SOLUL. CARACTERISTICI GENERALE

LA BIOLOGIE

EFECTUAT: MIHAILA ANA

ROsCA DIANA

LUPAsCU MARINA

PERJU MARIANA

-CHIsINĂU 2004-

SOLUL. CARACTERISTICI GENERALE

O dezvoltare economica avantajoasa se bazeaza pe principii durabile în ceea ce priveste toate componentele naturale: aerul, apa, solul, biodiversitatea, padurile si resursele subsolului. Fiecare din elementele enumerate mai sus joaca un rol foarte important în viata contemporana. Apa, care este considerata elixirul vietii, este foarte utila atît pentru natura cît si pentru om. Ea influienteaza dezvoltarea vegetatiei, solurilor, mentinerea vietii animalelor, etc.Tot ea contribuie la procesele exogene si modificarea reliefului. Aerul, care se întîlneste adînc în scoarta terestra, si foarte departe sus în atmosfera este si el extrem de folositor. Datorita lui putem trai si respira. Aerul, ca si apa, sunt necesare vietii si activitatii omului, dar totusi cel mai important rol în natura, îl joaca solul.

Solul are foarte multe difinitii, fiecare semnificînd ceva anume. Una din ele este urmatoarea: SOLUL este materialul fragil si afînat care acopera într-un strat subtire toata suprafata scoartei terestre. Fara el, continentele ar fi lipsite de majoritatea faunei si florei. De aici deducem faptul ca solul depinde mult de forma de relief deasupra carei se afla.

Constructia de baza a formelor de relief este creata de catre forte ce actioneaza în interiorul Pamîntului. Aceste procese extraordinare produc zilnic schimbari în aceasta structura de baza, o deformeaza în mod continuu.

Natura terestra, componenta lumii vegetale si animale au evolutionat de la cele mai primitive forme pîna la asociatiile biologice contemporane. De la începutul revolutiei industriale, adica de la mijlocul secolului al XVIII-lea activitatea umana a avut si ea un rol important în modelarea suprafetei Pamîntului, cîteodata chiar cu efecte surprinzatoare. Continentele au ajuns la forma lor si în pozitiile actuale în urma miscarii placilor ce formeaza scoarta solidificata a Pamîntului, adica datorita placilor tectonice. În istoria de 4 miliarde de ani a Pamîntului s-au mai petrecut multe alte schimbari, pîna ce planeta noastra a capatat înfatisarea de azi Concomitent a avut loc si formarea solului - pedogeneza.

Dar cum se formeaza solul însusi? Solul se formeaza la suprafata uscatului din stratul superior al rocilor pe anumite elemente de relief. Acest proces este foarte îndelungat si consta în interactiunea mai multor factori de pedogeneza cum ar fi: roca-mama, organisme vii (animale si microorganisme), clima, vegetatie, relief, ape freatice si de suprafata, timpul geologic.

Cel mai important factor în formarea solului este alterarea rocilor, care este conditionata de existenta a 24424x2320y tmosferei. Rocile de la suprafata scoartei terestre, fiind supuse proceselor de dezagregare (care pot fi de trei forme: fizica, adica maruntirea; chimica: producîndu-se reactii chimice sub influienta apei de suprafata sau din roca, a bioxidului de carbon, a sulfului sau a oxigenului si dezagregarea biologica: adica efectul distructiv al diferitelor vietati; efecte majore pot fi produse si de influientele chimice ale unor organisme vegetale, cum ar fi unele alge si lichieni care produc acizi ce fac suprfetele rocilor mai poroase), se sfarîmiteaza în particule mai mici - nisip, praf, mîl - si astfel participa la formarea structurii si compozitiei chimice si mineralogice a solului.

Un alt factor extrem de necesar în formarea solului este clima. Ea conditioneaza formarea diferitor tipuri de soluri. Datorita climei, formei si înclinatiei planetei noastre Terra fata de suprafata ecliptica, pe glob se produc anotimpurile si se formeaza fisiile termice. Fisiile termice, numite si brîuri termice, la rîndul lor contribuie la formarea zonelor climaterice, biogeografice. În asa mod se creeaza zonalitatea naturala.

