod direct la utilizarea durabila a cursurilor de apa internationale.
O contributie importanta in cadrul tratatului o are si participarea tuturor statelor la elaborarea unor masuri internationale pentru conservarea si imbunatatirea calitatii mediului, pentru gestionarea durabila a resurselor naturale.
Ceea ce trebuie sa retinem este ca, desi tratatul nu se refera expressis verbis la protectia fluviilor internationale, totusi acestea sunt avute in vedere in mod implicit, intrucat sunt resurse naturale si le sunt aplicabile toate principiile enuntate. Dealtfel, Constitutia, prin insasi definitia sa, este un document generic, in baza caruia urmeaza a fi adoptate acte juridice specializate pe diverse probleme. Din punct de vedere practic, nici nu era posibil ca in cadrul unei constitutii sa fie reglementate toate aspectele vietii sociale, economice, politice si culturale. Pe baza acestei legi fundamentale, fiecare stat parte in Uniunea Europeana urmeaza a-si adapta propria constitutie si propriile legi[84].
In ceea ce priveste principiul utilizarii durabile a fluviilor internationale de pe celelalte continente, este important de semnalat ca statele riverane fluviului Mekong au semnat in 1995, Acordul privind cooperarea pentru dezvoltarea durabila a acestuia iar India si Bangladesh au semnat in 1996 Tratatul de la Farakka privind utilizarea optima a fluviului Gange[85]. Aceste instrumente juridice internationale sunt de natura a sublinia si a reafirma importanta pe care principiul utilizarii durabile il are pentru protectia mediului acvatic si pentru buna derulare a relatiilor interstatale.
De asemenea, principiul utilizarii durabile, sub diversele sale forme de exprimare - echitabila, rezonabila - il identificam cu usurinta si pe continentul african, mai ales in textul Acordului privind impartirea echitabila in materie de dezvoltare, conservare si utilizare a resurselor de apa partajabila, 1990, semnat intre Niger si Nigeria.
In afara Protocolului revizuit asupra resurselor de apa partajabile, 2000, la care ne-a referit supra, mai trebuie amintita si initiativa statelor riverane fluviilor Maputo si Incomati de a semna Acordul tripartit pentru cooperarea in domeniul protectiei si utilizarii durabile a acestora, 2003[86], in cadrul caruia principiilor utilizarii durabile, echitabile si rationale a cursurilor de apa internationale, li se recunoaste valoarea pe care o au pentru protectia mediului acvatic.
Toate aceste instrumente juridice au avut ca baza de reglementare Conventia de la New York, 1997, ceea ce ne face sa observam un impact resimtit in special pe continentul asiatic si cel african, si mai putin pe cel american.
Ca o concluzie generala,
trebuie subliniata preocuparea
Trebuie sa amintim pe acest plan, ca legea interna romana incrimineaza ca infractiuni sau contraventii, in functie de gravitate, o serie de fapte care prejudiciaza apele interne[88]. Sanctiunile prevazute sunt fie amenda penala, fie inchisoarea, sanctiuni care sunt insuficiente din punct de vedere al cuantumului sau duratei, fata de gravitatea, impactul si efectele unor astfel de fapte.
Comparativ cu stadiul in care se afla fluviile internationale, apreciem ca va trebui sa mai treaca ceva timp pana ce statele sa doreasca o cooperare efectiva in directia utilizarii durabile a cursurilor de apa internationale, dar si interne.
4.3.5. Impactul Directivei 2000/60/CE asupra utilizarii
durabile a cursurilor de apa internationale
In ceea ce priveste dreptul european, este de notorietate ca rolul acestuia a fost intotdeauna acela de deschizator de drumuri. Conventiile incheiate, dar mai ales bogata literatura de specialitate, au avut ca scop pregatirea, codificarea si reafirmarea unor principii general valabile in domeniul protectiei cursurilor de apa internationale, a stabilirii si promovarii unor masuri si actiuni.
Conventiile cadru precum cea de la Helsinki, 1992, Carta europeana a apei, 1968, sau unele conventii specializate privind anumite cursuri de apa internationale, au transpus la nivel regional ideile lansate de documentele adoptate cu ocazia conferintelor internationale de la Stockholm si Rio de Janeiro.
Printre initiativele laudabile in materia luptei pentru durabilitate, se numara si Directiva comunitara 2000/60/CE, care stabileste un cadru de politica comunitara in domeniul apei[89] si care are la baza prevederile Conventiei de la Helsinki, desi este mult mai larga in continutul sau . Ideea de la care se porneste este aceea ca trebuie stabilite principiile de baza ale unei politici durabile a apei in Uniunea Europeana, sens in care este necesara o actiune pentru protectia acesteia atat din punct de vedere calitativ, cat si din punct de vedere cantitativ.
Aceasta idee a luat amploare incepand cu seminarul ministerial de la Haga, 1991, care sublinia necesitatea unei actiuni pentru a evita deteriorarea pe termen lung a calitatii si cantitatii apei si solicita lansarea unui program de actiune care sa fie realizat pana in anul 2000 si care sa urmareasca gestionarea viabila din punct de vedere ecologic si protectia resurselor de apa dulce.
Constientizand ca apa nu este un bun comercial oarecare, ci un patrimoniu care trebuie protejat, aparat si tratat ca atare[91], si constatand totodata ca apele comunitare se afla sub o presiune tot mai mare, datorata, in principal, cererii din ce in ce mai mari de apa de buna calitate pentru toate tipurile de utilizari, comunitatea europeana a preluat initiativa adoptarii unui instrument care sa contina atat perceptele utilizarii durabile, cat si modalitatile de aducere la indeplinire a acestora. Se simtea nevoia unei legislatii comunitare privind calitatea ecologica a apelor dulci.
Printre obiectivele declarate ale directivei, se numara elaborarea unei politici comunitare integrate in domeniul apei, precum si a unui cadru legislativ transparent, eficient si coerent, dar totodata si definirea principiilor comune si adoptarea unui cadru global de actiune[92] pentru asigurarea mentinerii unei stari bune a mediului acvatic . De asemenea, documentul are ca obiectiv reducerea progresiva si, in final, eliminarea evacuarilor de substante periculoase, precum si identificarea si inversarea oricarei tendinte de crestere semnificativa si durabila a concentratiei oricarui poluant, astfel incat concentratiile sa fie cat mai aproape de valorile naturale.
In sfarsit, trebuie remarcat ca toate aceste obiective poarta atat asupra apelor de suprafata, cat si asupra apelor subterane. Totodata, sunt avute in vedere si zonele umede si ecosistemele acvatice, care prezinta o importanta la fel de mare ca si apa. Faptul ca aceasta directiva se preocupa si de apele subterane nu este intamplator; in rezolutiile din anii 1992 si 1995, Consiliul a invederat necesitatea unui program de actiune privind apele subterane, precum si revizuirea Directivei Consiliului 80/68/CEE, care se referea la protectia apelor subterane impotriva poluarii cauzate de anumite substante periculoase[94].
Este printre primele acte juridice, in care apele subterane intra in sfera de reglementare a unui instrument juridic international, chiar daca acesta este doar cu influenta regional-europeana[95]. Ratiunea acestui demers consta in importanta pe care acestea o prezinta - importanta pe care o sesizam cu usurinta din art.7. Se arata, astfel, ca statele membre au obligatia de a identifica, in cadrul fiecarui district hidrografic, toate corpurile de apa subterane sau de suprafata, destinate captarii apei potabile. Ceea ce este interesant este ca obligatia statelor consta nu doar in identificarea surselor prezente, dar si a corpurilor de apa destinate unei astfel de utilizari in viitor . Aceasta tinand seama si de faptul ca apa dulce este o resursa vulnerabila si ca deja unii specialisti proclama dreptul la apa ca un "drept fundamental al omului" sau, dupa caz, protectia "dreptului fundamental al omului la hrana si la apa" .
Asadar, daca ar fi sa concluzionam intr-o singura fraza asupra substantei acestei directive, ar trebui sa spunem ca prin intermediul unei politici comunitare integrate, bazate pe cooperare stransa si actiuni coerente, s-a urmarit stabilirea principiilor de baza ale durabilitatii, prin intermediul carora resursele de apa de suprafata si subterane sa fie protejate si gestionate viabil, mentinute sau imbunatatite, dupa caz, pentru ca in final, sa se ajunga la eliminarea substantelor periculoase si la evitarea deteriorarii pe termen lung a calitatii si cantitatii corpurilor de apa .
In viziunea directivei, asadar, politica comunitara referitoare la mediu trebuie sa contribuie la indeplinirea obiectivelor de conservare, protectie si imbunatatire a calitatii mediului, precum si a celor de utilizare prudenta si rationala a resurselor naturale si trebuie sa fie bazata pe principiile cu caracter preventiv ale dreptului mediului, si anume: al precautiei, al prevenirii, pe principiul corectarii, cu prioritate la sursa, a daunelor aduse mediului, precum si pe baza principiului poluatorul plateste[100].
