Alunecarile de teren si unele elemente specifice ale acestora pe teritoriul Romaniei
1.1. TIPOLOGIA ALUNECARILOR DE TEREN DIN ROMANIA
Particularitatile genetice, geologice, conditiile si factorii declansatori, specificul dinamic pentru declansare, activare, reactivare, stabilizarea dinamici, masivitate si profunzime a maselor de materiale alunecate, aspectele morfogenetice, vechimea (varsta) altimetria treptei de relief pe care se axeaza pornitura s.a., conduc la posibilitatea individualizarii si tipizarii acestor forme specifice de relief de pe teritoriul Romaniei. Astfel de particularitatati reprezinta criterii pentru definirea unor tipuri de alunecari.
Ordonarea acestor tipizari (tipologii) se poate realiza in diferite moduri. De exemplu, o modalitate este aceea pornind de la critrii dovedind conditii geologice (litologice, structura,efecte tectonice) si ajungand la folosirea unor criterii vizand morfologia propriu-zisa a alunecarilor, dinamica specifica, vechimea (varsta), etc. Pot exista suficiente variante in acest sens. Sa urmarim tipologia, aplicand diferite criterii pentru diferentierea alunecarilor de teren.
1.1.1. PREPONDERENTA UNOR CONDITII GEOLOGICE SPECIFICE
In raport de structura geologica care indeplineste intr-o anumita masura si un rol genetic:
alunecarile consecvente, se produc prin deplasarea materialelor in sensul inclinarii in stratele geologice
alunecarile subsecvente declansate in general perpendicular pe directia de inclinare a stratelor 111c23b
alunecari insecvente declansate in neconcordanta sau in opozitie cu inclinarea stratelor ( se poate include si obsecventa)
Ultimele doua tipuri sunt denumite global - alunecari asecvente, considerandu-se,in principiu, ca structurile ca pozitie se opun directiei de miscare sau de declansare. Declansarea este initial o surpare, dupa care urmeaza alunecarea propriu-zisa.
In dependenta de influenta preponderenta a unor formatiuni geologice (indeplineste si un vadit caracter genetic), se individualizeaza
alunecarile plastic - sufozionale (sufozional - plastice)
alunecarile noroiase (curgeri noroioase sau curgeri de noroi)
In raport de grosimea formatiunilor geologice afectate de alunecare, care obisnuit sunt subtiri, se disting:
alunecari superficiale, care afecteaza patura de sol, dar antreneaza si depozite de panta, deluvii, cu grosimi mici si foarte mici
In raport de grosimea mare a formatiunilor geologice, dar si de elementele structurale specifice acestor roci, sunt diferentiate
alunecarile profunde care afecteaza masa depozitelor cuaternare ori depozite mai vechi; depozite cuaternare care se gasesc pe versanti accentuat inclinati (20-30 grade); versantii sunt brazdati de trepte mici sau poduri inclinate acoperite cu vegetatie. In unele locuri aceste trepte sunt denumite "campuri sterpe" ( de exemplu, in spatiul dobrogean, la Rasova, Dunarea, Capidava, Topalu, etc.). Cu totul accidental, procesul poate sa imbrace si aspectul de solifluxiune ( ca de exemplu la Cochirleni, Cernavoda Capidava). Alunecarile profunde dezvoltate pe 30 grade. Adancimea patului de alunecare poate sa masoare 5-10 m.