Datorita acestor zonalitati în fiecare regiune se formeaza anumite ecosisteme naturale, anumite biocenoze si anumite varietati de sol. De exemplu, solurile care se formeaza în conditii medii, reprezentative sau dominante în zona respectiva, se numesc zonale, automorfe, adica formarea lor nu este conditionata de anumiti factori specifici. În cazurile cînd directia solificarii este conditionata de unele proprietati specifice ale rocilor materne (argile fine, calcare, etc.) se formeaza soluri litomorfe (conditionate de roca). În zonele cu un surplus mare de precipitatii atmosferice si unde apele freatice sunt prezente la adîncimi foarte mici, se întîlnesc solurile hidromorfe (conditionate de umiditate). Prezenta sarurilor solubile în rocile materne sau în apele freatice conduce la formarea solurilor sanilizate, halomorfe (înfluientate de saruri). În depresiuni, în vai si în luncile rîurilor unde procesul de sedimentare este permanent în dinamica se formeaza solurile dinamomorfe (care se formeaza pe sedimente contemporane). Solurile care traverseaza arealele solurilor automorfe si se îmbogatesc cu parcele fine de argila si cu sescvioxizi (Fe O , Al O , etc), devin iluviale (de acumulare).

Alt factor important sunt organismele vii (indeosebi vegetatia si microorganismele) care si ele conditioneaza formarea diferitor feluri de sol.

Primele organisme la suprafata uscatului au fost algele monocelulare, care si astazi formeaza la suprafata solului pelicule sau pete verzi. Fiind autotrofe, adica avînd capacitatea de a asimila energia solara si a insusi elemente minerale din mediul înconjurator, ele produc prin fotosinteza substante organice. Aceasta materie prima se acumuleaza la suprafata rocilor, fiind partial descompusa de catre microorganisme în elemente minerale initiale (apa, CO , elemente nutritive, etc).

Gratie stabilitatii conditiilor vitale pe care le asigura, solul este cel mai populat mediu de viata. Totalitatea animalelor ce traiesc în sol constituie pedofauna acestuia. Pedofauna este si ea la rindul ei împartita în trei categorii: microfauna-organisme ce nu depasesc lungimea de 0,2 mm, mezofauna- organisme ce au lungimi cuprinse între 0,2 si 8 mm, si macrofauna- organisme ce au lungimi de la 8 pîna la 80 mm.

S-a constatat ca pe o suprafata de un hectar de sol se contin aproximativ 3 tone de bacterii, 3 tone de ciuperci microscopice, 1 tone de actinomicete, 100 kg de alge, 100 kg de protozoare, 500 kg de rîme, 50 kg de nematode, 40 kg de artropode, 30 kg de moluste, 20 kg de serpi si rozatoare, etc. în fiecare cm cub de sol se gasesc pîna la 7-10 miliarde de microorganisme.

Dupa pieirea organismelor vii din sol, resturile vegetale si animale sunt transformate în humus. Acesta este o parte esentiala a materiei organice a solului, si cel mai important component al lui.

Humusul prezinta un amestec de substante organice foarte complicate. Unii chimisti considera ca humusul este cea mai complicata substanta pe planeta. Rolul de baza al humusului în procesul de solificare si în natura în genere consta în faptul ca el reprezinta o substanta conservata, un accumulator de energie solara, fixate în materia organica de generatiile precedente ale plantelor si animalelor. Aparitia humusului a stopat procesul de mineralizare, de descompunere totala a ramasitelor organice. Humusul a facut posibila acumularea pe viitor a energiei solare, a contribuit la formarea solurilor primitive initiale, deci la aparitia pedogenezei. În continuare evolutia organismelor terestre, a asociatiilor vegetale si animale s-a produs concomitent cu evolutia solurilor, contribuind astfel la evolutia ecosistemelor naturale. Humusul contine diferite elemente si substante nutritive, ce asigura fertilitatea solului.

Prin fertilitate se întelege proprietatea solului de a asigura plantele cu substante nutritive (compusi ai elementelor chimice cu care se hranesc plantele), apa si aer necesare dezvoltarii normale în perioada de vegetatie. Deci, solul este format atît din substante organice, cît si din substante minerale.