In procesul vast de punere in practica a acestor principii, precum si la elaborarea politicii de mediu, este necesar ca statele sa aiba in vedere datele stiintifice si tehnice disponibile, conditiile de mediu din diferitele regiuni ale comunitatii, precum si nivelul de dezvoltare economica si sociala a statelor membre, deoarece conditiile si nevoile diverse existente in cadrul comunitatii necesita solutii specifice, iar masurile trebuie sa tina seama si de aceasta diversitate[101].
In privinta termenilor noi introdusi de directiva supusa analizei, remarcam, asa cum antamam supra, in primul rand preponderenta termenului "viabil" in detrimentul celorlalte acceptii ale durabilitatii, respectiv rational sau echitabil, dar fara ca aceasta sa aiba catusi de mica influenta asupra esentei conceptuale. Fie ca aceasta tendinta rezida in nevoia de schimbare sau de particularizare a conceptului la nivel european, fie rezida in nevoia de a aduce unele concepte mai aproape de intelegere si constientizare.
Dealtfel, alti autori, afirmand dificultatea de a implementa acest principiu/standard general, ofera ceea ce considera ca fiind pozitia unor state cu privire la "doua criterii pentru a fixa limitele principiilor echitatii, respectiv drepturi bazate pe echitate si echitate bazata pe nevoi"[102].
Alte doua notiuni regasite in textul directivei sunt cele referitoare la bazinul hidrografic[103] si districtul hidrografic . Daca ar fi sa analizam aceste doua sintagme fara a face referiri la istoria dreptului fluvial, ar trebui, in mod absolut, sa le calificam ca binevenite, bine intentionate si foarte constructive; scopul final al acestei abordari este acela de protectie a unei arii cat mai intinse de apa, alcatuita nu doar din cursul de apa principal, ci si din toti afluentii sai. Solutia este logica din punctul de vedere al durabilitatii, intrucat protectia impotriva poluarii nu se realizeaza doar pe cursurile principale, ci si pe afluenti, stiut fiind ca acestia, varsandu-se in cursul de apa principal, influenteaza in mod direct calitatea acestuia, si bineinteles si ecosistemul .
Acesta este sensul logic si rational care ar trebui dat introducerii acestor doi termeni.
Daca insa analizam aceste doua concepte prin prisma istoriei dreptului fluvial, este aproape imposibil sa nu ne aratam ingrijorarea, deoarece - asa cum vom vedea - acestea sunt departe de a fi concepte nou introduse. Prin Tratatul de la Versailles, 1919, s-a prevazut instituirea unui regim international al fluviilor internationale (fiind vizata in principal Dunarea, ca principal fluviu european), care se aplica atat acestora, cat si afluentilor si canalurilor care se varsau in ele. In felul acesta, o uriasa suprafata acvatica era scoasa de sub jurisdictia statelor riverane si pusa sub controlul statelor occidentale.
Departe de noi gandul unei astfel de interpretari a reglementarilor
directivei analizate, cu toate ca experienta ne demonstreaza ca este mai bine
sa banuiesti dinainte, pentru a putea fi prevazator si pentru a putea eradica
din start anumite tendinte, decat sa nu banuiesti, si sa fii descoperit in fata
manevrelor juridice. Asadar, este mai bine sa fim cu bagare de seama in fata
statelor europene, mult mai puternice
decat
De atunci, societatea a evoluat, nevoile statelor s-au schimbat, istoria a fost uitata si iata ca in anul 1994, odata cu semnarea Conventiei de la Sofia, s-a gasit o metoda noua, absolut inedita, revolutionara si nesusceptibila de banuieli, prin care occidentul sa dea frau liber influentei: semnarea conventiei de catre Comunitatea Europeana. Iata deci, felul in care se verifica adagiul "istoria se repeta". Ceea ce este intr-adevar uimitor este cat de aplaudata a fost aceasta initiativa a occidentului. Timpul va dovedi sau nu aceste banuieli ale noastre. Important este ca nuantele de genul acesta sa fie sesizate din timp iar efectele acestora impiedicate a se naste.
Revenind cu analiza la directiva, trebuie remarcat un alt concept nou introdus, si anume cel de "stare (ecologica) buna" a unui corp de apa. Acest concept este un minimum minimorum de calitate si cantitate a apelor, care asigura o utilizare adecvata si viabila, si sub pragul caruia nu este permis a se coborî.
In ceea ce priveste obiectivul realizarii unei stari bune a cursurilor de apa, este necesar sa se efectueze o analiza a caracteristicilor bazinelor hidrografice si mai ales a impactului activitatii umane[108], in vederea stoparii sau eliminarii treptate a poluarii rezultate din evacuari, emisii sau pierderi de substante periculoase prioritare.
Tot ca o cerinta a utilizarii durabile, identificarea substantelor periculoase prioritare[109]
trebuie sa aiba la baza principiul precautiei, in sensul identificarii
efectelor potential negative ale produsului si evaluarii stiintifice a gradului
de risc. De asemenea, unul dintre importantii factori de cenzurare a
activitatilor cu impact asupra mediului este publicul, a carui participare si
interventie anterioara procesului decizional, poate avea o influenta
hotaratoare asupra calitatii resurselor. Din pacate, desi necesitatea acestui
demers a fost subliniata in mod repetat in materie ,
in
Din nefericire, art.14 din textul directivei - aparent tehnic si bine documentat - nu este de natura sa asigure efectivitatea. Se precizeaza la acest articol ca statele membre incurajeaza si asigura publicarea si punerea la dispozitia publicului a unui calendar, a unui program de lucru, a unei sinteze a problemelor importante, a unui proiect al planului de gestionare, iar anumite documente de referinta si informatii, doar la cerere. Pe langa faptul ca acest gen de masuri nu este de natura sa schimbe cu nimic lucrurile fata de situatia actuala, trebuie sa precizam ca abordarea insasi nu este adecvata. In primul rand, exista o categorie destul de limitata de persoane care dispun de timpul necesar lecturarii documentelor la care face referire art.14 si care sa inteleaga sensul si finalitatea acestora pe de o parte, iar pe de alta parte, aceste chestiuni nu reprezinta nici macar obligatii in sarcina statelor, ci doar simple declaratii de intentie. In acest caz, nu poate exista nici sanctiune, iar dupa cum se stie din practica, lipsa sanctiunii conduce inevitabil la nerespectarea dispozitiilor[111].
Totusi, absenta sanctiunilor in materia participarii publicului nu este un caz izolat in planul reglementarilor internationale sau comunitar-europene. Directiva nu prevede nici o masura de natura a descuraja eventualele efecte negative ale poluarii, in diversele sale forme. In ultimul paragraf al preambulului se face referire la necesitatea prevederii unor sanctiuni adecvate - eficiente, proportionale si descurajatoare - in legislatia statelor membre. Cu alte cuvinte, textul directivei impune statelor asigurarea, in legislatia interna, a posibilitatii sanctionarii celor ce se fac vinovati de nerespectarea prevederilor directivei. Intrebarea logica care se pune este ce se intampla daca statele nu dau curs recomandarii directivei? Asadar, nici din acest punct de vedere textul directivei nu reuseste un progres fata de actele juridice anterioare . Acest lucru este regretabil deoarece durabilitatea sau protectia pe termen lung a resurselor de apa disponibile nu sunt singurele care au de suferit; in final cei asupra carora se repercuteaza aceste omisiuni sunt oamenii generatiei prezente sau viitoare, care pot fi lipsiti de unul dintre drepturile fundamentale pentru supravietuirea lor.
Dupa cum observam din experienta de viata, de fiecare data cand facem un lucru rau, acesta se intoarce impotriva noastra. Este doar o chestiune de timp. In mod similar se prezinta lucrurile si in privinta mediului: efectele unei daune aduse acestuia isi vor face simtita prezenta mai devreme sau mai tarziu. Este tot o chestiune de timp. In opinia noastra, cu cat efectul este mai intarziat, cu atata el poate fi mai devastator, iar posibilitatea reversibilitatii s-ar putea sa nu ne mai fie permisa de natura. In plus fata de toate acestea, opinia noastra este ca planeta este o entitate vie, fiind doar o parte dintr-un intreg, asa cum o celula este parte din corpul nostru iar daca facem similitudine intre corpul omenesc si planeta, trebuie sa intelegem ca orice actiune asupra planetei, da nastere la o reactiune din partea acesteia. Cand omul actioneaza nociv asupra unui factor de mediu, acest fapt urmeaza sa se repercuteze in mod direct sau indirect asupra omului.
Prin urmare, trebuie sa fim mai atenti in privinta calitatii fluviilor internationale, daca dorim ca planeta pe care o vor mosteni urmasii nostri sa fie sanatoasa si propice unui trai normal. Nu trebuie sa uitam ca respectarea principiului durabilitatii presupune utilizarea rationala a tuturor factorilor de mediu; daca unul singur este poluat, acesta este de natura sa le afecteze si pe celelalte.
