PROPRIETATILE MORFOLOGICE ALE PROFILULUI DE SOL

Profilele de sol prezinta diferite succesiuni de orizonturi, care pot fi delimitate in teren prin anumite proprietati, dintre care mai importante sunt: culoarea, tipul de humus, textura, structura, porozitatea, consistenta (compactitatea) si neoformatiile. Ansamblul de orizonturi ale profilului si proprietatile ce le definesc constituie ceea ce se cunoaste sub denumirea de caracteristici morfologice, intrucat unele caracteristici morfologice constituie, in acelasi timp, elemente de alcatuire a solului sau sunt incluse in randul proprietatilor fizice si se trateaza pe larg la alte capitole, in acest subcapitol vor fi prezentate numai culoarea si neo 515c27f formatiile.

1Culoarea solului

Culoarea este o caracteristica fundamentala a aspectului morfologic al solului, constituie un criteriu indispensabil pentru studiul si idenfificarea genetica solurilor.

Componentele solului prezinta culori diferite, pe care le imprima si solului respectiv, in masura mai mare sau mai mica, in functie de proportia lor. De exemplu, humusul imprima solului culori inchise, de la brun pana la negru ; silicea, carbonatul de calciu, sarurile usor solubile, culori albicioase, oxizii si hidroxizii ferici, colorit de la rosu la galben; compusii ferosi, culori verzui-albastrui-vinetii etc. Prin combinarea culorilor date de componentele respective rezulta alte numeroase culori, caracteristice diferitelor soluri si orizonturi.

Exprimand compozitia solului, culoarea constituie criteriul principal de separare a orizonturilor pe profil de recunoastere si denumire a majoritatii solurilor. Pentru inlaturarea subiectivismului si exprimarea in termeni universal-valabili, cu semnificatii precise, culoarea solurilor se determina cu ajutorul sistemului Munsell. Aplicat in toate domeniile in care este necesara determinarea si denumirea culorilor, sistemul Munsell stabileste intreaga gama de culori posibile, in functie de trei variabile: nuanta, valoare si croma.

Nuanta exprima culoarea dominanta spectral. Pentru stabilirea nuantei posibile, sistemul Munsell porneste de la roza prezentata in figura 5.1. in care, central este asezat cenusiul neutral N, considerata culoare neutra, de referinta, iar radial 5 culori de baza si 5 intermediare in ordinea: R (red = rosu), YR (yellow-red = galben-rosu), Y (yellow = galben), GY (green-yellow = verde-galben), G (green = verde), BG (blue-green = albastru-verde), B (blue = albastru), PB (purple-blue =violet-albastru), P (purple =violet) si RP (red-purple = rosu-violet).

Fiecare dintre cele 10 domenii de nuante mai sus amintite este gradat de la 0 la 10, cifrele respective fiind asezate inaintea simbolurilor (de exemplu, 0YR 5YR10YR). Cu cat cifrele cresc, cu atat nuanta este mai apropiata de culoarea care urmeaza si cu cat acestea scad, cu atat nuanta este mai apropiata de culoarea precedenta. De exemplu, 10 YR inseamna culoare intermediara intre galben si rosu, dar cu evolutie spre galben (10YR = 0Y); 0YR, culoare, de asemenea, intre galben si rosu dar cu evolutie spre rosu (0YR = l0R); 7,5 este mai putin galben si deci mai rosu decat l0YR ; 5 YR este mai putin galben si deci mai rosu decat 7,5 YR; 2,5 YR este mai rosu decat 5YR etc.

Pentru fiecare nuanta in parte (de exemplu, 2,5YR, 5YR, 7,5YR, l0YR, 2,5Y, 5Y etc.) a fost stabilita si trecuta pe cate o plansa intreaga gama de culori a nuantei respective. Fiecare plansa are notat simbolul nuantei in coltul din dreapta sus (de exemplu, l0YR). Culorile intr-o anumita nuanta, deci de pe o anumita plansa, sunt aranjate sistematic, in functie de valoare si croma

Valoarea compartimenteaza plansa de jos in sus in 10 trepte, notate cu cifre de la l la 10 si arata gradul de stralucire (luminozitate) a culorii respective; valorile mici arata culori inchise (l =negru pur teoretic), iar valorile mari culori deschise (10 = alb pur teoretic).