S-a constatat stiintific ca în stratul de sol cu grosimea de un metru pe o suprafata de un hectar se contin în medie 290 tone humus, 15 tone azot, 19 tone fosfor, 204 tone potasiu, precum si o cantitate importanta de microelemente: cupru, zinc, mangan, molibden, etc.

Fertilitatea este si ea de doua tipuri: fertilitate naturala si fertilitate economica.

Fertilitatea naturala (potentiala), a solului este un rezultat al fenomenelor naturale (fizice, chimice, biologice), neinfluientate de om. Ea se dezvolta continuu si este determinata de compozitia fizica si biochimica a solului, de conditiile de clima si relief si se manifesta prin capacitatea de reproducere spontana a vegetatiei.

Fertilitatea economica (antropogena) a solurilor apare ca urmare a unor activitati modificatoare a omului. Ea depinde de aplicarea corecta a tehnicilor agricole corespunzatoare (lucrari agrotehnice, îngrasaminte, irigatii, desecari, etc).

Solul contine si o anumita cantitate de apa. Apa dizolva unele substante nutritive pe care plantele le absorb împreuna cu ea.Solul contine si aer, care este necesarpentru respiratia radacinilor plantelor, animalelor si microorganismelor. Rezulta ca solul nu este solid. Aproximativ 2/5 din el este alcatuit din apa si aer.

Un alt factor este timpul geologic. Solul se formeaza într-o perioada îndelungata de timp. S-a constatat ca solurile contemporane s-au format în ultimile 8-10 mii de ani. De exemplu, un strat de sol cu grosimea de un cm, pe o suprafata neteda, se formeaza într-o perioada de la cîteva zeci de ani pîna la 100 de ani.

Învelisul discontinuu al solului se numeste pedosfera, grosimea sa variind de la cîtiva cm pîna la cîtiva m. Stratul superior al solului este cel mai productiv si are aproximativ 25 cm ; cultivarea intensa însa poate diminua puternic calitatea sa.

Cu toate ca exista posibilitatea de a cultiva plante în rezervoare cu apa, lucru care se numeste hidroponica cea mai buna solutie este de a cultiva plante în sol. Acesta este rolul solului în natura, asta îl face deosebit si util, de neînlocuit.

TIPURI DE SOL

Caracteristicile solului variaza de la o zona la alta în functie de numerosi factori, cum ar fi clima si altitudinea. În fiecare zona climatica predomina un tip de sol. În zonele calde se înzîlnesc solurile rosii (culoare rosie) si laterite (de culoare balbena), sarace în humus si saruri minerale. În stepe si deserturi solurile sunt cenusii sau brune. În zonele temperate, predomina cernoziomurile de culoare neagra si cu fertilitate ridicata, solurile brune si podzolurile legate de portiunile forestiere. Exista circa 720 de variatii de sol, fiecare din ele avînd ceva caracteristic.

Solurile cenusii albice (denumirea precedenta - cenusii deschise de padure) se întîlnesc fragmentar pe rocile luto-nisipoase, suportate de argile la adîmcimea de 150-200 cm. S-au format sub padure în majoritate carpinete-quarcete. Orizontul superficial ocric trece evident într-suborizont albic (cu SiO amorf), slab structurat. Spre adîmc acest suborizont trece în brun-roscat cu structura columnara sau prismatica si dura.

Solurile cenusii molice (denumirea precedenta -cenusii închise de padure) s-au format în conditiile padurilor de stejar cu învelis ierbos dezvoltat. Le este caracteristic un orizont A molic humnificat, cu structura grauntoasa mare, cu caracter eluvial slab pronuntat.

Solurile cenusii vertice se formeaza sub padurile de quarcete- carpinete, pe roci argiloase grele. Formarea profilului este influientata de componenta rocii materne. Are totodata particularitati vertice (nuante verzui, fete de alunecare, abundenta de argila fina).

Cernoziomurile se deosebesc prin caracterul acumulativ, bine humificat (la adîncimea de 80-100 cm continutul de humus depaseste 1%) structurat si afînat (molic). Regimul de umiditate - periodic percolativ si nepercolativ. Reactia solului este neutra sau slab alcalina. Cernoziomurile se formeaza sub paduri preponderant quarcete si cu învelis ierbos. Profilul cernoziomului are caracter molic relativ humnificat. Cernoziomul ca tip este reprezentat de 5 subtipuri - argiloiluvial, levigat, tipic, carbonatic si vertic.