In concluzie, filosofia care sta la baza dezvoltarii durabile - astfel cum este ea caracterizata in prezenta directiva - porneste de la ipoteza conform careia, calitatea mediului este cu mult mai importanta decat se luase in calcul in trecut. La aceasta concluzie s-a ajuns doar in momentul in care societatea internationala a inteles ca unele resurse naturale sunt limitate, iar exploatarea nerationala a acestora poate duce la epuizarea lor. Acest fapt ar fi de natura sa compromita dreptul generatiilor viitoare de a avea acces la o calitate si cantitate de resurse necesare satisfacerii propriilor nevoi[113].
Implementarea principiului utilizarii durabile a fluviilor internationale la nivel european, inseamna sfarsitul ideilor harmoniste, pe care unii autori incearca sa le reinvie[114], stoparea egoismului specific speciei umane si finalul maximei "nu lasa pe maine ce poti face azi". Numai respectand in amanunt toate aspectele folosirii durabile, ne putem respecta urmasii, natura si pe noi insine.
Concluzia pe care o desprindem din tot acest demers este ca Uniunea Europeana incearca sa gaseasca cele mai adecvate metode de protectie si conservare a factorilor de mediu, incuviintand - cel putin scriptic - din ce in ce mai putine abuzuri fata de resursele naturale, minerale sau biologice, ale Terrei.
Chiar daca aceste eforturi nu sunt inca la capacitatea maxima care ar trebui sa ne caracterizeze, ne aratam totusi aprecierea pentru toate oportunitatile oferite de cadrul juridic european, ne aratam indignarea fata de toti factorii oponenti ai dezvoltarii durabile, si ne exprimam convingerea si speranta sincera ca vor fi tot mai putine cazuri de incalcare semnificativa a preceptelor folosirii durabile a cursurilor de apa in plan european, iar acest fapt credem ca va fi de natura sa influenteze atitudinea statelor fata de resursele acvatice in plan global.
Cum de regula, ceea ce este bun in plan regional este benefic si in plan international, asteptam cu interesul specialistului si sfantul atasament al ecologistului fata de "mama natura", ziua in care va fi creata o ordine globala institutionala si juridica in domeniul apelor, care sa aiba ca rol principal asigurarea dezvoltarii durabile a intregii retele de ape dulci.
Apreciem ca deja au fost luate masuri de catre statele europene in sensul implementarii prevederilor directivei la nivel national. Astfel, Rusia si Belarus au semnat la Minsk, la 24.05.2002, un Acord privind cooperarea pentru protectia si utilizarea rationala a apelor transfrontiera iar Franta, Olanda si Belgia au semnat in 2002 un Acord relativ la protectia si utilizarea durabila a bazinelor fluviilor Meuse si Scheldt (Escaut). Tot tarile vestice au adoptat in anul 2000 un nou program de actiune pe termen lung denumit "Rin 2020" care are ca obiectiv implementarea prevederilor Directivei 2000/60 in ceea ce priveste Rinul.
In aceeasi directie este laudabila si initiativa statelor fostei Yugoslavii care au semnat la 3 decembrie 2002, la Kranjscoj Gori (Slovenia) Acordul cadrul privind bazinul raului Sava. Nici Romania nu s-a tinut departe de aceasta tendinta, semnand cu Ungaria (in anul 2003) si cu Bulgaria (in anul 2004) acorduri bilaterale asupra protectiei si utilizarii durabile a apelor de frontiera[115].
4.3.6. Utilizarea durabila in contextul legilor interne romane
Legile interne romane nu au
ramas nici ele insensibile la noutatile aparute pe plan international in
domeniul folosirii durabile a cursurilor de apa. Situatia nici nu ar fi putut
sa fie alta, din moment ce
Legea nr.107/1996, republicata in 2006 cu modificarile efectuate, este principala reglementare interna care promoveaza utilizarea durabila a tuturor categoriilor de apa, fie ele curgatoare sau statatoare, subterane sau de suprafata. Chiar in art.1 alin.2 se prevede, printre altele, ca "protectia, punerea in valoare si dezvoltarea durabila a resurselor de apa sunt actiuni de interes general". Pentru ca folosirea durabila a apelor sa devina efectiva, este necesara respectarea unui numar minim de obligatii stabilite de legiuitor, si anume :
tehnologii de productie cu cerinte de apa cat mai reduse si cat mai putin poluante;
folosirea repetata a apei;
eliminarea risipei;
reducerea poluantilor evacuati si inlocuirea celor periculosi cu substante cu grad redus de periculozitate;
realizarea de statii de epurare[117], etc.
Intr-un cuvant, este vorba de masuri a caror respectare integrata conduc la protectia resurselor de apa si la folosirea acestora pe o perioada cat mai indelungata. Aceste obligatii au ca punct de plecare si ca finalitate, principiul utilizarii durabile, iar ele sunt urmarea directa a punerii in practica a tuturor elementelor durabilitatii, astfel cum acestea au fost identificate si enuntate pe parcursul acestei lucrari. Numai printr-o respectare coroborata si efectiva a tuturor principiilor dreptului mediului in materie fluviala, se pot satisface cerintele dezvoltarii durabile sub aspect calitativ, cantitativ si sanitar.
Un instrument important de prevenire si combatere a poluarii apelor il reprezinta reglementarea in mod imperativ a procedurii avizelor si autorizatiilor de mediu. Orice activitate umana cu impact asupra mediului, trebuie supusa, in functie de gravitate, avizarii sau autorizarii iar aceste modalitati si acte se pare ca reusesc sa tina sub control diversele forme de poluare[118].
Trebuie mentionat ca atat Legea nr.107/1996 cat si OUG nr.107/2002 privind infiintarea Administratiei Nationale Apele Romane, instituie o metoda inedita de recompensare, si anume bonificatiile, care sunt acordate pentru folosirea rationala si protectia efectiva a apelor. Pe de alta parte, in cazul constatarii unor abateri de la normele legale sau de la limitele autorizatiei, sunt aplicate penalitati. Aceste doua procedee sunt de natura sa stimuleze, pe de o parte, agentii economici, iar pe de alta parte, sa ii faca sa se abtina de la actiuni care ar putea aduce prejudicii mediului.
Cum se poate observa, principiul folosirii durabile a cursurilor de apa internationale este bine implementat in dreptul romanesc, atat din punct de vedere al doctrinei si al legislatiei cat si din punct de vedere practic. Astfel cum se mentioneaza in doctrina, o utilizare durabila a apei nu poate fi realizata, in termeni corecti, decat in contextul unei strategii nationale de promovarea a dezvoltarii durabile[119].
Un argument in plus pentru cele aratate il constituie si adoptarea OUG nr.195/2005 privind protectia mediului[120]. Desi acest act normativ are caracter de lege-cadru, referindu-se la protectia mediului in general, importante prevederi privind protectia apelor sunt si aici prezente, mai ales in lumina reglementarilor comunitare .
In scopul asigurarii unei dezvoltari durabile a mediului, ordonanta mai sus mentionata reglementeaza modalitatile de protectie a mediului bazate pe principiile generale enuntate in continutul sau[122]. Astfel, protectia mediului se impune ca o obligatie generala a tuturor persoanelor fizice si juridice care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei, punandu-se accent pe raspunderea pentru prejudiciul adus mediului, in baza principiului poluatorul plateste. Asadar, inca o data observam tendinta legiuitorului - de data aceasta intern - de a scoate in evidenta importanta raspunderii de mediu pentru asigurarea efectivitatii principiului dezvoltarii durabile.
Unul dintre aspectele criticabile ale ordonantei l-am sesizat in legatura cu regimul contraventional. Se arata faptul ca incalcarea legislatiei de mediu de catre agentii economici va fi sanctionata cu pana la 800 milioane lei, iar in termen de 30 de zile[123], daca nu isi remediaza problemele ce afecteaza mediul, activitatea le va fi sistata.
In primul rand, consideram ca se impune o distinctie intre agentii economici ce reprezinta intreprinderi micro, mici si mijlocii si cei ce reprezinta categoria celor mari si macro. De asemenea, distinctia mai trebuie sa vizeze societatile cu raspundere limitata si societatile pe actiuni.
In al doilea rand, dupa ce am facut aceasta distinctie, trebuie sa precizam ca, intr-adevar, sesizarea unei probleme vizand mediul trebuie sa duca in mod automat la amenda, dar aici intervine distinctia mai sus amintita. In cazul intreprinderilor mici si mijlocii (in general S.R.L.-uri), ar fi fost mult mai necesara suspendarea temporara a activitatii pana la plata amenzii si pana la remedierea problemei care a adus la aplicarea acesteia[124], pentru ca termenul de gratie de 30 de zile inseamna un plus de poluare, ceea ce ne duce cu gandul la faptul ca adevarata ratiune a instituirii acestei norme nu a fost protectia mediului, ci incasarea unor sume de bani care cine stie pentru ce altceva vor fi utilizati.