Conditiile preponderent litologice cu intercalatii de specific morfogenetic in spatiul carpatic si in cel subcarpatic pot conduce la individualizarea de
alunecari masive de versant, specifice unor masive din Carpatii flisului; au fost cercetate cu precadere in Carpatii de Curbura. Sunt foarte alungite desfasurandu-se de la cumpana de ape pana in albiile raurilor. Alunecarile se desfasoara pe toata integralitate lor, dar mai ales pe sectoare care au tendinta de continuitate (sa se uneasca). Cauza declansarii lor: frecventa argilelor si a marnelor in cadrul flisului, energia de relief si densitatea fragmentarii cu valori mari, efectele miscarilor neotectonice de inaltime (circa 2-3 mm/an), defrisarile. Pentru alunecarile mult mai vechi au avut importanta conditiile unui climat de tip periglaciar ( ne referim la intervalul würm). Alunecarile se dezvolta pe versantii marilor vai carpatice cu energie de relief maxima (de exemplu, intervale valorice de 270-545 m/kmp); frecvent alunecarile sunt legate de dinamica morfohidrografica a acestor rauri. Eroziunea laterala provenind din partea concava a meandrului creeaza dezechilibre la baza versantului si, deci, exista conditii pentru alunecari de teren masive. In cadrul acestor alunecari exista si influenta unui ciclu morfodinamic, dar cu implicatii si de conditii structural-litologice, reprezentand raportul meandru-alunecare, in sensul ca fruntile alunecarilor limiteaza dezvoltarea laterala a meandrului si, numai dupa ce materialul alunecat in albia raului este transportat de apa, meandrul devine activ (dinamic). Mai recent, defrisarile au reactivat partial asemenea alunecari vechi, fosilizate, inclusiv prin construirea de drumuri, aplicarea tehnicilor de nivelare a unor suprafete sau forme de relief, etc. Viiturile, in decursul timpului, dar si recent (de exemplu primavara anului 1998), au dovedit ca indeplinesc un rol important in reactivarea acestor alunecari masive de versant. Drenajul subteran a pus in evidenta faptul ca inclusiv panze de apa captate, interceptate, pot determina reactivarea alunecarilor masive de versant; panze de apa blocate datorita drenarilor infundate s.a., captari de izvoare, etc., intervin alaturi de conditii structural-litologice in procesul de reactivare a multor alunecari masive de versant.
Alunecari amplasate pe structuri monoclinale din zona subcarpatica (de exemplu, sectorul Murgesti-Motohani, puternic afectat de alunecari in anul 1970). Un prim semn al declansarii acestor aluneacri il constituie aparitia pe versanti a unor fisuri si crapaturi transversale si longitudinale pe care se infiltreaza apa, dupa care se produce desprinderea maselor de pamant situate sub rape de desprindere. Sunt frrecvente situatiile cand din punct de vedere mineralogic, in argile, cresterea cantitatii de mineral de tip montmorillonit (pana la 60-70%), determina marirea plasticitatii si activitatii coloidala, paralel cu scaderea rezistentei la forfecare.
1.1.2. IN RAPORT DE ASPECTELE FORMEI (MORFOLOGIEI) ALUNECARILOR DE TEREN SI ALE PARTILOR COMPONENTE ALE ACESTORA, FARA A SE IGNORA UNELE CONDITII GENETICE
Trasaturile fizionomice ale porniturilor de vizand infatisarea lor de ansamblu, dar si particularitatile morfologiei partilor componente care intra in alcatuirea alunecarilor, permit anumite diferentieri.
Alunecari sub forma de movile (prezentand dimensiuni destul de variabile pentru inaltime si diametrul din baza lor). Forma acestora, in general, constituie o rezultanta a procesului de modelare ulterioara, dupa declansarea alunecarii si a valurilor care intra in alcatuirea corpului porniturii. Morfologia de tip movila, se poate contura si ca efect a unor forte laterale de compresiune exercitate asupra materialului plastic in timpul deplasarii lui pe versant.
Alunecari sub forma de monticoli, sunt relativ asemanatoare cu movilele, numai ca dimensiunile acestora pot fi mai mari decat in cazul movilelor. Frecvent monticolii pot reprezenta chiar blocuri de roca in integralitatea lor.
Alunecari sub forma de trepte (pseudoterase), prezente mai ales cand elementele structurale (ca serii de strate) se deplaseaza in succesiune; aspectul mai evident de trepte se constata si atunci cand se incearca terasarea (artificiala) a valurilor sau treptelor bde alunecare.
Alunecarile sub forma de cuib, sunt de dimensiuni reduse si, deci, in concordanta cu limite de proces si efecte care actioneaza in mod specific pentru un areal restrans.
Alunecarile sub forma de valuri (in valuri), au ca specific in alcatuirea morfologica valurile si seriile de valuri, mai rar, fiind posibil de observat alte parti componente (rapa de desprindere, corpul propriu-zis al alunecarii, fruntea).