Cernoziomurile argiloiluviale s-au format sub padurile de stejar cu învelis de ierburi bine dezvoltat, care contacteaza cu stepele mezofite. Orizontul de la suprafata este de tip molic, fara caractere de eluviere si doar slab pudrat cu SiO . Orizontul B în partea inferioara are caracter iluvial cu continut mai ridicat de argila fina, structura poliedrica, tasat.

Cernoziomurile levigate se formeaza în conditiile stepelor mezofite ale zonei de silvostepa, dar se întîlnesc si sub paduri de stejar cu învelis ierbos. Profilul are un caracter general molic, levigat, adica lipsit totalmente de carbonati. Ca regula, prezenta carbonatilor (efervescenta) începe ceva mai jos de limita inferioara a orizontului B.

Cernoziomurile tipice reprezinta subtipul modal al tipului. Se formeaza în conditii de stepa, uneori cu pîlcuri de stejar pufos. Orizontul A este bine humificat, structurat si afînat. Orizontul B este de tranzitie, fiind mai slab humificat, cu structura grauntoasa mare si bogat în diferite forme de carbonati. Subtipul se divizeaza în doua: moderat humifere si slab humifere. Primele se formeaza sub stepele mezofite si xerofite cu pîlcuri de stejar pufos, iar ultimele se formeaza sub steeple xerofite cu comunitati de negara si paius.

Cernoziomurile carbonatice se formeaza în conditiile stepelor xerofite si doar partial cu pîlcuri de stejar pufos. Sunt slab humificate ca cele precedente, cu strustura mai putin stabila. Contin carbonati chiar de la suprafata.

Cernoziomurile vertice se formeaza în conditii de stepa, pe roci argiloase cu continut ridicat de argila fina. Orizontul A este molic, structurat, însa tasat, dur. Orizontul B, fiind si el în genere molic are caractere vertice - nuante verzui, structura bulgaroasa mare, fete stralucitoare. Dupa nivelul si continutul carbonatilor cernoziomurile vertice pot fi carbonatice, tipice sau levigale (caracter la nivel de gen).

Redzinele se formeaza pe calcare si marne, atît sub influienta asociatiilor ierboase de stepa, cît si de padure. Procesele pedogenetice se produc doar în stratul alterat de la supratata rocilor calcaroase. Profilul solurilor redzinice este tipul fara orizontul de tranzitie B. Orizontul superficial are caracter molic-humificat, structurat, uneori scheletic, suportat de roca. Redzinele se divizeaza în doua subtipuri: levigate si tipice.

Vertisolurile se formeaza în conditii de stepa si silvostepa, sub vegetatie ierboasa, pe roci argiloase grele (continut mare de argila fina). Procesele pedogenetice sunt conditionate de proprietatile specifice ale acestor roci, care în stare umeda gonfleaza, iar în stare uscata crapa. Solificarea se produce doar în stratul de la suprafata. Astfel, solul prezinta un strat amestecat, de culoare cenusie închisa, uneori cu nuante verzui, avînd o structura bulgaroasa mare, cu fete de alunecare. Vertisolurile se divizeaza în subtipuri: molic si ocric.

Solurile cernoziomoide se formeaza în conditii de stepa si silvostepa, pe terenurile unde periodic sau permanent persista un surplus de umezeala. Pentru profilul acetor soluri este caracteristi orizontul A molic, bine humificat si structurat. Orizontul B are caracter hidric conditionat de pînza capilara sau nivelul ridicat al apelor freatice. Se divizeaza în doua subtipuri- levigate si tipice.

Mocirlele se formeaza în arealele cu exces de umiditate. Nivelul apei freatice se afla în profil, ajungînd pîna la suprafata. Solurile sunt mlastinoase, procesele pedogeneze au caracter anaerob. Mocirlele pot fi tipice, gleice si turbice.

Solurile turboase se formeaza în conditii permanent anaerobe, cînd ramasitele plantelor hidrofile se descompun prea putin si se conserveaza în sol sub forma de turba. Solurile turboase pot fi de doua feluri: tipice si gleice.