In ceea ce priveste sesizarea unor probleme la intreprinderile mari (in general S.A.-uri) ar trebui sa duca la amenda si la obligatia remedierii problemei. Se impune de asemenea suspendarea activitatii intreprinderii pana la plata amenzii si pana la remedierea problemei, cu obligatia acesteia de a plati salariile muncitorilor in aceasta perioada. Daca intr-un interval de 30 de zile, problema nu este remediata, ar fi fost util sa se prevada preluarea a 50% din pachetul de actiuni de catre stat. Daca intr-un interval de alte 30 de zile problema tot nu se remediaza, preluarea intregului pachet de actiuni al societatii este unica modalitate de protectie a fortei de munca.
Asadar, in domeniul mediului - fata de faptul ca acesta nu este respectat indeajuns - masurile trebuie sa fie drastice, descurajatoare, de asa maniera incat sa oblige agentii economici la o conduita preventiva si precauta.
In lipsa unor astfel de prevederi, intreprinderile mari vor continua sa polueze mediul, platind - sau nu - pentru aceasta, o suma mai mare sau mica, dar incasand probabil un profit net superior. Trebuie sa mentionam faptul ca amenzile exagerate nu constituie per se o rezolvare a cazurilor de poluare. Acestea trebuie coroborate cu alte masuri complementare, cu care sa asigure o protectie efectiva a mediului[125].
Faptul ca cele aratate de noi sunt justificate, se regaseste in starea apelor din Romania care nu este nici pe departe la nivelul la care ne-am dori, iar cazul tarii noastre nu este unul izolat in acest sens[126].
Totusi, in ciuda tuturor criticilor aduse, noua reglementare este net superioara celei pe care a abrogat-o, cu toate ca - asa cum arata prof.Dutu, cu ocazia unui simpozion avand ca obiect dezbaterea ordonantei - "Uniunea Europeana nu ne critica pentru lipsa legislatiei de mediu, ci pentru neaplicarea acesteia"[127].
Unul dintre punctele nevralgice actuale ale utilizarii durabile a apei fluviului Dunarea il reprezinta si construirea de catre Ucraina a Canalului Bastroe pe bratul Chilia al Deltei Dunarii.
Din ratiuni pur economice[128], Ucraina doreste construirea acestui canal, prin adancirea albiei si lucrari intense de dragaj. Aceste lucrari sunt efectuate prin incalcari succesive ale suveranitatii teritoriale a statului roman si chiar prin mutarea balizelor cu 500 de metri, la km.36 fluvial (de fapt la nici 10 metri de malul romanesc) . Pe langa faptul ca in conformitate cu prevederile Tratatului romano-ucrainean, orice lucrare in apele de frontiera ale Dunarii trebuie aprobata de ambele parti, prin acorduri separate (art.35) , construirea canalului Bastroe afecteaza in mod grav intregul ecosistem al Deltei Dunarii .
In primul rand, reactivarea circulatiei apei pe canal se va produce in detrimentul celorlalte brate, cu repercusiuni asupra ecosistemelor naturale limitrofe. In felul acesta, schimbarile in regimul hidrologic al deltei Chiliei vor conduce in mod inevitabil la eutrofizarea apelor din depresiunile interioare iar actualele zone umede se vor transforma in pajisti, aspect care va influenta negativ cea mai importanta functie a deltei - biofiltrarea. Se va distruge, asadar, una dintre cele mai mari zone umede din lume, protejata de Conventia de la Ramsar si de catre alte 10 conventii internationale, bilaterale sau multilaterale, si aflata sub jurisdictia UNESCO, ca "Rezervatie a Biosferei"[134].
Pe de alta parte, in prezent, circulatia navelor maritime pe Dunare se desfasoara pe sectorul Sulina-Braila. Sedimentele transportate de Dunare pe bratul Chilia si implicit pe noul canal Bastroe, vor fi depuse de curentii maritimi cu directia nord-sud, in gura canalului Sulina, fiind necesare lucrari de dragaj foarte costisitoare[135] datorita colmatarii, pentru intretinerea adancimii de navigatie.
In al doilea rand, operatiunile de construire si navigatie pe canal vor cauza daune habitatului si bazei trofice a majoritatii speciilor de pesti dintre cei mai special protejati, scazand in mod considerabil atat capturile dunarene si maritime cat si migratia de reproducere a acestora. Intr-un recent si interesant studiu, se arata ca insasi panza freatica va avea de suferit, in sensul scaderii acesteia[136].
In al treilea rand, se vor distruge zonele de cuibarit, se vor pierde locurile de odihna, hranire si iernare, care vor conduce la inrautatirea conditiilor de vietuire ale pasarilor. De asemenea, ca urmare a transformarii habitatelor acvatice[137], este posibila disparitia coloniei de pelicani de la Hrecisca-Buhaiova, precum si coloniile de egrete, starci lopatari, tiganusi si cormorani. Vor fi afectate, in mod similar si iremediabil zonele protejate Padurea Letea si Rosia-Buhaiova.
In al patrulea rand, realizarea acestui proiect va duce la violarea principiilor de management a Rezervatiei Biosferei, definite de UNESCO in programul sau "Omul si Biosfera", nemaipunand la socoteala incalcarea grava a principiului bunei vecinatati . In plus incalcarea principiului pacta sunt servanda este cu atat mai evidenta, cu cat Ucraina nu a respectat nici prevederile art.2 pct.3 din Acordul de la Galati din anul 1997 , prin care s-a prevazut ca "nici una dintre parti nu va executa pe teritoriul statului propriu, fara o consultare prealabila, lucrari si nici nu va lua masuri pe apele de frontiera, care sa modifice regimul de scurgere sau conditiile de calitate a acestora" .
Interesant de observat, dar in acelasi timp indoielnica, este modalitatea in care Ucraina a reusit sa justifice din punct de vedere juridic, aceasta actiune. La data de 2 februarie 2004, prin Decretul nr.117 al Presedintelui Ucrainei, albia bratului Bastroe a fost trecuta in compunerea landsafturilor antropogene, fiind scoasa de pe lista zonelor protejate. Asadar, dupa cum apreciaza Dumitru Mazilu, "printr-un decret prezidential a fost anulat statutul de rezervatie pe care il avea zona Bastroe. In felul acesta, lucrarilor de constructie a Canalului li s-a dat un cadru juridic"[141].
In aceasta problema trebuie mai intai amintite si solicitarile facute de expertii Conventiei de la Ramsar si de cei ai Consiliului Europei, in sensul sistarii imediate a lucrarilor la Canalul Bastroe, solicitari carora Ucraina nu le-a dat curs. Tot astfel, subliniem ca, desi cu prilejul Conferintei Anuale a Biroului European de Mediu de la Bruxelles[142], au fost informate si mobilizate ONG-urile internationale in domeniul mediului, inca nu avem indiciile unei ameliorari in starea de fapt sau in actiunile Ucrainei.
Ceea ce este laudabil, este ca insasi Academia Nationala Ucraineana apreciaza ca proiectul Bastroe este inacceptabil, deoarece are un impact deosebit de grav asupra mediului. Mai mult, la Geneva, la 10 iulie 2006, expertii Comisiei Economice a ONU pentru Europa[143] au aratat ca "lucrarile la canalul Bastroe au un impact negativ asupra Deltei Dunarii", oferind astfel deplina satisfactie tarii noastre in disputa pe aceasta tema. Trebuie mentionat ca victoria nu este numai a Romaniei, cata vreme si U.E. si S.U.A., plus prestigioase organizatii de protectie a mediului din lume "au denuntat costul ecologic" al proiectului ucrainean . Cu toate acestea, desi Ucraina anuntase ca va lua in serios pozitia O.N.U., iar prin concluziile sale, Comisia o obliga sa se angajeze in consultari cu Romania, ministrul Transporturilor de la Kiev a anuntat ca tara sa este obligata sa reia lucrarile din motive "strategice", cu toate ca extinderea canalului "nu renteaza".
Concluzia este ca aceasta constructie a canalului prin estuarul Bastroe ameninta existenta Rezervatiei Biosferei Dunarea din Ucraina, cu impact nemijlocit si asupra Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii din Romania, aspect care este de natura sa transforme acest razboi rece al balizelor, intr-un punct foarte fierbinte intre cele doua state, sub aspectul utilizarii durabile a zonei.
4.4. Concluzii
Am vazut pe parcursul acestui capitol felul in care a evoluat principiul durabilitatii in dreptul international al mediului, cum acesta a aparut prima oara sub forma conceptului de dezvoltare durabila, pentru ca ulterior sa se specializeze pe diverse ramuri de interes, iar in ceea ce priveste cursurile de apa internationale sa se transforme in folosire sau utilizare durabila.
Am vazut cum, pe masura trecerii timpului, si ca urmare directa a constientizarii semnificatiei acestui principiu, durabilitatea a inceput sa fie din ce in ce mai prezenta in conventii si tratate, precum si in diversele documente internationale in materie de mediu, devenind in zilele noastre aproape omniprezenta.