Alunecarile sub forma de brazde (in brazde), care se diferentiaza prin aspectul lor, reprezentand denivelari mai mici comparativ cu valurile de alunecare propriu-zise, avand si caracterul mai superficial de dislocare de pe pante (versanti) a materialelor alunecate. Au aspect mai mult de "zbarcituri" si o arcuire inversa rapei.
Circuri de alunecare (amplasate in bazine de receptie ale torentilor); prezinta configuratia similara de circuri si rezulta datorita mulajului realizat de aceste pornituri pe modelul obarsiilor cursurilor de ape si in mod special al extremitatilor bazinelor de receptie, in limitele carora actioneaza deosebit de activ eroziunea regresiva, cat si unele procese de subsapare, naruire etc.
Alunecari sub forma de amfiteatru, reprezentate printr-o succesiune de trepte si valuri semicirculare situate deci unele sub altele. In unele situatii, obarsiile (bazinele de receptie) unor mari bazine torentiale sunt spatii favorabile pentru dezvoltarea unor astfel de pornituri.
Alunecarile sub forma de limba sunt, reduse ca latime si dovedesc un grad ridicat de plasticitate. Uneori acestea se instaleaza pe ulucuri de torenti si pe vai mici. Exista situatii cand supraumezirea intensa conditioneaza un subtip specific denumit alunecare curgatoare (de exemplu, pe valea Arva din bazinul Milcovului); acestea se realizeaza pe orizonturi subtiri de argile, nisipuri, marno-argile, etc. In alte imprejurari, alunecarea poate sa fie strangulata in partea centrala. Alteori din corpul unitar al unei alunecari se pot desprinde portiuni secundare, cu aspect de limba, determinand o alta alunecare avand o imagine de ansamblu ca tentacule ce deriva dintr-o masa comuna.
1.1.3. IN RAPORT DE ADANCIMEA PE CARE ESTE DISLOCATA MASA
DE MATERIALE
alunecari superficiale, care frecvent antreneaza materiale de suprafete cu declivitate ce depaseste aproximativ valoarea de 5 grade (in cazul materialelor foarte usor labile) si 10-15 grade cand depozitele de pe versanti si suprafete de racord se umezesc mai greu si dislocarea lor se face mai lent.
alunecarile profunde (de profunzime) definesc porniturile de teren care antreneaza depozitele si roca in loc pe o sectiune de adancime ce depaseste frecvent 2-5 m, ajungand chiar la zeci de metri. Alunecarile profunde sunt concordante in anumite regiuni cu alunecarile numite "masive", care pot sa antreneze sectoare relativ mari sau chiar serii de culmi deluroase. Un fapt potential si specific pentru astfel de alunecari este, de exemplu, amploarea lor, ele au vechime mare si foarte mare; ca urmare a rezistentei lor in timp indelungat si reactivarea repetata conduc la transformarea acestora in alte tipuri de alunecari. Ele indeplinesc si rolul de suport pentru manifestarea altor categorii genetice de procese geomorfologice (si, eventual, de un alt tip geomorfologic), aparitia altor forme de relief, etc.
1.1.4. IN RAPORT DE VECHIMEA ALUNECARILOR
Intelegand in esenta varsta relativa si cea absoluta a alunecarilor de teren; terminologia utilizata in aceasta privinta exprima o anumita exactitate dar, si un grad de relativitate. Se refera la un cadru temporar deosebit de cuprinzator.
Alunecari vechi. Unii cercetatori au stabilit varste absolute (geologice), de exemplu würm, etc. Diferite categorii de specialisti, tehnicieni, care intervin in probleme de alunecari de teren, folosesc si expresia "alunecari de teren foarte vechi" si incearca in acest fel sa individualizeze alunecarile vechi (de exemplu, alunecarile din intervalul preistoric, istoric, etc., deosebite de acelea determinate geologic de intervale de timp cu mult anterioare acestora). In ansamblul lor sunt alunecari de proportii mari si foarte mari, au efecte de dislocare profunda a unor mase voluminoase de materiale care de exemplu, depasind ca suprafata cateva zeci de hectare. In mod normal, la astfel de alunecari lipsesc ori se pastreaza foarte putin partile componente clasice (si mai ales fruntea, categorii de valuri, sectoare si configuratii ale corpului etc.). Avand in vedere ca adeseori gradul lor de stabilitate este evident, alunecarile de acest gen pot fi considerate ca obisnuite culmi interfluviale, portiuni de versanti si suprafete inclinate de racord.