Soloneturile se formeaza în conditii de stepa, pe rocile argiloase care contin saruri solubile (NaCl, Na SO etc.). Principalele caractere sunt conditionate de prezenta cationilor de Na care partial înlocuiesc în complexul absorbtiv Ca. Prezenta Na conduce la formarea humatului de Na, care, spre deosebire de humatul de Ca, este mai solubil si mai cafeniu. Structura devine bulgaroasa sau columnara. Profilul solonetului consta din orizontul A cu caracter solodizat-cenusiu deschis, lamellar, columnar. Grosimea profilului este relativ mica (50-60 cm).

Solonceacurile se formeaza sub influienta apelor fretice mineralizate. Evaporarea apei conduce la acumularea în profil si la suprafata solului a sarurilor solubile. Dupa nivelul apelor freatice se divizeaza în doua - molice si hidrice.

Solurile deluviale se formeaza la baza versantilor si în vai pe contul parcelelor neselectate, transportate de torentii de scurgere. Profilul acestor soluri consta din straturi de material solificat ( humificat, structurat) mai mult sau mai putin transformat de procesele pedogenetice actuale locale. Aceste soluri sunt foarte profunde, humificate si bine structurate. În functie de caracterul materialului initial solurile deluviale pot fi molice sau ocrice.

Solurile aluviale sunt cele mai tinere si se formeaza în luncile rîurilor pe depunerile aluviale recente. Ele se divizeaza în subtipuri-tipice, hidrice, vertice, si turbice.solurile aluviale pot fi salinizate, solonetizate, si gleizate.

Solurile de padure se formeaza în conditii de silvostepa si sub paduri de foioase însotite de un covor ierbos. Se caracterizeaza prin faptul ca stratul de sol are o grosime mica si contine o cantitate mica de humus. Solurile de padure se divizeaza în doua tipuri : cenusii de padure si brune de padure.

Solurile cenusii de padure se formeaza sub paduri de stejar, stejar cu artar, sau amestec de tei si frasin. Se evidentiaza doua subtipuri principale: cenusii tipice si cenusii-închise de padure. Profilul lor este bine evidentiat în orizonturi genetice. Grosimea solului variaza de la 40 pîna la 90 cm, carbonatii apar, ca regula, la adîmcimi de 120-150 cm, au o structura glomerulara-nuciforma. Contin substante în cantitati insuficiente, dar reactioneaza pozitiv la introducerea îngrasamintelor naturale si la cele chimice de azot.

Solurile brune de padure se formeaza sub padurile de fagsau de stejar. Au un profil slab diferentiat în orizonturi genetice. Culoarea lor este brun-deschisa uneori roscata, structura glomelurala, cu o compozitie mecanica usoara. Regimul hidric este suficient. Solurile nu contin carbonati si sunt favorabile pentru plantatiile de pomicole si soiurile de tutun aromat.

SOLURILE MOLDOVEI

În tara noastra resursele funiciare si de sol reprezinta 33,8 mii km avînd urmatoarea structura pe categorii de folosinta: teren agricol- 75,5 %, paduri si plantatii forestiere- 12,5 %, alte categorii de terenuri- 12 %. Plantatiile perene- preponderent vii si livezi, care se supun cu regularitate lucrarilor si tratamentelor chimice, constituie 14,5 % din terenurile agricole. Astfel suprafetele supuse lucrarilor intensive ocupa aproape 2/3 din suprafata totala a tarii si 85,3 % din suprafata terenurilor agricole.

Dupa calitatile naturale, solurile Republicii Moldova fac parte din categoria celor mai valoroase din zona temperata.

Spatial, pe teritoriul Moldovei este pronuntata zonalitatea pe altitudine si pe latitudine. În nord-vestul Codrilor, la altitudinea de 300-400 m deasupra nivelului marii, în padurile de fag si carpen s-au format solurile brune de padure. La altitudinea de 200-250 m deasupra nivelului marii, în gorunisuri s-au format soluri cenusii de padure, iar în locurile mai joase - cernoziomurile care parca contureaza solurile cenusii si brune de padure.

Cele mai raspîndite soluri din Moldova sunt cernoziomurile, care ocupa 75 la suta din suprafata teritoriului tarii.