Am vazut, de asemenea, ca esenta principiului utilizarii durabile rezida in respectarea in mod cumulativ a tuturor principiilor de drept al mediului in materie fluviala, si anume: precautia, prevenirea, poluatorul-plateste, informarea publicului, cooperarea, buna vecinatate si echitabilitatea.
Am vazut, in sfarsit, modalitatea in care statele parti la conventii internationale isi armonizeaza legislatia interna in conformitate cu standardele de mediu si prevad masuri practice de implementare efectiva a principiului folosirii durabile a apelor dulci.
Printre concluziile generale pe care le-am desprins din toata aceasta analiza, este si aceea ca impactul transfrontier nu poate fi evitat in mod efectiv decat in conditiile respectarii coroborate a tuturor principiilor enuntate. Este indeajuns sa scapam din vedere o singura cauza de poluare, pentru ca efectele acesteia sa fie poate imposibil de stopat. Impartasim punctul de vedere al doctrinei occidentale, care arata ca sistemele naturale au un anumit grad de elasticitate si rezistenta, si de aceea, omenirea poate continua politica de schimbare si dezvoltare a noilor idei, dar numai pana aproape de limita superioara a capacitatii de suportabilitate a planetei, sau cu alte cuvinte, limita exploatarii sa aiba in vedere principiul precautiei[145].
Cu toate ca instrumentele internationale in materie fluviala par a se preocupa din ce in ce mai pregnant de perceptele durabilitatii, observam totusi o reticenta a statelor riverane - precum si o tendinta generalizata in plan mondial - in directia instituirii unor norme de raspundere pentru daunele provocate mediului. Cu toate ca problema responsabilizarii statelor este prezenta in majoritatea instrumentelor internationale, totusi aceste norme nu prevad si o finalitate practica. Cu alte cuvinte, responsabilitatea, astfel cum este in prezent prevazuta, nu imbraca forma practica a unui instrument juridic menit a stabili regimul de aplicabilitate a raspunderii juridice. Urmeaza sa analizam, pe parcursul ultimului capitol, aspectele teoretice si practice ale raspunderii statelor pentru prejudiciile aduse mediului acvatic, precum si implicatiile acesteia asupra evolutiei regimului juridic fluvial.
Raportul Brundtland a fost initiat de catre Comisia Internationala pentru Mediu si Dezvoltare (W.C.E.D, infiintata in anul 1984 si formata din 21 de personalitati pe plan international in domeniul protectiei mediului), sub presedintia primului ministru al Norvegiei, Gro Harlem Brundtland. Acest raport cuprinde o serie de 20 de principii pentru protectia mediului si dezvoltare durabila si afirma ca protectia mediului nu se poate realiza numai printr-o abordare sectoriala, fiind necesara o abordare globala, de tip sinergic (actiune concertata a tuturor factorilor de care depinde protectia mediului). Pentru amanunte in acest sens, vezi Daniela Marinescu - Tratat de dreptul mediului, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2003, pag.60, precum si Mihai Manoliu, Cristina Ionescu - Dezvoltare durabila si protectia mediului, Editura *H*G*A*, Bucuresti, 1998, pag.16-21; Mircea Dutu - Dreptul mediului, Abordare integrata. Tratat, Ed.Economica, Bucuresti, 2003, vol.I, pag.15; David Hughes, Tim Jewell, Jason Lowther, Neil Parpworth, Paula de Prez - Environmental Law, Fourth edition, Butterworths LexisNexis, London 2002, pag.20.
Constantin Parvu - Dictionar enciclopedic de mediu, R.A.Monitorul Oficial, Bucuresti, 2005, vol..I, pag.491.
Vezi pentru amanunte, A quality environment. How the E.U. is contributing, Office for Official Publications of the European Communities, Luxemburg, 2005, pag.3.
Sondajele de opinie efectuate la nivel european arata ca majoritatea cetatenilor U.E. asteapta de la politicieni sa acorde la fel de mare atentie politicii de mediu, la fel ca celor sociale sau economice. A quality environment. How the E.U. is contributing, Office for Official Publications of the European Communities, Luxemburg, 2005, pag.3.
M.Decleris - The Law of Sustainable Development : General Principles, European Communities, 2000, pag.53 si urm. Mai mult chiar, unul dintre judecatorii spetei Gabcikovo-Nagymaros, Weeramantry, in opinia separata facuta, arata ca "termenul dezvoltare durabila este un principiu cu valoare normativa si de recunoastere mondiala" (IJC Report, 1997). Vezi pentru amanunte, David Hughes, Tim Jewell, Jason Lowther, Neil Parpworth, Paula de Prez - Environmental Law, Fourth edition, Butterworths LexisNexis, London 2002, pag.68; M.Dixon, R. McCorquodale - op.cit., pag.465-466.
Dreptul generatiilor prezente si viitoare mai este denumit de catre unii doctrinari si solidaritate intergeneratii, iar sintagma utilizata este foarte expresiva, in sensul ca, intr-adevar, trebuie sa existe o solidaritate intre generatiile prezente si cele viitoare in ceea ce priveste utilizarea resurselor. Pentru amanunte, Mircea Dutu - op.cit., 2004, vol.I, pag.265; Paulo Alfonso Leme Machado - L'environnement et la constitution Bresilienne, in Revista romana de drept al mediului, An II, nr.1(5)/2005, pag.30; E.Brown-Weiss - op.cit., pag.198-199; Benedetto Conforti - Diritto internazionale, VII edizione, Editoriale Scientifica, Napoli, 2006, pag.203. Exista autori care merg cu rationamentul mai departe, aratand ca se contureaza un nou concept, si anume acela de "solidaritate contra suveranitate". Vezi in acest sens, Raphael Romi - Droit international et europeen de l'environnement, Domat, Montchrestien, Paris, 2005, pag.183, si Jochen Sohnle - Le droit international des ressources en eau douce : solidarite contre souverainete, CERIC/La documentation francaise, 2002.
Vezi in acest sens, Toader Chifu, Alexandrina Murariu - Bazele protectiei mediului inconjurator, Ed. Universitatii Al.I.Cuza Iasi, 1999, pag.228-231. Dealtfel, in literatura juridica straina se arata ca principiul dezvoltarii durabile este un triunghi ale carui trei laturi sunt : economie durabila, comunitati durabile si mediu durabil. Vezi pentru amanunte, David Hughes, Tim Jewell, Jason Lowther, Neil Parpworth, Paula de Prez - Environmental Law, Fourth edition, Butterworths LexisNexis, London 2002, pag.58-59.
Ibidem, pag.39. Se mai arata in literatura de specialitate, faptul ca protectia mediului trebuie privita ca o restrictie legitima a libertatilor economice. Aceasta este si solutia adoptata de catre Curtea de Justitie a C.E. in solutionarea cauzei Betancor, 1998. Mircea Dutu - Principii si institutii fundamentale de drept comunitar al mediului, Editura Economica, Bucuresti, 2005, pag.22.
Ne referim aici la parcurile acvatice din tarile dezvoltate care
utilizeaza o cantitate impresionanta de apa de buna calitate.
Mar Campins Eritja - Towards an integrated approach for sustainablity labelling and certification, in ELNI Review, nr.2/2005, pag.13. Pentru detalii privind sistemul de etichetare canadian, vezi si Avi Gesser - Canada's Environmental Choice Program: A Model for a "Trade-Friendly" Eco-Labeling Scheme, in revista Harvard International Law Journal, volume 39, issue 2, Spring 1998, pag.501 si urm; A quality environment. How the E.U. is contributing, Office for Official Publications of the European Communities, Luxemburg, 2005, pag.9.
Vezi in acest sens si M.Decleris - The Law of Sustainable Development : General Principles, European Communities, 2000, pag.53 si urm.
Ne ingaduim sa spunem "mai ales" pentru sanatatea oamenilor, deoarece este de notorietate faptul ca pentru a lua masuri de protectie a mediului, omul trebuie sa fie direct si semnificativ afectat de gradul de degradare al mediului. Omul nu se gandeste niciodata la natura ca la un factor essential al dezvoltarii armonioase, ci o priveste ca pe un "dat" pe care o mentine la limita supravietuirii, pentru a avea ce stapani si mai ales ce exploata.
Pentru amanunte legate de fiecare principiu in parte, vezi si Daniela Marinescu - Dreptul mediului inconjurator, Editia a II-a revazuta si adaugita, Casa de editura si presa "Sansa SRL, Bucuresti, 1996, pag.52-73; Daniela Marinescu - Tratat de dreptul mediului, Ed.All Beck, Bucuresti, 2003, pag.51 si urm si pag.138.; Mircea Dutu - op.cit., 2003, vol.I, pag.206-215.
Monica Popa - Concepte si tendinte privind poluarea mediului inconjurator, Note de curs, Ed. Quo Vadis, Cluj Napoca, 2001, pag.9-11.
