CAILE DE ATAC ALE APEI

Sa ne imaginam o placa de calcar perfect neteda pe care curge apa īncarcata cu dioxid de carbon agresiv. Apa va dizolva treptat din calcar, subtiind placa īn mod egal, dar nu o va gauri īntr-un anumit loc pentru a patrunde īn ea si a crea un gol. Daca īnsa placa va prezenta pe suprafata ei o crapatura cīt de mica, apa va patrunde prin ea si o va largi treptat. Cīnd fisura va fi destul de mare, pentru a cuprinde toata cantitatea de apa ce curge, placa nu va mai fi dizolvata pe toata suprafata, ci actiunea se va restrīnge la peretii crapaturii.

Fig 02

Acelasi lucru se īntīmpla si īn natura. Apa, fie ea de ploaie sau de rīu, actioneaza asupra calcarelor pe toata suprafata cu care ia contact, da 141u2014b r va activa eficient acolo unde roca prezinta zone slabe, puncte posibile de atac. Or, īn procesul de carstificare, legat mai ales de posibilitatea patrunderii apelor īn masivele de calcar, este clar ca nu ajunge sa existe o roca solubila si un solvent (apa cu dioxid de carbon), ci trebuie si cai de atac ale apei. Care sīnt acestea?

a. Fetele de stratificatie

Īn buna masura calcarele sīnt sedimente depuse pe fundul marilor] īn strate suprapuse. Un strat este un volum omogen de roca, o patura de o oarecare grosime, separata de paturile de. dedesubt si de deasupra prin fete de discontinuitate. Discontinuitatile au origini diverse, cum ar fi, de pilda, o furtuna puternica īn timpul careia nu s-a mai depus calcar o īncalzire a apei marine ce a īntrerupt de asemenea procesul, suspendarea aportului de calcar etc. Īn momentul īn care nu se depune calcarul, pe fundul marii se astern uneori alte materiale, mai ales argile fine, care formeaza astfel o suprafata de alta natura īn masa calcarului. Discontinuitatile, denumite cam impropriu fete de stratificatie, constituie o excelenta rāie de patrundere a apei īn masivele calcaroase, apa putīnd sa dizolve īn voie plecīnd de aici. Daca īntre stratele de calcar nu exista nici o pelicula do alt material, dizolvarea actioneaza atīt spre stratul inferior, cīt si spre cel superior. Daca insa pe fata de stratificatie exista si o pelicula argiloasa, ea joaca rolul unui pat impermeabil asupra caruia apa nu poate actiona, dizolvarea fiind īmpinsa numai spre stratul superior.

Un element important pentru morfologia si evolutia pesterilor este faptul daca calcarul se prezinta masiv, īn strate groase sau subtiri (fig. 2).

Īn procesele diagenetice, cīnd materialul calcaros de pe fundul marilor este transformat īn calcar solid, dispare adesea si stratificatia. Daca adaugam si faptul ca la calcarele recifale construite ea nici nu exista, ne dam seama ca fetele de stratificatie nu sīnt peste tot prezente pentru a oferi cai de atac si, deci, a ajuta carstificarea, īnseamna ca apa are si alte posibilitati de patrundere īn masivele de calcar. Sīnt crapaturile ce strabat rocile denumite litoclaze, īnainte de a ne ocupa de ele sa facem īnsa o constatare de ordin mai general si sa īncercam o explicatie.

Īn stradania de a afla modul īn care se formeaza calcarele ne-am ocupat mai mult de fundul marilor, de atoli, bariere recifale si platforme submerse. Cu toate acestea zonele carstice se gasesc pe uscat, īn munti, formīnd platouri sau creste calcaroase. Despre o formare a calcarelor pe uscat nu a fost vorba, cu exceptia tufurilor calcaroase din preajma izvoarelor sau a calcarelor lacustre, cu totul neīnsemnate cantitativ. Sa fie atunci calcarele din munti formate pe fundul marilor? Ca sa raspundem la aceasta īntrebare sa facem cīteva scurte plimbari geologice.

b. Tectonica si litoclazele

Primul drum ne duce īn Bucegi, pe muntele Strunga. Pe partea apuseana a crestei, putin deasupra pasului Strunga, apar stīnci de calcar. Daca le cercetam cu atentie observam īn ele, si putem chiar desprinde, amoniti, moluste ce au trait īn marile calde ale erei secundare, disparuti acum circa 70 milioane ani. Amonitii traiau la o adīncime de cel putin 200 m sub fata marii, astazi resturile lor se afla la o altitudine de l 700 m deasupra nivelului marii.