Penrtu Codri sunt caracteristice solurile brune de padure si cele cernoziomice. Zonalitatea pe latitudine este marcata bine de caracterul raspîndirii cernoziomurilor. În nordul republicii predomina cernoziomurile tipice si levigate, în partea centrala se întîlnesc cernoziomurile podzolite si levigate, iar la sud sunt raspîndite cernoziomurile obisnuite si carbonatice. În luncile inundabile ale rîurilor sub vegetatia de lunca si de balta s-au format solurile intrazonale. Eroziunile au influientat la formarea solurilor cu diferit grad de eluviune. Sunt raspîndite soluri de toate profilurile, aluviale si deluviale. Dupa componenta fizico-chimica, solurile fertile constituie 80 de % din teritoriul republicii. Din ele 63 % revin solurilor cu textura lutoasa, 15 % - usoare, argiloase-grele. 17 % din total sunt soluri luto-nisipoase si usor lutoase. Cele argiloase (grele) ocupa 1 %, cele luto-nisipoase 3 % , si solurile pietroase 1,5 %.

În tabelul de mai jos este reprezentata raionarea solurilor din Republica Moldova:

Astfel, Republica Moldova a fost împartita în patru provincii:

Provincia de silvostepa ce ocupa 38,8 % din teritoriul republicii. În aceasta provincie predomina cernoziomurile tipice si cele lavigate. Solurile cenusii de padure constituie circa 10 %. Suprafata solurilor hidromorfe, precum si a celor humice carbonate este neînsemnata.

Provincia de paduri a Moldovei Centrale (Codrii) ocupa 16 % din teritoriul republicii. Suprafata solurilor de padure constituie 40 %, a cernoziomurilor podzolite si celor lavigate - circa 30 %.

Provincia de stepa a Dunarii ocupa 34,7 % din teritoriul republicii. Genetic, tine de vegetatia de stepa. Aici predomina cernoziomurile obisnuite si cele carbonatice,pe alocuri se întîlnesc cernoziomuri xerofite de padure si cernoziomuri compacte.

Provincia de stepa ucraineana cu cernoziomuri sudice.

DEGRADĂRI ALE SOLULUI

Omul , pentru a-si întretine existenta la început, la etapele colectarii, strînsului si vînatului a folosit numai ,,darurile naturii", adica doar ceea ce producea natura, fara a folosi si influienta solul. Ulterior însa, la etapa vitaritului, prin pasunat, activitatea omului a influientat de-acum într-o anumita masura mersul natural al pedogenezei si starea solurilor. Vitele nimicesc partial învelisul ierbos, modifica bilantul masei organice, care conditioneaza formarea humusului, taseaza stratul superior, ceea ce conduce permiabilitatea si productivitatea solului. Însa în mod radical omul a modificat si a dereglat pedogeneza naturala odata cu trecerea la etapa agriculturii. Prelucrarea solului, chiar si cea mai primitiva, conduce la nimicirea totala a vegetatiei, a biocenozei naturale, la înlocuirea ei cu o anumita cultura. Prima sapatura sau aratura modifica structura naturala, morfogeneza solului. Trecerea la arat a fost urmata de distrugerea componentei stratului de la suprafata, de descompunerea rapida a ramasitelor organice, de modificarea bilantului elementelor nutritive si al mersului natural al proceselor pedogenetice. S-a redus ponderea masei recent sintetizate si a cantitatii elementelor biofile acumulate. În acelasi timp s-a majorat viteza descompunerii masei organice si eliminarii, împreuna cu recolta, a anumitor cantitati de elemente biofile. Aceste procese duc la scaderea reuervelor de humus (la dehumificare) si a elementelor nutritive.

În asa mod se produce degradarea solului, adica înrautatirea proprietatii fizice ale solului si reducerea potentialului lui de productivitate. În ultimile decenii aceste procese de degradare sunt însotite si de poluarea solului - introducerea în sol a diferitor deseuri si substante toxice.