alunecarile recente sunt cele declansate relativ de curand, etalonul timpului de comparatie fiind deci destul de aproximativ si variabil cinsiderat de cercetatori (de exemplu, de la cativa ani, la 10-15 ani). In destul de frecvente situatii, aceste tipuri de alunecari sunt reactivate ori sunt chiar in dinamica continua. Ca urmare, acestea pastreaza in multiple situatii partile lor componente obisnuite. In intervalul lor de timp, dinamica poate sa genereze pe parcurs, suplimentar, rape de desprindere, crapaturi laterale pe marginea corpului de alunecare, etc.
Alunecari actuale (prezente) sunt cele care se afla in curs de declansare si deplasare, eventual, tot in prezent tind sa stagneze. Se caracterizeaza prin cele mai expresive aspecte de dinamica, uneori avand parti componente specifice. In aceasta privinta pot fi observate diferite stadii: deschiderea rapei de desprindere; prezenta unor valuri incipiente din corpul alunecarii in declansare; stadiul de componenta integrala a alunecarii (rapa de desprindere, corp cu valuri, fruntea, etc.). In legatura cu acest tip, referindu-ne la eventuala succesiune a fazelor declansarii si constituirii unei alunecari actuale, se poate vorbi si de alunecarile iminente sau in pregatire de a se declansa , intr-o serie de imprejurari ele fiind semnalizate de crapaturi incipiente ale solului, ruperea liniara a stratului de vegetatie ierboasa, remarcarea unor abia perceptibile bombari ale suprafetei versantilor, etc. Pe versantii lipsitoi de vegetatie de orice fel, pe care materialele superficiale de panta sunt relativ afanate, accelerarea chiar si a procesului de creep (creep-ing), impreuna cu alte semnale de o anumita certitudine, pot sa constituie avertizari pentru unele alunecari iminente.
Aluneacarile care se pot declansa in viitor. Acestea prezinta legaturi cu porniturile iminente existand insa anumite diferentieri intre el. De exemplu, daca unele dintre posibilele sau iminentele alunecari de tern reprezinta asigurarea procesului foarte apropiat al declansarii acestora, alunecarile care se pot produce intr-un viitor mai apropiat sau ceva mai tardiv (indepartat), nu sunt marcate intotdeauna de semnale prealabile (asa cum au fost mentionate anterior).Conditiile insa existente indicand factori potentiali si cauze posibile, declansatoare, devin caracteristici prioritare, care demonstreaza producerea alnecarilor in viitor.
.5. ALUNECARILE DE TEREN DIFERENTIATE IN RAPORT DE MODUL DE COMBINARE AL PROCESULUI GENETIC CU PROCESELE DINAMICE PREZENTE DUPA DECLANSAREA ACESTORA
Alunecari-rostogoliri, un tip mixt de pornituri in structura si fizionomia carora nota prioritara o imprima alunecarea de teren propriu-zisa, legat de care se pot produce pe versanti deplasari de materiale, ca blocuri individuale, ca monoliti grupati sau dispersati, uneori cu aspect insiruit, care s-au rostogolit etc.
In unele situatii, alunecarile pot fi pentru un moment simultane ca manifestare cu rostogolirile; alteori rostogolirile urmeaza procesul de alunecare incepand cu pornituri de blocuri de roca din aflorimentul (deschiderea) produsa de rapele mari de desprindere. Sunt cazuri cand se produc anticipat rostogoliri de materiale si ulterior se declanseaza alunecarea, aceasta avand si posibilitatea de a se canaliza pe eventualele culoare slab conturate de succesiunile de rostogoliri de blocuri.
Rostogolirile-alunecari constituie, in ansamblul lor, o alternanta, succesiune si interferenta intre rostogoliri de materiale si alunecari de masa de depozite de panta si de roci, in trasaturile de specificitate ale acestora predominand aspectele conditionate de rostogoliri. In sinteza, comparativ cu tipul alunecari-rostogoliri, se poate considera ca succesiunea proceselor este relativ inversa ca producere si, totodata, predomina rostogolirile.