Fig. 5.1. Roza culorilor in sistemul Munsell

Croma compartimenteaza plansa de la stanga la dreapta, se noteaza cu cifre de la l la 20 (pentru cazul special al solurilor de l la 8) si indica in cadrul fiecarei valori intensitatea (saturatia) culorii. Valorile si cromele, care impart plansa in compartimente, se noteaza sub forma de fractie (2/1, 3/5 etc.), numaratorul aratand valoarea, iar numitorul croma Fractia adaugata simbolului nuantei (10 YR, 5Y etc.) constituie notarea completa a culorii respective, notare ce se foloseste la denumirea culorii solului in text (de exemplu, culoare l0YR 1/1, ceea ce inseamna culoare neagra). Cu cat valorile si cromele sunt mai mari, cu atat culorile sunt mai deschise si mai putin intense (valorile si cromele cele mai mari indica culori apropiate de nuanta tipica a plansei respective) si cu cat sunt mai mici, cu atat culorile sunt mai inchise si mai intense (valorile si cromele cele mai coborate indica, practic, culoarea neagra) In cazul special al determinarii culorii solului s-a constatat ca sunt suficiente 8 planse, 7 generale si una combinata ( pentru solurile cu gleizare, ce au culori specifice), care alcatuiesc Atlasul Munsell de culori pentru soluri. Cele sapte planse generale sunt, in ordine urmatoarele: 10R; 2,5YR; 5YR; 7,5YR; 10 YR; 2,5 Y si 5 Y intrucat majoritatea solurilor din tara noastra au culori ce se incadreaza in plansa (nuanta) 10 YR, aceasta este prezentata in fig. 5.2., in alb-negru, pentru a exemplifica compartimentarea, notarea valorilor si cromelor, precum si denumirile culorilor respective. Cea de-a opta plansa este o plansa combinata, care cuprinde culorile in nuantele 5Y, 5GY, 5G, 5BG si 5 B, intalnite la solurile cu fenomene de gleizare (culori cenusii, cenusii-verziu, cenusii-albastrui si verzui).

Atlasul Munsell inlatura subiectivismul si permite exprimarea culorii in termeni universali valabili, cu semnificatii precise, dand posibilitatea de definire parametrica a unor soluri si orizonturi. Diferitele soluri si orizonturi in actualul sistem de clasificare din tara noastra se definesc, intre altele, si prin culoarea exprimata in sistemul Munsell.

Fig. 5.2. Schema plansei 10 YR

2.Neoformatiile

Componente esentiale si de multe ori indispensabile ale solului neoformatiile au luat nastere in timpul procesului de solificare, dar care se deosebesc de masa orizonturilor prin forma, culoare, compozitie chimica etc. In functie de modul cum s-au format pot fi de natura chimica (minerala) si de natura biologica.

Neorformatiile chimice rezultate din acumularea de saruri solubile se intalnesc la solurile cu fenomene de eluviere-iluviere, au culoare albicioasa si sunt reprezentate prin: pseudomicelii (depuneri fine, cu aspect de micelii de ciuperci), eflorescente (depuneri cu aspect de inflorescente), vinisoare (depuneri alungite, pe traseul radacinilor descompuse), tubusoare (mai groase decat vinisoarele), pete (depuneri pe fetele agregatelor structurale sau pe peretii crapaturilor), pungi sau cuiburi (acumulari de saruri solubile); pete si concretiuni de carbonat de calciu, numite papusi de loess. Neoformatiile de saruri solubile sunt caracteristice orizonturilor saraturate, iar cele de carbonat de calciu orizonturilor Cca.

Neoformatiile, rezultate din acumularea oxizilor, sunt reprezentate prin depuneri si separatii de oxizi de fier si oxizi de mangan, sub forma de pete (precipitari de oxizi pe fetele elementelor structurale sau pe peretii crapaturilor) si bobovine (concretiuni de fier si mangan, de culoare bruna-negricioasa, de marimea bobului de mazare). Aceste neoformatiuni se intalnesc in solurile umede, cu fenomene de migrare a oxizilor, cu procese de reducere si oxidare a acestora. Sunt caracteristice orizonturilor gleice si gleizate, stagnice si stagnogleizate si a unor orizonturi spodice.

Neoformatiile rezultate din acumularea argilei se intalnesc la solurile cu fenomene de eluviere-iluviere a argilei. Argila migrata din partea superioara a solului se depune mai jos pe profil, sub forma de pelicule in jurul grauntilor de nisip sau pe fetele agregatelor structurale. Peliculele de argila sunt caracteristice orizonturilor argiloiluviale Bt.

Neoformatiile reziduale se intalnesc la solurile cu fenomene intense de eluviere a coloizilor (argila, sescvioxizi, humus) si sunt reprezentate prin graunti de nisip, fara pelicula coloidala, prin pudrari de silice (pete albicioase de pudra de silice la suprafata agregatelor structurale sau a particulelor grosiere de sol) si prin aglomerari de particule de sol, 'dezbracate' de pelicula coloidala. Sunt caracteristice orizonturilor (EI, Ea), Ame, E+B.

Neoformatiile biogene, sunt rezultatul actiunii din sol a organismelor animale si a radacinilor plantelor. Ele sunt reprezentate prin: coprolite (aglomerari rezultate din actiunea ramelor asupra solului); crotovine (vechi galerii de cartite, harciogi, popandai etc, de obicei umplute cu material din alt orizont); cervotocine (canale de rame sau alte animale mici); culcusuri sau lacasuri de larve si cornevine (canale mari de radacini lemnoase). Neoformatii biogene se gasesc, practic, in toate solurile. Frecventa si natura lor difera de la sol la sol.