Pentru amanunte de stricta specialitate, vezi si Lidia Cristea - Aplicatii de ecologie si protectia mediului, Ed. Era, Bucuresti, 2000, pag.33; Iovanca Haiduc, Simona Cobzac - Analiza mediului, fascicola I, Cluj Napoca, 2002, pag.15.
Toader Chifu, Alexandra Murariu -
Bazele protectiei mediului incojurator, Ed. Universitatii Al.I.Cuza,
Reprezentantii Clubului de
Carta Europeana a Apei a fost adoptata de catre Consiliul Europei la 6 mai 1968. Pentru amanunte, Mircea Dutu - op.cit., vol.I, 2003, pag.308.; Daniela Marinescu - op.cit., 2003, pag.147.
Conventia de
Trebuie sa facem precizarea ca Delta Dunarii este inscrisa pe lista zonelor
umede de importanta internationala, fiind declarata "Rezervatie a biosferei"
prin Legea nr.82/20.11.1993, cu modificarile ulterioare. Este singurul loc din
Se
pare totusi ca in ciuda prevederilor acestei conventii, mai exista inca state
care nu constientizeaza importanta esentiala a unor astfel de zone, si ne
referim aici
Conferinta Natiunilor Unite asupra mediului de
Principiul 13 arata ca "pentru a rationaliza gospodarirea resurselor si a imbunatati astfel mediul inconjurator, tarile trebuie sa mearga pe calea integrarii si coordonarii privind planificarea dezvoltarii lor astfel incat aceasta dezvoltare sa fie compatibila cu necesitatea protejarii si imbunatatirii mediului inconjurator in interesul populatiei" iar Principiul 14 arata ca ocrotirea si imbunatatirea mediului trebuie facuta in conditiile unei planificari rationale.
De
fapt, Actul Final al CSCE din anul
Este vorba de partea a II-a numita si "cosul II", Adrian Nastase, Bogdan Aurescu - Drept international contemporan. Texte esentiale, Regia autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 2000, pag.40.
Prin inserarea sintagmei "pentru nevoile sale esentiale" observam ca deja nu mai exista egalitate. Egalitatea, din punctul de vedere al acestei conferinte, este in legatura cu nevoile fiecarei persoane in parte. Nevoia esentiala de apa a unui om bogat este mai mare decat nevoia esentiala a unui om sarac. Cel bogat are nevoie de apa pentru piscine, pentru fantani arteziene si pentru alte nevoi specifice, iar cel sarac are nevoie de apa pentru a pregati mancarea si pentru a spala. Daca ar fi sa ne referim la interpretarea ad litteram a textului, ar trebui sa consideram ca cele doua personaje au acces egal la apa, pentru ca fiecare are nevoile corespunzatoare statutului sau. Pentru o consemnare corecta, nu ar fi trebuit inserata aceasta sintagma.
Dintre toate tarile industrializate, consumul cel mai ridicat de resurse pe cap
de locuitor, se produce in SUA si
Expresia se regaseste ca atare in Declaratia Conferintei Natiunilor Unite asupra mediului, Preambul, pct.5. Vezi in acest sens, Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu - op.cit., pag.61.
O
semnificativa contributie in privinta necesitatii evaluarii impactului asupra
mediului o are Conventia de
Carta Mondiala a Naturii, partea III pct.19 si mai ales pct.21 lit.c, unde se arata ca pentru conservarea in mod efectiv a naturii, trebuie initiate dispozitii juridice internationale care se vor aplica in vederea atingerii acestei finalitati.
Dezvoltarea durabila este capacitatea omenirii de a asigura satisfacerea cerintelor generatiilor prezente, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati.
Vezi in acest sens, Mihai Manoliu, Cristina Ionescu - Dezvoltare durabila si protectia mediului, Ed.*H*G*A*, Bucuresti, 1998, pag.17-18; Ioli Christopoulou, Tony Long - Conserving the Environmental Acquis : An Assesment of the European Convention, in ELNI Review no.1/2004, pag.2-3
Tobolcea V., Cretu V. - Protectia
apelor de suprafata, a solului si combaterea poluarii nucleare,
Denumirea completa a fost cea de "Conferinta Natiunilor Unite privind mediul si dezvoltarea". Asa cum reiese din titulatura conferintei, aceasta a avut ca obiective principale protectia mediului si dezvoltarea durabila.
Cu
toate ca principiul dezvoltarii durabile a aparut odata cu Raportul Brundtland,
"nasterea oficiala" a principiului este marcata de momentul
Termenului de dezvoltare durabila ii corespunde, in limba engleza, conceptul de "sustainable development".
Sunt avute in vedere in principal masuri in domeniul raspunderii si compensarii pentru victimele poluarii si pentru daunele produse mediului.
Este vorba de principiul poluatorul plateste (Principiul 16) si principiul precautiei (Principiul 15).
Intr-o interesanta prezentare facuta cu ocazia Coferintei Diplomacy versus Terrorism, care a avut loc
Vezi Rio Declaration on Environment and Development, principiul 1. Documentul pe care l-am avut la dispozitie este redactat in limba engleza ("human beings are at the center of concerns for sustainable development"). Dumitra Popescu, Mircea I.Popescu, op.cit., pag.68. Pentru amanunte vezi si Corrina Heineke, Franzisko Wolff - Access to Genetic Resources and the Sharing of Benefits : Private Rights or Shared Use for Biodiversity Conservation ?, in ELNI Review no.2/2004, pag.26 si urm.
Aceasta conventie este importanta si pentru faptul ca ea confera statelor,
suveranitatea asupra resurselor genetice. Problema durabilitatii a fost readusa in atentie si cu ocazia celei
de a 7-a Reuniuni a Conferintei Partilor Conventiei privind biodiversitatea,
care a avut loc in luna februarie 2004
Utilizare durabila inseamna "utilizarea componentelor diversitatii biologice (cursurilor de apa internationale, astfel cum am modificat noi) intr-un mod si ritm care sa nu duca la scaderea pe termen lung a diversitatii biologice (acestora, astfel cum am modificat noi), mentinandu-i astfel, potentialul de a raspunde necesitatilor si aspiratiilor generatiilor prezente si viitoare" - art.2 din conventie.
Este
vorba de Declaratia privind colaborarea statelor dunarene in probleme de gospodarire
a apelor Dunarii si, in special de protectie a apelor fluviului impotriva
poluarii, adoptata
Poluarea apelor inseamna acea schimbare a compozitiei apelor, care le face daunatoare pentru sanatatea oamenilor, neadecvate pentru intrebuintarea economica sau recreativa si duce la deteriorarea florei si faunei din mediul acvatic (vezi in acest sens, art.1 lit.c din Conventie).
Potrivit Anexei nr.1 (pct.20) din Legea romana nr.107/25.09.1996 privind apele, astfel cum aceasta a fost modificata in 2004 si ulterior republicata prin legea nr.112/2006 (publicata in M.Of. nr.413/12 mai 2006), poluarea este definita ca fiind "orice alterare fizica, chimica, biologica sau bacteriologica a apei, peste o limita admisibila stabilita, inclusiv depasirea nivelului natural de radioactivitate produsa direct sau indirect de activitati umane, care o fac improprie pentru o folosire normala in scopurile in care aceasta folosire era posibila inainte de a interveni poluarea". In opinia noastra, aceasta este una dintre cele mai complete definitii ale poluarii cursurilor de apa.
Aceasta conventie a fost semnata anterior desfasurarii Conferintei de
Adriana Gheorghe - Contributia noilor reglementari la protectia si utilizarea durabila a apelor internationale si a ecosistemelor acvatice, in Revista romana de drept al mediului, Anul III, nr.2(6)/2005, pag.40.
Este conceptul pe care il intalnim la o serie de autori, cum ar fi : E.Brown-Weiss - op.cit., 1990, pag.198-205; Mircea Dutu, op.cit., 2003; P.W.Birnie, A.E.Boyle - op.cit., 2002, pag.87 si urm.
Ca
si in Conventia de
Ceea ce reprezinta in zilele noastre cea mai buna tehnologie disponibila si cea mai buna practica de mediu, se va schimba cu timpul in lumina progresului tehnologic, a factorilor economici si sociali, cat si in lumina schimbarilor in cunoasterea si intelegerea stiintifica.
In art.5 lit.d) se prevede ca "resursele de apa trebuie gospodarite astfel incat cerintele generatiei prezente sa fie satisfacute fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile cerinte".
Este singura conventie, la cunostinta noastra, in a carei denumire se regaseste sintagma "utilizare durabila" (pana la momentul aparitiei sale).
Partea a III-a din Conventia de
Vezi pentru amanunte Salman M.A. Salman - Dams, International Rivers and Riparian States: An Analysis of the Recommandations of the World Commission on Dams, in revista American University International Law Review, 2001, vol.16, nr.6, pag.1487.