POLUAREA SOLULUI

În scopul restabilirii si sporirii productivitatii, în sol se introduc îngrasaminte minerale si organice, diferite substante numite fertilizanti. Însa îngrasamintele minerale, de rînd cu elemntele nutritive, mai contin si alte elemente si substrate ( asa-numitul balast ), iar gunoiul de grajd contine tot mai multe componente neorganice. Poluarea solului cu materiale dure are loc datorita difuzarii, raspîndirii diferitelor substante toxice, deseuri, care se deosebesc de componenta chimica a solului. S-a majorat cu mult volumul de deseuri de diferita natura, care nimerescîn solurile prelucrate. Folosirea nechibzuita a îngrasamintelor minerale, precum si a pesticidelor, a pelor de scurgere, conduce la poluarea chimica a solurilor, la acumularea în sol a substantelor toxice si modificarea componentei chimice initiale a solurilor.

În anii '70-90 în Moldova au fost folosite intens, deseori în mod nechibzuit, pesticidele si îngrasamintele minerale, ceea ce a conditionat poluarea solurilor cu diferite substante toxice, cu reziduri ale pesticidelor. Pe suprafete mari s-a produs poluarea solurilor cu nitranti. În solurile ocupate cu vii se acumuleaza cupru- metal greu toxic. De-a lungul soselelor se acumuleaza un alt metal greu toxic - plumbul. În împrejurimile oraselor si satelor se acumuleaza mari cantitati de diferite deseuri.

Cu toate ca în ultimii ani folosirea pesticidelor si fertilizantilor s-a redus, poluarea solurilor continua.

EROZIUNEA SOLULUI

Solul este este expus permanent procesului natural de eroziune ca rezultat al actiunii factorilor de mediu ( apa, aer, temperatura ). Activitatea omului a condus la intensificarea pronuntata a eroziunii naturale datorita despaduririlor masive, pasunatului excesiv monocultuilor, etc. Cantitativ, inntensitatea de eroziune se reflecta în volumul de detritus transportat de ape, ca rezultat al spalarii stratului de sol de pe terenurile naturale. La producerea eroziunilor participa mai multi factori:vîntul, apele, lipsa vegetatiei etc.

Vîndul spulbera de la suprafata solului particule si le transporta prin curenti de aer la mari distante, unde acestea cad din nou pe sol. Cantitatea spulberata de vînt poate fi uneori destul de mare. De exemplu, în urma unei furtuni de vînt poate fi dezgolit un strat de circa 25 mm în doar cîteva ore.

Actiunea apei este un alt mod de producere a eroziunii. Apa actioneaza fie la suprafata (de exemplu-prin ploi torentiale), prin îndepartarea particulelor fine ale solului, fie prin patrunderea în adîncime si dislocarea, transportul solului cu suvoaiele de apa la distante mari.

Dar, totusi, cauza principala a eroziunii consta în lipsa unei vegetatii care sa asigure stabilitatea solului, chiar daca aceasta s-ar limita doar la un covor de iarba întretinut permanent în stare vie. Împadurirea este cel mai eficient mijloc de obtinere a unei rezistentela eroziune. În solul din preajma padurilor radacinile plantelor se întetesc, formînd o retea protectoare. Daca acest dens covor vegetal este îndepartatpentru a se face loc monoculturilor, capacitatea de rezistenta scade foarte mult.

Folosirea excesiva a pesticidelor poate avea de asemenea urmari grave în ceea ce priveste eroziunea solurilor.

CE PUTEM FACE NOI

PENTRU A PUTEA TRĂI ÎNTR-UN MEDIU AMBIANT CURAT sI NEPOLUAT, TREBUIE SĂ RESPECTĂM NIsTE REGURI EXTREM DE IMPORTANTE:

SĂDIREA A CÎTOR MAI MULŢI POMI sI ARBUsTI

PĂSTRAREA CURĂŢENIEI NU NUMAI ÎN APROPIEREA LOCUINŢEI NOASTRE, DAR sI ÎN ÎMPREJURIMILE LOCALITĂŢII ÎN CARE TRĂIM

RESPECTAREA CANTITĂŢILOR DE ÎNGRĂsĂMINTE MINERALE SAU NATURALE, ETC

BIOBIBLIOGRAFIE:

CARTEA - PĂMÎNTUL-PRINCIPALA BOGĂŢIE NATURALĂ A MOLDOVEI

CARTEA - GEOGRAFIA FIZICĂ A REPUBLICII MOLDOVA

COLECŢIA - ARBORELE LUMII

SITE-UL - WWW.REFERAT.RO

PĂRERI PROPRII