ANALIZA CONCEPTULUI DE ECOTURISM

analiza conceptului de ecoturism

6.4.1. Scurt istoric

Ecoturismul a existat dintotdeauna, adica de când a aparut turismul, dar nu a fost constientizat. Poate s-a manifestat, pentru început, înca din secolul XIX prin Parcul Yellowstone creat în SUA, având ca scop protectia mediului natural înconjurator ("environmentul"). O prima structurare conceptuala a ecoturismului poate fi luata în calcul în anii din jurul lui 1970 prin anumite forme asociative care au început sa apara, ca si prin miscarile contestatare fata de societatea de consum (ex. hippie). Budowski se pare ca a inventat notiunea de ecoturism, ca o opozitie între turismul de masa si turismul respectuos fata de natura, care sa nu mai fie distructiv, ci constructiv (Devellis E.,2006). În prezent, ecoturismul a devenit o activitate economica, ce are mai multe sinonime, mai mult sau mai putin identice: turismul verde, turismul solidar, turismul echitabil, turismul responsabil, turismul durabil s.a., turism care în principiu se practica în arii protejate (exemplu de zone Natura 2000).

6.4.2. ECOTurismul si mediul

În turismul de aventura si cel natural sau în cel solidar, precum si în ecoturism, natura este în centrul atentiei, iar toate aceste forme de turism sunt orientate spre natura. O diferenta majora între turismul în natura si turismul de aventura consta în faptul ca un aventurier cauta emotii puternice si nu îi este teama de situatii periculoase, în timp ce un turist în natura este multumit cu peisajul deosebit (Pihlstrom, 1993). Diferenta dintre ecoturism, pe de o parte, si celelalte, pe de alta parte, este aceea ca ecoturismul prin definitie are o structura mulata pe dimensiunea sustenabila si pe abordarea cu focalizari multiple. Toti actorii implicati în ecoturism, dar si mediul înconjurator, trebuie sa beneficieze de aceasta activitate turistica pe termen lung.

Pentru a întelege corect conceptul de ecoturism si a fi în concordanta cu definitia centrata pe complexitatea si ideea centrala comuna, consideram ca este oportun de a pleca în analiza continutului conceptului de ecoturism de la câteva aspecte esentiale descrise de ecologie (tabelul 2).

Structura arealului ecoturistic în functie de tipurile de ecosisteme

Tabelul 2

Din datele prezentate în tabelul 2 constatam ca în realitate putem vorbi despre grade diferite de efectuare a ecoturismului, care sunt influentate de numerosi factori. Legat de aceasta problema este sistemul de certificare în ecoturism, de asemenea în plina dezbatere internationala, dar care nu face obiectul prezentei lucrari.

Ceea ce ne intereseaza însa este, ca în baza tabelului 2 sa putem analiza locul ecoturismului în spectrul larg al turismului sustenabil.

6.4.3. Principiile si dimensiunile ecoturismului

În primul rând putem constata o serie de trasaturi comune la nivel mondial ale ecoturismului (Duclos, E., 2006), regasit în toate tipurile de areal si în ceea ce-i priveste pe toti actorii turistici, dimensiuni care îl poate duce spre un turism complet (tabelul 3).

Trasaturi comune ale ecoturismului

Tabelul 3

Legat de dimensiunea de sustenabilitate, care probabil este fundamentala pentru ecoturism, sunt necesare o serie de precizari.

Importanta realizarii unui echilibru între dezvoltarea economica si conservarea mediului a fost accentuata în faza initiala de dezvoltare a ecoturismului (Grenier et al., 1993; Shanklin, 1993). Importanta unui echilibru între diferitele interese poate fi regasita în multe linii directoare care privesc dezvoltarea unui turism sustenabil (D'Amore, 1992). Abordarea echilibrului a fost pusa în discutie de Hunter (1995, 1997), care considera ca dezvoltarea sustenabila a turismului nu este întotdeauna în concordanta cu dezvoltarea sustenabila într-un context mai larg si considera ca un echilibru este adesea un negot. Hunter sustine (1997, p.864) ca turismul sustenabil ar trebui sa fie privit ca o paradigma care se poate adapta si precizeaza ca cercetarea în turismul sustenabil ar beneficia de o analiza mai profunda a literaturii de dezvoltare sustenabile mai largi. Principiile pentru dezvoltarea sustenabila, prezentate în tabelul 4, constituie azi baza pe care o folosesc cercetatorii când dezvolta principii pentru ecoturism (Kjessel si Larsson, 1993).

