PRELEVAREA PROBELOR DE SOL

Prelevarea probelor de sol

1. Prelevarea probelor de sol agricol

Prelevarea probelor de sol utilizat în agricultura ridica doua probleme majore:

-aplicarea de nutrienti în cantitati potrivite pentru culturile dezvoltate;

-evitarea surplusului de nutrienti în agricultura si astfel evitarea contaminarii terenurilor si a apel 616f56g or subterane prin migrarea nutrientilor mobili în adâncime.

Astfel, un program adecvat de probare contribuie la un management eficient al fertilizatorilor si la protectia mediului.

Perioada optima pentru probare

Concentratiile nutrientilor din sol variaza cu anotimpul si, din acest motiv, probarea se va efectua aproape de momentul plantarii/însamântarii sau aproape de momentul necesar aplicarii fertilizatorilor. În mod ideal, se vor lua probe de sol cu 2-4 saptamâni înainte de plantare/ însamântare sau fertilizarea terenului agricol. De obicei, sunt necesare 1-3 saptamâni pentru probarea solurilor, transportul lor la laborator si efectuarea analizelor respectiv obtinerea rezultatelor. Probarea solului foarte ud sau înghetat nu va afecta rezultatele analizelor, dar colectarea propriu-zisa a probelor este dificila. În schimb, nu se vor proba terenuri acoperite de zapada deoarece nu se recunosc caracteristicile lor si nu se vor putea preleva probe reprezentative.

Frecventa prelevarii probelor

Pentru un management adecvat privind fertilitatea solului si obtinerea unei recolte bune, se va proba în fiecare an, mai ales în ceea ce priveste nutrientii mobili. Analizele anuale ale fiecarui nutrient nu sunt neaparat necesare, dar acest lucru depinde de mobilitatea lui în sol si de necesarul fiecarui teren în parte. Pastrarea informatiilor anuale ale analizelor de sol va putea conduce la evaluari pe termen lung ale concentratiilor nutrientilor.

Proceduri de prelevare a probelor

Pentru obtinerea unei probe reprezentative, se respecta urmatorii pasi ai prelevarii probelor:

Documentarea privind terenul ce urmeaza a fi probat si procurarea echipamentului de probare adecvat.

Utilizarea unei sonde sau a unui burghiu spiralat sunt cele mai convenabile, dar nu se exclude si utilizarea hârletului sau a lopetii pentru probe de suprafata. Se vor utiliza galeti de plastic pentru colectarea probelor sau alte recipiente care permit amestecul probelor si obtinerea de probe compuse; asigurati-va ca echipamentul este curat, mai ales fara urme de fertilizatori, pentru ca erorile sunt frecvente si foarte mari, chiar la prezenta unei mici cantitati de praf cu fertilizatori pe echipament; nu se vor utiliza galeti galvanizate daca se urmareste continutul de zinc si nici lopeti ruginite daca se urmareste continutul de fier; pentru analize de fier sau mangan, nu se va usca proba de sol înainte de a fi transportata; stabilirea terenului de probat presupune evitarea zonelor mai neobisnuite cum ar fi sectiuni de sol erodat, canale/ santuri, garduri, care presupun o probare speciala; daca terenul este întins pe o suprafata mare, cu o topografie variata, el va fi împartit în unitati de probare simple.

Probarea subdiviziunilor terenului; subdiviziunile de probare prea mici pot fi omise deoarece nu pot fi separat fertilizate.

Fiecare unitate trebuie probata în mai multe locatii diferite, probele urmând apoi sa fie amestecate într-o proba compusa. Obtinerea unei probe compuse depinde de uniformitatea si marimea unitatii de probare. Un minim de 10 probe este necesar pentru fiecare unitate pentru obtinerea unei probe reprezentative, desi, cu cât numarul de probe este mai mare, cu atât rezultatele vor fi mai precise. Aceste probe se vor recolta aleator, dar având grija sa acoperim întreaga arie de probare. Aliniamentele de probare pot fi meandrate sau în zig-zag. Probele sunt apoi amestecate, obtinându-se de regula o cantitate mai mare decât este necesar. Se separa o cantitate care trebuie sa fie de minim 500 g sau un volum de 0.5 l.