Curtea a admis astfel, implicit ca aceasta conventie, chiar daca nu era in vigoare, reprezenta un veritabil instrument de codificare, care transforma in tratat regulile cutumiare ale dreptului international care existau deja (paragraful 147) (I.C.J. Report, 1997).
Adriana Gheorghe - Protectia cursurilor de apa internationale si a ecosistemelor acvatice (Teza de doctorat), Academia Romana, Institutul de Cercetari Juridice, Bucuresti, 2005, pag.28.
Este pentru prima data cand Romania sesizeaza - in baza cererii inaintata la 16 septembrie 2004 - Curtea Internationala de Justitie in vederea solutionarii unui diferend international care treneaza de ani de zile si care nu a putut fi solutionat pe cale diplomatica.
John Scanlon - Energy moves to center stage, in revista UICN Environmental Law Programme Newsletter, 2004, pag.1-3.
In
conditiile actuale, tot problemele energetice sunt cele care genereaza in
Europa "razboiul gazului", iar Rusia - care si-a ocupat locul in grupul celor 7
(G7), devenind G8 - nu se lasa convinsa pentru a deveni parte
Faptul ca energia incepe sa devina centrul discutiilor asupra dezvoltarii
durabile, este si mai tare subliniat de semnarea Declaratiei de
In
acest sens se pronunta si Tratatul de
Este
notabila actiunea U.E. in directia dezvoltarii durabile si in ceea ce priveste
teritorii ce exced continentului european, cum ar fi tarile din Africa, Caraibe
si Pacific (the ACP Countries). Prin art.1 al Acordului de
Declaratia Mileniului adoptata prin rezolutia Adunarii Generale a ONU nr.55/2 din 8 septembrie 2000.
Ne intrebam ce semnificatie are sintagma "politicile europene si internationale"? Sa se refere oare la felul in care padurile si resursele biologice ale Romaniei sunt exploatate de catre alte state? Intr-una dintre editiile ziarului "National" se consemna cu mandrie faptul ca regele Spaniei - cu ocazia unei vizite in Romania - a impuscat in padurile Romaniei, la vanatoare, cinci ursi, doi mistreti si o seama de caprioare si cerbi, in schimbul sumei de 1 miliard si jumatate de lei (deci nici macar la pretul unei masini de lux).
Este
si punctul de vedere pe care il intalnim
Este
vorba despre Declaratia de
De
fapt, inca de
In
acceptia Comisiei de Drept International, poluarea masiva a aerului sau a
marilor era considerata inainte de reviziuirea din
Referitor
Pentru analizarea textului integral, vezi lucrarea "Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa", Institutul European din Romania, Directia Coordonare Traduceri, Decembrie, 2004.
Observam ca principiul utilizarii durabile nu numai ca nu este neglijat, ci el reprezinta una dintre preocuparile principale ale viitoarei ordini constitutionale europene.
In domeniul protectiei mediului inconjurator, mai mult ca in alte domenii, legatura dintre normele de drept international si normele de drept intern apare mult mai evidenta, armonizarea acestora fiind chiar necesara. Dumitra Popescu, Adrian Nastase - op.cit., pag.382.
Adriana Gheorghe - Contributia noilor reglementari la protectia si utilizarea durabila a apelor internationale si a ecosistemelor acvatice, in Revista romana de drept al mediului, Anul III, nr.2(6)/2005, pag.58.
Legea nr.107/1996 astfel cum a fost modificata in 2004, prevede un numar de 27 de infractiuni (art.92-105).
Este vorba de Directiva Parlamentului European
si a Consiliului, adoptata la 23 octombrie 2000. Pentru intregul text, vezi Protectia mediului. Calitatea apei - acte
de baza, Editia a II-a revazuta si adaugita, Seria acquis comunitar nr.10,
Institutul European din
Aceeasi definitie este data si de catre Legea nr.310/2004, la art.1 alin.1 indice 1. Dupa cum se poate observa, Directiva 2000/60/CE a fost transpusa foarte fidel in legislatia interna romaneasca. In ceea ce priveste definitia data de Legea nr.107/1996, astfel cum a fost modificata prin Legea nr.310/2004, apele reprezinta o resursa naturala regenerabila, vulnerabila si limitata, element indispensabil pentru viata si pentru societate, materie prima pentru activitati productive, sursa de energie si cale de transport, factor determinant în mentinerea echilibrului ecologic.
Trebuie mentionat faptul ca toate textele comunitare referitoare la mediu considera teritoriile statelor membre ca formand un ansamblu, subliniindu-se astfel caracterul de solidaritate al actiunii - politice si juridice - in domeniu. Mircea Dutu - Principii si institutii fundamentale de drept comunitar al mediului, Editura Economica, Bucuresti, 2005, pag.15.
Punctul 33 din Preambul arata ca trebuie urmarit obiectivul realizarii unei stari bune a apelor pentru fiecare bazin hidrografic. Ba mai mult, in acele bazine hidrografice unde utilizarea apei poate avea efecte transfrontiere, toate programele de masuri trebuie coordonate pentru intregul district hidrografic. Iar pentru acele bazine hidrografice care se intind dincolo de granitele Comunitatii, statele membre trebuie sa isi coordoneze activitatile cu statele terte, in aceasta ipoteza inscriindu-se si Romania. Vezi in acest sens si David Hughes, Tim Jewell, Jason Lowther, Neil Parpworth, Paula de Prez - Environmental Law, Fourth edition, Butterworths LexisNexis, London 2002, pag.655-657.
Ca urmare a acestui fapt, la 9 septembrie 1996 Comisia a prezentat Parlamentului si Consiului o propunere de decizie privind un program de actiune.
Pentru amanunte legate de impactul acestei Directive, vezi si David Hughes, Tim Jewell, Jason Lowther, Neil Parpworth, Paula de Prez - op.cit., pag.649 si urm.
Simtim nevoia sa detaliem ratiunile care stau
la baza reglementarii acestei obligatii noi, si anume cea a identificarii
corpurilor de apa care pot servi la alimentarea cu apa in viitor. Acest lucru
este de natura sa traga un semnal de alarma asupra vremurilor care o sa vina,
cand orice "ochi" de apa, cat de neinsemnat pentru contemporaneitate, va fi de
o importanta esentiala pentru viitor. Este de dorit, bineinteles, ca Romania sa
respecte intocmai prevederile Directivei in discutie, dar indraznim sa spunem
ca aceasta conformare ar trebui sa vizeze doar aspectul identificarii.
Hilal
Elver - Peaceful Uses of
International Rivers : The Euphrates and Tigris Rivers Disputes,
Loredana Vasilescu - Utilizarea durabila a cursurilor de apa internationale in contextul Directivei 2000/60/CE, in Revista Romana de Drept al Mediului, Nr.1(7)/2006, pag.33.
Cu toate acestea, literatura juridica de specialitate este destul de rezervata in pronosticuri legate de Directiva, aratandu-se ca "o completa implementare a prevederilor sale va dura o perioada lunga de timp". David Hughes, Tim Jewell, Jason Lowther, Neil Parpworth, Paula de Prez - op.cit., 2002, pag.657.
Sa nu uitam ca esenta Uniunii Europene este foarte bine redata de sloganul "unitate in diversitate".
Hilal Elver (op.cit., pag.385), care se refera la pozitia Turciei, Siriei si Irakului in legatura cu diferendul privind bazinul fluviilor Tigru si Eufrat.
Prin bazin hidrografic se intelege orice zona
in care scurgerile de apa converg, printr-o retea de rauri, fluvii si,
eventual, lacuri, catre mare, in care se varsa printr-o singura gura de
varsare, un singur estuar sau o singura delta (vezi art.2 punctul 13).
Gestiunea apei pe bazine hidrografice este o masura preluata din Conventia de
Prin district hidrografic se intelege acea zona terestra si marina constituita din unul sau mai multe bazine hidrografice, precum si din apele subterane si apele costiere asociate, identificata [.] ca fiind principala unitate pentru gestionarea bazinelor hidrografice.
In acest sens se exprima si unii specialisti, care afirma ca aceasta noua orientare promovata la nivel comunitar, vizand gestiunea apei pe bazine si districte hidrografice, creaza premise suplimentare pentru intarirea cooperarii interstatale. Vezi pentru amanunte Mircea Dutu - op.cit., 2004, pag.313.
Scopul initial al acesteia a fost denisiparea gurilor Dunarii, pentru ca ulterior competentele acesteia sa fie din ce in ce mai generoase, chiar in pofida suveranitatii Romaniei.
In acest sens, evolutia apelor trebuie
monitorizata de statele membre in mod sistematic. In acest scop a fost incheiat
si Acordul romano-bulgar privind cooperarea in domeniul gospodaririi apelor,
incheiat
In sensul termenilor definiti de directiva, prin substante periculoase prioritare se inteleg acele substante cu grad de risc (vezi art.16 alin.3 coroborat cu art.2 pct.30).