Principiile dezvoltarii sustenabile

pe care ar trebui sa le adopte ecoturismul

Tabelul 4

O analiza a principiilor prezentate în Tabelul 4 indica faptul ca ecoturismul este o forma de turism care nu depaseste capacitatea de dezvoltare a unei zone, iar, pe de alta parte, contribuie la dezvoltarea sustenabila si la conservare. Ecoturismul trebuie sa fie neconsumativ, iar nivelul si scopul ecoturismului este determinat de fragilitatea mediului (natura, cultura, aspecte sociale). Economia locala trebuie sprijinita si trebuie avuta în vedere o perspectiva pe termen lung. In acest context industria turismului trebuie sa sprijine dezvoltarea sustenabila si ar trebui adoptata o abordare de management etic, dinamic (Malloy si Fennell, 1998) de catre toti actorii locali implicati în ecoturism : Turisti, Tour-operatori, Organizatii de turism, Autoritati, Localnici, Natura, Asociatii pentru mediu, Media, Sindicate/politicieni, Planificatori, Universitati si alte institutii din educatie, Institutii financiare.

Definitiile prezentate în aceasta lucrare arata ca ecoturismul trebuie sa sprijine dezvoltarea locala, iar ecoturistii trebuie sa se comporte într-un mod nedistructiv. Întrebarea centrala se pune cu privire la actorii care trebuie sa coopereze si relatiile care sunt esentiale în aceste colaborari. Moore si Carter (1993) accentueaza coordonarea dintre doi actori, manageri de resurse si tour operatori.

Urmatoarele grupuri de actori trebuie sa coopereze: turistii, companiile de turism (industria turismului), autoritatile si localnicii. Ideea ca exista patru grupe principale de actori care trebuie sa coopereze poate fi regasita în pentagonul magic al dezvoltarii sustenabile prezentat de Muller (Finnish Tourist Board, 1995) si în cadrul conceptual integrat pentru fenomenele de ecoturism dezvoltate de Hvenegaard (1994).

Pe de alta parte, în conceptul de ecoturism importanta clientilor, si anume turistii, nu trebuie uitata, ci inclusa într-o abordare echilibrata. Ecoturistilor trebuie sa li se ofere zone autentice si posibilitati de implicare de a fi activi, de a învata. Toti actorii ar trebui sa beneficieze de pe urma unei dezvoltari a ecoturismului, cel putin pe termen lung, iar o statiune ecoturistica trebuie sa fie considerata ca parte a unui context mai larg. Asadar, nu este suficient sa ne orientam doar spre statiune, ci trebuie sa includem în planurile de dezvoltare si împrejurimile, asa cum Ayala (1996) propune un master plan 'statiune-plus'.

6.4.4. Elemente de dezvoltare a ecoturismului

Ecoturismul este o forma sustenabila si specifica de turism. Turismul sustenabil, dupa cum s-a mai aratat, consta în principii la care ar trebui sa se adapteze toate formele de turism. Importanta de a lua în considerare caracteristicile unice ale unei zone turistice în momentul în care se dezvolta turismul sustenabil este accentuata de Hunter (1997) în prezentarea paradigmei care se poate adapta, ca de exemplu în privinta ecoturismului.

Dezvoltarea ecoturismului este o stare, un rezultat al dezvoltarii sustenabile a turismului, care urmeaza urmatoarele principii: (a) ar trebui sa existe focalizare pe beneficiile economice pe termen lung; (b) dezvoltarea ar trebui sa fie sensibila la nevoile si aspiratiile populatiei gazda; (c) ecoturismul ar trebui practicat pe o scara care sa respecte caracterul zonei; (d) ar trebui sa existe o recunoastere a valorii intrinsece a mediului; si (e) ar trebui sa existe o focalizare asupra echilibrului dintre aspectele ecologice si economice (Owen et al., 1993).