Adâncimea de probare

Adâncimea de probare este critica deoarece cultivarea/aratul si mobilitatea nutrientilor în sol pot influenta foarte mult continutul lor în diferite zone ale solului. Adâncimea de probare depinde de teren, de practicile de cultivare, adâncimea la care se ara si tipurile de nutrienti analizati. Cea mai mare parte a radacinilor plantelor, cea mai mare activitate biologica si cel mai ridicat continut de nutrienti sunt la suprafata, asa încât se probeaza si analizeaza primii 30 cm de sol. Se vor analiza pH-ul, P, K, material organica, S, B, Zn si alti micronutrienti.

Adâncimea de probare este în mod special critica pentru nutrienti care nu sunt mobili, ca P si K. Adâncimea recomandata pentru acestia este de 30 cm.

Zona cultivata/arata are o adâncime tipica de 15-20 cm si contine de obicei o concentratie mare, relativ uniforma, de nutrienti mai putin mobili. Sub aceasta adâncime, concentratia de regula scade. Asadar, prelevarea de probe în intervalul de 1-25 cm adâncime poate conduce la concluzii eronate.

Probarea în adâncime

Probarea pentru determinarea concentratiei nutrientilor mobili ca N, B si S implica prelevarea de probe la fiecare interval de 30 cm pâna la o adâncime de 1.5-2 m, cu conditia ca stratul de sol nu este mai subtire si se ajunge la roca parentala. Fiecare interval de 30 cm este probat cu câte 10 probe sau mai multe, prelevate aleator în unitatea de probare.

Daca se intentioneaza sa se probeze la mai putin de un an de la aplicarea fertilizatorilor, trebuie sa se tina seama de faptul ca irigatiile sau ploile au dispersat nutrientii mobili de-a lungul anului respectiv.

Probarea de adâncime, la 70-80 cm, reprezinta un mod de a monitoriza migrarea nutrientilor sub suprafata. P este mai de interes pentru ca se acumuleaza în sol daca a fost aplicat în cantitate prea mare si este spalat în apa subterana, absorbit de vai sau legat de particulele de sol si transportat de corpurile de apa când solul este spalat. Probarea de adâncime nu este foarte uzuala si necesita mare atentie. Contaminarea cu sol de suprafata care contine concentratii mai mari de nutrienti poate conduce la concluzii eronate. Echipamentele, printre care sondele hidraulice, sunt scumpe si greu de accesat în teren, dar exista si sonde manuale si burghie cu lungimi diferite.

Proba care se analizeaza este o proba compusa, obtinuta prin amestecul eficient a cel putin 5 carote prelevate de la adâncimi diferite pentru reprezentativitate. Pentru confirmarea continuturilor ridicate din adâncime, se preleveaza o proba de la suprafata ca referinta, din aceeasi locatie din care s-a prelevat proba din adâncime.

Manipularea probelor

Manipularea probelor trebuie sa asigure rezultate corecte si sa minimizeze modificarile în concentratia de nutrienti datorita activitatii biologice. Probele de sol umed trebuie pastrate la rece pe toata perioada de dupa probare. Ele pot fi înghetate sau pastrate la frigider pe perioade îndelungate, fara efecte adverse.

Daca probele nu pot fi pastrate în frigider sau îngheta la scurt timp de la colectare, ele trebuie uscate la aer sau duse rapid la laboratorul de analiza. Uscarea la aer se realizeaza prin împrastierea probei ca un strat subtire pe o folie de plastic. Se sparg bulgarii de sol si se întinde solul ca un strat de o jumatate de centimetru grosime. Se usuca la temperature camerei si cât mai rapid. Se recomanda evitarea contaminarii în timpul uscarii si evitarea surselor artificiale de uscare. Când solul este uscat, se amesteca intens spargând bulgarii. Se iau cam 500 g de sol bine amestecat si se introduc într-o punga de plastic, dupa care se eticheteaza, se noteaza numele persoanei care a probat, numarul probei, adâncimea de probare si numele/numarul terenului. Numele/numarul terenului se regaseste pe o harta. Acestea ajuta la înregistrarea si pastrarea datelor despre teren, contribuind la istoria terenului alaturi de culturi, recolta, fertilizatori.