In cadrul unor dezbateri si a unor reuniuni stiintifice, precum si in doctrina de specialitate. Vezi in acest sens, Mircea Dutu, op.cit., 2003, pag.258-259 ; Daniela Marinescu, op.cit., 2003, pag.61; Dumitra Popescu, Adrian Nastase - op.cit., 1997, pag.162.
Cu toate acestea, Comisia Europeana monitorizeaza in mod sistematic felul in care statele membre transpun politicile Uniunii in legislatia interna, precum si daca aceste reguli sunt corect aplicate. In eventualitatea in care un stat membru nu isi indeplineste obligatiile asumate si care ii incumba - in calitate de membru al U.E. - Comisia il poate chema in fata Curtii Europene de Justitie. Statul gasit vinovat nu suporta numai sanctiunile aratate de Curte, ci si costul readucerii factorului de mediu afectat la starea initiala. Pentru amanunte, vezi A quality environment. How the E.U. is contributing, Office for Official Publications of the European Communities, Luxemburg, 2005, pag.7.
Pentru o parere asemanatoare, vezi si Bernard Drobenko - Directive-eau : un cadre en trompe l'oeil, in R.E.D. eur 4/2000, pag.381 si urm.
Hilal Elver (op.cit. pag.125, 423), care afirma ca statul din amonte are o pozitie mai puternica, sau ca "apele transfrontiera" nu sunt cursuri de apa internationale si, ca atare, nu sunt "guvernabile de catre dreptul international".
Trebuie mentionat ca Agenda 21 atrage atentia ca legile interne ale statelor reprezinta cea mai importanta masura pentru protectia mediului si promovarea dezvoltarii durabile, deoarece acesta este mijlocul prin care obligatiile internationale sunt puse efectiv in practica. In acelasi sens, vezi si P.H.Sand - The Effectiveness of International Environmental Agreements, Grotius Publications, 2002, pag.24-27.
In acest sens, este laudabil proiectul initiat de Primaria Municipiului Bucuresti in sensul construirii statiei de epurare a apelor uzate din comuna Glina. Acest proiect a debutat cu un studiu minutios de impact asupra mediului si pune accent pe principiul poluatorul plateste (in special in domeniul industrial). La acest moment stadiul proiectului este acela de licitatie pentru componenta de lucrari. Avantajele pe care le prezinta implementarea acestui proiect sunt, printre altele: diminuarea poluarii mediului acvatic in Bucuresti si nu numai, recuperarea florei si faunei acvatice a Dunarii, a Dambovitei, a Argesului si a Marii Negre, si nu in ultimul rand, alinierea la standardele europene privind protectia mediului si utilizarea durabila. In acest sens, U.E. a alocat suma de 108 milioane Euro nerambursabili pentru punerea in practica a acestui proiect, care va trebui finalizat in anul 2010. Astfel de statii de epurare mai exista si in Bistrita, Constanta, Braila, Cluj, Baia Mare si Craiova. Trebuie subliniat ca intr-un recent raport al Agentiei Europene pentru Mediu, se arata ca orasele Bucuresti si Milan inca deverseaza apa menajera netratata in rauri. Vezi in acest sens, The European Environment. State and Outlook 2005, European Environment Agency, Copenhaga, 2005, pag.122; Europe's environment : the third assessment, Environmental assessment report No.10, European Environment Agency, Copenhaga, 2003, pag.177. Avand in vedere ca Italia este membra U.E. iar conform Directivei 91/271 avea obligatia ca pana in anul 2005 sa echipeze asezarile umane cu peste 2000 de locuitori cu sisteme de colectare si tratare a apei, cazul singular al Milanului are probabil o justificare legala sau de alta natura.
Aici nu ne referim la poluarile accidentale, care asa cum le arata si
denumirea, se produc in mod accidental. Chiar daca o activitate este in
prealabil autorizata si este foarte bine monitorizata, se mai pot intampla si
accidente. Un caz exemplificator este si accidentul de
Acest act normativ a fost publicat in Monitorul Oficial nr.1196/30.12.2005 si a abrogat Legea 137/1995 privind protectia mediului.
Se cuvine mentionat faptul ca aceasta ordonanta a facut parte dintr-un pachet legislativ mai larg, care cuprinde si OUG nr.196/2005 privind fondul pentru mediu (care inlocuieste Legea nr.73/2000), precum si OUG nr.152/2005 privind prevenirea si controlul integrat al poluarii (care inlocuieste OUG nr.34/2002).
In art.3 din OUG nr.195/2005 regasim toate principiile generale si speciale la care ne-am referit pe larg supra.
Sub imperiul vechii legi, agentii economici aveau la dispozitie un termen de 6 luni pentru remedierea problemelor ce afectau mediul.
Astfel cum este prevazut si in legislatia interna braziliana, si anume pierderea facilitatilor fiscale sau de finantare si suspendarea sau reducerea activitatii. Vezi pentru amanunte Paulo Alfonso Leme Machado - Direito ambiental brasileiro, Malheiros Editoris, Sao Paulo, Brasil 2005, citat in Revista Romana de Drept al Mediului An III Nr.2(6)/2005; Paulo Alfonso Leme Machado - L'environnement et la constitution Bresilienne, in Revista romana de drept al mediului, An II, nr.1(5)/2005, pag.25.
Spre exemplu, Agentia de Mediu din Anglia a instituit o practica de publicare anuala a unei liste a celor mai importanti poluatori din anul respectiv. Aceasta practica este denumita "naming and shaming" si tinde la excluderea tacita a comerciantilor care se fac vinovati de astfel de daune, de pe piata interna. Vezi pentru amanunte, David Hughes, Tim Jewell, Jason Lowther, Neil Parpworth, Paula de Prez - op.cit., 2002, pag.152.
Se apreciaza totusi ca urmare a reducerii utilizarii apei in procesele tehnologice, a reducerii pierderilor de apa si a implementarii instrumentelor si mecanismelor economice in managementul apelor, in Romania se constata o diminuare de trei ori a utilizarii apei dulci. The European Environment. State and Outlook 2005, European Environment Agency, Copenhaga, 2005, pag.483.
Aceasta remarca ne duce cu gandul
Principalul motiv pentru care Ucraina doreste construirea acestui canal este
atragerea navelor maritime straine si utilizarea lui de catre navele ucrainene,
care nu ar mai trebui sa plateasca taxa de pilotaj pe bratul Sulina. Se
apreciaza de catre Ucraina ca prin neutilizarea canalului Bastroe, se pierde
anual suma de 2 milioane dolari, urmand ca dupa ce utilizarea canalului va deveni
efectiva, profitul sa depaseasca suma de 50 milioane dolari anual. Se mai
apreciaza ca aceasta constructie va atrage 60% din traficul de marfuri pe
Dunare, fata de 2%, in prezent. Vezi pentru amanunte,
Practic, pe canalul
Vezi in acest sens si Dumitru Mazilu - Canalul Bastroe - Grav pericol pentru mediul natural al Deltei Dunarii, in Revista Palatul de Justitie, Anul XV, Nr.9/2004, pag.3.
Termenul de "ecosistem" a aparut pentru prima oara intr-o publicatie britanica din anul 1935 si a fost folosit de catre ecologistul britanic Arthur Tansley.
Pentru o prezentare generala vezi si Mircea Dutu - Etudes de droit de l'environnement, Ecological University Press, Bucuresti, pag.251 si urm.
Dumitru Mazilu - Canalul Bastroe - grav pericol pentru mediul natural al Deltei Dunarii, in Revista Palatul de Justitie, Anul XV, Nr.9/2004, pag.3.
Delta Dunarii adaposteste cea mai intinsa zona compacta de stufaris de pe planeta, cca.1500 km patrati, precum si o biodiversitate considerabila, ca si mii de specii de pasari, reptile, insecte, si nu in ultimul rand pesti.
Acest principiu presupune abtinerea de la comiterea oricarei actiuni de natura a inrautati relatiile dintre state, si mai presupune consultarea si cooperarea intre state. Din faptul ca partea ucraineana a actionat unilateral si nu a consultat partea romana, tragem concluzia ca normele de drept international consacrate de principiul bunei-vecinatati, au fost grav incalcate. La fel sunt incalcate dispozitiile Conventiei cu privire la evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontiera - chiar daca, pana in prezent Ucraina nu este parte - si aceasta deoarece, in opinia noastra, unele dispozitii din Conventie trebuie sa fie opozabile erga omnes, si mai presus de toate sunt de natura cutumiara, si ne referim indeosebi la principiul potrivit caruia statele au obligatia de a nu desfasura pe teritoriul lor activitati care sa produca daune pe teritoriul altui stat.
Este vorba de Acordul dintre guvernul Romaniei si cel al Ucrainei privind
cooperarea in domeniul gospodaririi apelor de frontiera, semnat
Dumitru Mazilu - Canalul Bastroe - Grav pericol pentru mediul natural al Deltei Dunarii, op.cit., 2004, pag.3.
|