Al doilea drum ne duce īn Muntii Apuseni, pe valea Ariesului Mic, la Vidra. Aici se gaseste Dealul cu Melci, celebru monument al naturii constituit exclusiv din milioane de cochilii de melci, din specii azi disparute, ce au trait prin aceste locuri pe fundul unor mari acum 80 milioane ani. Ele formau un puternic recif, acum sīnt īn mijlocul muntilor.

Al treilea drum īl vom face mai departe, īn muntii Himalaya. si aici se gasesc calcare, cu alge, melci, scoici si corali, fiinte obisnuite pe fundul marilor, aflate astazi la mii de metri īnaltime (chiar la 7 000 m) deasupra nivelului marii, īn mijlocul celui mai īntins continent de pe glob.

Cele trei exemple arata clar ca toate calcarele ce se gasesc acum īn mijlocul uscatului si la mari altitudini īn munti s-au format cīndva īn adīncul marilor, de unde au fost scoase si purtate la mare īnaltime. De altfel constatarea poate fi generalizata la toate tipurile de roci, nu numai la calcare, deoarece absolut toate partile continentelor actuale au fost cīndva un fund de mare, unde s-au format rocile aflate astazi pe uscat.

Nu este cazul a arata aici modul cum fostele funduri de mari au ajuns uscat. Aceasta o face o disciplina geologica aparte, tectonica, ce are ca scop sa explice formarea muntilor, a marilor si continentelor. Vom recurge doar la una din numeroasele teorii ale tectonicii, una din cele mai simple, pentru a īntelege fenomenul.

Suprafata continentelor este supusa unei continue transformari. Vīnturile, ploaia, apa rīurilor, ghetarii, valurile marii, rupīnd necontenit bucati din uscat, le farīmiteaza, iar apele curgatoare le transporta īn mari si oceane. Prin depunere iau nastere rocile sedimentare ce se īngramadesc treptat pe fundurile oceanelor, īncarcīndu-le. Īn acelasi timp uscatul se usureaza, deoarece eroziunea continua a īndepartat paturi din scoarta. Īn felul acesta se creeaza un dezechilibru si sloiurile continentale fie pun īn miscare. Prin apropierea lor strivesc sedimentele depuse, le preseaza, le īngramadesc, le cuteaza si le īmping īn sus. Īn felul acesta iau nastere lanturile de munti, ce nu sunt altceva decīt depozitele din fundul oceanelor, scoase prin miscarile scoartei la suprafata si adaugate blocurilor continentale. Astfel de miscari poarta numele de miscari tectonice. Īn felul acesta au ajuns si calcarele din adīncul apelor, unde s-au zamislit, pe uscat, ca element component al muntilor. Ele sīnt o marturie peste veacuri a cumplitelor framīntari si miscari suferite īn trecut pe Pamīnt, dispusi sa-l consideram imobil si eterni.

Īn timpul miscarilor scoartei, calcarele, ca de altfel toate rocile, au suferit diferite presiuni ce au avut tendinta sa le deformeze. Rocile mai moi si mai plastice, ca de exemplu argilele, B-au putut adapta deformarilor si s-au cutat, fara sa se rupa. Calcarele īnsa, roci dure si rigide, nu au putut urma īntru totul miscarile scoartei si īn timpul īndoirii s-au crapat si s-au rupt. Acestea sīnt crapaturile hotarītoare pentru carstificare.

Crapaturile, numite īn general litoclaze, sīnt de mai multe feluri. Cele mai fine, subtiri uneori cīt firul de par, sīnt numite fisuri sau leptoclaze. Cīnd sīnt mai largi, cu un spatiu liber īntre peretii crapaturii, poarta numele de diaclaze. Fisurile si diaclazele strabat calcarul īn toate directiile, īntr-o retea deasa, dar ele nu au continuitate. Cīnd crapaturile sīnt de mare amploare si strabat fara īntrerupere un pachet gros de strate poarta numele de fracturi. Īn sfīrsit, cīnd cele doua flancuri ale crapaturii s-au deplasat, miscīndu-se unul fata de altul pe verticala, este o falie, iar cīnd miscarea s-a facut pe orizontala, o decrosare (fig. 3).

Litoclazele constituie discontinuitati īn masa de roca si ele, īmpreuna cu fetele de stratificatie, reprezinta caile de atac ale apei facīnd posibila carstificarea.

De foarte multe ori prin diversele crapaturi din calcar circula solutii ce depun carbonat de calciu sub forma de calcit. Ele apar ca dungi albe, contrastīnd puternic cu culoarea, de obicei mai īnchisa a calcarelor. "Vinele de calcit", cum se numesc ele, nu sīnt decīt o cīrpeala a locului unde s-a rupt roca.

Forma cea mai simpla de deformare a stratelor este cutarea. O cuta are o parte boltita īn sus, numita anticlinal si una curbata, īn covata, numita sinclinal (fig. 46).