Numarul actorilor implicati în dezvoltarea turismului variaza de o zona la alta. Toate partile implicate în ecoturism trebuie sa coopereze, sa se concentreze pe sustenabilitate (Hunter, 1995) si sa accentueze dimensiunea educationala (Ceballos - Lascurain, 1993a). Ecoturistul a trebuit sa accepte standardul oferit de statiune, sa se adapteze la traditiile locale si sa fie dornic sa învete si sa se supuna restrictiilor . O strategie "win-win-win" trebuie sa fie acceptata de actorii din zona turistica (Elkington, 1994). În dezvoltarea ecoturismului, mediul, companiile si turistii trebuie sa beneficieze de pe urma acestei activitati, dar fara sa se uite de comunitatea gazda, care trebuie implicata de la începutul procesului. Ecoturistul nu ar trebui sa intervina în dezvoltarea naturala si sa exploateze resursele.

6.4.4.1. Dezvoltarea ecoturismului prin elemente de

management operational

Din perspectiva operationala dezvoltarea ecoturismului presupune o serie de aspecte dintre care le enumeram pe cele mai importante: (a) considerarea resurselor de afaceri (sisteme de finantare, planuri de afaceri etc.); (b) asigurarea informatiei ecoturistice (prin pagini pe internet, prin material bibliografic explicativ si ilustrativ, prin ghizi profesionisti etc); (c) realizarea de structuri institutionale ecoturistice si de educatie în ecoturism (centre de ecoturism, asociatii de ecoturism, ecohoteluri, ecopensiuni, ecolocalitati, ecoturisti, ecocetateni localnici etc.)

O sinteza a modului de dezvoltare a ecoturismului si de principii de management aplicate în diverse tari este prezentata în tabelul 5.

Aspectele esentiale ale dezvoltarii ecoturismului,

cu specificul sau în diferite tari ale lumii

Tabelul 5

Dupa cum se poate constata din tabelul 5, interesul în dezvoltarea ecoturismului a crescut în multe tari în ultimul deceniu si aproape toate cercetarile s-au concentrat pe partea de servicii si pe dezvoltarea statiunilor în concordanta cu principiul dezvoltarii sustenabile (Ayala, 1996; Burch, 1997, Gruia, 2006). O statiune ecoturista fara turisti nu poate fi sustenabila. Astfel, o cercetare mai profunda ar fi binevenita, situatiile foarte diferite de la o tara la alta sau de la o regiune la alta în cadrul fiecarei tari.

O problema centrala înca nerezolvata se refera la numarul de turisti dispusi sa plateasca excursii care sunt "mai sustenabile" decât turismul în masa. Desi mediul înconjurator este un punct central, trebuie sa retinem faptul ca si acest tip de turism trebuie sa se bazeze pe activitati profitabile, iar turistii trebuie sa aiba posibilitatea sa se bucure de sejurul lor (D'Ayala, 1995; Giannechini, 1993). Legat de aceasta remarca, o alta problema importanta nerezolvata face referire la cât confort au nevoie turistii. Sunt ei dispusi sa plateasca un pret mai mare pentru standarde mai joase, si anume pentru o realitatea mai autentica? Aici este problema de educatie ecoturistica, pe de o parte, si se face legatura dintre management si marketingul ecoturistic, pe de alta parte.

6.4.4.2. Dezvoltarea ecoturismului prin elemente de marketing

Segmentul de turism cu cresterea cea mai mare este turismul orientat spre natura, care include ecoturismul (Ceballos-Lascurain, 1993b). Piata turistica devine mai "verde" si tot mai multi turisti iau în considerare aspectele ecologice ale statiunilor atunci când se decid sa plece în vacanta (Oficiul Turistic Finlandez, 1995). Un studiu privind hotelurile finlandeze de pilda, arata ca aproape toate hotelurile introduc politici de management ecologice (verzi). Dezvoltarea este înceata dar se îndreapta spre directia potrivita. Tour-operatorii sunt mai pasivi. Ei asteapta ca piata sa fie activa si ca turistii sa ceara alternative sustenabile (Bjork, 1996).

Interpretarea diversa a ecoturismului obstructioneaza dezvoltarea sa si procesele de marketing. Marketing înseamna "a oferi si a tine promisiuni". (Bitner, 1995) si Wight (1993) arata cât de important este sa folosesti conceptul potrivit în marketing. A vinde ecoturismul consumatorilor nu ar trebui sa cauzeze probleme din cauza nivelului scazut de cunostinte pe care ei le au în ceea ce priveste ecoturismul. A vinde ecoturismul turistilor straini poate fi mai solicitant. De exemplu, turistii germani au o mai buna cunoastere în ceea ce priveste ecoturimul (Hentinen, 1993) si exista riscul de a realiza un marketing înselator datorita punctelor de vedere diverse în rândul companiilor de turism cu privire la ecoturism (Bjork 1996). De exemplu, promisiunea ca o anumita statiunea este o "ecostatiune", daca nu este tinuta, adica realitatea nu corespunde cu asteptarile, rezultatul va fi acela de a avea turisti nemultumiti, nesatisfacuti.