1.1.6. IN RAPORT CU ALIMETRIA TREPTEI DE RELIEF PE SUPORTUL CAREIA SE DECLANSEAZA ALUNECARILE DE TEREN
Unitatile geografice mari, in cadrul carora alunecarile de teren se manifesta mai intens sunt: Subcarpatii, Podisul Sucevei, Podisul Barladului, Podisul Getic, Podisul Tarnavelor, Platforma Someseana, Campia Transilvaniei, Depresiunea Jijiei.
Intr-o masura mai redusa si pe suprafete mici, alunecarile de teren exista in Platforma (Podisul) Dobrogei de Nord, Podisul Dobrogei de Sud, Dealurile Vestice, Depresiunea Maramuresului. Procesul si formele sunt relativ prezente si in spatiul carpatic, insa mai restrans, desi aici sunt precipitatii mai bogate, energie mare de relief, declivitate apreciabila, petrografie complexa si favorabila, dar exista acoperirea cu vegetatie forestiera, iar spatiul cu presiune umana este mai restrans.In regiunile de campie inalta (ca de exemplu, campiile piemontane), alunecarile sunt cu totul accidentale (altitudini reduse, pante mici , s.a.).
Ca urmare, in raport de pozitia alimetrica, totusi, zonele cu relief de altitudine medie alcatuit din dealuri si din podisuri reprezinta spatii geografice specifice unde sunt cantonate frecvent alunecarile de teren.
Tinand seama de o astfel de alimetrie, de exemplu, in spatiul carpatic romanesc se pot individualiza:
o Alunecari din etajul alpin
o Alunecari din etajul subalpin
o Alunecari de vale
1.1.7. IN FUNCTIE DE LOCUL (PUNCTUL) DE INCEPUT AL DECLANSARII
UNEI ALUNECARI
In dinamica genetica a producerii unei alunecari de teren, pot exista conditii specifice in privinta locului unde sa se produca desprinderea si declansarea materialelor. De aceea, observatiile si studiile intreprise conduc la posibilitatea de a se individualiza unele tipuri.
Alunecari de teren detrusive care se declanseaza din momentul cand materialele care aluneca sunt impinse de sus, respectiv de la partea superioara a versantilor catre baza acestora, adica de la nivelul rapei de desprindere in jos.
Alunecari delapsive sunt acelea a caror declansare se face dinspre portiunile de baza ale versantilor, prin acest dezechilibru generat urmand apoi miscarea depozitelor, respectiv a pachetelor de strate de sus, din directia partii superioare a suprafetelor inclinate.
In prezentarea de fata, au fost luate in consideratie o serie de criterii, alaturi de care se mai pot adauga si altele, in masura sa contribuie la individualizarea tipurilor foarte diverse de alunecari de teren din cadrul teritoriului Romaniei.
1.2. PRACTICAREA MASURILOR DE PREVENIRE, LIMITARE, DIMINUARE SI STINGERE A EFECTELOR ALUNECARILOR DE TEREN
Dificultatile mari si uneori de lunga durata determinate de efectele si riscurilor alunecarilor de teren, impun in prezent si viitor aplicarea consecventa si sistematica a unor masuri de prevenire cat mai timpurie a declansarii unor astfel de procese geomorfologice cu un grad de risc deosebit de ridicat. De aceea, cercetatorii si specialistii tehnicieni care au in profilul lor profesional asemenea preocupari se orienteaza tot mai mult si in mod obiectiv in directia aplicarii masurilor de prevenire a porniturilor de teren, ceea ce se si justifica prioritar, comparativ cu interventiile la care se recurge dupa producerea acestor procese ale degradarii reliefului cu efecte nefaste si asupra altor componente ale peisajului geografic. Aceasta este o interventie cat se poate de temeinic motivata, stiind cat de costisitoare sunt costurile de refacere ale unor dereglari produse in regimul de echilibru dinamic al suprafetelor morfologice afectate de alunecari de teren. La acestea se adauga pagubele provocate direct unor elemente si componente de antropizare, situatii greu de suportat inclusiv pentru amortizarea cheltuielilor investite in reconstructii, remedieri si categorii de amenajari tehnico-ingineresti. Din considerentele mentionate, devin tot mai insistente programele tehnico-economice de intensificare a masurilor de impadurire a versantior, cu predispozitie la actiunea porniturilor de teren, reimpaduriri (refaceri de spatii ori parchete forestiere, unde defrisarile au fost scapate de