Probarea speciala

Probarea speciala se refera la terenurile în trepte pentru irigat, terenuri care si-au pierdut o mare parte din solul de suprafata datorita eroziunii, terenuri cu santuri/canale datorita irigatiilor, terenuri cu benzi de fertilizatori aplicati si terenuri care nu au fost intens arate.

Terenurile terasate si erodate au putin sol original la suprafata, expunând sol de sub suprafata. Aceste arii se probeaza separat daca sunt destul de întinse si pot fi cultivate. Solul expus este de regula mai sarac în substanta organica si mai bogat în argila si carbonat de calciu.

Pentru obtinerea unei probe reprezentative, se probeaza canalele de irigatie înainte ca ele sa existe, iar daca ele exista deja, se urmareste procedura. Miscarea apei si a nutrientilor dizolvati poate crea un mod special de distributie a nutrientilor pe zonele ridicate dintre canale. Pentru o proba reprezentativa se iau probe apropiate, dispuse perpendicular pe canal. Sunt necesare aproximativ 20 locuri de probare cu câte 3 probe pe locatie pentru obtinerea unei probe compuse reprezentative de sol. În fiecare loc de probare se preleveaza o proba de pe vârful dealului (ridicatura dintre canale), de la mijlocul distantei dintre vârf si fundul canalului si de pe fundul canalului. Adâncimea de probare din punctual median este de 30 cm, în timp ce la vârf va fi peste 30 cm iar pe fundul canalului sub 30 cm, pentru obtinerea de probe de la aproximativ aceeasi adâncime. Cele trei probe se amesteca obtinându-se câte o proba compusa din fiecare locatie. Se amesteca apoi probele din diversele locatii, obtinând o proba compusa reprezentativa ce urmeaza a fi analizata pentru nutrienti nemobili (K, P, micronutrienti). Pentru nutrienti mobili (N, S), se recomanda profile de probare mai adânci.

Probarea ariilor pe care au fost aplicati fertilizatori dupa o dispunere în benzi si a fost efectuat aratul, se realizeaza dupa procedurile obisnuite. Proba reprezinta o felie cu grosimea de 2.5-5.0 cm si este prelevata de la 30 cm adâncime, dinspre centrul unei benzi spre centrul urmatoarei. Probarea poate fi sistematica, controlata sau aleatoare.

Probarea sistematica se aplica stiind directia, adâncimea si distanta dintre benzile de aplicare a fertilizatorilor. Se preleveaza 5-10 probe de sol orientate perpendicular pe banda, de la marginea ei pâna la marginea urmatoarei. Se pastreaza acelasi stil, probându-se în minim 20 de locatii ale fiecarui teren. Se amesteca apoi probele din fiecare locatie, obtinându-se o proba compusa reprezentativa.

Probarea controlata presupune aceleasi date, dar se preleveaza 20-30 probe de pe teren, având grija sa acoperim toata suprafata cu probe si sa evitam benzile cu fertilizatori. Valorile testelor probelor vor fi ceva mai mici pentru nutrienti nemobili (P, K, micronutrienti) decât în cazul celorlalte stiluri de probare.

Probarea aleatoare se aplica atunci când nu se cunosc benzile de fertilizatori din aplicarea precedenta. Se preleveaza 40-60 de probe pe arie si se amesteca pentru o proba compusa.

Probarea solului putin sau deloc arat tine seama de faptul ca fertilizatorii aplicati nu s-au amestecat cu solul prin arat. Se înlatura astfel 2.5 cm de sol de suprafata pentru a evita nutrientii. Se probeaza la intervale de 7.5 cm pe primii 30 cm, la 3 ani sau 5 ani pentru determinarea pH-ului care afecteaza capacitatea fertilizatorilor.

Probarea în retea regulata în terenuri neuniforme implica separarea unui grid cu distante scurte între locatiile de probare, care permite o harta precisa a solurilor si stabilirea de necesitati diferite în ceea ce priveste fertilizatorii. Terenurile irigate folosesc retele de 6-9 km distanta între locatiile de probare sau 8 km, în functie de culturi.