Ecoturismul are, dupa cum s-a discutat, un accent puternic pe dimensiunea ecologica si de aceea este important ca marketingul ecoturistic sa fie privit din perspectiva cererii, care include cererea de Natura. Astfel, ecoturismul nu poate fi dezvoltat si gestionat pentru a sprijini o dezvoltare sustenabila, daca nu pune accent si pe turisti si pe comportamentul acestora (Hunter, 1995). Este esential sa întelegem cum interpreteaza turistii conceptul de ecoturism din perspectiva de marketing. Ecoturimul este solicitant si scump, iar riscul de a avea turisti nesatisfacuti este mare datorita interpretarii diverse a conceptului de ecoturism. Între teorie si practica poate fi o mare distanta, fiind necesar ca teoria sa fie ajustata la complexitatea si diversitatea realitatii. Acest lucru este posibil dupa ce este stabilita o baza teoretica solida, inclusiv privind definirea clara a ecoturismului si încadrarea precisa în turismul sustenabil.

Dintr-o perspectiva a marketingului, este estential ca un produs sa fie vândut corect (Wight, 1994). Marketingul în turism este marketing de imagine, iar cu atât mai mult în ecoturism importanta promisiunilor trebuie accentuata si respectata (Ryan, 1991). Trebuie precizat faptul ca turistii contureaza imagini mentale si asteptari în privinta ecoturismului, în parte si datorita marketingului. Conteaza foarte mult mesajul pe care o companie turistica se decida sa-l foloseasca când îsi vinde produsul.

Dezvoltarea proiectelor în turism si a programelor de marketing pot fi detsul de lente. Natura este o resursa pe care o regasim în toate tarile. Pentru a putea concura cu succes totul depinde de calitatea si de ritmul de dezvoltare. Se observa tari cu o dezvoltare destul de lenta, pentru care este dificila concurenta cu tari ca Irlanda, Rusia si Canada într-o perspectiva mai larga. Canada are spre exemplu un program de ecoturism bine dezvoltat, Irlanda are resurse naturale unice, iar Rusia are un potential de dezvoltare urias (Bowes, 1993; Suomen Iuonto, 1996). Pentru a fi competitiv este nevoie de definitii stricte pentru diferitele forme de turism din care se pot dezvolta principii, linii directoare si reglementari adecvate (Wallace si Pierce, 1996), precum si un mediu de afaceri care sa intensifice cooperarea si dezvoltarea de pachete de ecoturism complete, de interes atât pentru turistii locali cât si pentru cei straini.

X

X x

Rezumând conceptele analizate în acest capitol, mentionam ca turismul sustenabil reprezinta organizarea si desfasurarea unor calatorii de agrement, de recreare sau în alte scopuri si cu activitatile conexe, care vor tine cont de impactul asupra mediului si de sustinerea pe care o poate da acesta activitatilor produsului turistic respectiv, pentru a mentine viabilitatea în arealul respectiv, pe o perioada nedefinita de timp.

Ecoturismul reprezinta activitatea prin care industria turistica, turistii, autoritatile si localnicii coopereaza pentru organizarea si desfasurarea unor calatorii în zone autentice, pentru a admira bogatia ecologica, pentru a studia, pentru a întelege si a se bucura de Natura si de diversitatea culturala într-o maniera care nu exploateaza resursele si care va tine cont de impactul asupra mediului si de sustinerea pe care o poate da acesta activitatilor produsului turistic, pentru a mentine viabilitatea în arealul respectiv, pe o perioada nedefinita de timp.

Ecoturismul are o serie de însusiri specifice care îl diferenteaza în cadrul turismului sustenabil, si anume se desfasoara cât mai aproape de natura necontaminata si nemodificata de actiunea omului, în special în ariile protejate, contribuie atât la conservarea naturii cât si la dezvoltarea sustenabila (durabila) locala, infrastructura se dezvolta tinând seama de valorile traditionale si de principiile ecologiei.