sub control), legat de care se ridica si aspecte de regenerare a solurilor erodate. Sectoarele de izvoare ale apelor curgatoare (obarsiile), fac parte din categoria prioritara a arealelor vizate de impaduriri si reimpaduriri, aceste constituind locurile cel mai frecvent expuse cauzelor potentiale si prregatitoare pentru declansarea porniturilor de teren. In acelasi timp, atentia acordata solurilor erodate devine foarte importanta pentru asigurarea conditiilor de reinstalare a fondului forestier. In unele situatii conservarea, impadurirea ori reimpadurirea portiunilor din partea inferioara a versantilor, contribuie la o asigurare a rezistentelor acestora in fata actiuniilor de subminare prin eroziune exercitata de albiile minore ale raurilor, care sunt instalate la baza acestor suprafete morfologice inclinate. Prezenta acestei surse de apa din imediata apropiere, pe care o reprezinta raurile si corespondetele lor cu panzele freatice din interiorul versantilor, ofera vegetatiei forestiere o dezvoltare optima mai ales cand arborii sunt si adaptati cresterii in conditii de umiditate accentuata. Asemenea fasii forestiere indeplinesc un rol important pentru rezistenta versantilor in fata alunecarilor delapsive.
Drenarea apelor din panzele freatice existente in cadrul versantilor poate reprezenta o alta modalitate de prevenire a miscarii pe pante, realizandu-se astfel posibilitatea de scadere a gradului de imbibare a materialelor si rocilor care intra in alcatuirea acestora. Puturi si santuri pentru drenaj ampalasate convenabil, permit acceptabil evacuarea unor cantitati Importante de apa. Un asemenea procedeu devine deosebit de necesar pentru versantii situati in imediata apropiere a localitatilor expuse riscului geomorfologic al porniturilor de teren.
Reducerea cat mai mare a greutatii determinata de efectuarea unor constructii grele amplasate in diferite portiuni si, in special, in treimea superioara a versantilor, ori in situatii care dovedesc si mai multa dificultate, interzicerea efectuarii constructiilor.
Evitarea taierii de drumuri transversale pe versanti, care sa fie utilizate predominant pentru transporturi uneori de mare capacitate.
Exista posibilitatea ca, in afara cerintelor de prevenire a proceselor de alunecare mentionate anterior sa mai fie necesare si alte modalitati de acest gen, care sa vina in sprijinul evitarii unor riscuri geomorfologice de acest gen.
1.2.2. UNELE MASURI DE LIMITARE, DIMINUARE SI STINGERE A EFECTELOR PRODUSE DE ALUNECARI DE TEREN
Producerea alunecarilor de teren, urmata adeseori de multiple tipuri de fenomene de risc geomorfologic specific, ridica in fata celor care valorifica in diverse moduri potentialul reliefului cat si al spatiului goegrafic considerat in ansamblul lui, al tehnicienilor solicitati sa participe la redresarea degradarii unor astfel de areale, o serie de probleme nu prea usor de rezolvat. Pentru regiunile si arealele frecvent ori permanent afectate de astfel de procese si forme cu mobilitate ale reliefului, aplicarea atenta a masurilor de limitare, diminuare, corectare a starilor generate de aceste degradari, dar si intentiile de a stinge efectele lor devin cerinte presante.
Datorita unor astfel de situatii dar posibil si din alte motive, categoria acestor masuri se constata ca este prioritara si chiar mult exercitata, comparativ cu cea definita de cerintele de prevenirre a producerii porniturilor de teren.
Efectele alunecarilor si prin intermediul lor situatiile de risc sunt destul de diversificate, arealele regionale si locale expuse acestor procese geomorfologice fiind dovezi concludente in acest sens. De aceea, consideram din punctul nostru de vedere ca exista o categorie de masuri de acest gen a caror aplicare este de un sens general (autocuprinzator), pentru practica de folosinta. Se poate constata, insa ca datorita unei extrem de mari diversitati mai ales locale de producere si evolutie in timp si spatiu, tipurile de alunecari de teren conduc si la un anumit specific de adaptare si aplicare a masuratorilor de corectie si stingere a efectelor de risc ce le produc.
