Desi denumirea
lor ne-ar putea duce cu gandul la ceva urias si inspaimantator, vulcanii
noroiosi sunt - de fapt - niste ridicaturi conice (de forma unor palnii cu
varful in sus), care seamana cu niste musuroaie mai inalte si mai intinse.
Aceste conuri se formeaza la suprafata pamantului, prin eruptia gazelor
degajate de zacamintele de hidrocarburi din subsol (hidrocarburile sunt compusi
chimici, organici, formati din carbon si d 757o1417h in hidrogen). Pornind de undeva din
adancul pamantului, gazele emanate isi fac loc catre suprafata, impingand in
drumul lor apa si noroiul pe care le intalnesc in cale. Astfel, in zona prin
care gazele ies in atmosfera (degajand si un miros de sulf), apa si noroiul
argilos aduse din subsol se revarsa, depunandu-se in straturi conice si
continuand sa bolboroseasca incet. Desi reprezinta un fenomen rar intalnit la
nivel mondial, vulcani noroiosi putem admira si noi, in
Declarata inca din anul 1924 monument al naturii, zona Paclele Mari - Paclele
Mici (situata in apropierea comunei buzoiene Berca) este singurul loc din
Europa in care pot fi vazuti vulcani noroiosi, fenomene similare
inregistrandu-se doar in Siberia si in Australia. De altfel, Romania este o
tara - se pare - prielnica vulcanilor noroiosi: astfel de fenomene se produc
frecvent in Subcarpatii de curbura (in special in zona Buzaului), dar au mai
fost semnalate, in ultimii 150 de ani, si in alte locuri (langa Ocna Sibiului,
la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar si in anumite zone
colinare din Moldova - unde micii vulcani noroiosi erau numiti "gloduri" sau
"ochiuri de gloduri"). Totusi, formele cele mai interesante de vulcani noroiosi
- si cu dimensiunile cele mai mari - pot fi intalnite in rezervatia mixta
(geologica si botanica) situata la 12 kilometri de Berca, cu o suprafata de
aproximativ 30 de hectare.
In zona Paclelor Mici, pe o suprafata de aproape 10 hectare, se afla cei mai
multi dintre vulcanii noroiosi, de forme extrem de variate, dar de dimensiuni
relativ reduse. Aici pot fi vazuti vulcani deja formati, cu cratere in forma
unor trunchiuri de con, avand inaltimea intre 2 si 8 metri, iar in varf - mici
lacuri de "lava" rece, mai exact un amestec de pamant si apa. Aceasta pare sa
clocotesca, scotand bulbuci provocati de gaze. Noroiul, adus din straturile din
adancimea scoartei pamantesti, este impins si el - continuu - de gazele
naturale spre gura vulcanilor, de unde se prelinge pe versantii acestora, sub
forma unor paraiase. Aceste mici rauri negricioase se usuca treptat,
modificandu-se astfel in permanenta peisajul. In acelasi timp, se formeaza noi
"cratere", care au la inceput marimea unei monezi de 500 de lei.
Zi de zi, noroiul impins de gaze face ca aceste cratere sa se mareasca, intinzandu-se
unele catre celelalte, pana se unesc intre ele, dand nastere astfel unor guri
de vulcani cu diametre de 2 - 3 metri.
Marginile acestor cratere sunt foarte inselatoare: desi par solide si sigure,
numai anumite portiuni sunt formate doar din noroi intarit, restul zonelor
fiind acoperite de simple cruste sau ramanand inca umede pe directia lavei care
se scurge incet.
La cativa kilometri spre nord-est este situat platoul Paclelor Mari, cu o
suprafata de aproape 20 de hectare, numele acestuia fiind legat de dimensiunile
foarte mari ale celor trei vulcani principali aflati in centrul platoului.
Diametrul fiecaruia dintre acesti trei vulcani masoara peste 100 de metri
(adica, este mai mare decat lungimea unui teren de fotbal!). "Poalele" vulcanilor
de aici sunt foarte intinse, iar pe acestea apar mai multe cratere secundare si
limbi lungi de noroi vinetiu, adesea amestecat cu suvite de titei.
Totul, in jurul acestor vulcani, pare pustiu. Multi dintre turistii care vin in
zona vulcanilor noroiosi spun ca au impresia ca se afla pe o alta planeta.
Doar cativa copaci reusesc sa supravietuiasca - mai la departare de cratere -
pe aceste terenuri sterpe, "inundate" de noroi si acoperite de un strat gros de
namol solidificat. Totusi, ca prin minune, pe acest taram neprimitor traiesc
doua plante foarte rare: Nitraria schoberi si Obione verrucifera - dupa
denumirea lor stiintifica. Sunt plante halofile (adica se dezvolta intr-un
mediu sarat, avand de asemenea nevoie de saruri pentru hrana), protejarea prin lege
a acestora fiind unul dintre motivele pentru care zona Paclelor Mici a fost
declarata rezervatie naturala.
|