Procedand la o interpretare cat mai logica cu privire la aplicarea acestor masuri, se poate considera ca exista si o anumita succesiune in privinta folosirii acestora, din necesitatea de realizare a unei cat mai eficiente rezolvari. De exemplu, daca dinamica produsa de risc impune interventia pentru limitarea si blocarea miscarii materialelor din partea terminala a unei alunecari (pentru cele din urma valuri si fruntea porniturii), atunci interventia de ordin tehnic trebuie sa fie aplicata in acest sector de pornitura. In cazul in care corectarea si oprirea masei de materiale care aluneca vizeaza partea superioara a corpului(respectiv, rapa de desprindere si seriile de valuri situate imediat la baza acesteia), masurile se vor adapta unei astfel de situatii, procedandu-se la fixarea valurilor si scoaterea din functionalitate a rapei de desprindere si a eventualelor crapaturi care o insotesc pe aceasta, pentru a bloca o eventuala evolutie a lor in directia transformarii in viitoare rape de desprindere.Pentru aceasta parte superioara a unei alunecari, conservarea spatiului forestier de deasupra si reimpaduririle fac parte din categoria masurilor de o foarte stricta necesitate pentru diminuarea deplasarii si stingerea unei pornituri de teren. Cand versantii cu desfasurare pe mari suprafete sunt afectati de pornituri de materiale aproape in integralitatea lor, cerinta unei fixari cu padure devine o prioritate.
Genurile si speciile de arbori se folosesc la impadurire si in concordanta cu tipul specific de alunecare (de exemplu, superficiala ori profunda), care s-a declansat, stadiul de evolutie al porniturilor, conditiile pedo-climatice, altitudinea generala a reliefului, s.a. Acolo unde materialele alunecate sunt continuu umezite cu apa din panza freatica, izvoare, la care se adauga si cantitatile provenite din caderi de precipitatii atmosferice, o cerinta de remediere o constituie drenarea unei cantitati cat mai mari de apa, pentru a conditiona reducerea deplasarii si, daca este posibila stagnarea porniturii de teren. Se intelege ca o asemenea drenare trebuie sa dureze pana cand efectele sunt constatate, alunecarea dovedind iesirea ei din faza dinamica, dupa care pot fi aplicate si operatii tehnice de consolidare a sectoarelor de versanti, situatiile de risc fiind indepartate.
Alunecarile declansate pe versantii la baza carora se afla artere importante de circulatie de cale ferata si cai rutiere principale care preiau fluxuri continui de mijloace de transport de mare capacitate, necesita cu prioritate aplicarea unor masuri de franare si limitare a porniturilor si , pe cat este posibil, stingerea lor. O masura deosebit de importanta o constituie o exigenta reducere a frecventei si intensitatii unui astfel de transport, indepartarea de acesti versanti a cailor de comunicatie de acest gen pe alte trasee, forta si efectul vibratiilor practic eliminandu-se. Consolidarea prin baraje de rezistenta de tipul unor parapete masive si cat mai profund fixate cu talpa lor in masa de materiale si roci expuse miscarii prin alunecare in lungul versantilor. Astfel de corectii de ordin tehnic sunt eficiente pentru alunecarile superficiale si de medie profunzime, in cazul acestora existand un procent ridicat de asigurare pentru revenirea starii de stabilitate a versantilor cu pornituri de teren.
Problema redresarii stabilitatii versantilor este importanta si in cazul reactivarii alunecarilor de teren, mai ales cand acest proces se manifesta pe suprafete mari si dovedeste si o anumita frecventa, marind potentialul de risc geomorfologic. In situatii de acest gen, masurile de remediere vizeaza atat intreaga masa de materiale alunecate, cat si partile superioare si inferioare ale versatului, pentru a bloca cat mai mult posibil aceasta revenire a dinamicii unei pornituri. Accentuarea masurilor este necesara mai ales atunci cand reactivarea dovedeste si o amplificare deosebita a procesului de alunecare, tinand seama si de faptul ca starea de echilibru a versantului a fost anterior deteriorata.
|
